Social

Membrii grupării Corduneanu au trimis liderilor peste două milioane de euro din infracţiuni

Membrii grupării Corduneanu au trimis liderilor peste două milioane de euro proveniţi din furt, prostituţie, cerşetorie, tâlhării şi fraude, infracţiuni comise în Replica Moldova, Italia, Spania, Irlanda, Austria şi Germania, potrivit procurorilor DIICOT.

Aproximativ 250.000 de contribuabili în plus la sistemul de pensii în 2010

Numărul contribuabililor la sistemul unitar de pensii ar putea creşte cu aproximativ 250.000, fiind incluşi în sistem cadrele militare şi funcţionarii publici cu statut special din domeniul apărării naţionale, precum şi liber profesioniştii, avocaţi şi personal clerical.

Sindicaliştii ies în stradă săptămâna viitoare, de la 1 februarie 200.000 de angajaţi vor fi şomeri

Liderul "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat, luni, că sindicaliştii vor ieşi în stradă, săptămâna viitoare, cerând Guvernului susţinerea şomajului tehnic, în condiţiile în care, de la 1 februarie, angajatorii sunt nevoiţi să trimită în şomaj permanent 200.000 de angajaţi.

Oprescu este nemulţumit de activităţile de deszăpezire

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a cerut, luni, Administraţiei Străzilor să cureţe de mizerie stopurile şi semnele de circulaţie, subliniind că semafoarele trebuie să funcţioneze normal, nu pe intermitent, iar operatorilor de deszăpezire le-a cerut "să intre odată în normalitate".

Noi proceduri de obţinere a vizei pentru Marea Britanie

Ambasada britanică la Bucureşti anunţă că din 15 februarie intră în vigoare noi proceduri privind obţinerea vizei pentru Marea Britanie, aplicaţiile de viză formulate de cetăţeni din state terţe pe teritoriul României şi Bulgariei urmând să fie procesate la Varşovia.

Salariile bugetarilor vor fi stabilite doar prin legi sau hotărâri de Guvern

Stabilirea salariilor personalului bugetar se va face doar prin legi sau hotărâri ale Guvernului şi nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele colective/individuale de muncă sau alte acte, potrivit proiectului de Hotărâre privind aplicarea legii salarizării unice.

Încă 13 cazuri noi de îmbolnăvire cu virusul A/H1N1, toate în Botoşani

Centrul de Prevenire şi Control al Bolilor Transmisibile a anunţat luni, că, în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 13 cazuri de gripă cu virusul A/H1N1, toate în judeţul Botoşani, astfel că numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns în România la 6.610.

Sindicate: Numărul celor care vor pleca din învăţământ va depăşi 10.000

Vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hancescu, a declarat luni, după discuţiile de la Ministerul Muncii, că numărul persoanelor care vor pleca din învăţământ, în urma disponibilizărilor, va depăşi 10.000.

Adrian Corduneanu a fost reţinut iar alţi cinci membri ai clanului sunt daţi în urmărire naţională

Unul din liderii clanului Cordunenilor, Adrian Corduneanu, dat în urmărire de poliţişti în urma operaţiunii de duminică menite să ducă la destructurarea grupării infracţionale organizate conduse de acesta, a fost prins, alţi cinci membri ai grupării fiind daţi în urmărire naţională.

Ostaticul român de pe nava Maran Centaurus este bine

Cetăţeanul român care fusese luat ostatic pe nava Maran Centaurus şi care a fost eliberat luni se află într-o stare de sănătate bună, iar Ambasada României la Atena a informat-o pe soţia sa în legătură cu eliberarea navei şi a echipajului.

Bacalaureat: Simularea probei de competenţe digitale, miercuri

Elevii din 1.473 de unităţi de învăţământ licel, dintre care 111 din Capitală, participă, miercuri, la simularea probei de evaluare a competenţelor digitale de la bacalaureat, certificatul de competenţe fiind foarte important pentru angajarea absolvanţilor pe piaţa muncii din Uniunea Europeană.

CFR: Trenurile care circulă în sud şi sud-est întârzie maxim 30 de minute

Majoritatea trenurilor ajung la destinaţie conform orelor din mersul trenurilor, dar se pot înregistra întârzieri de maxim 20 - 30 minute în cazul garniturilor care circulă în zonele de sud şi sud-est, unde ninge viscolit.

Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov: Nu există întârzieri semnificative şi nici probleme speciale

Ambulanţa Bucureşti are înregistrate, luni dimineaţă, zece cazuri în aşteptare, majoritatea vizând transportul bolnavilor de la o unitate sanitară la alta, precum şi o urgenţă, nefiind probleme speciale cauzate de zăpadă, a declarat managerul Serviciului, Alis Grasu.

