Știri externe

Nicolas Sarkozy creează polemici după declaraţiile privind cartea „10 negri mititei”

Fostul preşedinte a fost invitatul unei emisiuni tv, joi seara, iar în timp ce se referea la cartea lui Agatha Christie, „10 negri mititei”, redenumită recent „Erau 10”, fostul preşedinte a făcut comentarii care au provocat multe reacţii pe reţelele de socializare. Sarkozy a vorbit despre cartea sa şi despre refuzul de a reveni în […]

Durerea de testicule a fost trecută pe lista simptomelor în cazul bărbaţilor infectaţi cu COVID-19

O echipă de medici americani a raportat cazul unui pacient cu Covid-19 care, pe lângă simptomele cunoscute ale bolii, a prezentat durere la nivelul organelor genitale. Într-un raport publicat recent în American Journal of Emergency Medicine, mai mulţi specialişti de la un institut din San Antonio (Texas) au raportat că testiculele unui bărbat de 37 […]

Cel puţin nouă persoane au murit până acum în urma incendiilor de pe coasta de vest a SUA

Zeci de incendii de vegetaţie, intensificate de  vânt, distrug pădurile şi oraşele din statele de pe coasta de vest a SUA. Sute de case au fost făcute cenuşă şi cel puţin nouă persoane şi-au pierdut viaţa, au spus autorităţile. În ultimele 48 de ore, patru persoane au murit din cauza incendiilor în California, în timp […]

Hackerii ruşii care au piratat email-urile lui Hillary Clinton în 2016 au încercat acelaşi lucru cu Joe Biden

Microsoft Corp a alertat recent una dintre principalele firme de consultanţă în campania electorală a candidatului la preşedinţie, Joe Biden, că a fost vizată de hackeri, scrie Reuters. Tentativele de hacking au vizat computerele personalului de la SKDKnickerbocker din Washington, o firmă de strategie de campanie şi comunicare care lucrează cu Biden şi alţi democraţi […]

Facebook se întoarce la origini şi testează un produs nou, creat pentru elevi şi studenţi

Facebook se întoarce la origini. Reţeaua creată în urmă cu 16 ani ca un mod de comunicare dintre studenţii de la Harvard se va adresa de acum şi elevilor. A fost lansat Campus, un mod prin care studenţii pot comunica, pot organiza evenimente sau grupuri doar cu colegii. Dacă ai depăşit momentul, în Campus poţi […]

Statele Unite retrag vizele a peste o mie de studenţi şi cercetători chinezi. Care este motivul

Drept egal la educaţie, dar nu şi pentru chinezii bănuiţi că ar vrea să spioneze SUA, conform BBC.   Nu cu mult timp în urmă, mai specific în luna mai, preşedintele Donald Trump a făcut o serie de declaraţii privind chinezii bănuiţi că ar avea legături cu regimul militar. Trump a susţinut că aceştia ar […]

Libanul a lansat o investigaţie în cazul incendiului din Beirut. Anunţul preşedintelui

Un incendiu uriaş s-a produs în Portul din Beirut. Directorul Portului, Bassem al-Qaisi, a anunţat că focul a pornit într-un depozit în care se aflau butoaie de ulei de gătit şi apoi s-a extins la anvelopele din apropiere. Flăcările au izbucnit în zona de duty free a portului, iar o coloană uriaşă de fum s-a ridicat deasupra Libanului. […]

Bulgaria, sub zodia protestelor. Cetăţenii au împânzit străzile ţării, în a 64-a zi de proteste

Bulgarii au ieşit în stradă, pentru a 64-a zi consecutiv, să protesteze împotriva Guvernului. Mii de oameni au împânzit zona dintre clădirea Guvernului şi a Parlamentului, supravegheaţi de forţele de ordine, care au flancat toate străzile. Bulgarii cer demisia premierului Boyko Borisiv şi a procurorului-şef Ivan Geshev, acuzaţi de corupţie. Şi preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, […]

