Știri externe

Charles Michel le-a cerut soldaţii ruşi să dezerteze: „Aruncaţi armele”

Mesajul a fost dat de preşedintele Consiliului European la Strasbourg, în plenul Parlamentului European.

UE ia în calcul să le pună pe fiicele lui Putin pe lista de sancţiuni

Pe următoarea listă a sancţiunilor UE ar putea fi şi fiicele lui Vladimir Putin, în cel de-al cincilea pachet de măsuri, de data aceasta ca reacţie la crime de război comise la Bucea.

Mamele ucrainiene scriu datele de identificare a copiilor pe corpurile micuţilor, în caz că ele vor fi ucise de ruşi

„Mamele ucrainiene scriu numele de familie al copiilor pe spatele acestora în caz că ele sunt ucise, iar micuţii vor supravieţui. Iar Europa încă discută despre gaz”, scrie Anastasiia Lapatina, jurnalistă ucrainiană.  Ukrainian mothers are writing their family contacts on the bodies of their children in case they get killed and the child survives. And […]

Papa Francisc agită apele: asistăm la neputinţa ONU. Suveranul Pontif le-a fluturat pelerinilor steagul Ucrainei

Liderul religios al catolicilor îşi arată astfel nemulţumirea faţă de faptul că războiul continuă susţinut în Ucraina.

Kievul reclamă distrugerea unui depozit de petrol din Dnipropetrovsk de către armata rusă

Retrasă din jurul capitalei, armata lui Vladimir Putin a atacat aerian, în cursul nopţii, în zona Dnipropetrovsk.

Noua Zeelandă suprataxează importurile ruseşti, iar Turcia cere anchetă independentă pentru masacrul de la Bucea

În timp ce ONU a actualizat bilanţul victimelor de pe front, tot mai multe ţări, din diverse colţuri ale lumii, iau măsuri împotriva Rusiei.

Putin spune că lumea se va confrunta cu o criză alimentară din cauza sancţiunilor Occidentului

Preşedintele Vladimir Putin a declarat marţi că Rusia trebuie să supravegheze îndeaproape exporturile sale de alimente către ţările „neprietenoase”  deoarece sancţiunile Occidentului au provocat o criză alimentară globală şi creşterea preţurilor la energie. Sancţiunile Occidentului din cauza invadării Ucrainei de către Putin din 24 februarie au îndreptat Rusia către cea mai gravă criză economică de […]

Cât poate dura conflictul din Ucraina. Generalii lui Putin pregătesc o manevră de cleşte

Rezultatul războiului poate depinde de alegerile pe care le va face SUA: fără provizii mai puternice primite din exterior, armata lui Zelenski ar putea fi copleşită în câte săptămâni.

Galerie Foto – Borodeanka după eliberarea de sub ocupaţia rusă (5 aprilie 2022)

Lupte grele au fost raportate în Borodeanka în timpul invaziei ruse a Ucrainei din 3 martie 2022. Mai multe clădiri de apartamente au fost distruse.

Rusia apelează la o „ţară prietenoasă”, pentru a procura microcipuri necesare cardurilor bancare

Rusia apelează la producătorii de microcipuri din China pentru a ocoli sancţiunile occidentale care au stimulat cererea de carduri bancare legate de sistemul de plăţi Mir, a declarat un director din cadrul sistemului naţional de plăţi, citat de Reuters.

Armata ucraineană: Rusia vrea să stabilească controlul complet în Doneţk şi Luhansk

Forţele ruseşti şi-au concentrat principalele eforturi asupra unei operaţiuni menite să stabilească un control complet asupra regiunilor Doneţk şi Luhansk, a anunţat Statul Major General al forţelor armate ucrainene, citat de BBC News.

Liderii occidentali vor anunţa miercuri un nou set de sancţiuni împotriva Rusiei

Liderii occidentali vor anunţa miercuri un nou set de sancţiuni împotriva Rusiei, informează BBC News.

În Borodianka se caută gropi comune: „E mai rău decât la Bucea”

Ororile de la Borodianka ar fi şi mai mari decât la Bucea. Este o altă zonă tocmai abandonată de armata rusă. Sunt grupuri de vile şi nişte magazii lovite de bombe şi arse complet.  În satele din jurul Kievului apar semne de tortură asupra civililor, iar liderii din guvernul Zelenski susţin că au fost identificate […]

China a mobilizat 10.000 de medici în provincia Shanghai, ca să scape ţara de focarul nemaivăzut de Covid

Izolarea în pandemia de Covid a fost extinsă la întreaga zonă Shanghai şi vizează cei 25 de milioane de locuitori ai săi, transmite BBC. În China continentală, ieri au fost înregistrate 1.173 de cazuri noi de Covid-19 cu transmitere locală, transmite Comisia Naţională de Sănătate. Dintre acestea, 836 au apărut în Jilin, 425 în Shanghai […]

Statul american care a interzis avortul. Va fi posibil doar în cazul unei urgenţe medicale

Pe lege lipseşte doar semnătura guvernatorului din Oklahoma, pedepsele prevăzute mergând până la 100.000 de dolari şi 10 ani de închisoare.

