Știrile zilei

BREAKING NEWS: Joe Biden i-a cerut lui Vladimir Putin să reducă presiunile asupra Ucrainei, ameninţând cu măsuri de retorsiune

Preşedintele american, Joseph Biden, i-a transmis omologului său rus, Vladimir Putin, în cursul videoconferinţei, că Statele Unite şi aliaţii europeni sunt "preocupaţi" de prezenţa trupelor ruse în apropierea frontierelor Ucrainei şi vor reacţiona, în principal prin sancţiuni, în cazul unui atac.

Joe Biden va discuta cu liderii Franţei, Germaniei, Italiei şi Marii Britanii după conversaţia cu Vladimir Putin

Preşedintele SUA, Joseph Biden, va organiza, marţi seară, o reuniune în format virtual cu liderii din Franţa, Germania, Italia şi Marea Britanie, pentru a-i informa despre discuţia pe care a avut-o cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

Individ suspectat de implicare în asasinarea disidentului Jamal Khashoggi, arestat în Franţa

Un individ suspectat de implicare în asasinarea în 2018, la Istanbul, a jurnalistului disident saudit Jamal Khashoggi a fost arestat, marţi, pe Aeroportul Roissy Charles-de-Gaulle din Paris, afirmă surse citate de Agenţia France-Presse şi de postul Europe 1.

Terapia cu nămol, tipuri de tratamente, recomandări şi beneficii

De multe ori căutăm soluţii complicate din surse îndepărtate, uitând să acordăm atenţie resurselor naturale în jurul nostru. În prezent, din ce în mai mulţi oameni se întorc la simplitate şi aleg solutiile de tratament oferite de natură. Acestea nu sunt deloc puţine, iar una dintre ele este nămolul. De altfel, tratamentul cu nămol, numit […]

Fanii jocurilor Halo sunt încântaţi. Un nou joc se va lansa mâine

După ce a fost amânat un an, pe 8 decembrie se va lansa cel mai nou şi cel mai aşteptat titlu al seriei Halo – Halo Infinite. Dezvoltat de compania 343 Industries şi distribuit de Xbox Game Studios, jocul first person-shooter va putea fi jucat pe Xbox One, Xbox Series X şi pe computere cu […]

Veste bună pentru toţi cei conectaţi la sistemele publice de încălzire. Ce nu vor mai fi obligaţi să facă până la sfârşitul anului

Românii conectaţi la sistemele publice de încălzire nu vor mai fi obligaţi să îşi monteze repartitoare până la sfârşitul anului, după ce marţi Camera Deputaţilor a adoptat propunerea care prevede amânararea termenului limită.

UE avertizează că va riposta la acţiunile Rusiei împotriva Republicii Moldova şi Ucrainei

Uniunea Europeană va riposta în mod adecvat, prin sancţiuni masive, la acţiunile Rusiei de intimidare a Republicii Moldova şi la un eventual atac asupra Ucrainei, a avertizat marţi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Israelul finalizează modernizarea barierei cu Fâşia Gaza. Peste o mie de persoane au fost angrenate în proiect

Israelul a finalizat, după 3 ani şi mai multe conflicte violente, bariera modernizată de 65 de kiliometri cu Fâşia Gaza. Armata a propus construirea barierei, după ce gruparea Hamas a folosit o reţea de tuneluri pentru a desfăşura misiuni ofensive în timpul operaţiunii Protective Edge. Oficialii au dorit cu orice preţ să stopeze valul de atacuri […]

În premieră, dronele Ministerului Transporturilor monitorizează situaţia şantierului aflat pe centura oraşului Tecuci

„Varianta Ocolitoare Tecuci, un obiectiv despre care am discutat cu autorităţile locale de la Galaţi, la întâlnirea de sâmbătă. Sunt 13 ani de când oamenii aşteaptă să se încheie lucrările. Un contract marcat ani de zile de lipsă de mobilizare şi de rezilieri. Este mult prea mult. Nu mai accept scuze şi întârzieri. Actualul constructor […]

Ana-Maria Popescu şi-a anunţat retragerea: Oameni buni, asta a fost tot, se pare că se încheie

Spadasina Ana-Maria Popescu şi-a anunţat marţi retragerea din activitatea competiţională. „Cu siguranţă în sală voi reveni, dar niciodată nu voi mai îmbrăca acest costum într-o competiţie oficială şi e greu”, a spus sportiva.

Nicolae Ciucă l-a numit pe Marian Neacşu secretar general al Guvernului. Ce încadrări a mai făcut premierul

„Astăzi (marţi), 7 decembrie a.c., Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a făcut următoarele numiri în cadrul aparatului de lucru al Guvernului: Marian Neacşu, Secretar General al Guvernului, cu rang de ministru, Mircea Abrudean, şef al Cancelariei Prim-ministrului cu rang de ministru şi Cărbunaru Jean-Dănuţ, secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, purtător de cuvânt al Guvernului”, anunţă […]

Gheorghe Popescu: voi continua din poziţia de consilier al prim-ministrului

Fostul mare fotbalist Gheorghe Popescu a anunţat că va rămâne în poziţia de consilier al prim-ministrului. La fel ca în ultimele guverne, Popescu va fi consilierul lui Nicolae Ciucă pe problemele sportului.

Corina Creţu: În România, salariul minim ar fi aproximativ 3.500 lei dacă s-ar aplica indicatorul de 60% din salariul mediu brut/ Noile directive europene privind salariul minim

În România, salariul minim ar fi de cca 3500 lei dacă pentru calcularea sa s-ar aplica indicatorul de minim 60% din salariul mediu brut al fiecărui stat membru, cum a fost convenit în negocierile interinstituţionale de la Bruxelles, a declarat eurodeputatul Corina Creţu, membru supleant în Comisia pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale […]

Biden îl va avertiza pe Putin asupra crizei din Ucraina. SUA ar suplimenta prezenţa în Europa

Preşedintele american, Joseph Biden, îl va avertiza pe omologul său rus, Vladimir Putin, că Rusia va fi vizată de sancţiuni extrem de puternice dacă atacă Ucraina, iar Statele Unite vor suplimenta prezenţa militară în Europa de Est şi vor analiza posibilitatea admiterii Ucrainei în NATO.

Aleksei Navalnîi spune că a devenit „croitoreasă” în închisoare

Politicianul rus de opoziţie Aleksei Navalnîi a declarat marţi că s-a înscris la un atelier de cusut în închisoare şi a devenit "croitoreasă", glumind că experienţa i-a schimbat atitudinea faţă de mişcarea feministă.

Ploi, ninsori şi viscol puternic în Bulgaria. Atenţionare de călătorie

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde în mai multe zone este, marţi şi miercuri, risc mare de ploi, ninsori şi viscol puternic. A fost emis Cod portocaliu.

Iohannis, la bilanţul CSM: Anomalii precum cele generate de SIIJ trebuie înlăturate

România are nevoie de un cadru legislativ stabil şi coerent, procesul de revizuire a legilor justiţiei trebuie să fie finalizat, spune Klaus Iohannis la bilanţul CSM: „Îmi doresc ca discuţiile despre reforma sistemului judiciar să fie mai puţin politizate de partide”.

Proiect: Interimatele la conducerea instituţiilor şi companiilor publice, limitate la un mandat

Interimatele la conducerea instituţiilor şi companiilor publice ar putea fi limitate la un singur mandat provizoriu, potrivit unei iniţiative legislative depusă în Parlament.

Guvernul pregăteşte o serie de relaxări. Purtatul măştii de protecţie ar putea fi eliminat în anumite locuri

„Sunt luate în calcul toate aceste măsuri, astfel încât să putem să evităm aglomerarea, să putem să asigurăm timp tuturor cetăţenilor să meargă să-şi facă cumpărătrile de sărbători. Ne dorim foarte mult ca reprezentanţii instituţiilor statului să poată să gestionez foarte bine aceste situaţii. (…) Să existe posibilitatea ca oamenii să circule”, spune Nicolae Ciucă. […]

Lista completă a restricţiilor aplicate în perioada sărbătorilor de iarnă persoanelor care sosesc în România

Guvernul a transmis, marţi, măsurile stabilite de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru persoanele care sosesc în România în perioada sărbătorilor de iarnă.

