Social

Negocieri maraton pentru legea salarizării la Ministerul Muncii

Negocieri maraton pentru legea salarizării au avut loc la Ministerul Muncii, la care au participat profesioniştii din transporturi, din autorităţile centrale şi instituţiile cu autofinanţare.

PMP: PSD şi PNL au oferit pensii speciale şi şi-au primit răsplata – liber la taxe şi impozite majorate

„Acest guvern al neputinţei îngenunchează România. PSD şi PNL au oferit ieri pensii speciale până în 2063, iar astăzi şi-au primit răsplata: liber la taxe şi impozite majorate”, transmit liderii PMP într-un comunicat.

Mario Iorgulescu a fost condamnat definitiv la 13 ani şi 8 luni de închisoare

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, miercuri, condamnarea lui Mario Iorgulescu la 13 ani şi 8 luni de închisoare în dosarul accidentului din 2019. Decizia este definitivă.

Comisia Europeană solicită României să respecte normele UE privind achiziţiile publice şi concesiunile

Comisia Europeană a trimis miercuri scrisori de punere în întârziere şi solicită României, Ungariei, Portugaliei şi Sloveniei să respecte normele UE privind achiziţiile publice şi concesiunile.

Peste şapte tone de deşeuri din Olanda, oprite la intrarea în ţară

Poliţiştii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Autorităţii pentru Protecţia Consumatorului nu au permis intrarea în ţară a unui mijloc de transport încărcat cu peste şapte tone de produse second-hand provenite din Olanda.

Patru parlamentari vor trecerea Agenţiei Naţionale Antidrog în subordinea Ministerului Sănătăţii

Parlamentarii REPER Andrei Lupu, Simina Tulbure, Oana Cambera şi Daniel Toda au depus o iniţiativă legislativă ce vizează trecerea Agenţiei Naţionale Antidrog din subordinea Ministerului Afacerilor Interne în subordinea Ministerului Sănătăţii.

26 de precheziţii în trei judeţe şi în Bucureşti la traficanţii de ţigări

Poliţiştii şi procurorii DIICOT Suceava fac miercuri 26 de percheziţii domiciliare în judeţele Suceava, Vrancea, Călăraşi şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi contrabandă cu ţigări.

Apele Române. Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare este de 74%

Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare este de 74%, similar cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Prin urmare, există rezervă suficientă pentru asigurarea alimentării cu apă şi energie pentru toată perioada de timp friguros, transmite Administraţia Naţională Apele Române.

Dosarele de pensii ale românilor care au lucrat în Italia vor fi soluţionate mai rapid

Circa 5.000 de dosare de pensii ale cetăţenilor români sunt în prezent întârziate în Italia, dar autorităţile au promis luarea unor măsuri astfel încât acestea să fie soluţionate mai rapid.

Restricţii de circulaţie, miercuri, pe Şoseaua Panduri din Capitală / Este inaugurat Monumentul Ecaterinei Teodoroiu

Brigada Rutieră a Capitalei anunţă că miercuri, între orele 11.30 şi 13.00, va avea loc o adunare publică cu ocazia inaugurării Monumentului Ecaterinei Teodoroiu pe Şoseaua Panduri şi vor fi instituite restricţii de circulaţie.

HOROSCOP 18 OCTOMBRIE 2023. Unele zodii întâmpină probleme în viaţa de cuplu. Nu neglijaţi comunicarea cu partenerul

Azi este un moment propice pentru a vă concentra asupra aspectelor financiare şi materiale ale vieţii. Revizuiţi bugetul şi planificaţi cu atenţie cheltuielile. Totuşi, nu uitaţi să nu vă neglijaţi relaţiile. Ascultaţi nevoile partenerului şi comunicaţi eficient cu acesta.

Purtător de cuvânt al lui Netanyahu: „Armata Israelului nu vizează spitale” / Palestinienii spun că sute de persoane au fost ucise în urma unui atac israelian

Un purtător de cuvânt al premierului Benjamin Netanyahu a declarat, pentru CNN, că „IDF nu vizează spitale”, după ce Ministerul Sănătăţii din Gaza a anunţat că un atac aerian israelian a lovit marţi un spital din oraşul Gaza.

Preşedintele ANIS: Fără o legislaţie privind semnătura electronică, România nu se va putea digitaliza

Mediul de afaceri trage un semnal de alarmă cu privire la proiectul de lege care ar trebui să reglementeze utilizarea semnăturii electronice pe scară largă pentru că, afirmă Mihai Matei, preşedintele ANIS, fără o legislaţie modernă privind semnătura electronică, România nu se va putea digitaliza.

Iohannis: Se remarcă, în contextul războiului, şi la nivel european răspândirea extremismului

În contextul războiului din Orientul Mijlociu se remarcă şi la nivelul societăţilor europene răspândirea tensiunilor, a polarizării şi a extremismului, a atras atenţia preşedintele Klaus Iohannis la reuniunea extraordinară a Consiliului European pe tema situaţiei din Orientul Mijlociu.

