Știrile zilei

COMENTARIU Lelia Munteanu: Mântuirea păcătoşilor

„Căci mintea omenească se întoarce pururea ca roata morii".

VIDEO. Balerinele au luat cu asalt Opera din Paris, în semn de protest faţă de reforma pensiilor propusă de Emmanuel Macron

La Opera din Paris a avut loc un spectacol de balet în semn de protest faţă de legea pensiei propusă de preşedintele Emmanuel Macron, relatează France24.

Ce averi au candidaţii pentru şefia DNA, DIICOT şi a Parchetului General: Terenuri, maşini, case şi credite de zeci de mii de euro

Cinci procurori candidează pentru şefia DNA şi tot atâţia pentru poziţia de şef al DIICOT. Potrivit declaraţiilor de avere, aceştia deţin terenuri, maşini, case de vacanţe şi apartamente, dar au şi credite la bănci în valoare de zeci de mii de euro. Totodată, opt procurori s-au înscris în cursa pentru şefia Parchetului General, iar din declaraţiile de avere depuse de aceştia reiese că, de exemplu, veniturile anuale ale lui Daniel Horodniceanuau fost mai mici decât cele obţinute de Horaţiu Radu sau Laura Oprean, scrie Monitorul Justiţiei.

Proiect: Reducerea la 600 a numărului elevilor alocaţi unui consilier şcolar. Câţi elevi poate avea în grijă un psiholog, în prezent

Deputatul USR Cristina Iurişniţi a depus, la Cameră, un proiect care prevede alocarea unui număr minim de 600 de elevi unui consilier şcolar, în contextul în care şcolile se confruntă cu o lipsă acută de psihologi, iar cei care profesează în prezent ajung să aibă şi 1.500 de elevi.

Tupeul fără limite al unei mirese. Reacţiile internauţilor după ce femeia le-a cerut prietenilor să-i sponsorizeze nunta de vis

O mireasă din Statele Unite a dat dovadă de un tupeu fără margini, femeia cerându-le prietenilor să-i sponsorizeze nunta visurilor, relatează Daily Mirror.

Condimentul cel mai des importat de statele UE din ţările non-UE, în 2018. Câte tone de condimente se importă anual

În 2018, statele membre ale Uniunii Europene (UE) au importat 423.000 de tone de condimente din ţările non-UE, informează Eurostat.

Principalul opozant al lui Vladimir Putin, Alexei Navalnîi, reţinut în urma unor percheziţii la sediul FBK, a fost eliberat

Liderul opoziţiei din Rusia, Alexei Navalnîi, a fost reţinut joi de poliţie în urma unor percheziţii efectuate la sediul organizaţiei sale Fondul luptei împotriva corupţiei (FBK), care se află la Moscova, a informat purtătoarea sa de cuvânt, relatează Deutsche Welle.

„Scrisoarea de dragoste” a lui Frans Timmermans pentru Marea Britanie, înainte de Brexit: „Mă simt precum un fost amant”

Marea Britanie a fost afectată în mod inutil de Brexit şi acest lucru „va continua”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene într-o „scrisoare de dragoste” adresată britanicilor, prin care mai promite şi o „primire călduroasă” în cazul în care ţara s-ar întoarce în UE, scrie The Guardian.

Ce sume aduc anual cele mai cunoscute cântece de Crăciun

Britanicii au calculat cu aproximaţie cam la ce sumă s-ar ridica drepturile de autor încasate anual de muzicieni celebri precum Wham!, The Pogues sau Mariah Carey doar pentru piesele lor difuzate în fiecare an în perioada sărbătorilor, arată The Independent

Transplant în premieră la Iaşi: Un bărbat a primit ambii rinichi de la un donator în moarte cerebrală

Un bărbat de 52 de ani din Piatra Neamţ a primit, în prima zi de Crăciun, rinchii de care avea nevoie pentru a supravieţui. Operaţia de transplant a durat 9 ore, fiind prima efectuată în capitala Moldovei în care un pacient primeşte doi rinchi de un donator în moarte cerebrală.

Postul intermitent: dieta care ar putea prelungi durata vieţii

Un obicei alimentar, bazat pe abţinerea de la mâncare pentru 16-18 ore pe zi, câştigă popularitate în lume. O trecere în revistă a studiilor anterioare efectuate pe animale şi oameni sugerează că postul intermitent poate reduce tensiunea arterială, ajută la pierderea în greutate şi îmbunătăţeşte longevitatea, relatează CNN.

Vremea se răceşte în următoarele zile. Meteorologii anunţă ninsori, inclusiv în Capitală

Meteorologii anunţă vreme mai rece în următoarele zile, în ţară şi în Capitală, cu valori normale pentru această perioadă. Lapoviţa şi ninsoarea sunt aşteptate în majoritatea ţării la finele acestei săptămâni.

Proiect PSD, depus la Senat: Asigurarea casei devine obligatorie, chiar dacă este locuită sau nu

Senatorul PSD Liviu Pop şi deputatul PSD Gheorghe Şimon au depus, la Senat, un proiect de lege care prevede ca asigurarea casei împotriva dezastrelor naturale, cum ar fi cutremure, inundaţii şi furtuni să fie obligatorie indiferent dacă aceasta este locuită sau nu.

Val de accidente. Doi morţi şi trei răniţi, într-un accident produs pe DN7, în Sibiu

Două persoane au murit şi trei sunt rănite, în urma unui accident produs, joi, pe DN7, în zona localităţii Lazaret.

The Witcher a devenit unul dintre cele mai bine cotate seriale Netflix pe IMDb. De ce este apreciat de fani, dar detestat de critici

The Witcher, noul serial inspirat de cărţile cu acelaşi nume ale scriitorului polonez Andrzej Sapkowski, după care s-au lansat şi mai multe versiuni de jocuri video, a devenit unul dintre cele mai bine cotate seriale Netflix pe platforma dedicată cinefililor, imdb.com, relatează Daily Mail.

Asia comemorează 15 ani de la tsunamiul devastator, soldat cu peste 230.000 de victime. GALERIE FOTO

Comunităţiile din Asia comemorează joi 15 ani de la tsunamiul devastator care s-a produs în decembrie 2004 şi care s-a soldat cu peste 230.000 de victime, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Daniel Chiţoiu, adus la Spitalul Floreasca pentru investigaţii, după accidentul din Argeş, soldat cu doi morţi. FOTO şi VIDEO

Încă o persoană a murit în accidentul din Argeş, în care a fost implicat Daniel Chiţoiu. Femeia de 73 de ani se afla în maşina condusă pe bărbatul de 82 de ani şi a murit la spital. Secretarul general al ALDE va fi adus la Spitalul Floreasca din Capitală pentru mai multe investigaţii, după ce a fost şi el implicat în accidentul rutier.

Trafic blocat pe DN7, după un accident cu două maşini. Trei persoane au fost rănite

Trei persoane au fost rănite, joi, după ce două maşini s-au ciocnit pe DN7 Piteşti-Râmnicu Vâlcea, în zona localităţii Zamfireşti, judeţul Argeş.

Cel mai bine plătit sportiv din ultimul deceniu. A câştigat 915 milioane de dolari

Boxerul Floyd Mayweather (42 de ani) a fost sportivul cel mai bine plătit din ultimul deceniu, americanul obţinând 915 milioane de dolari, potrivit Forbes. Peste 500 de milioane de dolari au provenit în urma luptelor cu Manny Pacquiao şi Conor McGregor, din 2015, respectiv 2017.

O maşină s-a răsturnat şi a luat foc în Vaslui. Patru răniţi, printre care un copil de un an

Patru persoane, printre care un copil de un an şi trei luni, au fost rănite într-un accident produs joi în localitatea Bogeşti din judeţul Vaslui.

