Politic

Băsescu: Sperăm că după Chicago elementele antirachetă din România vor fi parte a sistemului NATO

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la finalul întrevederii cu secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, că speră că la summit-ul de la Chicago elementele scutului antirachetă american care vor fi amplasate în România vor fi menţionate ca parte a sistemului interimar al NATO.

Ponta: Boc nu ştia ce semnează în ACTA, dar se ocupa cu datul zăpezii cu lopata

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că este "inacceptabil" faptul că premierul Emil Boc nu cunoştea prevederile ACTA, care a fost semnat de România.

Kelemen: Problema anticipatelor şi a comasării alegerilor rămâne deschisă până la motivarea Curţii Constituţionale

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că în şedinţa coaliţiei s-a decis ca până în momentul primirii motivării CC pe tema comasării alegerilor să nu se intre în nicio speculaţie, spunând că problema alegerilor anticipate şi cea a comasării nu se închid până nu se primeşte motivarea.

UNPR: Vom cere FMI revenirea salariilor bugetarilor la nivelul din 2010. Nu e o măsură populistă

UNPR va solicita, joi, la întâlnirea cu delegaţia FMI, BM şi UE, revenirea salariilor bugetarilor la nivelul anului 2010, în contextul prudenţei, Marian Sârbu respingând eventualele critici privind populismul acestei măsuri.

Ponta: Majorarea salariilor şi pensiilor are acelaşi efect cu suta de lei a lui Ceauşescu

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că opoziţia nu se opune majorării salariilor bugetarilor şi pensiilor, însă efectul unei asemenea măsuri ar fi "acelaşi cu suta de lei pe care o dădea tovarăşul Ceauşescu".

Marian Sârbu: Anticipatele nu reprezintă o soluţie politică necesară pentru România

Preşedintele UNPR, Marian Sârbu, a declarat, luni, că alegerile anticipate nu reprezintă o soluţie politică necesară pentru România şi că o eventuală grevă parlamentară a deputaţilor şi senatorilor USL nu ar încuraja dialogul politic.

Eventuala majorare a salariilor şi pensiilor în 2012 – temă lansată din toamnă de coaliţie

Eventuala majorare a salariilor şi pensiilor în acest an, cu câteva procente, nu este o temă nouă, aceasta fiind lansată pe piaţă încă din toamna anului trecut, tot de coaliţia de guvernare şi tot legată de condiţionalităţile economice interne şi de la nivelul Europei.

PSD vrea ca opoziţia să nu participe la lucrările Parlamentului

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că social-democraţii vor propune în USL ca opoziţia să recurgă la un protest parlamentar, respectiv neparticiparea la lucrările Legislativului, până la eventuala înlocuire a actualului Guvern şi declanşarea alegerilor anticipate.

Igaş: Avem nevoie de linişte. Dacă se decide remanierea – scurt şi fără foarte multe comentarii

Vicepreşedintele PDL Traian Igaş a declarat, luni, întrebat dacă este necesară o remaniere, că el crede că în momentul de faţă este nevoie "de foarte multă linişte", iar dacă se va lua o decizie în acest sens să fie făcută "scurt şi fără foarte multe comentarii".

Ponta: USL nu va mai critica Guvernul în Parlamentul European, ci se va angaja că va guverna altfel

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni că liderii USL nu vor critica Guvernul marţi, la dezbaterea din Parlamentul European pe tema democraţiei din România, ci se vor angaja că vor adopta alt mod de guvernare decât cel actual.

Frunzăverde: Nu se pune problema anticipatelor. Nicio formaţiune din coaliţie nu doreşte anticipate

Prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a declarat, luni, după şedinţa coaliţiei, că "nu se pune problema alegerilor anticipate" şi că niciuna dintre formaţiunile care fac parte din coaliţie nu doreşte acest lucru.

Baconschi: Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat tăria de a trece cu seninătate peste încercare

Prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi a declarat, luni, întrebat despre o posibilă remaniere guvernamentală, că el deocamdată îi mulţumeşte lui Dumnezeu că i-a dat "tăria de a trece cu seninătate" peste "încercarea nu tocmai plăcută" a schimbării sale din funcţia de ministru.

Boc, mandatat de coaliţie să negocieze cu FMI creşterea pensiilor şi salariilor, din aprilie

Premierul Emil Boc a fost mandatat, luni, de conducerea coaliţiei, să negocieze cu FMI creşterea pensiilor şi salariilor, din luna aprilie, a anunţat prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde.

Fondul pentru minorităţi: UDMR primeşte cei mai mulţi bani din bugetul de stat pe 2012

Uniunea Democrată Maghiară din România va primi şi în acest an cei mai mulţi bani din totalul fondurilor prevăzute în bugetul pe 2012 şi alocate către Departamentul de Relaţii Interetnice, sprijinul financiar fiind însă mai mare comparativ cu sumele aprobate la începutul anului trecut.

