Cultură-Media

Vladimir Găitan, internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca

Actorul Vladimir Găitan este internat la Secţia de cardiologie a Spitalului de Urgenţă Floreasca din Capitală, medicii suspectând că a suferit un infarct, au declarat surse medicale.

„Undeva la Palilula”, debutul în cinematografie al lui Purcărete, ar putea fi lansat la Veneţia, în 2010

Casa Libra Film, care produce lungmetrajul "Undeva la Palilula" - debutul în cinematografie al regizorului Silviu Purcărete -, ale cărui filmări au început la jumătatea lunii octombrie, vrea să lanseze pelicula la Festivalul de la Veneţia din 2010.

Gândul a lansat campania „Fabrica de idei”

Ziarul Gândul organizează, în perioada 26 octombrie - 20 noiembrie, campania "Fabrica de idei Gândul", care are ca scop promovarea ideilor profitabile de afaceri şi premierea celor mai interesante şi inovatoare idei de afaceri din sectorul IMM, informează publicaţia.

Festivalul Naţional de Teatru – „menţinut pe linia de plutire”

Festivalul Naţional de Teatru (FNT) este "menţinut pe linia de plutire" la cea de-a XIX-a ediţie a sa, ce va avea loc în Capitală, între 31 octombrie şi 8 noiembrie, a fost mesajul organizatorilor şi finanţatorilor acestui eveniment - UNITER, Ministerul Culturii şi Primăria Municipiului Bucureşti.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 26 octombrie

La data de 26 octombrie 1497 are loc bătălia de la Codrii Cosminului. Armatele conduse de domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare (1457–1504), reuşesc să învingă armatele poloneze invadatoare, conduse de regele Ioan Albert.

Gheorghe Dinică suferă de o bronhopneumonie severă

Doctorii au stabilit un diagnostic în cazul pacientului Gheorghe Dinică, el suferind de o bronhopneumonie severă, dar şi de o afecţiune renală, ceea ce impune un pronostic rezervat, însă starea actorului este stabilă, potrivit unor surse medicale.

Ziua de naştere a Regelui Mihai, marcată cu un concert caritabil la Ateneul Român

Un concert caritabil, desfăşurat duminică seară la Ateneul Român din Capitală, a marcat ziua de naştere a Regelui Mihai, evenimentul fiind organizat de Fundaţia Principesa Margareta, cu concursul Orchestrei de Cameră Radio, dirijată de Cristian Mandeal.

Teatrul de Noapte, cu spectacole gratuite, miercuri în Capitală

Principalele teatre din Capitală, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB), dar şi mai multe cluburi îşi deschid porţile miercuri noaptea, prezentând spectacole gratuite după ora 22.00, în cadrul evenimentului Teatrul de Noapte, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB.

Concurs pe YouTube, pe tema violenţei împotriva femeilor

Regizori celebri sau internauţi anonimi vor putea publica, până la 1 decembrie, pe platforma YouTube scurtmetraje în care este denunţată orice formă de violenţă împotriva femeilor, de la cea fizică la discriminare şi hărţuire, cele mai bune urmând să fie premiate, informează lefigaro.fr.

Cel mai puternic laser din lume, ce va fi construit în România, prezentat la TV

Emisiunea "Cultura fierbinte", difuzată de TVR Cultural luni, de la ora 21.15, va aduce în discuţie cel mai puternic laser din lume, care va fi construit şi în România, pe platforma de la Măgurele, informează postul TV.

Gheorghe Dinică, internat la Spitalul Floreasca din cauza unei infecţii

Actorul Gheorghe Dinică se află internat de trei zile la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, ca urmare a unei infecţii generalizate, starea pacientului fiind stabilă, potrivit unor surse medicale. Dinică a fost adus joi, de la Spitalul Elias, la secţia terapie intensivă a Spitalului Floreasca.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 25 octombrie

La data de 25 octombrie 1767 s–a născut Henri–Benjamin de Rebecque Constant, om politic, ziarist şi scriitor elveţian de limbă franceză, autor al întâiului roman autobiografic „Adolphe” (1818 – capodopera sa), intrând astfel în istoria literaturii ca făuritor al romanului modern de analiză psihologică (m. 1830).

Mass-media românească are un cod deontologic unic

Participanţii la Convenţia Organizaţiilor Media (COM) au adoptat în unanimitate codul deontologic unic pentru mass-media, înfiinţând totodată Grupul pentru bune practici jurnalistice, în cadrul unei adunări care a avut loc sâmbătă la sediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) din Capitală.

