Politic

Secretarul general al Tineretului Naţional Liberal, demis din funcţie – surse

Secretarul general al TNL, Octavian Oprea, a fost demis din funcţie, după ce tinerii liberali au scandat în repetate rânduri, la Şcoala de vară a TNL, „m..e PSD”, potrivit unor surse din conducerea PNL.

Republica Moldova se pregăteşte de ce e mai rău: A selectat şapte companii ca alternativă la gazul livrat de ruşi

Republica Moldova a selectat şapte companii pentru a asigura gazul începând de luna viitoare, în cazul în care aprovizionarea de la compania rusească Gazprom va fi întreruptă, a declarat un oficial guvernamental, citat de Reuters.

USR: Legea avertizorilor de integritate rămâne amputată

Legea avertizorilor de integritate rămâne amputată, transmite USR, care precizează că avertizorii de integritate trebuie să-şi comunice datele de contact personale, ceea ce i-ar face, în mod evident, identificabili.

Atac dur al lui António Guterres la adresa giganţilor din energie

Secretarul general al ONU, António Guterres, i-a acuzat pe giganţii din energie că "se bucură de sute de miliarde de dolari în subvenţii şi profituri excepţionale, în timp ce bugetele gospodăriilor se reduc şi planeta arde".

Kievul, răspuns la referendumul anunţat de separatişti. Ucraina „va continua să elibereze” teritorii „indiferent ce are de spus Rusia”

Ucraina "va continua să elibereze" teritorii "indiferent ce are de spus Rusia”, spune ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba, ca răspuns la referendumul anunţat de separatişti. "Şantaj naiv cu ameninţări şi poveşti de groază” - a fost şi reacţia biroului lui Zelenski.

Partidul „Fraţii Italiei” suspendă un candidat din cauza laudelor la adresa lui Hitler

Partidul „Fraţii Italiei”, favorit în sondaje pentru alegerile de duminică din Italia, a suspendat, marţi, un candidat din cauza laudelor la adresa lui Hitler.

Florin Cîţu: Ciolacu, stai acasă! Pensiile pot să crească şi cu 15% în 2023

Pensiile pot să crească şi cu 15% în 2023 şi nu se depăşeşte ţinta de 9.4% din PIB stabilită în PNRR, susţine fostul premier Florin Cîţu: „Marcel Cioalcu ar face bine să stea acasă şi să facă reformele din PNRR şi nu să cheltuiască banii românilor pe călătorii la Bruxelles”.

Proiect: Maşinile zgomotoase vor putea circula doar ziua în Capitală

PMB a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre privind diminuarea zgomotului produs de traficul auto din Capitală. Astfel, maşinile care produc zgomot peste 95 dB(A) vor putea circula doar în intervalul orar 08.00 am – 21.59 pm. Măsurarea zgomotului produs de vehiculele participante la trafic se va face prin sondaj, de către Poliţia […]

Proiectul de Lege privind CSM. Rodeanu: 60 de minute pentru a finaliza opera lui Liviu Dragnea

„60 de minute pentru a finaliza opera lui Liviu Dragnea”, transmite deputatul USR Bogdan Rodeanu, după ce plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de Lege privind CSM.

Separatiştii susţinuţi de Kremlin în Herson vor şi ei referendum pentru aderarea la Rusia: Ar fi un „triumf al justiţiei istorice”

Oficialii instalaţi de Rusia în regiunea ucraineană Herson au decis şi ei să organizeze un referendum pentru aderarea la Rusia şi au cerut Kremlinului să îşi dea permisiunea cât mai curând posibil.

Premierul Spaniei: Rusia este în război nu doar cu Ucraina, ci şi cu întreaga UE

Preşedintele rus Vladimir Putin "foloseşte energia ca instrument de război", deoarece se simte ameninţat de valorile UE, a declarat Sánchez pentru POLITICO la New York, unde peste 150 de şefi de stat şi de guvern se reunesc pentru Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.

