Politic

Bistriţa: Un alt consilier judeţean PDL a anunţat că va vota alături de USL în Consiliul Judeţean

Consilierul judeţean Dorin Neamţu (PDL) a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că va vota alături de USL şi nu va mai susţine iniţiativele PDL din Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, acesta fiind al doilea ales judeţean care se alătură opoziţiei în ultima lună.

Attila Korodi, nominalizat de UDMR pentru funcţia de ministru al Mediului

Deputatul Attila Korodi a fost nominalizat, marţi, de UDMR, pentru funcţia de ministru al Mediului, pe locul rămas vacant după demisia lui Laszlo Borbely.

Campania electorală în audiovizual se va desfăşura între 11 mai şi 9 iunie şi va fi gratuită

Campania electorală în audiovizual se va desfăşura între 11 mai şi 9 iunie, iar candidaţii la alegerile locale se vor putea exprima gratuit în emisiunile informative, electorale şi de dezbatere electorală difuzate de televiziuni şi radiouri, potrivit unui proiect de Decizie a CNA.

Boc: Prioritate PDL – promovarea legilor ce ţin de punerea în aplicare a Codului de procedură penală

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, luni, că prioritatea PDL este ca la Senat să fie promovate proiectele de lege care ţin de punerea în aplicare a codului de procedură civilă şi de legea notarilor, iar o altă prioritate rămâne revizuirea Constituţiei.

Boc: Organizaţia PDL Caraş-Severin a fost reclădită. Frunzăverde pleacă cu un bagaj mai redus la PNL

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, marţi, că Organizaţia PDL Caraş-Severin a fost reclădită, că un număr important de primari se află în conducerea acesteia, iar Sorin Frunzăverde a plecat "cu un bagaj mai redus la PNL şi nu cu cât a promis din nefericire în trocul politic cu Crin Antonescu".

Lansarea candidaţilor PDL pentru locale, amânată pentru 28 aprilie

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat marţi că lansarea candidaţilor PDL pentru alegerile locale din iunie a fost amânată de pe 21 pe 28 aprilie, "din motive tehnice legate de sală".

Preşedintele PDL Bihor a demisionat din funcţie. Deputatul a invocat neînţelegeri cu şeful Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle

Deputatul Ştefan Seremi a anunţat marţi că a demisionat din funcţia de preşedinte al PDL Bihor şi va rămâne simplu membru de partid, motivând că nu se înţelege cu Radu Ţîrle, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, revenit în partid de la PNL.

PC va depune o plângere penală împotriva Robertei Anastase. O acuză de abuz în serviciu şi fals intelectual

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a anunţat că partidul va depune, marţi, o plângere penală împotriva preşedintelui Camerei, Roberta Anastase, pentru un abuz "dovedit irevocabil de instanţă", după ce Anastase ar fi transmis BEC că PC nu e partid parlamentar, iar instanţa a decis contrariul.

Radu Câmpeanu: Acum câteva zile a avut loc o dispută între Antonescu şi Chiliman pe un subiect vechi

Preşedintele de onoare al liberalilor, Radu Câmpeanu, a declarat marţi pentru MEDIAFAX că în urmă cu trei sau patru zile a participat la o şedinţă în care a avut loc "o controversă extrem de serioasă, o dispută" între Crin Antonescu şi Andrei Chiliman, pe un subiect "mai vechi".

Cristian Preda: „Camarazii” mi-au propus să intru în USL. Nu plec din PDL, nu sunt omul trădării!

Europarlamentarul PDL Cristian Preda, propus pentru excluderea din partid, spune într-un interviu că i s-a propus să intre în USL, dar a refuzat, pentru că nu vrea să plece din formaţiunea democrat-liberală şi nici nu este "omul trădării".

Oltean, despre rezoluţia USL de necolaborare cu PDL şi Băsescu: Dacă atâta pot, atâta duc!

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat marţi, în legătură cu rezoluţia adoptată de USL privind excluderea oricărei colaborări cu PDL şi cu Traian Băsescu, că "dacă atâta pot, atâta duc!".

