Video DECLARAŢIA ZILEI - Pompiliu Popescu, fost medic al naţionalei: În viaţa mea nu mi-a picat echipa după 60 de minute - VIDEO

Fostul medic al naţionalei, Pompiliu Popescu, dă vina pe noul staff medical al României pentru că elevii lui Anghel Iordănescu au căzut din punct de vedere fizic în partea a doua a reprizei secunde cu Elveţia, iar Raţ şi Pintilii au solicitat schimbări din cauza accidentărilor.

6932 afișări

Pompiliu Popescu îl consideră principal vinovat pentru această situaţie pe preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, care a înlocuit staff-ul medical fără a ţine cont de modul în care s-a lucrat până acum.

"E foarte simplu să pregăteşti din punct de vedere medical o partidă la un turneu final. Dacă ştii cum. Eu nu am avut niciodată o asemenea problemă la multele Campionate Europene şi Mondiale la care am participat: nu mi-a căzut niciodată echipa fizic din minutul 60. Nu am avut în viaţa mea asemenea probleme, vă rog să-mi arătaţi din perioada mea un jucător care s-a prezentat aşa cum s-au prezentat jucătorii aseară. Esenţial e să le menţii forma fizică şi să previi accidentările. Toate accidentările de aseară sunt consecinţa unei medicamentaţii defectuoase. Asta pe lângă masaj şi tot ce mai este nevoie, dar trebuie să cunoşti jucătorii. Fiecare jucător se reface diferit. Rolul echipei medicale s-a văzut în meciul cu Elveţia, nu există aşa ceva. A fost o cădere abruptă din punct de vedere fizic, ceea ce înseamnă că pregătirea nu s-a făcut bine atât înaintea Campionatului European, cât şi în timpul turneului. S-a văzut o retenţie mare de acid lactic. Dacă antrenorul nu ştie ce trebuie să facă tactic, o echipă medicală poate să 'ascundă' acest lucru pentru că echipa poate alerga. La cinci zile e floare la ureche să recuperezi jucătorii. La Campionatul European din 2008 am jucat cu Italia la trei zile după meciul cu Franţa, nu la cinci ca acum, şi puteam să câştigăm acel meci. Echipa medicală trebuie să lucreze în regim de desant, rapid. Mai important decât antrenorul este staff-ul medical. Doctorul îţi poate câştiga un meci sau un turneu final, dacă vrei.

M-am uitat la meci şi mi-am dat seama că Burleanu îşi bate joc de fotbalul românesc şi de această generaţie. De la Burleanu a plecat toată nenorocirea, care în cele din urmă se va deconta. Au eliminat staff-ul medical, neştiind care vor fi consecinţele. Nu a contat ce se făcea acolo, cum se lucra", a declarat fostul medic al naţionalei, Pompiliu Popescu, la ProSport LIVE.

Medicului Pompiliu Popescu i-a fost reziliat contractul cu Federaţia Română de Fotbal cu o lună înainte de startul Campionatului European. Locul său a fost luat de Dan Laurenţiu Oproiu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici