Știrile zilei

Ciolacu, întrebat despre certificatul său de revoluţionar: Sunt mândru că am fost la Revoluţie. Nu am solicitat indemnizaţie de la statul român

Preşedintele interimar al PSD Marcel Ciolacu a afirmat, luni, că nu a solicitat indemnizaţie de la stat pentru participarea la Revoluţia din 1989. El a explicat că face parte dintr-un club al participanţilor din Buzău la evenimentele de la sfârşitul acelui an.

MONITORUL APĂRĂRII | NATO, îngrijorată de activităţile submarinelor militare ruse în Oceanul Atlantic

Alianţa Nord-Atlantică este preocupată de intensificarea misiunilor submarinelor militare ruse în nordul Oceanului Atlantic, deoarece ar putea distruge cabluri transatlantice, afirmă Oana Lungescu, purtătorul de cuvânt al NATO.

Medicul lui Michael Schumacher a dezvăluit că fostul mare campion se află sub un tratament medical care poate dura până la 3 ani

Doctorul Jean-Francois Payen a declarat recent că Michael Schumacher se află sub un nou tratament medical, care poate dura până la trei ani.

Meghan Markle, desemnată cea mai nedreptăţită personalitate a anului. Pe ce loc s-a clasat Greta Thunberg

Ducesa de Sussex, Meghan Markle a fost desemnată în urma unui sondaj cea mai nedreptăţită personalitate a anului, depăşind-o chiar şi pe Greta Thunberg, relatează The Mirror.

Caz fără precedent de trucare de meciuri în tenis: Peste 135 de jucători sunt implicaţi

Mafia pariurilor din tenis se extinde din ce în ce mai mult. Presa din Germania, Die Welt şi ZDF, a aflat că 135 de jucători sunt implicaţi în trucare de meciuri. Numele sportivilor nu au fost date publicităţii, dar se pare că mulţi provin din ţări precum SUA, Franţa, Spania sau Belgia.

Iohannis, la Timişoara: La 30 de ani de la Revoluţie, călăii acelor zile se plimbă încă liberi

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, luni, la Timişoara, că îl copleşeşte un adânc sentiment de ruşine, pentru că, la 30 de ani de la Revoluţie, „călăii acelor zile se plimbă încă liberi” şi a vorbit despre „o datorie neîmplinită a justiţiei din România”.

Cu cât este plătită femeia care decorează brazi de Crăciun pentru cei prea ocupaţi

O femeie din Australia decorează bradul de Crăciun alături de sora ei, un serviciu dedicat celor care nu au timp de pregătirile pentru sărbători, relatează The Mirror.

Răspunsul lui Marcel Ciolacu când a fost dacă ia în calcul depunerea unei moţiuni de cenzură

Preşedintele interimar al PSD Marcel Ciolacu a declarat, luni seară, că nu exclude posibilitatea de a depune o moţiune de cenzură, ca urmare a anunţului făcut de Guvernul Orban privind asumarea răspunderii pe legea bugetului în Parlament.

Proiect: Parcul Unirii din Capitală ar putea să se numească Parcul „Teoctist Patriarhul”

Parcul Unirii din Capitală ar putea să se numească Parcul „Teoctist Patriarhul”, se arată într-un proiect al Primăriei Capitalei, postat pe Facebook de consilierul USR Octavian Berceanu. Proiectul ar urma să fie dezbătut miercuri, la şedinţa CGMB, spune consilierul, însă documentaţia nu se află pe ordinea de zi de pe site-ul Primăriei.

Bank of China intră în România | Preşedintele Consiliului de Administraţie: Susţinem implementarea proiectului „O centură, Un Drum”

Intrarea Bank of China în România prin deschiderea unei sucursale la Bucureşti va susţine intrarea întreprinderilor locale în China şi va ajuta la implementarea proiectului „O centură, Un Drum” în regiune, a declarat luni Liu Liange, preşedintele Consiliului de Administraţie Bank of China.

Maşină de popcorn ruginită şi alimente ţinute pe jos, la Festivalul Iernii din Constanţa – FOTO

Maşină de popcorn ruginită, produse preparate în ligheane de plastic şi alimente depozitate pe jos, sunt câteva dintre neregulile găsite de inspectorii CJPC în urma unui control efectuat luni la Festivalul Iernii din Constanţa.

Gabriela Firea, aleasă lider al PSD Bucureşti: Mă bucur că la sediul central nu se mai urzesc planuri nefaste

Gabriela Firea a fost aleasă, luni, cu unanimitate de voturi, în funcţia de preşedinte al PSD Bucureşti. Primarul general al Capitalei a declarat, după anunţarea votului, că se bucură că la sediul central al partidului „nu se mai urzesc planuri nefaste” pentru Bucureşti.

Jens Stoltenberg: NATO se confruntă cu un mediu de securitate complex

Alianţa Nord-Atlantică se confruntă cu cel mai complex mediu de securitate din istoria organizaţiei, a declarat, luni, Jens Stoltenberg, secretarul general NATO.