Descoperire remarcabilă pentru istoria muzicii. Oamenii aveau instrumente din cele mai vechi timpuri

O echipă de arheologi a descoperit un flaut vechi de 1600 ani şi un inel cheie din bronz. Aceste vestigii au fost dezgropate în timpul săpăturilor de la Castelul Zerzevan situat în districtul Çınar din Diyarbakır, Turcia.  Castelul Zerzevan a fost construit în secolul 4 d.Hr. şi a servit drept ultima garnizoană a Imperiului Roman […]

Emiratele Arabe Unite fac o schimbare majoră: îşi mută weekendul

Emiratele Arabe Unite îşi reduc săptămâna de lucru la patru zile şi jumătate şi îşi mută weekendul din vineri-sâmbătă în vineri prânz – duminică, într-o schimbare majoră menită să îmbunătăţească competitivitatea ţării, au declarat oficialii, conform The Guardian.   Ţara speră că noua săptămână de lucru va uşura tranzacţiile comerciale, financiare şi economice cu restul […]

Atac surpriză. Aviaţia militară israeliană a atacat Portul sirian Latakia

Avioane militare israeliene au atacat, în cursul nopţii de luni spre marţi, Portul sirian Latakia, în cadrul unei operaţiuni care a vizat transporturi de armament iranian, afirmă surse locale.

Cât costă o vacanţă în perioada sărbătorilor? Iată cele mai căutate destinaţii de sezon

Un studiu realizat de touroperatorul IRI Travel, cu ajutorul partenerilor revânzători din întreaga ţară, arată că s-a modificat mult comportamentul turiştilor români, atât faţă de perioada anterioară pandemiei, cât şi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. „Dintre cei care nu mai pleacă în afară pentru vacanţă, 60% se vor orienta către staţiuni montane româneşti. […]

Salariu minim la nivel european. Eurodeputat: Suntem cu un pas mai aproape de succesul Directivei salariilor minime

Verde pentru salariul minim european, start negocierilor, anunţă eurodeputatul Eugen Tomac: „Suntem cu un pas mai aproape de succesul Directivei salariilor minime”.

Noi cazuri suspecte de Omicron: trei probele recoltate de la sportivii repatriaţi din Africa de Sud

Trei dintre probele de control recoltate în ziua a opta de către Direcţia de Sănătate Publică Maramureş de la cei 28 sportivi repatriaţi din Africa de Sud au fost pozitive pentru infecţia cu SARS-CoV-2, a transmis, marţi, Ministerul Sănătăţii. Probele sunt trimise pentru secvenţiere.

Noul Mers al Trenurilor intră în vigoare pe 12 decembrie. Anunţul CFR Călători

CFR Călători informează că, începând cu data de 12 decembrie 2021, intră în vigoare noul Mers al Trenurilor 2021-2022, ce va fi valabil până la data de 10 decembrie 2022. Oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii de piaţă atât prin optimizarea duratelor de parcurs, cât şi a programului şi capacităţii de transport, […]

Procurorul Andrei Solomon, desemnat candidat pentru funcţia de vicepreşedinte al CSM

Procurorul Nicolae Andrei Solomon este candidatul pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit ordinii de zi soluţionate a CSM la secţia pentru procurori.

Coronavirus în România, 7 decembrie 2021. Bilanţ actualizat: Uşoară creştere a numărului de cazuri şi decese

Bilanţ actualizat COVID – 7 decembrie 2021    1.705.896 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.    În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.421 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 43 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare […]

Sectorul 6 va avea un nou parc. Zona în care va fi amenajat

Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 a scos la licitaţie un contract de 15,5 milioane de lei pentru amenajarea Parcului Liniei. Noul spaţiu verde se va întinde pe o suprafaţă de 43.700 mp, între Cora Lujerului şi blocurile noi din zona Plaza România. Conform proiectului publicat pe Sistemul Electornic de Achiziţii Publice, noul […]

Florin Cîţu: Nu avem încă propunerea de buget

Ministrul Finanţelor nu a prezentat în coaliţie o variantă de buget de stat pentru anul 2022, afirmă liderul PNL, Florin Cîţu. El neagă existenţa unor poziţii antagonice PNL-PSD şi precizează că reducerea deficitului bugetar a fost convenită cu reprezentanţii Comisiei Europene.