Băsescu: Observ în mass-media tentaţia de a acoperi campania cu o „zgură”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Craiova, că a observat în mass-media tentaţia de a acoperi campania electorală cu o "zgură" de subiecte neimportante pentru a acoperi incapacitatea multor candidaţi de a prezenta soluţii la probleme.

Sorin Alexandrescu – director executiv la Antena 1

Sorin Alexandrescu a fost numit director executiv la postul Antena 1, au declarat pentru MEDIAFAX surse din televiziune.

Gheorghe Dinică, internat la Spitalul Floreasca – VIDEO

Actorul Gheorghe Dinică se află internat de două zile la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, potrivit unor surse medicale. Dinică a fost adus joi, de la Spitalul Elias, la secţia terapie intensivă a Spitalului Floreasca.

Semnificaţii istorice pentru 24 octombrie

1601 - A încetat din viaţă astronomul danez de origine suedeză, Tycho Brache. A făcut observaţii precise asupra poziţiilor aştrilor, a urmărit evoluţia cometelor şi a calculat valoarea duratei anului, cu o precizie mai mică de o secundă, valoare care a stat la baza stabilirii calendarului gregorian din 1582 (n. 14 decembrie 1546)

Radio România -Antena Satelor aniversează 18 ani de la prima emisie

Postul Radio România - Antena Satelor aniversează, duminică, 18 ani de la prima emisie, printr-un eveniment care reuneşte dezbateri, o competiţie de oină, un spectacol folcloric, o tombolă, totul reflectat în zece ore de transmisii în direct.

Crasnea (CRP): Autoreglementarea începe cu efortul fiecărui jurnalist de a fi profesionist autentic

Autoreglementarea profesiei de jurnalist ar trebui să înceapă de la efortul intelectual şi de conduită al fiecărui jurnalist de a fi un profesionist autentic, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, preşedinta Clubului Român de Presă, Indira Crasnea, referindu-se la o cercetare de profil a AMP-CJI

Wall Street Journal online introduce un conţinut premium cu plată

Site-ul Wall Street Journal, parte a News Corporation, deţinută de Rupert Murdoch, introduce un abonament anual în valoare de circa 600 de dolari pentru Professional, serviciu prin care se obţine acces la conţinuturi premium.

AMP: Presiunile politice – cea mai frecventă cauză a încălcării normelor jurnalistice de către ziarişti

"Presiunile politice", "insuficienta pregătire a jurnaliştilor" şi "presiunile comerciale" sunt cauzele cele mai des invocate de ziarişti pentru încălcarea normelor jurnalistice, se arată într-o cercetare a ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei şi a Centrului pentru Jurnalism Independent.

CNN.com se relansează, punând accentul pe vizual şi social media

CNN.com se relansează, luni, în cadrul unei schimbări de imagine semnificativă, prin care site-ul va pune accentul pe elemente vizuale orientate către social media, informează Media Week.

New York Times a avut pierderi de zeci de milioane de dolari în trimestrul al treilea

New York Times Company a raportat, pentru trimestrul al treilea al anului, pierderi în valoare de 35,6 milioane de dolari, în condiţiile în care veniturile atrase din publicitatea în ziare au scăzut cu 30%, informează site-ul New York Times.

Siturile arheologice din Macedonia, jefuite frecvent

Macedonia se confruntă cu jafuri la siturile arheologice, numeroase şi diverse în toată ţara, iar autorităţile constată că traficanţii sunt de fiecare dată cu un pas înaintea poliţiei, transferând bunurile în străinătate.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 23 octombrie

În 1877 a încetat din viaţă istoricul, filologul şi omul politic Alexandru Papiu Ilarian, membru al Academiei Române (n. 27 septembrie 1827).

Orchestra Filarmonicii Enescu nu va mai colabora cu Anda Petrovici

Orchestra Filarmonicii "George Enescu" nu va mai colabora cu concert maestrul Anda Petrovici, după ce Ministerul Culturii a aprobat o schimbare de organigramă a instituţiei, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul general al Ministerului Culturii, Mircea Staicu.

