Life-Inedit

Julio Iglesias va susţine un concert la Bucureşti, pe 30 iunie. Ce preţuri au biletele – VIDEO

Cântăreţul spaniol Julio Iglesias va include România în turneul său mondial de anul acesta ("2012 World Tour") şi va susţine un concert la Zone Arena din Bucureşti, pe 30 iunie, informează organizatorii, Project Events.

Gala premiilor Grammy: OMAGIUL pe care artiştii i l-au adus lui Whitney Houston. Cum a cântat Jennifer Hudson „I Will Always Love You” – VIDEO

La ceremonia premiilor Grammy, artiştii i-au adus un omagiu lui Whitney Houston, care a murit la doar 48 de ani.

Fiica lui Whitney Houston, transportată la spital. Prietenii şi familia se tem că ar putea avea tendinţe suicidale

Unicul copil al cântăreţei, fiica ei Bobbi Kristina Brown, în vârstă de 18 ani, a fost transportată de paramedici până la Cedars-Sinai Medical Center, duminică, întrucât suferea de crize de anxietate, au raportat reprezentanţi ai poliţiei şi ai departamentului de pompieri din Beverly Hills.

MEDICII LEGIŞTI: Whitney Houston a murit în cadă. Rezultatele autopsiei, peste câteva săptămâni

Medicii legişti americani au finalizat, duminică, autopsia cântăreţei Whitney Houston şi au confirmat informaţia potrivit căreia artista a fost descoperită decedată în cada din camera ei de hotel din Beverly Hills, însă cauza morţii va fi cunoscută abia după efectuarea unor teste toxicologice.

Omagiu IMPRESIONANT pentru Whitney Houston: Fântânile arteziene din Dubai au creat JOCURI DE LUMINI spectaculoase pe acordurile melodiei „I will always love you” – VIDEO

Whitney Houston a fost omagiată într-un mod inedit în Dubai, cu ajutorul fântânilor arteziene.

PREMIILE GRAMMY 2012: Lista CÂŞTIGĂTORILOR

Cântăreaţa britanică Adele a câştigat cele mai multe trofee - şase din şase nominalizări - la cea de-a 54-a gală Grammy, care a avut loc duminică seară, la Staples Center din Los Angeles, potrivit site-ului oficial al evenimentului.

PREMIILE GRAMMY 2012: Adele, marea câştigătoare. Lady Gaga a plecat acasă cu mâna goală. LISTA CÂŞTIGĂTORILOR – GALERIE FOTO

Cântăreaţa britanică Adele a fost marea câştigătoare la cea de-a 54-a gală Grammy, unde a obţinut şase trofee din şase nominalizări, inclusiv la categoriile "albumul anului" ("21") şi "înregistrarea anului" ("Rolling in the Deep"), informează Reuters.

BAFTA 2012: Filmul „The Artist”, marele câştigător. LISTA CÂŞTIGĂTORILOR

Lungmetrajul mut "The Artist" a fost marele câştigător la gala premiilor Academiei de Film şi Televiziune Britanice (BAFTA), obţinând şapte trofee, printre care cele pentru "cel mai bun film", "cel mai bun regizor" şi "cel mai bun actor", informează site-ul oficial al evenimentului.

Whitney Houston a luat Xanax înainte să moară. Vedeta ar fi adormit în cadă

Cântăreaţa Whitney Houston ar fi luat Xanax, un medicament cu efecte sedative puternice, şi ar fi adormit în cadă, fapt care ar fi condus la decesul său prin înecare. Site-ul tmz.com citează membri ai familiei cântăreţei care ar fi spus că acesteia i-a fost prescris medicamentul, care în mod obişnuit este recomandat pentru tratarea anxietăţii şi depresiei.

Angelina Jolie va fi vrăjitoarea cea rea, într-o adaptare a basmului „Frumoasa din Pădurea adormită”

Angelina Jolie a declarat că următorul său rol va fi cel al vrăjitoarei dintr-o adaptare a basmului "Frumoasa din Pădurea adormită" produsă de studiourile Disney, care va avea titlul "Maleficent".

O pictură cu Romeo şi Julieta, cea mai romantică operă de artă din Marea Britanie

O pictură care îi prezintă pe Romeo şi Julieta, realizată în 1884 de artistul Bernard Frank Dicksee, a fost votată cea mai romantică operă de artă din Marea Britanie.

George Clooney, babysitter pentru copiii cuplului Jolie-Pitt

Actorul american George Clooney s-a oferit să stea cu cei şase copii ai cuplului Angelina Jolie - Brad Pitt, dacă prietenul său, nominalizat ca şi el la premiile Oscar anul acesta, va câştiga preţiosul trofeu.

