Știrile zilei

Titlul „Regina Camilla” va fi folosit oficial pentru prima dată la încoronarea regelui Charles

Camilla va fi încoronată drept „Regină” alături de Regele Charles la următoarea sa încoronare, marcând o tranziţie istorică de la titlul ei anterior de „Regina Consort”.

Atenţionare de călătorie pentru Franţa: Transporturi perturbate de greva generală

Ministerul de Externe a emis miercuri o avertizare de călătorie pentru Franţa, unde transporturile pot fi perturbate joi din cauza grevei generale.

Grenadă defensivă, găsită de un şofer într-o parcare de pe DN 6

Un şofer de TIR care a oprit într-o parcare de pe DN 6, în judeţul Giurgiu, a găsit în iarbă o grenadă defensivă în perfectă stare de funcţionare.

O carte pe zi: „Revolta curvelor, De la victimă la activistă” de Amelia Ţigănuş

„Un fir roşu străbate toată cartea: dorinţa de a evidenţia efectele nocive ale violenţei sexuale, atât asupra celor care o exercită, cât şi asupra celor care o suferă”. (Carmina Serrano)

Noi descoperiri privind natura materiei din galaxiile antice existente în universul timpuriu

Astrofizicienii din Italia au realizat o cercetare asupra naturii materiei, pornind de la detectarea realizată de către Telescopul Spaţial James Webb (JWST) a unor galaxii existente acum 13 miliarde de ani şi de la simulări numerice noi, de ultimă generaţie, ale primelor galaxii. Studiul adaugă încă o piesă la puzzle-ul privind natura materiei din universul […]

Porturi închise, un drum naţional închis şi altele cu restricţii, miercuri dimineaţa

Manevrele în porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud şi Mangalia sunt suspendate din cauza vântului, iar circulaţia pe DN 28A, în judeţul Iaşi, este închisă miercuri dimineaţa, în timp ce pe alte şosele sunt impuse restricţii, miercuri dimineaţa.

Trump: Nu am crezut niciodată că aşa ceva se poate întâmpla în America

Fostul preşedinte Donald Trump a spus marţi seara că singura crimă pe care a comis-o a fost aceea „de a apăra naţiunea” faţă de „cei care vor să o distrugă”, transmite Reuters.

Ion Cristoiu: Viaţa în Roma antică era un veritabil balamuc

Jerome Carcopino străluceşte şi prin talentul de scriitor. Cartea sa despre Viaţa cotidiană în Roma la apogeul Imperiului, scrisă în 1939, anunţă istoriografia britanică de azi (vezi Beeavor), revoluţionară în domeniu prin transformarea Istoricului într-un mare prozator. Lucru de loc greu dacă ne gîndim că Istoria e Marele prozator, nici un scriitor, fie el şi […]

Cealaltă femeie plătită de Trump este modelul Playboy Karen McDougal

„Iepuraşul” l-ar fi întâlnit pe magnat în 2006, în timpul unei petreceri la piscină, iar între cei doi s-a născut o relaţie clandestină.

Donald Trump a plecat de la tribunal după ce i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile

Fostul preşedinte american Donald Trump a părăsit Tribunalul din Manhattan, New York, după ce i s-au prezentat acuzaţiile, afirmă surse citate de postul de televiziune CNN.

Războiul din Ucraina, ziua 405. Finlanda a devenit, oficial, al 31-lea stat NATO / Atac cu drone în Odesa / O fostă gardă de corp a lui Putin acuză: e un criminal / Prigojin a fost la locul crimei

În vreme ce Rusia îşi macină puterile pe frontul din Ucraina, NATO, alianţa care trebuie să apere lumea de agresiunea lui Putin, se măreşte astăzi cu un membru nou, Finlanda.

MAE, precizări după ce rezervarea în Olanda i-a fost anulată unui român din cauza cetăţeniei

MAE s-a autosesizat după informaţiile cu privire la situaţia unui cetăţean român a cărui rezervare la o unitate de cazare din localitatea Tilburg, Olanda, ar fi fost anulată pe motiv că unitatea de cazare nu ar mai primi cetăţeni români în baza unei înţelegeri cu primăria.

Casa Albă: Preşedintele Biden va urmări cazul lui Trump, dar „nu se concentrează” direct pe eveniment

Preşedintele SUA, Joseph Biden, va urmări informaţiile difuzate de presă despre cazul fostului preşedinte Donald Trump, dar "nu se concentrează" direct pe acest eveniment, a anunţat Casa Albă.

Aurescu propune crearea unui mecanism aprofundat de consultări politice între NATO şi Ucraina

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a propus marţi la sesiunea Comisiei NATO-Ucraina (NUC) desfăşurată la Bruxelles crearea unui mecanism aprofundat de consultări politice între NATO şi Ucraina şi transformarea NUC într-un Consiliu NATO-Ucraina, cu competenţe sporite.