Ministerul Sănătăţii din Gaza: Sute de morţi în urma unui atac aerian israelian asupra unui spital

Ministerul Sănătăţii din Gaza a anunţat că un atac aerian israelian a lovit marţi un spital din oraşul Gaza plin de răniţi şi alţi palestinieni care căutau adăpost, provocând moartea a sute de persoane, scrie AP.

Autorităţile promit acces mai uşor la tratament pentru pacienţii cu cancer, AVC, politraumă şi arşi

Autorităţile române din domeniul sănătăţii promit un acces mai uşor la diagnostic şi tratament pentru pacienţii cu cancer, AVC, politraumă şi arşi gravi, o parte dintre priorităţile sistemului, care va primi finanţare din partea Comisiei Europene de circa 6 miliarde de euro.

19.000 de refugiaţi din Ucraina sunt înregistraţi ca fiind persoane în căutarea unui loc de muncă

19.000 de refugiaţi din Ucraina sunt înregistraţi ca fiind persoane în căutarea unui loc de muncă, fiind încheiate 7.000 de contracte de muncă pentru aceştia, a anunţat marţi Ministerul Muncii.

UNESCO: Cea mai mortală săptămână pentru jurnalişti din orice conflict recent

Unesco a avertizat că atacul Hamas asupra Israelului a dus la lupte intense care au dus la „cea mai mortală săptămână pentru jurnalişti din orice conflict recent”.

Războiul Israel-Hamas, ziua 10. Sute de morţi în urma unui atac israelian asupra unui spital din Gaza, afirmă oficiali palestinieni / 100.000 de persoane nu au plecat încă din Gaza. Israel: Operaţiunile vor începe „atunci când momentul se va potrivi cu obiectivul” / Biden merge în Israel

UPDATE Armata israeliană spune că nu a atacat spitalul din Gaza Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat că spitalul lovit în oraşul Gaza în urmă cu trei ore nu a fost o ţintă. „Un spital este o clădire extrem de sensibilă şi nu este o ţintă a armatei israeliene”, a declarat acesta. […]

Comisia Europeană sprijină România să finalizeze dosarul aderării la Schengen până la finalul anului

Ministrul Cătălin Predoiu a prezentat măsurile luate de autorităţile române în vederea consolidării spaţiului Schengen, amintind, printre altele, rezultatele înregistrate în implementarea Proiectului Pilot la frontiera cu Serbia, gestionat de România împreună cu Comisia Europeană, continuarea activităţilor în vederea întăririi supravegherii frontierelor externe şi combaterii criminalităţii organizate şi sprijinul oferit statelor membre aflate în dificultate […]

O nouă sesiune de admitere în şcolile de poliţie, jandarmi şi pompieri. MAI scoate la concurs aproape 2.900 de locuri

Sunt 2.880 de locuri disponibile în această sesiune de admitere în unităţile de învăţământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne. Cele 2.880 de locuri scoase la concurs în această sesiune sunt repartizate astfel: Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” – Câmpina – 1340, Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan”- Cluj-Napoca – 300, Şcoala de […]

România, campioană mondială la degustare de vinuri. Echipa ţării noastre s-a întors cu aurul din Franţa

O echipă de 5 degustători români a câştigat Campionatul Mondial de Degustare în Orb, care a fost organizat în regiunea Provence din Franţa. Echipa a degustat 6 vinuri albe şi 6 roşii din întreaga lume. Pentru fiecare vin în parte, participanţii trebuiau să identifice soiul, ţara, regiunea, anul de recoltă şi producătorul, potrivit Aleph News. […]

Pas spre modernizarea Transfăgărăşanului. Drumul ar urma să fie deschis o perioadă mai mare din an

Directorul CNAIR Cristian Pistol a anunţat marţi că a fost desemnat câştigătorul contractului pentru elaborarea documentatiei de avizare a lucrărilor de modernizare a DN7C (Transfăgărăşan). Scopul este ca drumul să fie deschis o perioadă cât mai lungă din an.

Profi, unul dintre cei mai mari retaileri de pe plan local, este scos la vânzare. Are peste 1.600 de magazine în România

Fondul de private equity Mid Europa Partners a mandatat banca de investiţii Citi pentru a găsi un cumpărător pentru reţeaua de magazine Profi, unul dintre cei mai mari retaileri de pe plan local din perspectiva cifrei de afaceri (2,4 mld. euro anul trecut) şi din perspectiva reţelei (peste 1.600 de magazine), spun sursele ZF. Fondul, […]

Finanţare de 3 milioane de lei pentru intervenţii asupra monumentelor istorice

Ministerul Culturii, prin Institutul Naţional al Patrimoniului (INP), a anunţat marţi lansarea unui nou apel de finanţare pentru punerea în siguranţă a monumentelor istorice aflate în pericol şi pentru elaborarea documentaţiilor tehnico-economice ale intervenţiilor asupra monumentelor istorice.

