Ştiinţă-Sănătate

Go4it.ro, primul review din România la iPhone 8: aparenţele pot fi înşelătoare

Prezentarea Apple de la începutul lunii septembrie m-a lăsat pe de-o parte entuziasmat pentru iPhone X şi pe cealaltă parte dezamăgit de designul noilor modele din gama iPhone 8.

Secretele celui mai recent descoperit continent, dezvăluite. Zeelandia oferă noi perspective asupra istoriei Terrei

Cercetătorii au noi informaţii despre continentul pierdut al Pământului, Zeelandia, scrie Daily Mail.

VIDEO | Antarctica mai pierde un bloc uriaş de gheaţă, unul mai mare decât Bucureştiul. Efectele ar putea fi dezastruoase

Dintr-un gheţar imens din Antarctica s-a desprins un aisberg de 259 de kilometri pătraţi. Este al doilea fenomen de acest gen din ultimii doi ani, fapt ce îi îngrijorează pe specialişti, scrie Descopera.

Costurile generate de calamităţi naturale ar putea ajunge în SUA la cel puţin 360 de miliarde dolari/an, adică la jumătate din creşterea economică anuală a Statelor Unite

Pierderile cauzate de furtuni, uragane, inundaţii, secete şi incendii de vegetaţie ar putea ajunge în Statele Unite la cel puţin 360 de miliarde de dolari pe an în următorul deceniu, cifră ce reprezintă aproximativ jumătate din creşterea economică anuală a SUA, potrivit unei organizaţii ecologiste.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, despre România: Se poate dezvolta pe energii regenerabile

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, a declarat, miercuri, la Ploieşti, în cadrul summitului de energie Aspen, că România este bogată în resurse naturale şi că se poate dezvolta rapid în ceea ce priveşte energiile regenerabile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Noi medicamente au fost introduse pe lista medicamentelor compensate sau gratuite

Executivul a decis să introducă nouă medicamente pe lista celor compensate sau gratuite, pe bază de prescripţie medicală, decizia fiind formalizată printr-o Hotărâre adoptată miercuri.

Rusia şi SUA vor coopera pentru a construi prima staţie spaţială orbitală lunară

Rusia şi SUA au căzut de acord să coopereze în cadrul unui program condus de NASA pentru a construi prima staţie spaţială orbitală lunară, ca parte a unui proiect de lungă durată de a trimite oameni pe Marte, informează The Guardian.

Ştiinţa este pentru toţi | Bucharest Science Festival, un eveniment dedicat celor CURIOŞI, începe miercuri. Cele mai INTERESANTE ateliere la care să mergi cu familia

"Bucharest Science Festival" (BSF) va începe miercuri, la Bucureşti, iar pe parcursul următoarelor cinci zile vor avea loc peste 100 de evenimente: expoziţii, conferinţe şi dezbateri, demonstraţii şi experimente, proiecţii de filme documentare.

Dezastrul lansării noilor iPhone-uri loveşte puternic furnizorii Apple. Scăderi pe bursă de peste 10% pentru firmele care produc componente pentru iPhone-uri

Cele mai noi lansări de la Apple au fost primite cu scepticism, cel puţin de investitorii care au plasamente în furnizorii asiatici ai gigantului american, scrie Bloomberg.

Misterul celebrului ”extraterestru” Ata a fost desluşit după 13 ani de la descoperirea lui

Cercetătorii au realizat o descoperire misteriosă în deşertul Atacama din Chile, în 2003. Experţii au descoperit un mic schelet care arăta ca cel al unui om, cu excepţia unor trăsături care i-au pus pe cercetători pe gânduri. După ce imaginea a apărut pe internet, multe persoane au afirmat că ar putea fi vorba de un extraterestru. Însă experţii au realizat teste pentru a descoperi identitatea scheletului anormal, poreclit Ata.