Traficul rutier îngreunat în Capitală, Colentina şi Drumul Taberei, printre cele mai aglomerate zone

Circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat, luni dimineaţă, în Capitală, atât din cauza zăpezii, cât şi a aglomeraţiei din trafic, zonele cele mai afectate fiind Colentina, Traian, Mihai Bravu, Drumul Taberei, precum şi bulevardele Călăraşi şi Iuliu Maniu.

Cod galben de ninsori pentru jumătatea estică a ţării

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ninsori şi vânt puternic, valabilă de luni, de la ora 22.00 până miercuri dimineaţă, la ora 6.00, pentru jumătatea estică a ţării.

Avioanele decolează cu întârziere de pe Aeroportul „Henri Coandă”

Aeronavele care decolează, luni dimineaţă, de pe Aeroportul "Henri Coandă" au întârzieri de 30 - 40 de minute din cauza acţiunii de degivrare, care se practică în condiţii de iarnă.

Criminalul prietenos: Sergiu Băhăian avea 1.600 de amici pe Facebook, citea ştirile Mediafax şi se declara artist

Sergiu Băhăian, presupusul lider al grupării care a îngropat de vii patru persoane, are profil public pe cel mai important site de socializare, Facebook. Orice utilizator al site-ului îi poate accesa profilul şi poate afla câteva date despre Băhăian - ce vârstă are, ce şcoală a urmat, ce vederi politice şi religioase are. Mai poate constata că este un utilizator interesat să cunoască lume (căuta Friendship, A Relationship, Networking) şi avea nu mai puţin de 1.600 de prieteni.

Ordonanţe de reţinere pentru liderul clanului Cordunenilor şi alte 20 de persoane

Procurorii ieşeni ai DIICOT au emis, în noaptea de duminică spre luni, ordonanţe de reţinere pentru 21 de persoane, între care şi Bogdan Constantin - considerat liderul clanului Cordunenilor -, iar judecătorii urmează să se pronunţe în privinţa emiterii mandatelor de arestare preventivă.

Învăţătorii şi educatorii, salarizaţi în funcţie de studii

Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România salută noilor dispoziţii legale prin care s-a modificat legea învăţământului şi statutul personalalui didactic, astfel că în învăţământul primar şi preşcolar vor funcţiona cadre cu studii superioare.

Soţia directorului firmei Citadin, subordonată Primăriei Iaşi, audiată în dosarul Cordunenilor

Soţia directorului societăţii Citadin, unitate subordonată Primăriei Iaşi, şi administratorul unei firme de taximetrie se află printre cei audiaţi la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Iaşi în dosarul clanului Corduneanu, în care au fost puse sub învinuire 30 de persoane.

Prezenţă de 44% la secţia de vot organizată la Ambasada Ucrainei din Bucureşti

Peste 120 de cetăţeni ucraineni au votat, duminică, la Bucureşti, în cadrul alegerilor prezidenţiale din Ucraina, scrutinul încheindu-se la ora 20.00.

Sergiu Băhăian, arestat preventiv de Tribunalul Ialomiţa

Patronul clubului Gloria Buzău, Sergiu Băhăian - lider al unei grupări specializate în infracţiuni economice, care ar fi ordonat uciderea a patru persoane - a fost arestat preventiv, pentru 29 de zile, de Tribunalul Ialomiţa.

Kovesi: Ultimele acţiuni DIICOT relevă eficienţa structurii, în condiţiile modificării competenţei

Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a declarat că în România crima organizată este ţinută sub control de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitatea Organizată şi Terorism, cele patru cazuri date publicităţii în ultima săptămână relevând eficienţa DIICOT.

Procurorul general îl propune pe Codruţ Olaru pentru un nou mandat de şef la DIICOT

Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că l-a propus ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, pe procurorul Codruţ Olaru pentru un nou mandat la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) .

FOCUS: Cazul Băhăian – Cosa Nostra românesc

O anchetă pornită de la infracţiuni economice privind un vechi client al sistemului judiciar românesc scoate la iveală elemente sumbre, în care acesta împreună cu alţi complici ar fi comis atrocităţi în stil mafiot, pentru a-şi proteja afacerile nelegale derulate după eliberarea din închisoare.

Hunedoara: Aproximativ 400 de angajaţi CFR, disponilbizaţi de la 1 martie

Apoximativ 400 de angajaţi ai CFR din judeţul Hunedoara ar urma să fie disponibilizaţi de la 1 martie, însă sindicatele se opun programului de restructurare, în lipsa unui buget pentru plăţi compensatorii şi a măsurilor de reconversie profesională.

