Ştiinţă-Sănătate

O serie de minerale de pe Marte dovedesc existenţa apei

O serie de minerale descoperite de NASA pe Marte dovedesc prezenţa în trecut a unui mediu acvatic ce ar fi putut să susţină unele forme de viaţă, au declarat specialiştii americani.

Masculii de dinozauri carnivori erau nişte părinţi exemplari, dar şi poligami – studiu

Masculii mai multor specii de dinozauri carnivori erau nişte părinţi exemplari, deoarece cloceau şi protejau singuri ouăle mai multor femele, potrivit unui studiu american ce a fost publicat în revista Science.

Un elveţian a încheiat primul tur al lumii într-o maşina solară (Galerie Foto)

Un elveţian a terminat, joi, la Lucerna, în centrul Elveţiei, primul tur al lumii făcut "fără a consuma o singură picătură de petrol", la bordul unei maşini care merge cu ajutorul energiei solare, botezată Solartaxi.

Cola nu este contraceptivă!

Băutura răcoritoare pe bază de cola, despre care se spunea că ar fi un contraceptiv eficace, nu ar trebui folosită ca spermicid, putând prezenta chiar riscuri pentru sănătatea femeilor şi a eventualelor sarcini, potrivit unui studiu publicat în British Medical Journal, preluat de linternaute.com.

Oraş vechi, datând din timpul culturii Wari, a fost descoperit în Peru

Ruinele unui întreg oraş vechi, descoperite în nordul statului Peru, ar putea oferi răspunsul pentru misterioasa dispariţie a civilizaţiei Mochica, celebră pentru practicarea sacrificiilor umane, şi care s-a stins în jurul anului 600 d.Cr., informează dailymail.co.uk.

Fundul oceanelor s-a format după destrămarea supercontinentului Pangeea

Fundul oceanelor Atlantic şi Indian, ale căror văi, abisuri şi faleze înalte au un impact major asupra climei planetare, influenţând circulaţia apei oceanice, s-a format după destrămarea supercontinentului Pangeea, potrivit unui studiu apărut, joi, în revista Nature.

Primul transplant de faţă aproape total din lume, realizat în SUA

O echipă de medici chirurgi din statul Ohio a realizat cu succes prima grefă de faţă din Statele Unite, aceasta fiind primul transplant de faţă aproape total - în proporţie de 80% - care a reuşit.

Vulcani de gheaţă descoperiţi pe Titan, satelitul lui Saturn

Titan, unul din sateliţii planetei Saturn, are la suprafaţa lui vulcani de gheaţă, potrivit celor mai recente date transmise de sonda spaţială Cassini, au anunţat specialiştii NASA într-o conferinţă a American Geophysical Union, informează bbc.co.uk.

Fosilele unor reptile gigantice, descoperite în deşertul marocan

Două noi specii de reptile preistorice gigantice au fost descoperite în deşertul Sahara, cu ocazia celor mai importante săpături arheologice efectuate în Africa în ultima jumătate de secol, de o echipă de specialişti britanici şi marocani.

Indicii despre cel mai vechi dialect din Africa, descoperite în Sudan

Trei statui antice decorate cu inscripţii care vor putea ajuta la descifrarea unuia dintre cele mai vechi dialecte din Africa au fost găsite în Sudan, au anunţat arheologii care au făcut această descoperite.

Unul dintre sateliţii lui Saturn prezintă mişcări tectonice similare celor de pe Terra (Galerie Foto)

Cassini, sonda Agenţiei spaţiale americane (NASA) a relevat faptul că Enceladus, unul dintre sateliţii planetei Saturn, prezintă mişcări tectonice foarte asemănătoare celor de pe Terra, acest lucru venind în sprijinul ideii că el conţine apă în stare lichidă, informează bbc.co.uk.

Albert de Monaco vrea să facă scufundări pe fundul lacului Baikal

Prinţul Albert al II-lea de Monaco şi preşedintele republicii Buryatia din Federaţia Rusă intenţionează să facă scufundări pe fundul lacului Baikal, în 2009, în cadrul unei misiuni de cercetări ştiinţifice, potrivit anunţului făcut de organizatorii acestei expediţii, informează agenţia Ria Novosti.

NASA nu are dovezi care să indice existenţa formelor de viaţă pe Marte

Specialiştii NASA au declarat că nu pot să afirme cu certitudine că sonda americană Phoenix, care şi-a încheiat misiunea pe Marte în noiembrie, a găsit un loc pe planeta roşie în care a existat viaţă în trecut.

Radioterapia reduce numărul deceselor provocate de cancerul de prostată

Combinarea radioterapiei cu tratamentul medicamentos standard reduce la jumătate rata deceselor provocate de formele avansate de cancer la prostată şi ar trebui să devină noua terapie standard acceptată la nivel mondial, potrivit experţilor suedezi.

O gigantică gaură neagră, analizată în premieră

Astronomii au reuşit să observe şi să analizeze în premieră o gaură neagră de dimensiuni gigantice, situată la 10 miliarde ani lumină de Terra, confirmând astfel prin observaţie directă modelele teoretice care descriau aceste fenomene.

Predispoziţia pentru obezitate este comandată de creier

Identificarea a şase noi factori genetici care predispun la îngrăşare şi la apariţia obezităţii şi care, în cele mai multe cazuri, au un puternic impact asupra funcţionării creierului, a condus la concluzia că oamenii sunt programaţi genetic pentru a mânca în exces.

Astronomii bulgari au descoperit un nou asteroid

Oamenii de ştiinţă bulgari au descoperit un nou asteroid, în constelaţia Taurului, potrivit anunţului făcut de Centrul pentru Cercetări Spaţiale din cadrul Universităţii din Sofia, informează novinite.com.

Cinci sfaturi pentru depistarea afecţiunilor tiroidiene

Depistarea timpurie a afecţiunilor tiroidiene poate evita simptomele neplăcute şi complicaţiile medicale periculoase, informează IVillage.com.

Nucile sporesc avantajele oferite de dieta mediteraneană

Adăugarea nucilor în dieta tradiţională mediteraneană, bogată în fructe şi legume, contribuie la obţinerea unui surplus de beneficii nutriţionale, potrivit unui studiu al cercetătorilor spanioli, publicat în Archives of Internal Medicine.

Sfaturi pentru a evita consumul exagerat de alcool în sezonul sărbătorilor

Nutriţioniştii britanici au stabilit un set de reguli pentru a ajuta persoanele care au tendinţa să consume mai mult alcool cu ocazia Crăciunului decât de obicei, permiţându-le acestora să îşi supravegheze dieta, informează mirror.co.uk.

România, primită în rândul candidaţilor la titlul de stat membru CERN

România a fost acceptată formal în rândul candidaţilor la titlul de stat membru al Centrului European de Cercetare Nucleară (CERN), în urma unei decizii luate de Consiliul CERN, informează interactions.org.

Scheletele a trei Cavaleri Teutoni, identificate în Polonia

Scheletele a trei mari maeştri din Ordinul Cavalerilor Teutoni au fost descoperite în catedrala Kwidzyn, din nordul Poloniei, de o echipă de arheologi polonezi.

O treime dintre britanici va suferi de obezitate în 2012

O treime dintre adulţii din Marea Britanie va suferi de obezitate în 2012, când Londra va organiza Jocurile Olimpice, dacă tendinţa actuală se menţine, au avertizat cercetătorii, cerând guvernului să oblige populaţia să adopte un regim alimentar sănătos.

Un creier vechi de 2.000 de ani, descoperit în Marea Britanie

Un creier datând de cel puţin 2.000 de ani, ceea ce îl face să fie cel mai vechi din lume, a fost descoperit în nordul Marii Britanii, au anunţat, vineri, paleontologii britanici.

Există civilizaţii avansate la marginea Căii Lactee?

Milan Cirkovic de la Observatorul Astronomic din Belgrad, autoritate de talie mondială în domeniul astrobiologiei şi al studiilor SETI, crede că acest lucru este posibil.

Mutaţia unei gene poate scădea riscul apariţiei maladiilor cardiovasculare

O mutaţie a unei gene identificată în cadrul comunităţii americane Amish produce o reducere substanţială a compuşilor graşi din sânge, conducând astfel la o scădere importantă a riscului de maladii cardiovasculare, potrivit unui studiu publicat în revista Science.