Paul McCartney, apariţie specială în serialul „Mad Men”

Paul McCartney ar putea avea o apariţie specială în serialul TV "Nebunii de pe Madison Avenue/ Mad Men", după ce muzicianul britanic şi-a dat acordul ca mai multe cântece ale sale să fie folosite pe coloana sonoră a show-ului american.

Un remake după filmul clasic „Rebecca” de Alfred Hitchcock va fi realizat la Hollywood – VIDEO

Un remake după filmul clasic "Rebecca", regizat de Alfred Hitchcock, va fi produs de companiile DreamWorks şi Working Title Films, avându-l ca scenarist pe Steven Knight, potrivit Variety.

Ultimul film în care a jucat Whitney Houston, „Sparkle”, va fi lansat în luna august – VIDEO

Cântăreaţa americană Whitney Houston, care a murit sâmbătă, va avea o ultimă apariţie pe marile ecrane în filmul "Sparkle", care va fi lansat pe 17 august.

Prima imagine cu Whitney Houston după moarte. Vedeta s-ar fi înecat în cadă – FOTO

La puţin timp după moartea surprinzătoare a cântăreţei Whitney Houston, au apărut primele imagini cu aceasta după deces.

Moment tribut Whitney Houston, programat la gala premiilor Grammy

Organizatorii galei Grammy plănuiesc un moment dedicat memoriei lui Whitney Houston - decedată sâmbătă, la vârsta de 48 de ani - în timpul ceremoniei televizate care va avea loc duminică seară, la Los Angeles.

LaLa Band lansează albumul „LaLa Love Songs”

LaLa Band, trupa serialului fenomen "Pariu cu viaţa", va lansa cel de-al doilea album muzical - "LaLa Love Songs" -, printr-un concert pe care îl va susţine pe 11 martie, la Sala Palatului din Bucureşti, informează MediaPro Music.

Lumea artistică este şocată. Mesajele vedetelor după moartea lui Whitney Houston – VIDEO

Lumea artistică este şocată după decesul neaşteptat al cântăreţei şi actriţei Whitney Houston, la doar 48 de ani, cu puţin timp înaintea ceremoniei de decernare a premiilor Grammy. Vedetele au scris pe site-urile de socializare despre şocul pe care îl reprezintă moartea artistei.

ULTIMUL SPECTACOL oferit de Whitney Houston. Ce a cântat vedeta cu două zile înainte să moară – VIDEO

Whitney Houston, care a murit la vârsta de 48 de ani chiar înaintea ceremoniei de decernare a premiilor Grammy, a urcat pentru ultima dată pe scenă la un eveniment care a avut loc înaintea galei.

BIOGRAFIE: Whitney Houston – o adevărată legendă a muzicii

Whitney Houston era la apogeul carierei sale, în anii 1980 - 1990, fata de aur a industriei muzicale, cu zeci de milioane de albume vândute, cu o voce şi imagine perfecte, dar spre sfârşitul vieţii a devenit imaginea tristă a modului în care drogurile pot distruge un mare talent.

Whitney Houston actriţa: Filmele în care a jucat vedeta de-a lungul timpului – GALERIE VIDEO

Cântăreaţa şi actriţa americană Whitney Houston, deţinătoare a şase premii Grammy, care a murit la vârsta de 48 de ani, a devenit cunoscută ca actriţă datorită filmului "Bodyguard", însă vedeta a mai avut roluri şi în alte producţii cinematografice.

Care sunt cele mai cunoscute piese cântate de Whitney Houston – GALERIE VIDEO

Cântăreaţa şi actriţa americană Whitney Houston, deţinătoare a şase premii Grammy, care a murit la vârsta de 48 de ani, a avut numeroase piese pe primele locuri ale topurilor şi în inimile publicului.

WHITNEY HOUSTON A MURIT la 48 de ani. Cauza decesului nu este cunoscută – FOTO, VIDEO

Cântăreaţa şi actriţa americană Whitney Houston, deţinătoare a şase premii Grammy, a murit la vârsta de 48 de ani, a anunţat un purtător de cuvânt al artistei. "Din nefericire, este adevărat", a declarat purtătorul de cuvânt al cântăreţei, Jill Fritzo, care nu a oferit alte detalii.

Ce dansează acest copil? VIDEOCLIPUL la care s-au uitat sute de mii de oameni

Un copil de doar câţiva ani face senzaţie pe internet într-un videoclip în care dansează.

Cum şi-a pedepsit un american fiica, pentru un mesaj de pe Facebook – VIDEO

O înregistrare video cu un american atât de deranjat de atitudinea fiicei sale, în vârstă de 15 ani, încât a tras nouă focuri de pistol în laptopul acesteia face senzaţie pe YouTube, declanşând o dezbatere aprinsă pe Internet cu privire la metodele de educare pe care le utilizează.