Băsescu: Vom avea probabil două rânduri de alegeri, la două date diferite

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că în acest an "vom avea probabil două rânduri de alegeri, la două date diferite", vorbind în contextul demersurilor interne pentru viitoarea ratificare a Tratatului stabilităţii, coordonării şi convergenţei în Uniunea economică şi monetară

Băsescu: Voi discuta cu secretarul general al NATO despre scut, „smart defense” şi Afganistan

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că la întâlnirea programată luni cu secretarul general al NATO vor fi abordate subiecte ca: sistemul de apărare antirachetă, conceputul de "smart defense" şi prezenţa militară românească în Afganistan.

Băsescu: România, în DIFICULTATE dacă zona euro intră în RECESIUNE. Declaraţiile preşedintelui înainte de plecarea la Bruxelles

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că România îşi va asigura resursele şi de la Banca Mondială, şi de la Uniunea Europeană, de oriunde, "dacă lucrurile vor derapa în zona euro", ceea ce ar aduce România în dificultate.

Deputat UDMR: Declanşarea alegerilor anticipate în acest moment ar fi o decizie populistă

Deputatul UDMR de Covasna Edler Andras consideră că declanşarea alegerilor anticipate, cu câteva luni înainte de termen, ar reprezenta "o decizie populistă", el spunând că nu ştie ca la nivelul Uniunii să se fi discutat despre această problemă.

Duşa: Dacă există un acord politic putem face anticipate în două luni

Alegerile parlamentare anticipate se pot face în 60 de zile, dacă există un acord politic între toate partidele, a declarat, duminică, liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa.

EXCLUSIV – Kelemen: Declaraţia lui Borbely, personală. Decizia despre anticipate, luată doar în coaliţie

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că declaraţia lui Borbely Laszlo despre alegerile anticipate a fost personală, şi nu făcută în numele Uniunii, o eventuală decizie privind alegerile anticipate urmând să fie luată de UDMR numai după discuţii în cadrul coaliţiei.

Fostul consilier prezidenţial Eckstein Kovacs: Susţinerea declanşării alegerilor anticipate poate fi luată de CRU al UDMR

Fostul consilier prezidenţial Eckstein Kovacs Peter spune că susţinerea declanşării alegerilor anticipate poate fi luată de CRU al UDMR, care s-ar putea întruni pentru a dezbate această teme, însă declanşarea alegerilor anticipate implică "proceduri şi termene", el fiind sceptic în această privinţă.

Ţiriac: Alegerile anticipate nu ar fi oportune acum; guvernul de tehnocraţi poate fi o soluţie

Alegerile anticipate nu ar fi oportune în prezent, pentru că vor putea fi organizate cel mai devreme în mai, cu câteve luni înainte de alegerile programate pentru noiembrie, iar un guvern de tehnocraţi "ar putea fi o soluţie acceptabilă pentru toată lumea", a declarat omul de afaceri Ion Ţiriac.

Nicolăescu: Putem avea anticipate în maxim 60 de zile, „printr-o acţiune majoritară politic”

Alegerile parlamentare anticipate pot avea loc "în maxim 60 de zile" dacă există "o acţiune majoritar politică în Parlament" şi un "protocol" pentru realizarea lor "din punct de vedere constituţional", a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, Eugen Nicolăescu, viceliderul deputaţilor PNL.

Ţiriac: Guvernul a luat măsuri necesare în perioada crizei

Guvernul a luat multe dintre măsurile necesare în perioada crizei, chiar dacă uneori mai târziu şi fără să găsească soluţii suficiente pentru mediul de afaceri, iar o eventuală demisie a premierului Emic Boc "ar fi de respectat", susţine omul de afaceri Ion Ţiriac.

Ţiriac: Discursul lui Băsescu – „o radiografie” pentru situaţia României, dar fără soluţii

Discursul preşedintelui Traian Băsescu a fost "o radiografie execepţională" pentru situaţia României din prezent, dar nu a oferit răspunsuri la problemele legate de criză, pe care nu le are niciun politician, a declarat omul de afaceri Ion Ţiriac.

Frunzăverde: Este elementar şi deontologic să discutăm întâi în coaliţie despre anticipate

O discuţie în coaliţie despre alegerile parlamentare anticipate, care să preceadă cele din interiorul partidelor, este un gest "elementar şi deontologic", a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, prim-vicepreşedintele PDL, Sorin Frunzăvrede.

Ponta: Dacă ajungem la putere, vom suspenda aplicarea ACTA

USL va suspenda aplicarea acordul anti-piraterie ACTA dacă va ajunge la guvernare şi dezaprobă forma actuală a acestuia, semnată de guvern în absenţa unei dezbateri publice, a scris, pe contul său de Facebook, preşedintele PSD, Victor Ponta.