Un obiect unic şi bizar, vechi de 5000 de ani, a fost DESCOPERIT de NASA în Sistemul nostru Solar

Astronomii au observat un obiect spaţial neobişnuit în centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter. În urma observaţiilor realizate cu Telescopul Spaţial Hubble a fost detectat asteroidul 288P, situat în centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter.

De ce este „Avril Lavigne”, o căutare periculoasă pe Google

De ce trebuie, Avril Lavigne, să complici atât de mult lucrurile? Potrivit companiei de securitate informatică McAfee, căutarea „Avril Lavigne” pe Google poate aduce surprize neplăcute pentru utilizatori. Nu ne referim aici la teoriile conspiraţiei care susţin că artista a murit acum 14 ani şi a fost înlocuită de o clonă.

Există o legătura între bolile de inimă şi modul în care mergi pe stradă

Oamenii care merg pe stradă la pas au de două ori mai multe şanse de a muri de o boală de inimă, comparativ cu cei care merg într-un ritm alert, conform unui nou studiu.

Ce beneficii pot aduce fructele toamnei organismului tău. Vedetele sezonului

Toamna este sezonul fructelor coapte şi al legumelor frumos colorate, bogate în vitamine şi nutrienţi. Este important să consumăm cât mai multe produse naturale, fructe şi legume care să asigure organismului substanţe nutritive, antioxidanţi şi flavonoizi, care să reducă radicalii liberi şi stresul oxidativ rezultat din procesul de ardere al alimentelor, atât de nocive sănătăţii.

ECHINOCŢIU DE TOAMNĂ 2017. Ziua este egală cu noaptea vineri, 22 septembrie. Când se schimbă ORA

Echinocţiul de toamnă 2017 va avea loc pe 22 septembrie, la ora 23.01 şi reprezintă debutul acestui toamnei din punct de vedere astronomic.

Google va achiziţiona divizia de telefoane Pixel a HTC din Taiwan. Care este preţul tranzacţiei

Google, deţinută de compania-mamă Alphabet, va plăti 1,1 miliarde de dolari pentru a achiziţiona divizia firmei HTC Corp care dezvoltă smartphone-urile Pixel, potrivit Reuters.

iOS 11 se lansează fără una dintre funcţiile promise

În timp ce sistemul de operare Android nu a mai primit funcţii complet noi de vreo două generaţii, Apple continuă să adauge lucruri noi în iOS 11.

CCleaner. Hackerii au infectat cu un troian unul dintre cele mai populare programe. De ce trebuie urgent dezinstalat. Atacul este masiv

Se pare că nu poţi avea încredere nici măcar în serverele furnizorilor de soluţii antivirus, chiar dacă aceştia sunt nume mari.

Comisia Europeană a propus crearea unei noi agenţii europene care să se ocupe de Securitatea Cibernetică

Comisia Europeană a propus, marţi, un set de măsuri, printre care instituirea unei Agenţii UE pentru Securitate Cibernetică, care să sprijine statele în cazul atacurilor cibernetice, şi un nou sistem de certificare, ce va asigura utilizarea produselor sau serviciilor online.

Un fost angajat Google dezvăluie cum sunt MANIPULAŢI utilizatorii reţelelor sociale: Scopul suprem este să câştige pentru cât mai mult timp atenţia utilizatorilor şi să le PROVOACE acestora cele mai revoltătoare reacţii

Tristan Harris, fost etician de design pentru Google a vorbit în cadrul unei conferinţe TED despre cursa în care se află website-urile şi reţelele sociale precum Facebook, Instagram, Snapchat, pentru a ne capta atenţia pentru cât mai mult timp. Tehnicile folosite de aceştia sunt ieşite din comun iar oamenii sunt persuadaţi tot mai mult clipă de clipă, prin fiecare „posibilitate” nouă oferită de o aplicaţie.

Cât de benefic este ŞAMPONUL USCAT pentru părul şi scalpul tău. Avantaje şi dezavantaje

Spălarea corectă a părului este esenţială pentru un păr frumos, iar alegerea şamponului perfect reprezintă de multe ori o decizie dificilă, scrie CSID.