Bărbat împuşcat în picior de un poliţist, după ce a înjunghiat o femeie în plină stradă. VIDEO

Un bărbat a fost împuşcat, luni, în picior de un poliţist, care a intervenit după ce acesta a atacat şi înjunghiat o femeie în Tecuci, judeţul Galaţi. Atât femeia, cât şi atacatorul au fost transportaţi la spital.

Mormântul unui ofiţer nazist, profanat. Poliţiştii îi caută pe vinovaţi

Mormântul nemarcat al ofiţerului superior SS Reinhard Heydrich, unul dintre arhitecţii Holocaustului, a fost vandalizat, iar, potrivit informaţiilor preliminare, profanatorii nu au furat niciun obiect, arată Deutsche Welle.

Simona Halep, emoţionată când a auzit că Francesca Schiavone şi-ar dori s-o antreneze după ce a învins cancerul: O aştept pe teren

Simona Halep a fost foarte emoţionată că Francesca Shiavone a vorbit despre ea într-unul dintre primele interviuri pe care le-a acordat după ce a învins cancerul. Schiavone a spus că ar vrea să o antreneze pe jucătoarea din România. Halep a oferit un răspuns în presa din Italia.

Accident grav în Teleorman, după ce un microbuz cu pasageri s-a răsturnat: Un mort şi 9 răniţi

Un mort şi nouă persoane rănite, dintre care opt transportate la spital, este bilanţul accidentului produs în localitatea Scurtu Mare, judeţul Teleorman, unde un microbuz cu pasageri s-a răsturnat.

VIDEO. Mesajul cântăreţei Britney Spears pentru internauţii care o jignesc pe Instagram

Cântăreaţa americană Britney Spears îi roagă pe cei care o jignesc pe reţelele de socializare online să îmbrăţişeze spiritul sărbătorilor şi să renunţe la a lăsa comentarii răutăcioase la mesajele sale, arată E! online.

Hallmark anulează decizia de a elimina reclamele televizate cu cupluri gay

Directorul executiv al Hallmark şi-a cerut scuze, duminică, şi a spus că va anula decizia anterioară de a scoate reclamele televizate cu cupluri de acelaşi sex din registrul Zola, site-ul companiei specializat în planificarea nunţilor, informează Reuters.

O nouă dispariţie în Caracal | Fată de 11 ani, dată dispărută după ce a plecat să îşi cumpere haine şi nu s-a mai întors – FOTO

O fată de 11 ani din Caracal este dată dispărută, după ce duminică a plecat de acasă, spunând că merge să îşi cumpere haine, şi nu a mai revenit. Părinţii au sesizat luni Poliţia.

Începe repartiţia candidaţilor admişi în rezidenţiat

Ministerul Sănătăţii demarează, marţi, procesul de repartiţie a candidaţilor admişi la concursul de intrare în rezidenţiat, sesiunea de la începutul lunii decembrie. Repartiţia va dura trei zile şi se va desfăşura prin teleconferinţă.

Klaus Iohannis a convocat, marţi, şedinţa CSAT

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), marţi, de la ora 11.00. Principala temă de discuţie va fi axată în jurul propunerilor de buget pentru anul 2020 ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării, informează Admnistraţia Prezidenţială.

Ministrul Educaţiei propune constituirea unor şcoli-pilot, după rezultatele dezastruoase de la testele PISA

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a precizat, luni, în cadrul unei dezbateri privind rezultatele testelor PISA obţinute de elevii români, că va propune „activarea” unui articol din Legea Educaţiei care prevede înfiinţarea unor „şcoli-pilot”.

Stare de urgenţă în New Orleans, din cauza unei serii de atacuri cibernetice: Toate serverele serviciilor publice au fost oprite

Autorităţile din oraşul american New Orleans au decretat stare de urgenţă după un atac cibernetic masiv, informează revista Time.

Studiu: Cât au crescut veniturile medii ale românilor în ultimii 30 de ani

În ultimii 30 de ani, veniturile medii ale românilor au crescut de şase ori, anii 2019 şi 2020 pot fi consideraţi „ai angajaţilor”, iar în 2049, specialiştii Adecco estimează că în România 3% din populaţia activă va lucra în locuri de muncă „verzi”, iar 2% vor avea joburi care nu există încă.

FOTO. „Doreii” în acţiune: Maşini căzute într-un şanţ după ce muncitorii au săpat în jurul lor

Două maşini parcate la marginea drumului au căzut într-un şanţ, după ce muncitorii de la reţeaua de canalizare au săpat în jurul lor, pe o stradă din comuna Coţofenii din Dos, judeţul Dolj.