Ciuhodaru: PC încearcă să denigreze candidatul UNPR la Primăria Iaşi. Sunt şi rămân la UNPR

Deputatul Tudor Ciuhodaru a declarat, duminică, că este şi rămâne membru al UNPR, caliatate din care va "candida şi câştiga" alegerile pentru primăria Iaşi şi a spus că afirmaţiile privind revenirea sa în PC arată "teamaUSL pentru pierderea postului de primar la alegerile din acest an".

EXCLUSIV: UDMR va analiza serios oportunitatea declanşării alegerilor parlamentare anticipate

UDMR va analiza săptămâna viitoare, în cadrul forurilor de decizie, oportunitatea declanşării alegerilor parlamentare anticipate, procedură care ar mai "linişti vocea străzii" şi ar asigura un consens cu opoziţia, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, vicepreşedintele politic al Uniunii, Laszlo Borbely.

The Economist: Şanse reduse ca iarna nemulţumirii din România să se transforme într-o vară glorioasă

Iarna nemulţumirii din România are puţine şanse să se transforme într-o vară glorioasă, pe fondul împrumuturilor contractate de această ţară şi al perspectivelor economice sumbre din întreaga regiune, afectată de criza din zona euro, potrivit unui comentariu publicat pe blogul The Economist.

Liderul PC Iaşi: Ciuhodaru încearcă să revină în PC

Liderul filialei ieşene a Partidului Conservator (PC), Vasile Şalaru, susţine că deputatul UNPR Tudor Ciuhodaru încearcă să revină în PC, după ce a plecat din acest partid în septembrie 2011, Ciuhodaru replicând că "nu bate la uşa nimănui".

Diaconescu a discutat cu ambasadorii Italiei, Germaniei şi Danemarcei şi cu omologul bulgar

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a avut, vineri, o serie de convorbiri cu ambasadorii Italiei, Germaniei şi Danemarcei la Bucureşti, precum şi cu omologul său bulgar, temele abordate fiind legate de adearea la Schengen, schimburile comerciale şi criza economică.

ANALIZĂ MEDIAFAX MONITORIZARE: Cele mai vizibile revendicări din timpul protestelor

"Alegeri anticipate" a fost revendicarea cea mai mediatizată în online în timpul protestelor de stradă începute în urmă cu două săptămâni, pe următoarele două locuri situându-se "Jos Băsescu" şi "Demisia preşedintelui", potrivit unei analize realizate de Mediafax Monitorizare.

Oltean: Boc e un tip foarte activ, s-a implicat. Sigur, putea să lase lopata la alţii, dar a luat-o

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, comentând faptul că premierul Emil Boc i-a ajutat pe militari la deszăpezirea A 1, că acesta a dat dovadă de implicare şi foarte bine a făcut, afirmând însă: "Sigur, putea să lase lopata la alţii, dar a luat-o. Acum nu putem să-i dăm în cap".

Flutur: Duşul rece la minus 17 grade face bine PDL

Prim-vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, vineri, că este sigur că "duşul rece la minus 15, minus 17 grade Celsius face bine PDL", spunând că "partidul trebuie să înţeleagă că există o realitate românească la care trebuie să se raporteze".

Toader: Îmi voi spune în BPN punctul de vedere despre declaraţiile lui Oltean şi Preda

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, referitor la afirmaţiile unor democrat-liberali privind demisia Guvernului, că el îşi va spune punctul de vedere în BPN, arătând că i se pare incorect să vorbească în afara instanţelor partidului.

Oltean: Ponta a fost mult mai realist, mai echilibrat, bravo lui. Antonescu – el le ştie pe toate

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a afirmat, comentând intenţia unor parlamentari ai opoziţiei de a demisiona, că liderul PSD, Victor Ponta, a fost "mult mai realist şi mai echilibrat", fiind bine sfătuit, însă cel al PNL, Crin Antonescu, "nu are pe nimeni în spate" şi "le ştie pe toate".

Oltean: Niciun membru al PDL nu are motive să nu iasă la un dialog cu strada

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, afirmă că "măsurile de criză luate de Guvern", peste care s-au suprapus cele de modernizare a ţării, "n-au adus un plus în buzunarul cetăţeanului, un plus de mâncare în farfuria lui", însă "niciun membru al PDL nu are motive să nu iasă la un dialog cu strada".

Frunzăverde: Luni, la BPN al PDL, voi discuta despre declaraţiile lui Oltean şi Preda

Primvicepreşedinte PDL Sorin Frunzăverde a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că va discuta, luni, la Biroul Permanent al PDL, despre declaraţiile lui Ioan Oltean şi ale lui Cristian Preda referitoare la Guvern.

Preda: Pentru guvern cu premier independent, ar trebui negociat cu toţi şi să rămână forţe curajoase

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că, pentru formarea unui guvern politic condus de un premier independent, "ar trebui negociat cu toţi" şi să formeze majoritatea "cât mai multe forţe curajoase şi responsabile".