Google vrea să lanseze un serviciu muzical

Google ar putea lansa un nou serviciu care să ofere utilizatorilor posibilitatea de a asculta şi de a cumpăra muzică direct de pe paginile de rezultate ale căutărilor efectuate pe motorul de căutare ale companiei. Potrivit informaţiilor furnizate de site-ul TechCrunch, Google va oferi pe site-ul său o fereastră prin intermediul căreia utilizatorii vor putea asculta diverse melodii.

BBC relansează BBC Newswire ca agenţie de ştiri multimedia

BBC a relansat BBC Newswire sub forma unei agenţii de ştiri multimedia, urmând ca echipele care furnizează conţinut să lucreze împreună cu cele care distribuie informaţia.

Jean Luc Ponty revine în România – VIDEO

Violonistul Jean Luc Ponty revine în România, urmând să susţină un concert pe 11 martie, anul viitor, la Sala Palatului din Capitală, informează organizatorul evenimentului, Fundaţia Phoenix.

Sport.ro începe experimentele pentru a emite în High Definition

Postul Sport.ro a primit, joi, acordul Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru a începe să transmită experimental programe în High Definition.

„Live Party Girls: Interzis minorilor” de la Naţional TV, interzisă de CNA

CNA a decis, joi, să interzică televiziunii Naţional TV să mai difuzeze emisiunea "Live Party Girls: Interzis minorilor" - un program în direct, în care două fete invită telespectatorii să sune la un telefon erotic -, Consiliul considerând că postul face "publicitate la o linie erotică".

Mungiu: În România există preconcepţia că filmele de festival nu sunt pentru public

Regizorul Cristian Mungiu a declarat joi, după proiecţia în avanpremieră a celei de-a doua părţi a filmului-omnibus "Amintiri din Epoca de Aur", că în România există preconcepţia că filmele de festival nu sunt şi pentru public, cea mai recentă producţie a sa demonstrând însă contrariul.

CNA a amendat mai multe posturi TV pentru depăşirea minutelor de publicitate

CNA a decis, joi, să amendeze postul Prima TV cu 20.000 de lei, Antena 1 cu 10.000 de lei, Kanal D şi B1 TV cu câte 5.000 de lei, pentru depăşirea minutelor legale de publicitate.

Semnificaţii istorice pentru 22 octombrie

În 1906 a încetat din viaţă artistul francez Paul Cezanne, unul dintre precursorii picturii secolului al XX-lea (n. 1839).

Cristian Mandeal pleacă definitiv de la Filarmonica „George Enescu”

După aproape 19 ani în care, deseori, numele orchestrei Filarmonicii "George Enescu" s-a confundat cu numele lui Cristian Mandeal, directorul şi dirijorul acesteia pleacă definitiv de la pupitrul dirijoral şi din fotoliul de director.

Ion Cojar, înmormântat cu onoruri militare

Regizorul Ion Cojar, care a decedat duminică dimineaţă, a fost înmormântat cu onoruri militare, miercuri la prânz, în Cimitirul Sf. Vineri din Capitală, în prezenţa a peste 100 de oameni - rude, colegi şi apropiaţi care l-au condus pe ultimul drum.

Google Books, acuzat de chinezi de piratarea a mii de cărţi

Societatea pentru drepturi de autor asupra operelor scrise din China a acuzat Google, miercuri, de piratarea a mii de cărţi chinezeşti, în scopul introducerii acestora în biblioteca sa online, informează AFP.

George Banu a primit Meritul Cultural Naţional al Republicii Polone

George Banu, una dintre personalităţile cele mai respectate ale teatrului european, critic, eseist, profesor la Universitatea Sorbona, a fost decorat cu Meritul Cultural Naţional al Republicii Polone, cea mai înaltă medalie oficială culturală a statului polonez.

Radu Jude: „Am făcut câteva zeci de reclame, aproape o sută, cred”

Nu cred că o persoană care pictează sau face filme e automat un artist, iar un sportiv sau un om de publicitate nu, a spus pentru MEDIAFAX regizorul Radu Jude, care a realizat până în prezent aproape o sută de spoturi comerciale.

Ioan Holender doreşte să aducă o nouă coproducţie „Oedipe” la Festivalul Enescu 2013

Ioan Holender, directorul artistic al Festivalului "George Enescu", doreşte să includă în programul ediţiei din 2013 a evenimentului o nouă coproducţie a operei "Oedipe", ce va fi realizată de Opera "La Monnaie" din Bruxelles şi Opera "Teatro Liceu" din Barcelona.