Ştiinţă-Sănătate

Trucuri care te ajută să slăbeşti primăvara

Medicii nutriţionişti consideră că primăvara efortul depus pentru a slăbi este mult diminuat comparativ cu celelalte anotimpuri, acesta fiind sezonul ideal pentru o dietă, informează Gândul.

Imagine istorică: Planeta Mercur aşa cum nu a mai fost văzută până acum

Această imagine este prima obţinută vreodată de pe orbita planetei Mercur, cea mai apropiată de Soare. Sonda Messenger a reuşit să obţină până acum 363 de imagini ale suprafeţei planetei. Echipa misiunii Messenger cercetează în prezent datele proaspăt primite care continuă să sosească, informează NASA.

Tăbliţe de metal din primele zile ale creştinismului ar putea revoluţiona istoria biblică

Descoperirea a şaptezeci de cărţi din foiţe de metal inscripţionate, legate cu sârmă, ar putea schimba istoria biblică cunoscută până acum. Pentru savanţi, această colecţie antică este o preţioasă comoară, deoarece ar putea aduce lumină asupra primelor zile ale creştinismului, potrivit Daily Mail.

10 alimente care te ajută să slăbeşti. Află care sunt acestea

Alimentele cu calorii negative sunt cele pentru care organismul arde, pentru digestie, o cantitate de calorii mai mare decât cea conţinută în ele. Astfel, consumul acestor alimente contribuie la diminuarea ţesutului adipos. Dacă vrei să slăbeşti, sfatul nutriţionistilor este să nu sari peste mese, pentru că acest lucru îţi va încetini metabolismul şi îţi va cauza probleme de sănătate. Mai bine consumă alimente cu calorii negative. Află care sunt acestea.

Cât ne iradiază o radiografie dentară, fumatul sau alimentele pe care le consumăm? Vezi graficul radiaţiilor

Dacă mâncaţi o banană vă iradiaţi cu 0,1 microsieverţi, o radiografie dentară vă iradiază cu 5 microsieverţi, iar una a pieptului cu 100 de microsieverţi, arată un grafic al radiaţiilor la care putem fi expuşi în viaţa de zi cu zi.

Află cum a slăbit o femeie 32 de kilograme într-un an învăţând să gătească sănătos

În urmă cu un an, Claire Richards, o britanică în vârstă de 33 de ani, cântărea 95 de kilograme. S-a îngrăşat în timpul sarcinii, susţine femeia. "Prin aceeaşi situaţie am trecut şi la prima naştere. Eram conştientă de felul în care arătam, dar am preferat ca, pe timpul sarcinii şi al alăptatului, să nu îmi modific într-un mod drastic dieta pentru a nu afecta sănătatea copiilor", povesteşte Richards.

S-a inventat sarea-minune: Poţi mânca orice şi slăbeşti. Ce spun românii care au testat-o

O companie californiană susţine că a descoperit reţeta conform căreia poţi slăbi mâncând în voie hamburgeri, pizza ori chipsuri. Astfel, ar fi suficient doar să presari nişte granule fără gust sau miros peste orice mâncare, pentru a-ţi reduce semnificativ pofta de mâncare şi a pierde 15 kilograme în 6 luni, susţin producătorii, citaţi de revista "How life Works" (HLW). Românii care au testat granulele-minune, un fel de sare, îi contrazic însă.

O gaură în stratul de ozon ajunge deasupra României pe 30 şi 31 martie

O zonă întinsă a stratului de ozon s-a subţiat în regiunea Polului Nord, iar oamenii de ştiinţă avertizează că aceasta ar putea ajunge în Scandinavia şi Europa de Est pe 30 şi 31 martie, informează euractiv.com.

Soluţii la îndemână pentru a-ţi proteja organismul de efectele radiaţiilor

Accidentul nuclear din Japonia a provocat temeri majore legate de radioactivitate şi de riscurile acesteia pentru sănătate, însă există metode naturale de a ne proteja faţă de nivelul crescut al radioactivităţii, informează Huffington Post.