S-a inventat tutunul care combate cancerul

O echipă de geneticieni ruşi din cadrul Laboratorului de Medicină Transgenică din Moscova declară că a modificat o specie de tutun astfel încât acesta să ducă la vindecarea cancerului pulmonar, laringian, esofagian sau bucal.

Sexul copiilor, determinat de harta genetică a tatălui

Harta genetică a bărbatului joacă un rol important în stabilirea sexului viitorului său copil, potrivit unui studiu care a analizat genealogia mai multor sute de familii britanice, de-a lungul secolelor, informează bbc.co.uk.

Gaură neagră gigantică, în centrul galaxiei noastre

Prezenţa unei găuri negre gigantice a fost confirmată în centrul galaxiei noastre, potrivit unui studiu al astronomilor germani, publicat recent în revista The Astrophysical Journal, informează bbc.co.uk.

Putem trăi o mie de ani? Da!

Expertul în computere Aubrey de Grey, autorul bestseller-ului non-fictiv “Oprirea îmbătrânirii”, este convins că a formulat în recenta sa lucrare baza teoretică a cuceririlor ştiinţifice care le vor permite oamenilor să-şi controleze îmbătrânirea biologică şi să trăiască sute şi chiar mii de ani.

Telescopul Hubble a descoperit condiţii favorabile vieţii pe o planetă îndepărtată

Telescopul spaţial Hubble a descoperit dioxid şi monoxid de carbon în atmosfera unei planete îndepărtate, fapt care ar putea constitui un prim pas în descoperirea vieţii extraterestre, a anunţat, marţi, NASA.

Pădurile Terrei, monitorizate cu ajutorul sateliţilor

Starea pădurilor şi nivelul lor de distrugere sunt atent monitorizate cu ajutorul a 30 de sateliţi de pe orbita Pământului, dar metodele generale de recunoaştere şi de interpretare a fotografiilor, esenţiale pentru măsurarea impactului asupra climei, lipsesc în continuare.

Braşov: Leoaică salvată de la orbire (Video)

O leoaică de la Grădina Zoologică din Buhuşi, judeţul Bacău, a fost operată, marţi, la o clinică veterinară privată din Braşov, de o echipă de medici britanici şi români, intervenţia chirurgicală, prin care animalul a fost salvat de la orbire, fiind o premieră mondială, potrivit doctorilor.

Mausul a împlinit 40 de ani

Mausul de calculator a împlinit 40 de ani, fiind lansat pe 9 decembrie 1968 de către inovatorul în domeniul tehnologic Douglas Engelbart, primul care l-a utilizat pentru a demonstra noi modalităţi de lucru cu computerele, informează BBC News online.

Poluarea ne lasă fără bărbăţie

Un raport dat publicităţii în decursul acestei luni de către CHEM Trust dezvăluie un fapt îngrijorător : Substanţele chimice deversate în mediul ambiant de către oameni, ameninţă masculii tuturor speciilor de peşti, amfibieni, reptile, păsări, mamifere şi chiar oameni.

Rezistenţa la alcool este determinată genetic

Factorul genetic ce provoacă apariţia dependenţei de tutun în cazul anumitor persoane este responsabil şi de rezistenţa la acţiunea alcoolului şi de predispoziţia la alcoolism.

Gândul: Majoritatea româncelor fac sex înainte de 18 ani

Mai mult de 60 la sută dintre tinerele din România îşi încep viaţa sexuală înainte de 18 ani, relevă un studiu realizat de o reţea farmaceutică în parteneriat cu site-ul coolgirl.

O legătură genetică între ceasul biologic şi diabet, identificată de cercetători

Cercetătorii au identificat o legătură între ceasul biologic al organismului uman, coordonat de melatonină, un hormon ce intervine în mecanismul somn-veghe, şi o creştere a riscului de apariţie a diabetului, potrivit unui studiu publicat în revista Nature Genetics.

Atenţie! Un strănut poate îmbolnăvi 150 persoane

Cu toţii ştim că strănutul unei persoane răcite este periculos.

Meteoriţii, cruciali pentru apariţia vieţii pe Pământ

Meteoriţii au avut un rol crucial în apariţia vieţii pe Pământ, potrivit cercetătorilor japonezi, care au recreat în laborator condiţiile existente la începutul formării sistemului nostru solar, în urmă cu patru miliarde de ani, când coliziunile lor cu Terra erau foarte frecvente.