O siriancă a născut la Timişoara, imediat după ce a trecut fraudulos graniţa

O tânără din Siria a născut miercuri seara într-un spital din Timişoara, unde a ajuns după ce a fost prinsă de poliţiştii de frontieră că a intrat ilegal în România. Văzând că este însărcinată şi acuză dureri, poliţiştii au chemat Ambulanţa.

Decizia executării soţilor Ceauşescu de Crăciun, luată de Iliescu într-o toaletă. „După execuţie, am băut o sticlă de coniac şi m-am culcat”

În 24 decembrie 1989, în ziua de ajun a Crăciunului, Ion Iliescu semna un decret al CFSN prin care s-a constituit Tribunalul Militar Excepţional.

VIDEO. Doi tineri, atacaţi cu parul, după ce ar fi intrat cu ATV-urile pe o proprietate privată în Alba. „Dânsul este fratele viceprimarului din Arieşeni”

Doi fraţi din Arad au ajuns la spital, după o plimbare cu ATV-urile în prima zi de Crăciun în comuna Arieşeni, judeţul Alba. Cei doi au fost loviţi cu parul de doi bărbaţi care susţineau că tinerii au intrat pe o proprietate privată. Poliţiştii fac cercetări în acest caz.

Gardul Geamiei din Babadag, distrus de un şofer care a abandonat maşina şi a fugit

Un şofer de 27 de ani a intrat miercuri seara cu maşina în gardul Geamiei din Babadag. Acesta a abandonat autoturismul şi a fugit de la faţa locului, iar rudele sale au declarat iniţial poliţiei că accidentul ar fi fost făcut de un copil de 12 ani, care a furat maşina.

Varianta rusească Tesla Cybertruck, scoasă la vânzare. Cât costă o „călătorie infernală”. VIDEO

Un vehicul, care seamănă cu modelul recent dezvăluit de Elon Musk, a fost pus la vânzare de către creatorii săi după ce maşina a fost văzută pentru prima oară în zona Moscovei, săptămâna trecută, provocând o agitaţie pe reţelele de socializare ruseşti, potrivit RT.

Un chinez a fost executat în Japonia după ce a masacrat o familie. VIDEO

Un chinez a fost executat joi în Japonia după ce a fost găsit vinovat pentru uciderea unei familii de patru persoane, aceasta fiind prima pedeapsă cu moartea aplicată unui străin de când mai multe detalii privind procedura au fost publicate în 2007, informează Ministerul Justiţiei, citat de Reuters.

Tăriceanu: „Cea mai importantă decizie a ALDE a fost ieşirea de la guvernare. Ceea ce s-a întâmplat ulterior pe mine m-a surprins foarte mult”

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că cea mai importantă decizie pentru ALDE din acest an a fost ieşirea de la guvernare. Liderul partidului a adăugat că Viorica Dăncilă a fost surprinsă de hotărâre, fiindcă a crezut că „nu pleacă câinele de la măcelărie”.

Ari Behn s-a sinucis de Crăciun. Era fostul soţ al prinţesei Norvegiei şi acuzatorul lui Kevin Spacey

Scriitorul Ari Behn, fostul ginere al regelui Norvegiei, şi unul dintre cei care l-au acuzat pe Kevin Spacey de atingeri nepotrivite, a murit la 47 de ani, în ziua de Crăciun, la Lommedalen, a anunţat un purtător de cuvânt al dramaturgului, confirmând faptul că este vorba despre o sinucidere, relatează BBC.

Putin, în primul tren dintre Rusia şi Crimeea. Ucraina a deschis o anchetă penală

Oficialii ucraineni au deschis o anchetă penală după ce un tren a transportat pasageri din Rusia în Crimeea, acuzând că mai multe persoane au fost aduse în mod ilegal în Ucraina, relatează site-ul publicaţiei Time.

Descoperirea revoltătoare făcută de o fetiţă atunci când a deschis o felicitare de Crăciun

Tesco, cea mai mare companie retail din Marea Britanie, a suspendat producţia de felicitări caritabile de Crăciun dintr-o fabrică din China, după ce o fată în vârstă de şase ani a găsit un mesaj revoltător scris de cei care lucrau acolo în condiţii de sclavie, a relatat BBC.