Macovei: PDL putea găsi un candidat mai bun decât Prigoană la Primăria Capitalei

Vicepreşedintele PDL Monica Macovei a susţinut că partidul putea găsi un candidat mai bun decât Silviu Prigoană la Primăria Capitalei, precizând că ea îl va însoţi în campanie pe candidatul la Primăria Sectorului 1, Theodor Paleologu.

Ungureanu cere ajutorul organizaţiilor neguvernamentale pentru corectitudinea alegerilor şi Legea restituirii proprietăţilor

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a transmis reprezentanţilor organizaţiilor neguvernamentale, invitaţi la Guvern, că are nevoie de ajutorul lor pentru asigurarea corectitudinii alegerilor locale şi parlamentare şi la elaborarea unor proiecte scadente, precum cel privind restituirea proprietăţilor.

Macovei: L-aş urma pe Ungureanu într-o nouă mişcare politică. Probabil şi Preda, şi alţii din PDL

Vicepreşedintele PDL Monica Macovei a declarat, la B1 TV, că l-ar urma pe premierul Mihai Răzvan Ungureanu într-o nouă mişcare politică, apreciind că probabil la fel ar face şi Cristian Preda şi alţi membri PDL.

Nicolăescu: Chiliman nu va demisiona. Omul vorbeşte la supărare şi poate şi împins de unii colegi

Liderul PNL Bucureşti Eugen Nicolăescu a susţinut, luni, la Digi 24, că Andrei Chiliman nu va demisiona din partid, apreciind totodată că acesta "a vorbit la supărare" şi "poate şi împins de la spate de unii colegi".

Ombudsmanul european are pe rol o reclamaţie a lui Adrian Severin la adresa Parlamentului European

O reclamaţie a europarlamentarului Adrian Severin la adresa conduitei PE în scandalul izbucnit după publicarea articolului din Sunday Times se află pe rolul ombudsmanului european, acesta cerând, printre altele, acces la birourile sale şi crearea unui organism al PE care să apere eurodeputaţii.

Fenechiu: E o strategie declaraţia lui Ungureanu că este liberal. Vrea să fure din voturile PNL

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a declarat, luni, la Digi 24, că "este o strategie declaratia lui Mihai Răzvan Ungureanu că este liberal", arătând că acesta "vrea să fure din voturile PNL".

Adrian Năstase va candida pentru un nou mandat în colegiul în care a fost ales deputat în 2008

Deputatul PSD Adrian Năstase a anunţat că "din respect" pentru cei care l-au votat va candida pentru un nou mandat de parlamentar în acelaşi colegiu în care a fost ales în urmă cu patru ani, susţinând că DNA "a fabricat dovezi" în dosarele sale.

Crin Antonescu spune că Andrei Chiliman ar trebui să ia o decizie în două-trei zile

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, referitor la faptul că Andrei Chiliman a anunţat că ia în considerare "în mod foarte serios" demisia din partid, că acesta ar trebui să se hotărască în două-trei zile, menţionând că "şi la şah există un ceas".

UDMR va desemna, marţi, noul ministru al Mediului. Funcţia ar putea fi preluată de Korodi Attila

UDMR va desemna, marţi, în şedinţa Consiliului Permanent, noul ministru al Mediului, după ce Laszlo Borbely a demisionat din funcţie, surse din cadrul Uniunii afirmând că postul ar putea fi preluat de Korodi Attila.

Elena Udrea: USL se dezintegrează la Bucureşti

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, consideră că USL "se dezintegrează şi dispare la umbra marilor şi iluştrilor săi conducători" şi că scandalurile care "se ţin lanţ" arată "de ce bucureştenii nu trebuie să-şi pună speranţele şi încrederea într-o construcţie politică de tip Frankenstein".