Suspecta arestată în cazul atentatului din Rusia, inculpată pentru „terorism”

Suspecta arestată preventiv în ancheta privind atacul cu bombă produs în oraşul rus Sankt Petersburg, soldat cu moartea bloggerului Maxim Fomin, un susţinător al războiului din Ucraina, a fost inculpată pentru terorism, iar autorităţile ruse atribuie Ucrainei atentatul.

Geoană: Astăzi, pentru prima dată în istorie, am ridicat steagul Finlandei la sediul NATO

Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a spus marţi că, după aderarea la NATO, Finlanda este mai sigură, că întregul Flanc Nordic este mai sigur şi că întreaga Alianţă este mai sigură.

COMENTARIU Sorin Avram: Curaj, domnule Ciucă! Agricultura românească v-ar rămâne recunoscătoare

Bannerul cu mesajul ”Fermierii români merită respect” afişat în faţa Comisiei Europene de Asociaţia Forţa Fermierilor din România nu a fost văzut de autorităţile de la Bucureşti. Chiar dacă premierul Nicolae Ciucă o fi având un binoclu performant păstrat drept suvenir de pe vremea când era general al Armatei Române, acesta oricum nu putea vedea un mesaj afişat tocmai la Bruxelles, localitate aflată la mare distanţă de Bucureşti.

Milioane de exemplare ale unui ziar chinez au fost retrase după ce numele lui Xi Jinping a fost omis

China a retras milioane de exemplare ale ziarului de mare tiraj People's Daily de pe piaţă pentru că numele lui Xi Jinping a fost omis dintr-un comentariu despre necesitatea unităţii naţionale, au declarat surse pentru Radio Free Asia.

Putin merge prin fabrici şi uzine şi se laudă că-i scade inflaţia

În timp ce Europa se luptă cu o inflaţie cu două cifre în anumite ţări, Rusia prezintă cifre greu de crezut.

Biden salută admiterea Finlandei în NATO şi cere accelerarea procedurilor pentru integrarea Suediei

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a salutat, marţi, admiterea Finlandei în Alianţa Nord-Atlantică şi a cerut accelerarea procedurilor pentru ratificarea aderării Suediei.

NEWS ALERT. Fără prag la abuzul în serviciu. Interceptările SRI vor putea fi folosite în dosarele de corupţie / Iată varianta Codurilor Penale ce va merge la vot în plenului Camerei Deputaţilor

Comisia Juridică din Camera Deputaţilor a votat varianta Codurilor penale propuse de Guvern. Au fost eliminate toate amendamentele făcute în Senat.

Trump a trimis un ultim mesaj înainte să se predea: „Astăzi este ziua în care un partid politic aflat la putere îşi ARESTAZĂ principalul adversar / Naţiunea noastră devine o ţară marxistă din lumea a treia”

Donald Trump a trimis un e-mail susţinătorilor campaniei sale pentru alegeriile din 2024, afirmând că "astăzi plângem pierderea justiţiei în America". Email-ul vine cu doar câteva ore înainte de momentul când Trump se va preda devenind astfel primul preşedinte pus sub acuzare penală din istoria SUA.

Premieră în clasamentul Forbes: Cel mai bogat bărbat şi cea mai bogată femeie din lume sunt din Franţa

Bernard Arnault, şeful imperiului de lux LVMH, este cea mai bogată persoană de pe planetă, potrivit clasamentului anual al Forbes, cu o avere care a crescut constant în ultimii ani şi care se ridică acum la 211 miliarde de dolari, notează AFP. Este pentru prima dată când un cetăţean francez conduce clasamentul Forbes. Francoise Bettencourt […]

Le Figaro: Armata franceză a detaşat în România un avion pentru detectarea minelor din Marea Neagră

Armata franceză a detaşat temporar în România un avion de recunoaştere de tip ATL 2, pentru operaţiuni în scopul detectării minelor în Marea Neagră, conform unui articol publicat de jurnalistul Paul Cozighian în cotidianul Le Figaro.

Cum va fi arestat şi inculpat Donald Trump: procedura penală. Iată ce se va întâmpla după ce fostul preşedinte se va preda

Marţi, Donald Trump – singurul fost preşedinte inculpat vreodată – este aşteptat să se predea autorităţilor din New York pentru procedurile uzuale persoanelor inculpate în dosare penale, informează Aleph News. Donald Trump este pus oficial sub acuzare de o instanţă. Săptămâna trecută, marele juriu din Manhattan l-a pus sub acuzare în cazul banilor plătiţi actriţei […]

Un ofiţer care îl păzea pe Putin a fugit din Rusia. A dezvăluit detalii despre sănătatea şi viaţa secretă a liderului de la Kremlin

Un ofiţer care a lucrat direct pentru Vladimir Putin a declarat că a fugit din Rusia din cauza războiului din Ucraina şi a dezvăluit detalii despre liderul rus într-un interviu acordat site-ului de investigaţii Dossier Center.

Franţa încearcă să tempereze Rusia, deranjată de aderarea Finlandei la NATO / Moscova ameninţă şi UE

Franţa a cerut, marţi, Rusiei, să nu profite de admiterea Finlandei în NATO pentru escaladarea crizei cu Occidentul, argumentând că decizia nu este o acţiune menită să genereze tensiuni, în timp ce Moscova a hotărât suplimentarea capabilităţilor militare şi a formulat acuzaţii la adresa UE.