Scandal sângeros la o discotecă din Botoşani. Un tânăr de 23 de ani a ajuns la spital cu gâtul tăiat

Un bărbat de 23 de ani a ajuns în noaptea de miercuri spre joi în stare gravă la spital după ce a fost înjunghiat în zona gîtului, în timpul unui conflict izbucnit între două grupuri de tineri în faţa unei discoteci din Botoşani. Opt persoane au fost duse la audieri.

Caz şocant în Iaşi. Un bărbat a murit după ce şi-a băgat o petardă aprinsă în gură

Un bărbat de 50 de ani din comuna Belceşti, judeţul Iaşi, a murit după ce şi-a băgat în gură o petardă aprinsă. Medicii care au ajuns la faţa locului nu au mai putut să îi salveze viaţa, iar poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Bilanţ negru de Crăciun pe drumurile din România. 19 morţi şi 33 de răniţi în 2 zile

În zilele de marţi şi miercuri, au avut loc 44 de accidente rutiere în ţară, în urma cărora au murit 19 persoane şi 33 au fost rănite grav. Poliţiştii au intervenit la peste 6.000 de evenimente şi au reţinut 532 de permise de conducere, cele mai multe pentru viteză şi consum de alcool.

Tânără arestată la patru luni după nunta cu un milionar de 77 de ani. Cum a încercat să fure 1 milion de dolari

Lin Helena Halfon, o tânără de 26 de ani, a fost arestată în Tampa, Florida, după ce a încercat să încaseze aproape 1 milion de dolari din contul soţului ei de 77 de ani, omul de afaceri Richard Rappaport, relatează Daily Mail.

Ministerul Sănătăţii vrea să limiteze marketingul agresiv al înlocuitorilor laptelui matern. Amenzile prevăzute în proiect

Ministerul Sănătăţii supune dezbaterii un proiect prin care este limitat marketingul agresiv al înlocuitorilor laptelui matern, orice acţiune de promovare a anumitor produse pentru bebeluşi având nevoie de avizul Ministerului. Firmelor le este interzis şi să contacteze direct mamele.

ZF: CNAIR a cheltuit peste 1 miliard de euro în 2019. Câţi kilometri de autostradă a deschis

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care se îndreaptă spre cheltuieli totale de 1 miliard de euro, a deschis anul acesta doar 43 de kilometri - loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Lugoj – Deva, arată Ziarul Financiar.

13 persoane au încercat să se sinucidă de Crăciun în Capitală. 1000 de oameni au sunat la ambulanţă

Peste 1.000 de persoane din Capitală au solicitat ajutorul ambulanţei în ultimile 24 de ore, care au acuzat probleme digestive sau au consumat prea mult alcool. Dintre acestea, 726 au fost urgenţe cod roşu, iar 13 persoane au încercat să se sinucidă.

Galerie foto. Imagini de la mormântul lui Nicolae Ceauşescu. Câţiva nostalgici s-au adunat la 30 de ani de la execuţia dictatorului

Câţiva nostalgici ai fostului regim comunist, oameni în vârstă, s-au adunat pe 25 decembrie la mormântul lui Nicolae Ceauşescu de la cimitirul Ghencea.

Reacţia lui Donald Trump, întrebat despre rolul din „Singur acasă”. VIDEO

Cu mult înainte de a se instala la Casa Albă, Donald Trump a avut o scurtă apariţie în popularul film „Home Alone 2: Lost in New York”/„Singur acasă 2 - Pierdut în New York” (1992), descrisă de preşedinte drept „o onoare”, relatează AFP.

Ministerul Educaţiei pune în dezbatere OUG prin care elevii din 100 de şcoli primesc o masă caldă. Valoarea totală a proiectului

Ministerul Educaţiei supune dezbaterii un proiect de OUG prin care le este acordată gratuit elevilor şi preşcolarilor o masă caldă în fiecare zi, în valoare de 10 lei. Masa caldă va fi acordată copiilor din 100 de şcoli.