Xena a fost o realitate, nu o legendă. Au fost descoperite primele dovezi ADN ale existenţei LUPTĂTOARELOR vikinge

În poveştile vechi cu vikingi, femeile sunt prezentate ca luptătoare de temut. Însă până în prezent nu a existat nicio dovadă a prezenţei femeilor pe câmpul de luptă. Cercetătorii au reuşit să confirme existenţa luptătoarelor vikinge, prin intermediul analizelor ADN-ului extras dintr-un schelet din secolul X.

O pasarelă pietonală spectaculoasă şi un nou pod peste râul Bega se vor construi la Timişoara | GALERIE FOTO

Una dintre cele mai spectaculoase pasarele pietonale din România, peste Bega, incluzând şi un amfiteatru ce coboară pe malul canalului, precum şi un nou pod auto cu patru benzi, se va realiza la Timişoara, investiţia ridicându-se la câteva milioane de euro, bani alocaţi din bugetul local.

Dacă ai avea o maşină pe care nu ar fi nevoie să o realimentezi niciodată? BENZINA ar putea deveni istorie! A apărut combustibilul viitorului. Alimentezi o dată la 100 de ani.

Dacă ai avea o maşină pe care nu ar fi nevoie să o realimentezi niciodată? De fapt, partea mecanică ar ceda cu mult înaintea combustibilului. Sunt şanse destul de mari să o conducă şi copiii tăi. Ce este combustibilul viitorului. Numele lui vine din mitologia scandinavă, iar explicaţia spune tot. Poate fi exploatat în cariere de suprafaţă, iar acest lucru are un impact minim asupra mediului şi costuri relativ reduse de valorificare.

DEZBATERE iPhone X: Cât de potrivit este smartphone-ul de 1.000 de dolari pentru marcarea a 10 ani de la apariţia primului telefon Apple

Marcarea celor zece ani de la lansarea primului telefon Apple a provocat valuri de comentarii pe reţelele de socializare. Cum Apple este o companie iubită de foarte mulţi, dar şi detestată, în egală măsură, Go4it lansează o dezbatere despre marea lansare Apple din 12 septembrie.

Tot ce trebuie să ştii despre iPhone X, pe scurt

Noul iPhone X este cel mai avansat smartphone lansat de Apple pe 12 septembrie. Terminalul este construit din sticlă (faţă şi spate) şi inox (cadrul). Smartphone-ul include tehnologie de încărcare wireless şi un procesor (A11 Bionic) cu 25% mai rapid decât cel de pe iPhone 7.

Facebook a înăsprit condiţiile pentru publicarea de ştiri pe reţea

Compania îşi doreşte să trieze publisherii care pot câştiga bani pe Facebook şi cu ce fel de conţinut.

Vor fi puţine persoane care vor avea locuri de muncă stabile în viitor, dar nu toată lumea este pregătită se se recalifice. De ce tehnologia nu va putea înlocui niciodată mintea umană

Aproape trei sferturi dintre persoanele chestionate de PwC sunt de părere că tehnologia nu va fi capabilă să înlocuiască în întregime mintea umană (73%) şi 86% spun că abilităţile umane vor fi întotdeauna căutate pe piaţa muncii. Însă, trei sferturi sunt pregătiţi să se recalifice.

Cum te păcălesc angajaţii de la McDonald’s

McDonald’s se confruntă cu o serie de acuzaţii în mediul online, cu privire la faptul că angajaţii sunt învăţaţi cum să dea mai puţini cartofi la o porţie mare, scrie Independent.

Un nou operator de telefonie mobilă intră pe piaţa din România. Abonamentele pornesc de la 2 euro

AKTA intră pe telefonie mobilă din România cu abonamente de la 2 euro, cu 200 de minute de apeluri în reţeaua operatorului şi a Telekom. 500 MB de net costă 5 euro.