Proiect: Cazierul rutier se va genera instant, în format online

Senatorul USR Claudiu Mureşan a depus o iniţiativă legislativă care să permită accesul şoferilor la istoricul propriilor sancţiuni primite în trafic: „Cazierul rutier se va genera instant, în format online, fără a mai fi necesare termene de aşteptare si deplasări la secţiile de poliţie”.

Ciucă, discuţii cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României despre Schengen

Printre temele abordate s-au numărat reforma fiscală, aderarea României la Spaţiul Schengen, Fondurile Structurale şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Referendumuri pentru aderarea la Rusia programate de separaţiştii susţinuţi de Moscova

Separaţiştii susţinuţi de Moscova din regiunile Lugansk şi Doneţk din estul Ucrainei au programat referendumuri privind aderarea la Rusia.

Parlamentul rus înăspreşte pedepsele pentru dezertare sau insubordonare în timpul mobilizării militare

Parlamentul rus a aprobat marţi un proiect de lege care înăspreşte pedepsele pentru o serie de infracţiuni precum dezertarea, deteriorarea proprietăţii militare şi insubordonarea, dacă acestea sunt comise în timpul mobilizării militare sau în situaţii de luptă.

Ciolacu: Nu pot să-ţi cer să faci economie şi să beneficiezi de ea peste 12 luni. E un non-sens

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că plafonul pentru consumul de energie electrică trebuie să fie în timp real: „Nu pot să îţi cer să faci economie şi tu vei beneficia de această economie peste 12 luni. Este un non-sens”.

USR: Coaliţia PSD-PNL-UDMR a adoptat legea privind CSM ignorând recomandările UE

„Votul dat astăzi la prima lege din pachetul Predoiu al legilor justiţiei arată nerăbdarea coaliţiei patronate de preşedintele Iohannis de a desăvârşi ceea ce a început PSD în epoca Dragnea: subjugarea totală a justiţiei”, transmite USR.

Ciucă: În situaţie de criză există o singură soluţie – investiţii, investiţii şi iarăşi investiţii

„În situaţie de criză există o singură soluţie - investiţii, investiţii şi iarăşi investiţii”, spune premierul Nicolae Ciucă, prezent la ceremonia de semnare a convenţiilor de garantare pentru noul program guvernamental IMM INVEST PLUS.

Eurodeputat: Pe termen mediu şi lung, perdantul major este Rusia. Deciziile lui Putin, proaste

Putin a vrut să schimbe cursul istoriei şi a aruncat în aer securitatea europeană, afirmă europarlamentarul PMP Eugen Tomac: „Pe termen mediu şi lung, perdantul major este Rusia.Toate deciziile pe care le-a luat Putin în ultimul an au fost proaste”.

Dacian Cioloş: Regimul agresiv al lui Putin nu este invincibil

Posibilitatea de a creşte sancţiunile la adresa Rusiei trebuie şi ea studiată, ca să fie evident pentru cât mai multă lume că regimul agresiv al lui Vladimir Putin nu este invincibil, declară la RFI eurodeputatul Renew Europe Dacian Cioloş, membru al partidului REPER.

Aurescu a avut o întrevedere cu reprezentanţii principalelor organizaţii internaţionale evreieşti

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a avut luni o întrevedere cu reprezentanţii conducerii principalelor organizaţii internaţionale evreieşti, în marja lucrărilor la nivel înalt a Adunării Generale a ONU.

Dacian Cioloş: Ministrul Virgil Popescu este ţinut în braţe în continuare şi eu nu înţeleg de ce

Reducerea risipei este un lucru de bun simţ, declară la RFI eurodeputatul Dacian Cioloş, membru al partidului REPER. El acuză de incoerenţă Guvernul de la Bucureşti, care e restant în opinia sa la mai multe capitole, în plină criză energetică.

Guvernul Ungariei ia măsuri pentru a respecta angajamentele faţă de UE

Ungaria a propus mai multe proiecte de lege pentru a respecta angajamentele asumate faţă de UE, a anunţat ministrul maghiar al Justiţiei, potrivit Reuters.