Televiziunea HBO, criticată de organizaţia PETA, după moartea unor cai folosiţi în serialul „Luck” – VIDEO

Organizaţia PETA, un grup care militează pentru drepturile animalelor, a solicitat întărirea regulilor de securitate după ce doi cai s-au accidentat în timpul filmărilor serialului "Norocul/ Luck", produs de HBO, şi au fost eutanasiaţi.

Târguri de cadouri şi seri la cinema, în club şi la concerte, de Valentine’s Day

Indiferent că ţin să sărbătorească sau nu Valentine's Day, bucureştenii pot alege, începând cu acest weekend, dintre zecile de evenimente pe această temă, de la târguri de cadouri la seri speciale în cinematografe, concerte şi petreceri în cluburi, profitând de reducerile speciale.

Jurnalistul şi scriitorul american Jeffrey Zaslow a murit într-un accident de maşină – VIDEO

Jeffrey Zaslow, editorialist la Wall Street Journal şi cunoscut scriitor din Statele Unite, a decedat vineri într-un accident de maşină, la vârsta de 53 de ani.

Topul partenerilor pentru Valentine’s Day: Care sunt cele mai râvnite vedete şi care sunt considerate „de coşmar”

Actorii Charlie Sheen şi Ashton Kutcher şi starleta Kim Kardashian au fost incluşi în topul partenerilor de coşmar de Valentine's Day, George Clooney şi Jennifer Aniston numărându-se printre vedetele cele mai râvnite ca parteneri cu ocazia acestei sărbători a iubirii.

Ce recomandă Gwyneth Paltrow cuplurilor pentru Valentine’s Day – FOTO

Actriţa Gwyneth Paltrow, căsătorită cu solistul Coldplay, Chris Martin, recomandă cuplurilor să folosească uleiuri de corp, o pană şi un ghid sexual pentru a avea o Zi a Îndrăgostiţilor perfectă

Colecţia de artă a lui Elizabeth Taylor, scoasă la licitaţie, vândută pentru 143 de milioane de euro

O colecţie vastă de artă, bijuterii şi ţinute aparţinând actriţei Elizabeth Taylor, scoasă la licitaţie săptămâna aceasta, la Londra şi New York, a fost vândută pentru aproape 120 de milioane de lire sterline (143 de milioane de euro, n.r.).

Angelina Jolie i-a trimis o scrisoare de adio lui Brad Pitt: „Dacă mi s-ar întâmpla ceva, atunci el o va găsi”

Actriţa americană Angelina Jolie s-a speriat atât de tare într-una dintre misiunile ei umanitare în Afganistan, încât era convinsă că va muri acolo şi i-a trimis partenerului ei de viaţă, Brad Pitt, o scrisoare de adio.

Jennifer Lopez aşa cum NU AI VĂZUT-O până acum. Vedeta, complet goală pentru a-şi promova noul parfum – FOTO

Jennifer Lopez a pozat complet goală pentru a face reclamă noului său parfum, cel de-al 18-lea lansat de aceasta.

PRIMELE IMAGINI cu fetiţa cuplului Beyonce – Jay-Z şi mesajul părinţilor către Blue Ivy Carter – GALERIE FOTO

Beyonce şi Jay-Z, care au devenit părinţi în urmă cu o lună, au postat pe internet primele fotografii cu fetiţa lor, Blue Ivy Carter.

Mihaela Rădulescu este „Lolita”, într-un clip de prezentare a ultimei linii vestimentare a Danei Budeanu -VIDEO

Dana Budeanu şi-a lansat prima linie vestimentară, în cadrul unui eveniment exclusivist la care au participat invitaţi din lumea mondenă.

Kim Basinger şi Mickey Rourke vor juca din nou împreună, într-un thriller politic

Actorii Kim Basinger şi Mickey Rourke vor juca din nou împreună - pentru prima dată în ultimii 26 de ani, după apariţiile lor în drama cu accente erotice "9 săptămâni şi jumătate" (1986) -, în thrillerul politic "Black November", informează contactmusic.com.

Casa fiicei lui Shakespeare a căzut pradă hoţilor de fier vechi – GALERIE FOTO

Hoţii de fier vechi au furat ţevi metalice de la o clădire istorică, Hall's Croft, care a aparţinut fiicei lui Shakespeare, Sussana.

Un ziar din Insulele Falkland a numit-o „căţea” pe preşedinta Argentinei

Un ziar din Insulele Falkland (Malvine) a numit-o din greşeală "căţea" pe preşedinta Argentinei, Cristina Kirchner.

„Cumpără-mă şi foloseşte-mă”. Povestea românului care se vinde pe eBay

Un român din Coventry care a rămas fără loc de muncă s-a pus la vânzare pe eBay, pentru a îşi putea câştiga existenţa, relatează Coventry Telegraph în ediţia electronică.