Marea Neagră, desemnată drept cea mai poluată din Europa. La ce RISC sunt supuşi românii, anual

Un studiu realizat de oamenii de ştiinţă din Statele Unite privind calitatea apei Mării Negre, arată că e cea mai poluată din Europa, iar aici poluarea cu plastic este de două ori superioară altor zone.

Facebook introduce o nouă funcţie pentru redarea clipurilor fără internet

În ritmul alert de adăugare de funcţii noi şi de copierea altor funcţii din alte aplicaţii de socializare populare, Facebook nu uită de clipurile video, care s-au bucurat de o atenţie deosebită din partea companiei în ultimii câţiva ani.

CSID: Alimentaţia sănătoasă pentru copiii şcolari – sfatul medicului nutriţionist

Începe şcoala şi odată cu ea pregătirile. Părinţii încercă să le ofere ce este mai bun copiilor. Creşterea şi performanţa lor depinde de educaţie, dar un rol important îl are nutriţia, iar într-o ţară în care la fiecare colţ de şcoală se găseşte un chioşc cu alimente, care nu ar trebui să facă parte din meniul copiilor noştri, nu este uşor să alegem mâncarea.

Surpriză de la Apple: Gigantul american va lansa anul acesta trei modele de iPhone şi vrea să revoluţioneze imaginea celui mai cunoscut smartphone/ De ce ar putea fi ultimul telefon pe care Apple îl face

Noul iPhone, una dintre cele mai importante lansări ale anului şi o premieră pentru Apple, va fi numit iPhone X, potrivit unor documente care şi-au făcut apariţia în spaţiul public, citate de Bloomberg.

Un obicei simplu te poate ajuta să fii sănătos şi să trăieşti mai mult

Deşi ţi se poate părea un lucru neimportant, însă dacă nu dormi suficient, rişti să te îmbolnăveşti. Când ratezi câteva ore de somn, pe lângă faptul că te simţi obosit şi mohorât dimineaţa, rişti să îţi crească tensiunea arterială, să te trezeşti cu o boală de inimă, să faci diabet ori să ai probleme cu greutatea. Cu alte cuvinte, riscul de mortalitate creşte vertiginos.

Elixirul TINEREŢII: Noi medicamente care pot combate procesul de îmbătrânire, descoperite de cercetători

Cercetătorii de la clinica Mayo din Rochester, Minnesota aduc în lumina reflectoarelor o nouă clasă de medicamente despre care se spune că pot transforma cu totul domeniul medicinii, prin combaterea procesului de îmbătrânire, potrivit CNN.

„Ziua Prematurului”, organizată sâmbătă în Parcul Herăstrău, începnd cu ora 11.00. Manifestarea este la a treia ediţie

A treia ediţie a manifestării cu tema „Ziua Prematurului” va fi organizată, sâmbătă, de la ora 11.00, în Parcul Herăstrău, pe Insula Copiilor, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Capitalei, transmis agenţiei de presă MEDIAFAX.

Bei BERE la serviciu şi eşti plătit regeşte. Unde se pot înscrie cei care îşi doresc acest JOB

Cercetătorii de la Universitatea din Nottingham caută degustători profesionişti de bere. Oferta este una cât se poate de seriosă.

Eşec uriaş în medicină: un tratament revoluţionar împotriva cancerului a dat greş şi a fost oprit după ce a provocat decesul unui pacient

Tratamentul dezvoltat de compania franceză Cellectis, numit CAR-T, a fost oprit de organizaţia Food and Drug Administration a Statelor Unite după ce primul pacient căruia i s-a administrat acest tratament a murit.

Soarele s-a dezlănţuit: au avut loc două explozii de proporţii, una dintre ele fiind cea mai puternică din ultimii 11 ani. Când ar putea ajunge radiaţiile pe Pământ

Două explozii solare au fost înregistrate miercuri, ultima, cea mai puternică din ultimii 11 ani, provocând şi perturbarea masivă a comunicaţiilor, scrie Descoperă.