Iohannis, la ONU: România se angajează să îşi adapteze sistemul de învăţământ la nevoile actuale

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, la Transforming Education Summit, din New York, organizat în marja celei de-a 77-a sesiune a Adunării Generale a ONU, că România se angajează să îşi adapteze sistemul de învăţământ la nevoile actuale şi emergente.

Autorităţile din Kosovo anunţă că au dejucat un complot de asasinare a premierului

Autorităţile din Kosovo susţin că au dejucat un complot de asasinare a premierului în anul 2021, potrivit Reuters.

Scholz călătoreşte în Golf pentru alternative la gazul rusesc. Cancelarul Germaniei se va întâlni cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite

Cancelarul Olaf Scholz va vizita Arabia Saudită şi se va întâlni cu prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman în cadrul unei călătorii în Golf, a declarat luni purtătorul său de cuvânt, în timp ce Germania se grăbeşte să îşi asigure aprovizionarea cu energie.

Ciucă: Procentul de înmagazinare a gazelor naturale în depozitele naţionale a depăşit 80%

„Procentul de înmagazinare a gazelor naturale în depozitele naţionale a depăşit 80%. România a atins astfel ţinta stabilită de Comisia Europeană pentru 1 noiembrie. Continuăm proiectele deja începute pentru asigurarea independenţei energetice a României, precum extracţia de gaze naturale din Marea Neagră, care acoperă aproximativ 10% din necesarul de consum al ţării”, transmite Nicolae Ciucă. […]

USR cere amânarea dezbaterilor pe Legile Justiţiei până la primirea opiniei Comisiei de Veneţia

USR a înaintat, luni, o cerere către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor de prelungire a termenului de raport pentru cele trei legi propuse de ministrul Predoiu până la primirea opiniei Comisiei de la Veneţia.

Întâlnirea lui Liz Truss cu premierul irlandez ridică speranţe că discuţiile cu UE vor fi reluate

Liz Truss, prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, şi Micheál Martin, Taoiseach-ul Irlandei, au convenit că există o oportunitate pentru restabilirea relaţiilor anglo-irlandeze.

Războiul din Ucraina, ziua 207. Soldaţii ucraineni au traversat râul Oskil / Patru medici ucraineni au fost ucişi în timp ce salvau pacienţi / Rusia va plăti pentru toate crimele de război comise, susţine Zelenski / Se duc lupte grele la Herson / Ruşii vor să oprească avansul trupelor ucrainene / Biden nu vrea să trimită arme puternice pe front, ca să nu-l stârnească pe Putin

UPDATE 21:00 Forţele ucrainene trec râul Oskil Guvernatorul regiunii Luhansk Serhiy Haidai spune că forţele ucrainene au traversat râul. Anterior, au circulat rapoarte neconfirmate despre trupele ucrainene care au luat partea de est a Kupianskului.    UPDATE 19:00 Trupele ruse au lansat lovituri asupra unor obiective civile din centrul oraşului Kramatorsk, în raionul Doneţk, folosind […]

Tánczos Barna s-a alăturat ultramaratonistului Tiberiu Uşeriu în alergare pe Via Transilvanica

Ministrul Tánczos Barna i s-a alăturat duminică ultramaratonistului Tiberiu Uşeriu şi celorlalţi alergători care participă la prima alergare organizată pe traseul Via Transilvanica.

Războiul din Ucraina, ziua 206. Cehia cere înfiinţarea unui tribunal internaţional pentru crime de război / Ucraina primeşte un nou sprijin financiar internaţional / Familii întregi, torturate şi îngropate la Izium / Zelenski acuză Rusia de genocid, Moscova neagă faptele

UPDATE 22:00 Ţara care deţine preşedinţia UE cere crearea unui tribunal internaţional pentru crime de război, după ororile descoperite la Izium  Jan Lipavský, ministrul ceh al Afacerilor Externe este îngrozit de masacrul săvârşit de ruşi în Izium.    „Rusia a lăsat în urmă gropi comune pline cu sute de oameni împuşcaţi şi torturaţi în zona […]

Klaus Iohannis se întâlneşte cu Regele Charles, apoi merge la înmormântarea Reginei Elisabeta

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va fi la Londra duminică şi luni, unde va participa la o întâlnire cu Regele Charles al III-lea, apoi la funeraliile de stat al Reginei Elisabeta a II-a.