Veşti bune din Suedia: La Terapie Intensivă mai sunt internaţi doar 13 bolnavi de COVID-19, în ciuda măsurilor contestate de mulţi

Situaţia pare încurajatoare în Suedia, unde doar 13 pacienţi infectaţi cu noul coronavirus sunt internaţi la secţiile de Terapie Intensivă. Numerele oferă o perspectivă optimistă faţă de cele anunţate de oficialii din Marea Britanie, unde pe paturile de la Terapie Intensivă se luptă cu virusul 843 de persoane, dintre care 80 sunt ventilate mecanic. Alte […]

VIDEO Portul Beirut este din nou în flăcări, la doar o lună după explozia devastatoare

Un incendiu violent a fost filmat, joi, în acelaşi port din Liban devastat de o explozie uriaşă în urmă cu o lună.

Diplomaţi europeni, gardă personală 24 din 24 de ore în locuinţa scriitoarea Svetlana Alexievici

Câţiva diplomaţi din state membre ale Uniunii Europene au început să stea de pază în apartamentul din Minsk al scriitoarei Svetlana Alexievici, laureată la premiul Nobel pentru Literatură şi activistă a opoziţiei din Belarus, după ce nişte bărbaţi neidentificaţi au încercat să intre în casă. După incident, scriitoarea i-a chemat pe jurnalişti şi diplomaţi printr-un […]

Analiză Deutsche Bank: Era dezordinii – o nouă eră pentru economie, politică şi stilul tău de viaţă

Lumea se află în pragul unei noi ere, cea a “dezordinii accentuate”, se arată într-o analiză realizată de experţii Deutsche Bank. Potrivit acestora, era globalizării, care a generat o creştere economică rapidă în ultimii 40 de ani, va fi învinsă de noua “Eră a dezordinii”, cel puţin pentru următorii zece ani. Influenţat şi de criza […]

Planeta în declin. Raport: Aproape 70% din populaţiile de vertebrate din fauna sălbatică au dispărut în 50 de ani

WWF solicită acţiuni urgente pentru a inversa tendinţa de pierdere a biodiversităţii până în 2030, punând capăt distrugerii habitatelor naturale şi îmbunătăţind sistemul alimentar. Potrivit raportului, populaţiile globale de mamifere, păsări, amfibieni, reptile şi peşti au suferit, în medie, un declin de două treimi, în mai puţin de jumătate de secol, din cauza aceloraşi factori […]

Lidera opoziţiei din Belarus, despre momentul în care a fost reţinută de agenţii de securitate. Spune că a fost ameninţată cu moartea

Lidera opoziţie din Belarus, Maria Kolesnikova, a declarat că ofiţerii de securitate i-au pus o pungă pe cap şi au ameninţat că o vor ucide atunci când au încercat să o ducă cu forţa în Ucraina, la începutul acestei săptămâni, potrivit unei declaraţii depusă de avocatul ei joi, relatează Reuters.   Kolesnikova, o lideră proeminentă […]

Guvernul spaniol apelează la sprijinul tinerilor pe TikTok pentru combaterea epidemiei de coronavirus

Tinerii fac parte acum din strategia oficială de comunicare a autorităţilor spaniole, care se confruntă cu al doilea val de îmbolnăviri. Un clip video care reia un cântec infantil este prima creaţie publicată pe TikTok-ul ministerului spaniol al Sănătăţii. Mesajele se adresează tinerilor care nu se tem de coronavirus şi nu ţin cont de măsurile […]

Harmony este pariul Huawei pentru înlocuirea sistemul de operare Android de la Google

Richard Yu a făcut comentariile la conferinţa anuală a dezvoltatorilor din oraşul Dongguan din sudul Chinei. El a mai spus că Huawei are o versiune 2.0 a sistemului pe care l-a dezvăluit anul trecut şi că intenţionează să deschidă dezvoltatorilor o versiune beta pentru smartphone-uri în decembrie, relatează Reuters. Huawei a fost adăugată în mai […]