A început alimentarea cardurilor cu încă 250 de lei, o nouă tranşă pentru cumpărarea de alimente

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a început, marţi, plata unei noi tranşe pentru alimentarea cardurilor sociale destinate persoanelor vulnerabile pentru cumpărarea de alimente.

Termoenergetica începe probele la cald pentru consumatorii din Capitală

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă că, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, va începe probele la cald pentru consumatorii de tip urban din Capitală.

Macron afirmă că „terorismul islamist” este în creştere în Europa, toate statele sunt în pericol

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a declarat, marţi, că „Europa se confruntă cu o creştere a terorismmului islamic şi este în pericol”, potrivit Reuters.

Un instructor auto a cerut 300 de euro de la un candidat ca să intervină pe lângă examinatori

Un instructor auto a fost reţinut de poliţiştii şi procurorii din Dolj după ce ar fi cerut 300 de euro de la un candidat căruia i-a promis că va interveni pe lângă examinatori astfel încât acesta să promoveze examenul pentru obţinerea permisului de conducere.

Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază va fi extinsă cu trei luni

Adaosul comercial la alimentele de bază va fi plafonat pentru încă trei luni, iar lista de alimente va fi extinsă, a anunţat marţi Ministerul Agriculturii.

Activista Greta Thunberg a fost reţinută de poliţişti la Londra

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost reţinută marţi de poliţia din Londra, după ce s-a adresat protestatarilor la o demonstraţie împotriva companiilor de petrol şi gaze, a relatat un martor pentru Reuters.

Studiu: Startup-urile care deţin brevete au de 10 ori mai mult succes în obţinerea finanţării

Deţinerea drepturilor de proprietate intelectuală sporeşte capacitatea startup-urilor de a obţine fonduri. România a înregistrat o creştere de 12 ori a volumului de tranzacţii cu capital de risc între 2017 şi 2022, potrivit raportului HTW 2022 Romanian Venture Report.

O coloană uriaşă de camioane cu ajutor umanitar, blocată la graniţa dintre Egipt şi Gaza

O coloană uriaşă de camioane cu ajutor umanitar este blocată la graniţa dintre Egipt şi Gaza. Şoferii aşteaptă deschiderea punctului de trecere Rafah pentru a distribui pachetele în zona afectată de conflictul dintre Israel şi Hamas.

Atenţie, accesorii de telefon contrafăcute! Percheziţii în Ploieşti după vânzarea unor accesorii pentru telefoane cu însemne false de marcă

Sunt percheziţii marţi dimineaţa în Ploieşti şi Urlaţi, judeţul Prahova, unde există suspiciuni că mai multe persoane ar fi oferit spre vânzare accesorii pentru telefoane mobile inscripţionate cu însemnele unor mărci protejate, dar care ar fi contrafăcute.

Noile colectii de mobiler si tendinţele în designul de interior (P)

Conceptul Select Design by Diana Şucu a fost lansat în 2013, odată cu deschiderea primului magazin Ethan Allen din Europa Centrală şi de Est. La scurt timp, in portofoliu s-au adaugat alte două shoowroom-uri dedicate unor branduri americane celebre: Caracole şi Bernhardt. Cel de-al patrulea brand, Hooker Furniture, s-a alaturat conceptului în primăvara acestui an.

HOROSCOP 17 OCTOMBRIE 2023. Este un bun prilej pentru zodii să-şi arate creativitatea

Este un moment bun pentru a-ţi manifesta creativitatea şi a-ţi pune în valoare talentele. Caută aprecierea celor din jur şi fii încrezător.

O supravieţuitoare a Holocaustului de origine română scapă de Hamas, însă familia sa este de negăsit

O supravieţuitoare a Holocaustului, Ruth Haran, în vârstă de 87 de ani, a găsit energia de a se adăposti în timpul unui raid Hamas asupra localităţii Beeri din sudul Israelului. Militanţii i-au ordonat să se adăpostească în camera de panică în timp ce restul membrilor familiei sale au fost luaţi ostaici de aceştia. Zece dintre […]

Măsuri de fluidizare a traficului în zona Podului Grant

Primăria Capitalei a transmis luni seara că vor fi luate măsuri de fluidizare a traficului în zona Podului Grant după blocajele care au avut loc ca urmare a lucrărilor de reabilitare şi consolidare a podului, pe sensul Crângaşi-Turda.

Liga Studenţilor Iaşi: UMF îşi bate joc de studenţi, refuză dialogul

Liga Studenţilor din Iaşi susţine că Universitatea de Medicină şi Farmaceutică din Iaşi îşi „bate joc de studenţi” şi „refuză dialogul” cu reprezentanţii studenţilor de peste trei luni.

Contracte de o jumătate de miliard de lei, semnate de Ministerul Dezvoltării cu autorităţi locale

Contracte care vizează proiecte noi de infrastructură în valoare de peste o jumătate de miliard de lei au fost semnate luni de Ministerul Dezvoltării cu autorităţi locale.