Imagini uimitoare: Cum se vede Pământul cu ajutorul radiaţiilor – GALERIE FOTO

Cercetătorii de la Centrul Naţional American de Geologie au folosit diferite combinaţii ale imaginilor date de sateliţii Landsat 7 şi Terra ai Pământului pentru a crea imagini unice şi impresionante ale planetei.

Glicemia va putea fi măsurată cu un dispozitiv care analizează lacrimile

Persoanele care suferă de diabet s-ar putea să nu mai fie nevoite să se înţepe zilnic pentru a-şi măsura glicemia. Recent, cercetătorii americani au pus la punct un dispozitiv care indică nivelul glucozei în sânge, arată un studiu publicat în Journal of Diabetes Science and Technology.

Cum slăbeşti 7 kilograme în 7 zile prin dieta daneză

Dieta daneză este un regim restrictiv care poate fi reluat la fiecare şase luni fără a da peste cap metabolismul, susţin experţii în nutriţie. Potrivit specialiştilor, această cură promite pierderea a şapte kilograme într-o săptămână. Pentru că este sărac în kilocalorii, persoanele care doresc să ţină acest regim de slăbire au nevoie de acordul medicului înainte de a urma dieta.

Copiii alergici la produsele lactate ar putea dezvolta o toleranţă faţă de aceste alimente

Copiii care suferă de intoleranţă la produsele lactate ar putea dezvolta o toleranţă faţă de aceste alimente cu ajutorul unei terapii combinate, ce constă în administrarea unui medicament antialergic şi o creştere graduală a expunerii la lapte, denumită senzitivizare, relatează ivillage.com.

Ce personalitate ai? Vezi aici la ce maladii eşti predispus

Anumite caracteristici ale personalităţii pot influenţa starea de sănătate, deoarece personalităţile sunt rezultatul genelor, dar şi al mediului în care omul trăieşte, potrivit dailymail.co.uk.

Un dinozaur rar, vechi de 110 milioane de ani, descoperit în Canada

Fosilele unui dinozaur care trăia în urmă cu 110 milioane de ani au fost găsite în zona nisipurilor petrolifere din Canada, descoperirea constituind o surpriză pentru specialişti deoarece regiunea era în acea epocă acoperită de o mare.

Căţeluş fătat de o oaie în China. Minune a naturii sau farsă? – FOTO

Deşi veterninarii spun că aşa ceva este imposibil, un fermier chinez susţine că una dintre oile sale a dat naştere unui căţeluş. Puiul are lâna ca de miel, dar botul, nasul, ochii, labele şi coada îl fac să arate ca un câine, potrivit Daily Mail.

Teodor Negoiţă, primul român care a ajuns la Polul Nord, a murit

Cercetătorul şi exploratorul Teodor Negoiţă, primul român care a ajuns la Polul Nord, a murit la vârsta de 64 de ani, miercuri, la Bucureşti, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX preşedintele Academiei Române, Ion Haiduc.

America a fost cucerită în urmă cu cel puţin 15.500 de ani, cu 2.000 de ani mai devreme decât se credea

Descoperirea în statul american Texas a unui sit arheologic ce conţine mii de vestigii datând din urmă cu 15.500 de ani devansează cu peste 2.000 de ani data sosirii primilor ocupanţi ai Americii, repunând sub semnul întrebării teoriile actuale despre colonizarea acestui continent.

A fost descoperită o nouă specie de dinozaur

O nouă specie de dinozaur a fost descoperită în Argentina, o ţară considerată un adevărat "paradis" pentru paleontologi, ajutându-i pe aceştia să descifreze originea erbivorelor uriaşe care au locuit pe Terra în urmă cu 170 de milioane de ani.