Năstase despre moţiunea privind UMF: Ar trebui să aibă succes întrucât în PDL sunt probleme

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a afirmat că moţiunea de cenzură privind UMF Târgu Mureş "ar trebui să aibă succes", spunând că nu exclude ca parlamentari din arcul guvernamental să voteze moţiunea.

În Bihor au primit bani de la Guvern 63 de primării, 54 dintre ele sunt conduse de PDL şi UDMR

Un număr de 54 din cele 63 de primării din judeţul Bihor care au primit bani din Fondul de rezervă al Guvernului sunt conduse de reprezentanţi ai PDL şi UDMR, majoritatea primarilor afirmând că banii vor fi cheltuiţi pentru cofinanţarea unor proiecte şi plata unor lucrări deja executate.

Chiliman: Iau în considerare demisia din PNL. În politică, în viaţă, câştigă cei care joacă şah, nu pocker

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat, luni, că, pentru prima oară, după aproape 23 de ani de când este membru PNL, ia în considerare "în mod foarte serios" demisia din partid. Chiliman a precizat că va lua o decizie numai după ce se va sfătui cu Mircea Ionescu Quintus, Radu Campeanu şi Călin Popescu Tariceanu.

Susţinători ai lui Chiliman s-au strâns în faţa sediului organizaţiei PNL Bucureşti

Aproximativ 100 de simpatizanţi şi membri PNL, susţinători ai liderilor liberali Andrei Chiliman, Geani Dinu şi Dan Cristian Popescu, înlocuiţi luni din funcţii, s-au strâns în faţa sediului organizaţiei PNL Bucureşti.

Băsescu a promulgat legea privind demiterea preşedintelui cu votul majorităţii celor înscrişi în liste

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, luni, legea care prevede că demiterea şefului statului trebuie aprobată la referendum de majoritatea cetăţenilor înscrişi în listele electorale.

Igaş: Nu exclud posibilitatea unei scindări a PNL pe fondul tensiunilor din formaţiune

Liderul PDL Traian Igaş declară că nu exclude posibilitatea unei scindări a PNL în viitorul apropiat pe fondul tensiunilor apărute în formaţiune, el precizând că liderii autentici de dreapta se vor putea regăsi în structura guvernamentală ce se va crea ulterior alegerilor parlamentare.

Preşedintele PNL Sibiu cere anchetă parlamentară privind modul de alocare a banilor către primării

Preşedintele PNL Sibiu, deputatul Mircea Cazan, solicită Parlamentului înfiinţarea unei Comisii parlamentare de anchetă privind modul de alocare a sumei de 648 de milioane de lei către primăriile din ţară, în condiţiile în care niciun primar liberal din judeţul Sibiu nu a primit fonduri.

EXCLUSIV – Ministrul Finanţelor: Vom face cu Banca Mondială o reorganizare a ANAF chiar mai amplă decât în Bulgaria

ANAF va trece printr-o amplă reorganizare, mai profundă decât în Bulgaria, care va cumprinde atât optimizarea numărului de administraţii fiscale, cât şi întreg sistemul IT, pe baza unei evaluări a Băncii Mondiale, care va propune şi măsurile.

Geoană: Propunerea lui Băsescu, poker politic, în locul liderilor USL aş fi plătit cu „sec”

Senatorul independent Mircea Geoană a calificat drept "poker politic" gestul preşedintelui Traian Băsescu de a garanta că demisionează în schimbul modificării Constituţiei, fostul lider PSD opinând că reprezentanţii USL ar fi trebuit să accepte şi să plătească "cu sec".

Antonescu: USL va anunţa lista candidaturilor pentru Bucureşti în prima săptămână după Paşti

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că USL va stabili şi va anunţa lista finală a candidaţilor la alegerile locale din Capitală în prima săptămână după Paşti. Ponta a enumerat candidaţii USL la sectoarele 1,3,4 şi 5 ale Capitalei, precizând că, neînţelegându-se cu PNL la Sectorul 6, atunci candidatul la Sectorul 2 va fi anunţat "la pachet".

Guvernul modifică regulile de intrare în categoria înalţilor funcţionari publici

Guvernul a modificat procedura de intrare în categoria înalţilor funcţionari publici şi a eliminat regula care impunea inspectorilor guvernamentali să aibă o activitate de minimum şase luni în această funcţie şi să fi obţinut un calificativ bun pentru a prelua un post de prefect sau subprefect.

Orban: Decizia schimbării lui Chiliman, profund nedreaptă. Va fi afectată performanţa PNL în Capitală

Deputatul liberal Ludovic Orban a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că decizia schimbării din funcţie a preşedintelui PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, este una profund nedreaptă, el apreciind că o astfel de măsură va afecta performanţa partidului în alegeri, la nivelul Capitalei.

Geoană: Este foarte posibil ca votul meu să meargă în sprijinul moţiunii de cenzură

Senatorul independent Mircea Geoană a declarat, luni, că este foarte posibil ca votul său să fie în favoarea moţiunii de cenzură, în condiţiile în care Mihai Răzvan Ungureanu începe să intre, potrivit fostului lider PSD, în aceeaşi logică care a putut fi văzută la Emil Boc şi la alţi premieri.

Primăria sector 3: Licitaţia din 2009 nu a fost modificată, publicarea în Jurnalul Oficial al UE nu era tehnic posibilă

Primăria sectorului 3 consideră că licitaţia analizată de Comisia Europeană a fost derulată cu respectarea tuturor termenelor şi procedurilor impuse de legislaţia naţională şi cea comunitară şi că unul dintre ofertanţi, căruia i s-au respins contestaţiile, a sesizat incorect Executivul comunitar.

Harghita: PDL, UNPR, PRM, PNŢCD şi PER cheamă USL la discuţii pentru Alianţa Electorală Românească

Liderii filialelor din Harghita ale PDL, UNPR, PRM, PNŢCD şi PER invită conducerea USL la discuţii pentru constituirea Alianţei Electorale Româneşti, pentru ca românii să fie mai bine reprezentaţi în administraţie, însă şeful PSD Harghita, Mircea Duşa, spune că USL nu va colabora cu aceste partide.

Ungureanu a invitat la Guvern reprezentanţi ai confederaţiilor sindicale şi ai ONG

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a invitat pentru marţi, la sediul Guvernului, pe mai mulţi reprezentanţi ai unor confederaţii sindicale şi organizaţii neguvernamentale, cu propunerea de "revitalizare" a dialogului dintre Guvern şi societatea civilă şi stabilirea unui program de colaborare.

Dan Cristian Popescu, fost şef PNL Sector 2: Nu pot susţine o candidatură din partea USL a lui Onţanu

Dan Cristian Popescu, fostul lider al PNL Sector 2, a declarat luni că înlocuirea sa din funcţie de către forurile de conducere ale PNL a fost motivată de faptul că s-a început prea devreme campania, el adăugând că nu va putea susţine o eventuală candidatură a lui Neculai Onţanu din partea USL.

Andrei Chiliman, înlocuit la şefia PNL Bucureşti. Antonescu: Eugen Nicolăescu, noul conducător al organizaţiei

Conducerea PNL a decis, luni, înlocuirea lui Andrei Chiliman la şefia organizaţiei PNL Bucureşti şi l-a numit interimar la conducerea filialei pe Eugen Nicolăescu, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse liberale. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a confirmat că Andrei Chiliman a fost înlocuit cu Eugen Nicolăescu la şefia PNL Bucureşti, precizând şi că Mariana Câmpeanu a devenit vicepreşedinte al filialei.

Primarul Braşovului susţine că a fost ameninţat cu moartea de către liderul revoluţionarilor din oraş, Dorin Maior

Primarul Braşovului, George Scripcaru, spune că a fost ameninţat cu moartea, în biroul său, de liderul revoluţionarilor braşoveni, Dorin Lazăr Maior, în urma unei dispute privind o sală a Cinematografului Astra, incidentul fiind reclamat Poliţiei.