Spitalele vor trece în subordinea autorităţilor locale până la 1 iulie

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Satu Mare, că spitalele vor trece în subordinea autorităţilor locale până cel târziu la 1 iulie 2010.

Liderul clanului Cordunenilor, pus sub acuzare de DIICOT

Liderul clanului Cordunenilor, Bogdan Constantin, alături de alte 29 de persoane, pus oficial sub acuzare de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi, care au făcut, duminică, 47 de percheziţii domiciliare.

Adrian Corduneanu şi Gheorghe Rusu, căutaţi de autorităţi în dosarul Cordunenilor

Adrian Corduneanu şi Gheorghe Rusu, fost Corduneanu, sunt căutaţi de autorităţi, ei fiind cercetaţi de DIICOT Iaşi în dosarul privind traficul de persoane, în care au fost puse sub acuzare 30 de persoane.

Ministrul Sănătăţii ar putea reduce personalul auxiliar din sistem

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Satu Mare, că personalul de specialitate din sistemul sanitar nu va fi redus, dar că vor fi luate măsuri în cazul personalului auxiliar, dacă este prea numeros.

Pe ce au dat milioane de euro instituţiile publice în 2009? Pe telefoane mobile, pixuri, agrafe birou…

Instituţii şi companii de stat au cumpărat anul trecut maşini, aparate aer condiţionat, laptop, TV în sumă echivalentă de aproape 140 milioane euro, de trei ori peste nivelul din 2007 şi sub achiziţiile 2008, sume de până la 10.000 euro fiind plătite şi pentru telefoane mobile, pixuri, agrafe birou.

Gripa porcină a provocat moartea a 107 oameni în România

Ministerul Sănătăţii informează că numărul vitimelor din cauza viruslui A/H1N1 a ajuns la 107, după ce în ultimele 24 de ore s-au mai înregistrat trei decese din cauza gripei noi.

Doi bărbaţi, arestaţi la Constanţa în cazul crimelor comise la iniţiativa lui Băhăian

Cei doi bărbaţi audiaţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în cazul celor patru crime comise la iniţiativa patronului clubului Gloria Buzău, Sergiu Băhăian, care a coordonat o grupare specializată în fraude macro-economice, au fost arestaţi preventiv de Tribunalul Constanţa.

Băhăian şi un complice al său, reţinuţi pentru 24 de ore

Sergiu Băhăian, cel care ar fi ordonat asasinarea a cel puţin patru persoane care au lucrat pentru el, a fost reţinut, sâmbătă seară, pentru 24 de ore, într-un dosar privind infracţiuni economice instrumentat de DIICOT Slobozia.

DIICOT: Cazul privind asasinatele de la Constanţa, unic în România

Cazul privind modul în care patru persoane au fost sedate apoi îngropate de vii sau aruncate în Canalul Dunăre-Marea Neagră este unic, potrivit anchetatorilor DIICOT, care susţin că "aşa ceva nu a mai existat în România".

Mihai Atănăsoaie: Prefectura Capitalei contestă în instanţă autorizaţia lui Andrei Chiliman

Prefectura Capitalei contestă în instanţă autorizaţia de construire a unei terase de lângă Ambasada Franţei, aprobată de Primăria Sectorului 1, precizând totodată că Tribunalul Bucureşti a decis, irevocabil, evacuarea chiriaşilor din spaţiul pentru care Andrei Chiliman a admis extinderea.

Opt români, condamnaţi la închisoare în Singapore pentru retrageri ilegale din ATM-uri

Opt români, judecaţi pentru retrageri ilegale de bani din bancomate, folosind carduri clonate, au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între şase şi nouă ani de închisoare, de către instanţa din Singapore, relatează The Straits Times.

Sergiu Băhăian, prins cu ajutorul a 60 de poliţişti, unul fiind rănit în încercarea de a-l opri

La prinderea lui Sergiu Băhăian - cel care ar fi ordonat asasinarea a cel puţin patru persoane care au muncit pentru el - au lucrat 60 de poliţişti, un ofiţer de la Crimă Organizată fiind rănit în încercarea de a-l opri pe acuzat, când s-au tras şi focuri de armă.

DIICOT investighează asasinarea a patru persoane, îngropate de vii sau aruncate în apă – VIDEO

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) anchetează modul în care patru persoane au fost ucise prin cruzimi, fiind obligate să ingereze alcool şi pastile de diazepam, apoi au fost îngropate de vii sau aruncate în Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Frontiera dintre Bulgaria şi Grecia ar putea fi blocată

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează că, în următoarele zile, este posibilă blocarea temporară a punctelor de trecere a frontierei dintre Bulgaria şi Grecia de către fermieri greci protestatari, în încercarea de a forţa dialogul cu autorităţile de stat.