A apărut o nouă boală: ortorexia nervoasă. Vezi ce este

Dietele draconice şi abuzul de exerciţii fizice ne pun sănătatea în pericol, avertizează specialiştii în nutriţie. Potrivit experţilor, recent s-a identificat, atât printre femei, cât şi printre bărbaţi, o obsesie pentru un stil de viaţă sănătos, dus la extrem. Această boală este cunoscută sub denumirea de ortorexie nervoasă, informează Daily Mail.

Copiii obezi pot avea boli specifice adulţilor

Specialiştii în nutriţie avertizează că numărul copiilor obezi este în creştere. Potrivit unei cercetări realizate la Cluj, cu date venite de la medicii şcolari, 3,5 la sută dintre minori sunt obezi, susţine prof. dr. Nicolae Hâncu, preşedintele Fede­raţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. Specialistul precizează că datele se referă numai la obezitate, dar numărul copiilor cu o greutate mai mare decât cea normală este mult mai ridicat.

Cum suportă femeile şi bărbaţii despărţirile

Cum ieşim dintr-o relaţie? Cu câtă uşurinţă acceptăm că am fost părăsiţi? Există o terapie pe care o putem aplica singuri pentru a depăşi momentul?

Tehnologia 3D dăunează sănatăţii. Află de ce

Pericolul 3D ne pândeşte peste tot. Dacă în anii '50 celebrii ochelari anaglifici (cu lentile roşii şi albastre) erau folosiţi extrem de rar, la cinematografele drive-in, în zilele noastre aproape totul e musai să fie tridimensional.

Joia este cea mai bună zi pentru a face sex. Vezi de ce

Un grup de cercetători britanici susţine că organismul dă randament pentru anumite activităţi doar în anumite momente şi în diferite zile ale săptămânii, informează site-ul medicmagic.net. Potrivit experţilor de la London School of Economics, joia este cea mai bună zi pentru a face sex.

Taberele de slăbit chiar te ajută să slăbeşti?

Ideea de a îmbina armonios relaxarea cu slăbitul e pusă în aplicare de mai multe centre spa din lume. Uneori, clientele acestora participă chiar la "taberele de slăbit", incluse în ofertă, în cadrul cărora sunt asistate non-stop de specialişti, scrie Fox News. După tratamente costisitoare, clientele scapă de kilogramele în plus, dar odată ieşite din program, ele se confruntă cu o problemă majoră: menţinerea greutăţii.

Fosilele unui iepure uriaş, care nu putea să sară şi nu avea duşmani naturali, descoperite în Spania

Fosilele unui iepure uriaş, care nu putea să sară, nu avea duşmani naturali şi care a trăit în urmă cu 3 milioane de ani, au fost descoperite recent pe insula spaniolă Minorca, potrivit unui studiu publicat în Journal of Vertebrate Paleontology, informează thaindian.com.

Numărul fumătorilor tineri a crescut din cauza ţigărilor mentolate

Ţigările mentolate ar trebui interzise deoarece aroma de mentol a dus la creşterea numărului tinerilor care se apucă de fumat şi face renunţarea la acest viciu mai dificilă, potrivit unui studiu realizat pentru Administraţia de Hrană şi Alimente din Statele Unite, citat de Chicago Sun-Times.

Ultimele cuvinte ale cosmonautului rus Vladimir Komarov, ţipete de furie şi înjurături adresate superiorilor săi

Ultimele cuvinte ale cosmonautului rus Vladimir Komarov, interceptate de serviciile secrete americane, au fost ţipete de furie şi înjurături adresate superiorilor săi, pe care îi acuza că l-au pus într-o "navă spaţială peticită", în timp ce se îndrepta spre Terra la bordul rachetei Soyuz 1, în 1967.

Dietele bogate în proteine predispun la cancer de colon

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Aberdeen, din Marea Britanie, susţin că persoanele care recurg la diete bogate în proteine de origine animală şi sărace în carbohidraţi prezintă un risc crescut de a se îmbolnăvi de cancer de colon, informează msn.com.