Masacrul de la Bucea, mărturiile primului fotograf care a intrat în zonă: „Nu am văzut niciodată atât de mulţi morţi, iar groaza nu s-a terminat”

„Vor mai fi multe Bucea”, crede Rodrigo Abd, de la AP, care a fost primul fotograf care a documentat crimele de război şi spune că a găsit „prizonieri în beci ţinuţi timp de o lună, printre cadavrele celor dragi”.

Lavrov: „Bucea este o provocare anti-rusă”. În 1994, oficialul semna memorandumul de la Budapesta

Ministrul de Externe de la Moscova, Serghei Lavrov, a numit masacrul de la Bucea drept „o provocare anti-rusă special organizată, răspândită de reţelele sociale occidentale”, deşi, în urmă cu 28 de ani, tot el a semnat documentul de la Budapesta

SUA investeşte în sistemul de apărare aeriană din Taiwan. Un pachet de 95 de milioane de dolari a fost aprobat

Statele Unite ale Americii, principalul furnizor de arme al Taiwanului, aprobă un pachet de ajutor în valoare de 95 de milioane de dolari, menit să le întărească securitatea aeriană. Taiwanul, revendicat de chinezi, s-a plâns de presiunea militară crescută din partea Beijingului care încercă să forţeze insula condusă democratic să-i accepte suveranitatea. Pachetul include instruire, […]

Noua Zeelandă introduce noi plafoane tarifare pentru importurile ruseşti. Sancţiunile vin pe fondul evenimentelor tragice din Ucraina

Guvernul Noii Zeelande a declarat miercuri că va introduce un tarif de 35% la toate importurile din Rusia şi va extinde interdicţiile existente la produsele industriale de export, importante pentru interesele strategice ruseşti. „Imaginile şi rapoartele care apar despre atrocităţile comise împotriva civililor în Bucha şi în alte regiuni ale Ucrainei sunt dezgustătoare şi condamnabile, […]

Barack Obama, din nou la Casa Albă: „Mă simt ca-n vremurile bune”

Barack Obama a urcat pe podium pentru a vorbi cu ocazia aniversării a 12 ani de la aprobarea Legii Serviciilor Medicale Accesibile.  L-a tachinat pe Joe Biden pentru dragostea sa pentru ochelarii de soare de tip aviator şi îngheţata Baskin Robbins, apoi a vorbit despre cât de fericit a fost să se întoarcă la Casa […]

Blinken: NATO va analiza evoluţia conflictului din Ucraina şi modalităţile de consolidare şi adaptare

Alianţa Nord-Atlantică va analiza, la reuniunea programată miercuri şi joi, modificarea situaţiei militare din Ucraina, atrocităţile comise de trupele ruse, precum şi modalităţile de consolidare şi repoziţionare a Alianţei Nord-Atlantice, afirmă secretarul de Stat american, Antony Blinken.

Nou apel în cazul refugiaţilor din Ucraina căutaţi pe munte, în Maramureş

Un bărbat din Ucraina a sunat la Poliţia Maramureş, spunând că face parte dintr-un grup de patru bărbaţi care s-a rătăcit în zona montană.

Femeie din Israel condamnată la moarte în Emiratele Arabe Unite, pentru posesie de droguri

O femeie din Israel a fost condamnată la moarte în Emiratele Arabe Unite, după ce un tribunal a găsit-o vinovată de posesie de cocaină în Abu Dhabi.

Portugalia anunţă expulzarea a zece oficiali diplomatici ruşi

Guvernul de la Lisabona a anunţat, marţi seară, decizia de expulzare a 10 funcţionari diplomatici din cadrul Ambasadei Rusiei, în cadrul unei acţiuni în coordonare cu numeroase ţări din Uniunea Europeană.

Războiul din Ucraina, ziua a 41-a. Explozii în mai multe oraşe. România declară zece diplomaţi ruşi persona non grata/ Crimele de război din Bucha stârnesc indignare. Jens Stoltenberg, NATO: „Moscova nu renunţă la ambiţiile privind Ucraina” / UE pregăteşte noi sancţiuni

UPDATE 23:55 Dacă războiul din Ucraina va dura până la sfârşitul anului 2022, va duce ţara înapoi cu 18 ani  Rosemary DiCarlo, secretarul general adjunct al ONU este de părere că un conflict prelungit până la sfârşitul anului va avea repercursiuni economice nefaste în Ucraina. Citând cifrele, DiCarlo s-a referit la calculele efectuate de experţi ai […]

Câţi civili au fost evacuaţi astăzi din oraşele ucrainene prin intermediul coridoarelor umanitare. Mii de oameni au fost salvaţi

Un număr total de 3.846 de persoane au fost evacuate marţi din oraşele ucrainene prin coridoare umanitare, a declarat vicepremierul Ucrainei, Irina Vereshchuk.