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 10 septembrie: Pandemia a depăşit pragul de 900.000 de decese. Ţările cu cele mai multe cazuri

Pandemia de coronavirus a ucis peste 900.000 de oameni din întreaga lume de la apariţia primelor cazuri în China, în decembrie 2019, potrivit unui unui bilanţ realizat de AFP din surse oficiale, miercuri, la 21:30 GMT şi preluat de Le Figaro. În total, 900.052 decese au fost înregistrate la nivel mondial din 27.711.866 cazuri raportate. […]

Der Spiegel: Navalnîi şi-a revenit şi poate vorbi. Paza a fost întărită la spitalul unde este internat

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a făcut progrese în recuperarea sa şi poate vorbi din nou, a informat joi revista Der Spiegel, citată de Reuters.   Navalnîi este tratat în spitalul Charite din Berlin, după ce luna trecută i s-a făcut rău în timpul unui zbor din Siberia  cu destinaţia Moscova.   Guvernul german susţine că […]

Discuţii de urgenţă între UE şi Marea Britanie în legătură cu controversatul proiect de lege britanic din cadrul Brexit-ului

Marea Britanie şi Uniunea Europeană vor purta joi discuţii de urgenţă cu privire la proiectul de lege britanic, care renunţă parţial la angajamentele asumate în cadrul Brexit-ului, motiv pentru care Bruxelles-ul a avertizat că ar putea înlătura orice şansă a unui acord comercial, notează Reuters.   Negociatorii UE încearcă să evalueze cum să se ocupe […]

India raportează o creştere zilnică record de cazuri de coronavirus

India a raportat creşteri record de cazuri de infecţii cu coronavirus şi decese joi. Astfel, numărul de infectări a trecut de 4,4 milioane, potrivit cifrelor Ministerului Sănătăţii, relatează Reuters.   95.735 de cazuri de coronavirus au fost înregistrate in ultimele 24 de ore şi 1.172 decese, reprezentînd cea mai mare cifră de mortalitate raportată într-o […]

Un jurnalist mexican care a scris despre crimele violente din ţară a fost găsit decapitat

Cadavrul lui Julio Valdivia, în vârstă de 44 de ani, care s-a specializat în jurnalismul „nota roja” care se concentrează pe crime şi violenţe, a fost găsit în municipalitatea Tezonapa, la aproximativ 100 de kilometri de capitala statului, Veracruz. „Valdivia a fost găsit în apropierea căilor ferate, decapitat şi torturat”, a spus pentru Reuters un […]

Coronavirus. Brazilia: vaccinul chinezesc va fi disponibil din decembrie

Guvernatorul din Sao Paulo a asigurat miercuri că studiile clinice din Brazilia pentru un vaccin împotriva coronavirusului dezvoltat de laboratorul chinez Sinovac s-au dovedit „extrem de pozitive,” iar o campanie de imunizare pe scară largă ar putea începe incă din decembrie, relatează Le Figaro.   Vaccinul numit CoronaVac se află în prezent în faza a […]

„Frăţia slavă-2020” se destramă. Serbia renunţă la exerciţiile militare din Belarus

Serbia a anunţat miercuri că nu va mai participa la exerciţiul din Belarus „Frăţia slavă 2020”, care se desfăşoară între 10 şi 15 septembrie, conform Agenţiei Tass, care-l citează pe ministrul apărării din Serbia, Aleksandar Vulin.

Şeful diplomaţiei americane pune presiune pe Rusia. Susţine că Aleksei Navalnîi a fost pusă la cale de „înalţi oficiali ruşi”

Otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi a fost probabil orchestrată de „înalţi oficiali” ai guvernului rus, a declarat miercuri, 9 septembrie, şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo, crescând presiunea asupra Moscovei.    „Când oamenii văd eforturile făcute pentru a otrăvi un disident şi recunosc că există şanse mari să vină de la înalţi oficiali ruşi, cred că […]

FOTO. Imagini apocaliptice în San Francisco. Aşa arăta cerul din zona golfului din cauza incediilor care au devastat zona

Bay Area din California s-a trezit miercuri cu o scenă direct de pe Marte, pe fondul fumului de la incendiile care continuă să devasteze această zonă.   Cerul portocaliu şi chiar roşu a acoperit San Francisco, Oakland şi Berkeley şi a plouat cu cenuşă din cauza focurilor sălbatice dezlănţuite în California.   „Când fumul şi […]

Distribuirea unui vaccin în întreaga lume va fi „misiunea secolului”. Va fi necesar echivalentul a 8.000 de Boeing 747

„Livrarea în condiţii de siguranţă a vaccinurilor Covid-19 va fi misiunea secolului pentru industria globală de transport aerian de mărfuri. Dar nu se va întâmpla fără o planificare atentă în avans”, a declarat Alexandre de Juniac, director executiv al IATA. În timp ce companiile aeriene şi-au concentrat atenţia asupra livrării de mărfuri în timpul recesiunii […]

Incendiile fac dezastru în Oregon. Sute de case au fost distruse şi doi oameni au murit

Incendiile mortale suflate de vânt din nord-vestul Pacificului au făcut ravagii în Oregon. Guvernatorul statului, Kate Brown, a spus că s-ar putea să fie cea mai mare pierdere de vieţi omeneşti şi bunuri din cauza incendiilor din istoria statului. Autorităţile declară că două persoane au fost găsite moarte într-un vehicul că se aşteaptă la mai […]

Donald Trump a minimalizat în mod intenţionat gravitatea COVID-19 la începutul pandemiei

În cartea „Rage” (n.r. „Furie”), Woodward, jurnalist celebru în toată lumea pentru investigaţiile care au dus la izbucnirea scandalului Watergate, scrie că Domnul Trump i-a spus că noul coronavirus este „o chestiune mortală” înainte ca primul deces să fie confirmat în SUA. Miercuri, mai multe publicaţii americane au publicat fragmente din cartea „Rage”. Printre acestea […]

Încă un incendiu în lagărul de refugiaţi Moria. Mii de refugiaţi dorm sub cerul liber. Grecia trimite ajutoare

UPDATE 17:00 Navele greceşti adăpostesc 13.000 de migranţi, informează BBC.    Grecia a trimis trei nave pentru a-i adăposti pe miile de migranţi rămaşi sub cerul liber pe insula Lesbos, după ce un incendiu a distrus tabăra în care se aflau.      Focul a izbucnit din nou în supraaglomeratul lagăr de refugiaţi al Greciei, […]

Doctor ginecolog din New York, acuzat de agresiuni sexuale în serie

Un fost ginecolog al Universităţii Columbia, acuzat de soţia fostului candidat la preşedinţie Andrew Yang de agresiune sexuală, a fost pus sub acuzare pentru abuzarea sexuală a unor paciente de sex feminin, inclusiv o minoră, timp de aproape două decenii, scrie CNN. Robert Hadden, în vârstă de 62 de ani, are şase capete de acuzare, […]

Delta Dunării, a cincea minune naturală a lumii, potrivit Instagram

Turiştii caută să îmbrăţişeze natura, dar să-şi îmbogăţească şi feed-ul de pe Instagram. SaveOnEnergy a analizat datele Instagram, pe baza a de câte ori fiecare destinaţie este hashtagată. Delta Dunării este printre cele mai capturate şi împărtăşite creaţii naturale, cu 1.638.573 de menţionări. Primele cinci minuni naturale ale lumii de pe Instagram sunt Parcul Naţional Yosemite, […]

Michelle Obama şi-a lansat prima colecţie de articole personalizate

Prezentarea a avut loc în prima noapte a Convenţiei Naţionale Democrate. Colierul ”VOTEAZĂ” a furat lumina reflectoarelor şi s-a epuizat aproape instantaneu. Colierul proiectat de Chari Cuthbert pentru colecţia lui Michelle Obama a fost primul moment viral de modă al pandemiei, când vânzările de modă au scăzut semnificativ. Colecţia ”VOTE 4EVER MERCH” include haine, accesorii […]