În cât timp ne afectează viciile şi dieta dezechilibrată organismul

Atât dieta dezechilibrată, bogată în grăsimi, sare şi zahăr, cât şi viciile, precum fumatul sau alcoolul, ne afectează sănătatea într-un timp scurt, avertizează cercetătorii. Potrivit experţilor australieni, buna funcţionare a arterelor este afectată la doar 30 de minute după ce am mâncat un preparat sărat, informează Daily Mail.

Luna, la cea mai mică distanţă de Pământ din ultimii 18 ani, în fază de lună plină – GALERIE FOTO

Luna a ajuns sâmbătă seara la cea mai mică distanţă de Pământ din ultimii 18 ani, în faza de lună plină, fiind cu 14% mai mare şi cu 30% mai strălucitoare decât e în mod normal în această fază, potrivit ediţiei online a cotidianului The Hindu.

O persoană din patru are gena infidelităţii

Oamenii de ştiinţă americani de la Universitatea din New York susţin că au descoperit o genă care determină infidelitatea persoanelor, informează Daily Mail. Potrivit experţilor, această genă a fost identificată la o persoană din patru, informează Gândul.

Topul celor mai periculoase tratamente de înfrumuseţare

Saloanele de înfrumuseţare te pot urâţi, mai ales dacă anumite tratamente sunt realizate în mod necorespunzător sau dacă le repeţi în mod abuziv, avertizează site-ul aolhealth.com, potrivit Gândul.

Ce se petrece în creierul femeilor atunci când au orgasm

Un grup de cercetători americani de la Universitatea Rutgers din New Jersey au reuşit să descifreze, cu ajutorul unui scanner, ce se petrece în creierul femeilor atunci când au orgasm, informează Daily Mail.

Adevărul despre vitamina D – carenţe, boli, beneficii

Peste jumătate din populaţia occidentală (59%) suferă de carenţe de vitamina D, după cum reiese din cel mai nou studiu publicat în Jurnalul de Endocrinologie Clinică şi Metabolism. Mai mult, aproape 25% din persoanele testate prezintă un nivel extrem de scăzut de vitamina D în organism, ceea ce poate declanşa boli precum cancerul, osteoporoza, diabetul, tulburările cardiovasculare şi cele legate de sistemul imunitar.

A venit primăvara. Cum îţi poţi întări sistemul imunitar

Ceaiul verde, ghimbirul, afinele, scorţişoara, smochinele şi merele se află pe lista alimentelor recomandate pentru întărirea sistemului imunitar, la început de primăvară, potrivit unui comunicat emis de compania Herbalife.

Abuzul de medicamente duce la creşterea cazurilor de suferinţe hepatice

Utilizarea unui număr mare de medicamente, dar şi abuzul privind administrarea acestora au dus la creşterea numărului cazurilor de suferinţe hepatice, depistarea acestora făcându-se după investigaţii multiple, a spus, vineri, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu Cercel.

Un nou dinozaur uriaş, descoperit în Chile

Paleontologii chilieni au prezentat, joi, "Atacamatitan", o nouă specie uriaşă de dinozaur erbivor, care trăia în ceea ce astăzi este nordul statului Chile, în urmă cu o sută de milioane de ani, şi a cărui descoperire a fost prezentată în revista Academiei de ştiinţe braziliene.

Messenger, primul vehicul spaţial plasat pe orbita planetei Mercur

Sonda Messenger a devenit, joi, primul vehicul spaţial pe care omul a reuşit să îl plaseze pe orbita lui Mercur, planeta cel mai apropiată de Soare, au anunţat reprezentanţii NASA.

Cinci paşi esenţiali pentru ritualul de îngrijire zilnică

Apa, vântul, radicalii liberi, dieta dezechilibrată şi stresul sunt factori care agresează inclusiv pielea. Specialiştii în cosmetică susţin că folosirea produselor de îngrijire adecvate fiecărui tip de piele menţine derma hidratată şi previne îmbătrânirea precoce.