Marius Tucă Show, diseară, ora 19:00, la Aleph News şi pe mediafax.ro. Invitaţi: Eduard Uzunnov, owner Regatta & Galeria de artă Rotenberg-Uzunov şi publicistul Ion Cristoiu

Căutaţi felicitari care inspiră miracolul Craciunului? Le găsiţi la Galeria Rotenberg Uzunov, în perioada 8-23 decembrie 2021!   Eduard Uzunov vorbeşte la Marius Tucă despre campania #strangemunmilion, dedicată copiilor care, pentru o şansă la viaţă, au nevoie de ventilaţie la domiciliu. Daţi speranţă la viaţă prin artă!    Ion Cristoiu şi Marius Tucă fac diseară […]

„Multe dictaturi au încercat să facă astfel de lucruri”. Critici dure ale Papei Francisc la adresa Comisiei Europeane, după apariţia ghidului care cerea înlocuirea unor termeni precum „Crăciun” şi „creştin”

Papa Francisc a criticat eforturile Comisiei Europene de a face comunicările oficiale mai incluzive, comparând ghidurile recent retrase, ce vizau înlocuirea unor termeni precum „Crăciun” şi „creştin” cu acţiunile dictatoriale din trecut. „În istorie, multe, multe dictaturi au încercat să facă astfel de lucruri. Gândiţi-vă la Napoleon… gândiţi-vă la dictatura nazistă, la cea comunistă”, a […]

Spectacol cosmic la final de an. Când va putea fi admirat?

Pe 3 ianuarie 2022, mult aşteptata cometă C/2021 A1, cunoscută sub numele de Leonard  se va afla la periheliu (la cea mai apropiată distanţă faţă de Soare).  Cometa a fost descoperită pe 3 ianuarie 2021 de către astronomul Greg Leonard, cel care i-a calculat traiectoria. Potrivit Space.com, cometa se afla la afeliu (la cel mai îndepărtat […]

Dr. Radu Bălănescu: autopsia unei cariere. Ce spune Marea Lojă Naţională din România

Doctorul Radu Ninel Bălănescu este de ceva vreme protagonistul unui mare scandal în Masonerie, în urma căruia Marea Lojă Naţională din România l-a demis din funcţia de Mare Maestru şi l-a exclus din organizaţie. Ingineriile sale financiare l-au adus în faţa justiţiei. Azi aflăm că şi cariera sa ”profană” se bazează pe procedee la fel […]

Când va fi cheltuit primul euro din avansul din PNRR, care deja se află în conturile României

În următorii 5 ani România trebuie să absoarbă 29,2 miliarde de euro doar din PNRR, din care 14,2 miliarde de euro sunt împrumuturi. Din 2028 începe rambursarea împrumuturilor, pe o perioadă de 30 de ani.

Tensiuni la cote maxime înainte de lupta finală dintre Hamilton şi Verstappen. Toto Wolff se teme de un final „murdar”

Directorul echipei Mercedes, Toto Wolff, a declarat că se teme că lupta pentru titlul din Formula 1, dintre Lewis Hamilton şi Max Verstappen, ar putea fi decisă de un accident între cei doi piloţi, în condiţiile în care, Verstappen ar deveni campion dacă niciunul dintre ei nu ar termina cursa.

Ministrul Energiei dă asigurări că România nu rămâne fără gaz iarna aceasta. Importăm gaz prin trei puncte strategice

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, dă asigurări că românii nu vor rămâne fără gaz în luna februarie 2022, în cazul în care va fi ger, şi niciun consumator nu va avea gazul întrerupt.

Sfârşitul pandemiei? O companie susţine că are un tratament anti-COVID eficient împotriva Omicron

Tratamentul cu sotrovimab este eficient împotriva mutaţiilor variantei Omicron, susţine compania Glaxo Smith Kline, care a dezvoltat tratamentul în colaborare cu VIR Biotechnology.

De ce a crescut preţul gazelor? Virgil Popescu: „Toţi ştim motivul”

Despre motivul creşterii preţurilor la gaze, Popescu a spus că „toţi ştim motivul”: „este o speculaţie pe piaţa gazelor naturale făcută de către Federaţia Rusă prin Gazprom. S-au redus livrările prin Ucraina, se presează practic operaţionalizarea conductei Nord Stream 2”. După această iarnă, estimările sunt că preţul gazelor va scădea. „Noi estimăm că după perioada […]