Uber vrea ca până în 2030 toate maşinile sale din Europa să fie electrice

Uber promite că până în 2030 toate maşinile de pe platforma sa din Europa, SUA şi Canada vor fi 100% electrice, urmând ca din 2040 să acopere toată lumea.  Va contribui cu 800 de milioane de dolari până în 2025 pentru a-şi ajuta şoferii să treacă la vehicule cu baterie. Vor avea inclusiv reduceri de la producătorii de […]

Coronavirus. Se redeschid restaurantele în cea mai mare metropolă. Se poate cina înăuntru

Restaurantele din New York se redeschid astfel că se va putea lua masa înăuntru, cu respectarea unor norme de protecţie. Din 30 de septembrie, localurile new-yorkeze se vor deschide la 25% din capacitate. Guvernatorul Andrew Cuomo a făcut acest anunţ miercuri, ridicând astfel restricţiile de funcţionare pentru interior. Pe terase clienţii puteau lua masa încă […]

FOTO. Ambasadorul României în Belarus protejează o scriitoare laureată Nobel, în Minsk, chiar la ea acasă

Ambasadorul României la Minsk, Viorel Moşanu, a participat la o acţiune a mai multor diplomaţi pentru protejarea scriitoarea Svetlana Alexievici. Aceştia s-au deplasat la domiciliul lauratei premiului Nobel pentru literatură pentru a o proteja, în contextul tulburărilor de la Minsk. Scriitoarea este şi o contestatară a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko şi se teme pentru securitatea ei. […]

Coronavirus: 60 milioane de euro se acordă pentru inovaţii care să oprească pandemia de către Institutul European de Inovare

Institutul European de Inovare şi Tehnologie (EIT) anunţă rezultatele iniţiativei sale de răspuns la criză: suma de 60 de milioane de euro a fost alocată unui număr de 62 de proiecte inovatoare şi unui număr de 145 de antreprenori din 32 de ţări pentru a face faţă pandemiei. „Ca parte a eforturilor UE de combatere […]

La Bruxelles se cer sancţiuni pentru oficiali din Belarus, inclusiv pentru Lukaşenko

Diplomaţi UE au declarat că Uniunea Europeană îşi propune să impună sancţiuni pentru 31 de înalţi oficiali din Belarus. Uniunea Europeană trebuie să impună sancţiuni Belarusului ca răspuns la reprimarea protestelor opoziţiei, iar măsurile ar trebui să-l vizeze şi pe preşedintele Alexandr Lukaşenko, a declarat miercuri liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, […]

Noapte de coşmar în Moria. Tabăra de refugiaţi a luat foc

Dupăce mai multe incendii au izbucnit miercuri seară, tabăra de refugiaţi Moria de pe insula grecească Lesbosa fost cuprinsă aproape complet de flăcări. La primele ore ale dimineţii, incendiul continua să se dezlănţuie, fiind alimentat de vânturi cu o viteză de până la 70 de kilometri pe oră. În cursul nopţii, potrivit presei elene locale […]

Liderul bisericii din Ucraina, care a dat vina pe căsătoriile gay pentru coronavirus, are COVID-19

Un lider religios proeminent din Ucraina care la începutul acestui an a dat vina pe căsătoriile gay pentru pandemia de coronavirus a fost testat pozitiv pentru Covid-19, a anunţat biserica.   Patriarhul Filaret, în vârstă de 91 de ani, care conduce marea Biserică Ortodoxă Ucraineană – Patriarhia de la Kiev, are COVID-19 şi a fost […]

Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace

Marţi, un oficial de la Casa Albă a anunţat că  Trump va organiza o ceremonie de semnare pe 15 septembrie a unui acord revoluţionar din Orientul Mijlociu care normalizează relaţiile dintre Israel şi EAU. Ca parte a acordului, anunţat la Casa Albă la 13 august, după ce oficialii au spus că este rezultatul a 18 […]