Un fost şef al Poliţiei Bucureşti, trimis în judecată după ce ar fi primit o vacanţă în schimbul influenţei

Procurorii DNA Braşov l-au trimis în judecată pe un fost şef din Brigada Rutieră Bucureşti pentru că ar fi primit un sejur la Poiana Braşov pentru a-şi folosi influenţa astfel încât să fie clasat un dosar al unei persoane cercetate pentru infracţiuni rutiere.

VIDEO. Firea se încălzeşte în biroul de la primărie cu un calorifer electric

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, apare într-o filmare pe Facebook, din biroul de la Primăria Capitalei, în care se vede un calorifer electric, semn că inclusiv în instituţia pe care o conduce sunt probleme din cauza sistemului de termoficare.

A fost descoperită epava celei mai mari nave a Imperiului Roman – FOTO

Arheologii au făcut de curând o descoperire importantă şi anume, cea mai mare navă care a aparţinut Imperiului Roman zace de 2000 de ani pe fundul Mării Mediterane, relatează CNN.

Ludovic Orban: Cea mai bună dată a plenului în care Guvernul îşi asumă răspunderea pe buget e 23 decembrie / Ce spune premierul despre subvenţiile partidelor pentru 2020

Ludovic Orban a declarat că cea mai potrivită dată pentru plenul reunit, în cazul în care Guvernul îşi asumă răspunderea pe Legea bugetului de stat pe anul viitor, este 23 decembrie. Premierul a precizat că Executivul va decide marţi procedura pe care o va urma pentru adoptarea actului normativ.

China condamnă decizia SUA de expulzare a unor diplomaţi chinezi

Administraţia Chinei a condamnat vehement decizia Statelor Unite de expulzare a doi diplomaţi chinezi, cerând Washingtonului să revină asupra deciziei, care constituie o încălcare a Convenţiei de la Viena, a transmis luni Ministerul de Externe de la Beijing.

Motivul pentru care americanii au scos marijuana şi cocaina de pe lista substanţelor interzise

MLB (Major League Baseball) a decis ca, din anul 2020, să scoată de pe lista substanţelor interzise marijuana şi cocaina.

Prima reacţie a unuia dintre patronii Colectiv: Decizia TMB, nedreaptă. Nu au fost administrate toate probele. Voi contesta sentinţa

Costin Mincu, unul dintre patronii clubului Colectiv, a declarat, pentru MEDIAFAX, că decizia tribunalului, respectiv de condamnare a sa la 11 ani şi opt luni de închisoare, este una „nedreaptă”, motivând că nu au fost administrate toate probleme, arătând că va contesta sentinţa.

Noi detalii au ieşit la iveală despre reuniunile de consum de droguri în care e implicat Gelu Oltean, fostul şef al serviciului secret al Ministerului de Interne – VIDEO

DIICOT dă detalii despre reuniunile de consum de droguri organizate într-o casă din Dâmboviţa. Fostul şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), actualmente DGPI, din Ministerul Afacerilor Interne, a fost arestat în acest caz, alături de două persoane.

VIDEO | Momentul în care Jay-Z smulge telefonul unui bărbat care încerca să o filmeze pe Beyonce

Rapperul american Jay-Z i-a smuls telefonul din mână unui bărbat pe care l-a surprins încercând să o filmeze pe soţia sa, Beyonce, dansând la petrecerea aniversară a lui P. Diddy, arată Metro News.

Medicul Gheorghe Burnei, condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare pentru luare de mită

Magistraţii Tribunalului Bucureşti l-au condamnat, luni, pe medicul Gheorghe Burnei, la 3 ani de închisoare cu suspendare, în dosarul în care a fost cercetat pentru luare de mită (21 de fapte). Decizia poate fi atacată.

Cum va fi modificată OUG 114 de către Guvernul Orban

Printre modificările OUG 114/2018 sunt cele legate de îngheţarea indeminizaţiilor demnitarilor în 2020, interzicerea cumului pensiei cu salariul la stat şi a detaşărilor din privat la stat, potrivit documentului obţinut de MEDIAFAX. Guvernul ar putea să-şi asume răspunderea pe proiect, miercuri.

Studiu | Paradoxul celor mai sărace ţări: se confruntă simultan cu problema obezităţii, dar şi cu subnutriţia

Un nou studiu arată că cele mai sărace ţări se confruntă simultan cu un nivel ridicat al obezităţii şi cu o rată crescută a malnutriţiei, relatează BBC

VIDEO. Poliţist filmat de un cetăţean în timp ce fumează în birou

Un agent de poliţie a fost filmat de un cetăţean în timp ce fuma în incinta Postului de Poliţie din Fărcaşa, iar conducerea IPJ Maramureş a declanşat verificări în acest caz.

Vremea de Crăciun 2019: Meteorologii anunţă unde va ninge

Crăciunul vine cu temperaturi de până la 16 grade şi ploi în majoritatea regiunilor ţării, potrivit prognozei pe două săptămâni emise, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Zăpadă va fi doar la munte, unde va ninge local şi destul de rar.