România, Germania şi Franţa au organizat o conferinţă internaţională pentru Republica Moldova. Bogdan Aurescu a anunţat rezultatele

Ministrul Bogdan Aurescu a co-prezidat, la 5 aprilie, la Berlin, alături de Annalena Baerbock, ministrul de externe al Germaniei – ţară care deţine Preşedinţia G7, şi de Jean-Yves Le Drian, ministrul de externe al Franţei – stat care asigură Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, Conferinţa internaţională de sprijin pentru Republica Moldova (Moldova Support Conference). Iniţiativa României, […]

Dragostea învinge. Un cuplu ucrainean şi-a sărbătorit nunta printre dărâmături VIDEO

Un cuplu ucrainean şi-a sărbătorit nunta printre dărâmăturile şi resturile celui de-al doilea oraş ca mărime al ţării.

Analiză CNN – Occidentul rămâne fără modalităţi de a-l pedepsi pe Putin

Stephen Collinson, reporter CNN, transmite în cea mai recentă analiză de-a sa că indignarea occidentală, noile sancţiuni şi armele de ultimă generaţie livrate ucrainenilor au venit prea târziu.

SUA, Australia şi Marea Britanie vor să dezvolte rachete hipersonice. China avertizează aceste ţări

Statele Unite, Marea Britanie şi Australia au anunţat, marţi, că vor să dezvolte rachete hipersonice în cadrul parteneriatului de securitate AUKUS, însă Administraţia Chinei a avertizat că există riscul repetării unor conflicte precum cel dintre Rusia şi Ucraina.

Comisia Europeană ar vrea să sancţioneze Ungaria. Guvernul Orban avertizează Uniunea Europeană

Comisia Europeană intenţionează să activeze curând, împotriva Ungariei, noul mecanism care prevede condiţionarea accesului la fonduri comunitare de respectarea normelor statului de drept, în condiţiile în care partidul Fidesz, condus de premierul Viktor Orban, a câştigat alegerile parlamentare.

Ambasadorul Rusiei la ONU neagă acuzaţiile privind atrocităţile de la periferia Kievului

Vasili Nebenzia, reprezentantul permanent al Rusiei la Naţiunile Unite, a respins, în Consiliul de Securitate ONU, acuzaţiile privind crimele comise de armata rusă la periferia Kievului, argumentând că există "inconsecvenţe flagrante" în prezentarea evenimentelor.

Israelul acuză direct Rusia de crime de război pentru prima dată

Ministrul israelian de externe, Yair Lapid, a acuzat direct Rusia de crime de război, pentru prima dată.

Raport ONU: Peste 7,1 milioane de persoane au fost strămutate din cauza războiului din Ucraina

Peste 7,1 milioane de persoane au fost strămutate din cauza războiului din Ucraina, potrivit unui raport al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) a ONU.

Comisia Europeană declanşează mecansimul de îngheţare a fondurilor europene pentru Ungaria din cauza corupţiei

Această victorie a fost obţinută în pofida criticilor de ani de zile din partea UE, care i-au reproşat că a subminat drepturile democratice liberale şi a acuzaţiilor că a folosit fonduri din partea blocului pentru a-şi îmbogăţi asociaţii. „Noi am fost foarte clari că problema este corupţia„, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der […]

Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Grecia. Grevă de amploare în transporturi

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că Federaţia Funcţionarilor Publici a anunţat organizarea unei greve de 24 de ore, pentru data de 6 aprilie 2022. Greva va afecta toate mijloacele de transport în comun din Grecia, urmând ca traseele de autobuze să fie efectuate cu […]

Slovenia anunţă expulzarea a zeci de diplomaţi ruşi, precum şi diminuarea reprezentării diplomatice

Guvernul de la Ljubljana a anunţat, marţi după-amiază, expulzarea a 33 de diplomaţi ruşi, precum şi reducerea personalului diplomatic acreditat, în contextul în care numeroase alte ţări membre ale Uniunii Europene au aplicat decizii similare.

MAE: 10 diplomaţi ruşi au fost declaraţi personae non gratae

Ministerul Afacerilor Externe anunţă, marţi, că 10 diplomaţi ruşi au fost declaraţi personae non gratae.

Vladimir Putin: livrările ruseşti de combustibil şi seminţe trebuie reglementate

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat marţi că livrările ruseşti de combustibil şi seminţe trebuie reglementate, potrivit CNN.