Putin: Contraofensiva Ucrainei nu va schimba planurile Rusiei

Preşedintele rus Vladimir Putin nu pare deranjat de faptul că ţara cu care se afla în război a recucerit mare parte din teritoriul ocupat. Armata ucraineană a reuşit să captureze în şase zile peste 8.000 de km pătraţi. Putin are însă răbdare şi este mulţumit de direcţia în care se îndreaptă ţara sa, tot mai […]

Rusia efectuează exerciţii militare în Marea Arctică, lângă Alaska

Submarinele ruseşti cu propulsie nucleară au tras vineri rachete de croazieră în Arctica, în cadrul unor exerciţii militare menite să testeze gradul de pregătire al Moscovei pentru un eventual conflict în apele sale nordice îngheţate, a anunţat Ministerul Apărării, citat de Reuters.

Polonia îşi întăreşte spaţiul aerian. Varşovia achiziţionează 48 de avioane de luptă uşoare din Coreea de Sud

Polonia a semnat vineri un contract cu Coreea de Sud pentru 48 de noi avioane de luptă uşoare, în contextul în care încearcă să îşi consolideze armata pe fondul preocupărilor de securitate legate de invazia Rusiei în Ucraina, anunţă Reuters.

Secretarul de stat al SUA crede că India şi China pun presiune asupra lui Putin „pentru a pune capăt agresiunii”

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat vineri că îngrijorarea Chinei şi a Indiei în legătură cu războiul Rusiei din Ucraina reflectă temerile globale în legătură cu conflictul care durează de luni de zile şi a afirmat că, în opinia sa, "creşte presiunea asupra Rusiei pentru a pune capăt agresiunii".

Societatea Timişoara cere înlăturarea monumentului dedicat „eroilor” fostei Securităţi

„Acţiunea s-a petrecut chiar în oraşul în care s-a derulat în perioada comunistă, sub coordonarea Securităţii, unul dintre cele mai cumplite experimente carcerale din lumea dominată de către sovietici, care şi-a propus «reeducarea deţinuţilor» prin torturi şi dezumanizări inimaginabile. A gratifica astăzi memoria călăilor chiar în oraşul în care regimul comunist a administrat unele dintre […]

Primul comentariu al lui Putin după înfrângerile din est. El ameninţă Ucraina: Războiul poate deveni mai serios

Preşedintele Vladimir Putin a respins vineri cu un zâmbet răutăcios contraofensiva fulgerătoare a Ucrainei, dar a avertizat că Rusia va răspunde mai energic dacă trupele sale vor fi supuse la presiuni suplimentare.

Războiul din Ucraina, ziua 205. Zelenski spune că ţara este plină de gropi comune / Procurorul general separatist prorus din Lugansk şi adjuncta sa, ucişi în birou / După Bucea şi Mariupol, acum Izium / ONU vrea să-şi trimită experţii pe teren / 22 de ruşi plătesc pentru furtul de cereale / Ruşii au bombardat în est, ucrainenii au replicat cu peste 330 de atacuri în sud

UPDATE 20:00 Un pion de-al lui Putin şi adjuncta sa au fost ucişi într-o explozie la birou. Separatiştii sunt furioşi: „este un act terorist”  Procurorul separatist prorus din Lugansk şi adjuncta sa au murit pe loc. Separatiştii spun că un dispozitiv explozibil improvizat ar fi cauzat explozia.   UPDATE 19:00 Zelenski susţine că există dovezi […]