Graniţa Rusia- NATO s-a dublat în acest moment! Finlanda este în NATO / Moscova spune că va fi forţată să ia „măsuri de represalii”

Finlanda s-a alăturat marţi NATO, dând o lovitură majoră Rusiei. Graniţa directă a NATO cu Rusia s-a dublat începând de azi. Finlanda are o graniţă comună de 1.340 km cu Rusia, astfel că intrarea sa va dubla dimensiunea graniţei NATO cu această naţiune.

BNR a decis să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an

Consiliul de administraţie al BNR, întrunit în şedinţa de marţi, 4 aprilie a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, potrivit Ziarului Financiar.

SUA se apropie de China. Americanii au primit acces în patru baze militare din Filipine

Trei baze sunt pe insula principală Luzon, aproape de Taiwan, şi una se află în provincia Palawan din Marea Chinei de Sud. Ca urmare, în prezent americanii au acces la nouă baze militare din Filipine. La începutul anului, preşedintele filipinez Ferdinand Marcos Jr Marcos a acordat americanilor acces la patru locuri noi, pe lângă cele […]

Percheziţii la sediul PPE din Bruxelles: ancheta a început din Germania

Partidele din România care fac parte din familia populară europeană sunt PNL, PMP şi UDMR.

Ştiinţa explică de ce alimentele grase şi bogate în zahăr ne schimbă creierul: ce au păţit oameni care au mâncat iaurt timp de 8 săptămâni

Alimentele bogate în grăsimi şi în zaharuri pot modifica unele părţi ale creierului. Acest fapt este explicat de un studiu la care au participat numeroşi cercetători germani de la universităţile din Köln şi din Düsseldorf, publicat în revista Cell Metabolism. Studiu făcut întâi pe şoareci Aceste alimente, de fapt, alterează centrii de recompensă ai creierului […]

Pragul pentru abuzul în serviciu va fi 9.000 de lei, au decis liderii coaliţiei – surse

Pragul pentru abuzul în serviciu va fi 9.000 de lei, au decis marţi liderii PSD, PNL şi UDRM în şedinţa coaliţiei de guvernare, au declarat pentru MEDIAFAX surse participante la discuţii.

Marea Britanie:TikTok amendat cu 12,7 milioane de lire sterline pentru încălcarea protecţiei datelor

TikTok a fost amendat de autorităţile din Marea Britanie cu 12,7 milioane de lire sterline pentru încălcarea regulilor privind protecţia datelor, potrivit Sky News.

Piaţa imobiliară din Europa se transformă. Chiriile explodează şi cu peste 200% în anumite ţări

În al patrulea trimestru din 2022, chiriile la nivelul UE au crescut cu 2,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2021, în timp ce preţurile locuinţelor s-au majorat cu 3,6%, arată datele Eurostat.

Alertă de ninsori în mai multe judeţe. Cum se circulă în ţară

Restricţii de circulaţie pentru camioane în judeţul Braşov, din cauza ninsorii puternice. Mai multe TIR-uri sunt blocate pe sensul de urcare al DN 1 Braşov-Ploieşti. Porturile au fost închise.

IGPR, reacţie la percheziţiile DNA: Punem la dispoziţia celorlalte autorităţi documentele necesare

„Pentru aflarea adevărului şi clarificarea cât mai rapidă a situaţiei de fapt, ca de fiecare dată, instituţia pune la dispoziţia celorlalte autorităţi documentele necesare”, transmite IGPR, după ce DNA a anunţat percheziţii la Poliţia Română.

Tensiuni între India şi China din cauza numelor unor locuri de la frontiera comună

Autorităţile din India au respins încercarea Chinei de a redenumi mai multe porţiuni de teritoriu disputate de cele două ţări, potrivit BBC.

#MASTalks | Interviu cu prof.univ.dr. Sundri Khalsa, expert SIGINT, HUMINT şi EW şi fost instructor al puşcaşilor marini americani, despre cum să prevenim terorismul: Intuiţia este esenţială în analiza informaţiilor

Prof. Univ. Dr. Sundri Khalsa, expert SIGINT, HUMINT şi EW (electronic warfare), fost instructor al puşcaşilor marini americani şi autoare a bestsellerului „Forecasting terrorism: Indicators and proven analytic techniques”, recomandată de CIA şi USMC (Puşcaşii Marini ai SUA), a vorbit în exclusivitate pentru Monitorul Apărării şi Securităţii şi Mediafax despre experienţa sa ca militar, motivul din spatele scrierii cărţii despre prevenirea terorismului, cele mai des întâlnite greşeli în procesul de colectare, analiză şi comunicare a informaţiilor, implicaţiile pe care le au reţelele sociale în misiunile analiştilor de informaţii şi etica posibilităţii folosirii „roboţilor ucigaşi” pe câmpul de luptă.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da