Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au prins în flagrant delict, luni, doi bărbați cercetați într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de contrabandă calificată cu aur și proxenetism.
Astfel, în cadrul dosarului penal polițiștii au pus în aplicare 33 de mandate de percheziție domiciliară, în vederea administrării materialului probator.
În acest context, la data de 30 martie 2026, au fost puse în executare 14 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Ilfov și Buzău.
Din datele și probele administrate până în prezent a reieșit că, în perioada 2025 – prezent, patru persoane (o femeie și trei bărbați) ar fi aprovizionat cantități importante de bijuterii din aur, pe care ulterior le-ar fi distribuit către persoane de pe întreg teritoriul național, prin intermediul unei firme de curierat.
„Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, în perioada de referință, ar fi realizat aproximativ 1.700 de expedieri. Totodată, tot la data de 30 martie 2026, a fost prins în flagrant delict un bărbat în timp ce se aproviziona cu bijuterii din aur de la un alt bărbat, cetățean turc. De asemenea, în urma perchezițiilor domiciliare, persoanele bănuite au fost depistate și conduse la audieri. Față de acestea a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraților cu propuneri legale”, transmite, marți, Poliția Capitalei.
În urma acțiunii desfășurate, au fost identificate aproximativ 17 kilograme de bijuterii din aur nemarcate sau marcate necorespunzător, 11 kilograme de aur, a căror proveniență nu a putut fi justificată la acel moment, 33.000 de lei și 8.000 de euro. De asemenea, în urma activităților specifice desfășurate în cadrul dosarului penal, a reieșit și faptul că unul dintre cei patru suspecți ar fi înlesnit practicarea prostituției de către mai multe femei, prin punerea la dispoziție a unor locații din Capitală, obținând astfel foloase materiale din activitatea infracțională.
Marți au fost puse în executare alte 19 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Călărași, Ilfov și Galați.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.