Știrile zilei

Actriţa de origine română Maria Victoria Drăguş a câştigat Oscarul german

Actriţa de origine română Maria Victoria Drăguş a primit, vineri, premiul Lola pentru "cea mai bună actriţă într-un rol secundar", decernat de Academia Germană de Film, pentru prestaţia ei din filmul "Das Weisse Band", această peliculă impunându-se la zece categorii, informează variety.com.

Andreea Marin Bănică a câştigat medalia de aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva

Andreea Marin Bănică a câştigat medalia de aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva pentru body-ul extensibil pentru copii pe care l-a inventat, după cum scrie vedeta de televiziune pe blogul său.

Alte două femei s-au îmbolnăvit grav la CF2, în septembrie 2009

Alte două femei s-au îmbolnăvit grav după ce au fost internate la Spitalul CF2, în luna septembrie a anului trecut, a declarat, pentru Realitatea TV, sub protecţia anonimatului, un doctor care operează în această unitate sanitară, precizând că anchetele demarate atunci au fost muşamalizate.

Hărdău a acuzat PSD, PNL şi sindicatele de „ipocrizie” pentru că se opun Legii Educaţiei

Preşedintele Comisiei de Învăţământ din Senat, senatorul PDL Mihail Hărdău, a acuzat "ipocrizia" PSD şi PNL, dar şi a sindicatelor, care se opun proiectului Legii Educaţiei, în condiţiile în care acesta preia integral principiile Pactului Naţional pentru Educaţie.

Rusia şi Austria au semnat un acord pentru construirea gazoductului South Stream

Rusia şi Austria au semnat un acord pentru construirea gazoductului ruso-italian South Stream, destinat aprovizionării Europei cu gaze naturale.

Sergiu Nicolaescu rămâne internat şi duminică la Spitalul Floreasca

Regizorul Sergiu Nicolaescu rămâne internat şi duminică, întrucât este necesară supravegherea sa medicală, a declarat agenţiei MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, Bogdan Opriţa.

Năstase: O soluţie pentru protejarea celor cu venituri mici ar fi renunţarea la cota unică

Fostul premier PSD, Adrian Năstase, a afirmat duminică la ProTV, că o soluţie pentru relansarea economică şi protejarea celor cu venituri mici ar fi reintroducerea impozitului diferenţiat şi renunţarea la cota unică.

Tăriceanu: Eliminarea cotei unice şi majorarea TVA, greşeli majore care ar putea fi făcute de Guvern

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică, la Pro TV, că ar fi o greşeală ca actualul Guvern să recurgă la măsuri anti-criză precum eliminarea cotei unice şi majorarea TVA, adăugând că pentru pornirea la rece a economiei nu este nevoie să fie găsite soluţii "de Premiul Nobel".

Tăriceanu: Pentru mine relaţia cu Băsescu a fost o mare deziluzie, o mare decepţie

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică, la Pro TV, că pentru el relaţia cu Traian Băsescu a fost "o mare deziluzie" şi o "mare decepţie", evitând să spună dacă ar fi votat cu Năstase în 2004, în cazul în care ar fi ştiut ce fel de raporturi va avea cu Băsescu.

Tăriceanu: DNA şi ANI sunt necesare, dar fără Justiţie făcută la televizor

Călin Popescu Tăriceanu a declarat duminică la Pro Tv că DNA şi ANI sunt instituţii necesare, dar să aibă propriile mijloace de funcţionare, fără a se mai recurge la "efectuarea Justiţiei cu televizorul", scurgeri de informaţii şi condamnări înainte de pronunţarea organelor abilitate.

Norul de cenuşă nu este deasupra României

Norul de cenuşă vulcanică nu va fi duminică deasupra teritoriului României, iar în următoarele 24 de ore nu se vor înregistra depăşiri ale valorilor maxime admise ale concentraţiilor de poluanţi, informează Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP).

Teo Trandafir: Dacă faci un lucru singur poţi rata; dacă ai alţi oameni alături, te gândeşti la ei

Candidatul PDL pentru un madat de deputat în Colegiul 19, Teo Trandafir, a declarat, duminică, la vot, unde a venit însoţită de fiica sa, că are emoţii, apreciind însă că, dacă faci un lucru singur, poţi să ratezi, dar când ai alţi oameni alături, trebuie să te gândeşti la ei.

Cel puţin zece morţi, după trecerea unor tornade prin statul american Mississippi – VIDEO

Cel puţin zece persoane au murit şi aproximativ 20 au fost rănite, sâmbătă, în urma trecerii mai multor tornade şi furtuni prin statul american Mississippi, au anunţat autorităţile, care se aşteaptă la o agravare a bilanţului.

Mincă a votat pentru toţi românii, pentru schimbare şi cere alegătorilor să vină la urne

Candidatul PSD-PC la un mandat de deputat în Colegiul 19 Bucureşti, Liliana Mincă, a declarat, duminică, la secţia unde şi-a exercitat dreptul de vot, că votează pentru toţi românii, pentru altă viaţă, pentru schimbare şi a a făcut apel ca alegătorii să vină la urne.

Secţiile de vot din Colegiul 19 Bucureşti s-au deschis. Peste 100.000 de alegători aşteptaţi la urne.

Cele 61 de secţii de vot din Colegiul 19 din Capitală s-au deschis, duminică, la ora 7.00, 104.585 de alegători fiind aşteptaţi la urne pentru a-şi alege reprezentantul în Camera Deputaţilor, având de optat între Teo Trandafir (PDL) şi Liliana Mincă (PSD-PC).

Macovei: ANI are în lucru dosarele a peste 100 de parlamentari, „un sfert din Parlament”

Şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Cătălin Macovei, a declarat, sâmbătă, într-o emisiune la Realitatea TV, că instituţia are în lucru dosarele a peste 100 de parlamentari, "un sfert din Parlament", de aceea aşteaptă cu interes dezbaterea din Parlament a noii legi de funcţionare a ANI.

Elena Udrea a cerut demolarea chioşcurilor de pe plaja din Vama Veche

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, s-a arătat, sâmbătă după-amiază, în timpul unei vizite în Vama Veche, judeţul Constanţa, nemulţumită de chioşcurile găsite pe suprafaţei plajei şi a cerut autorităţilor ca acestea să fie mutate de acolo în cel mai scurt timp.

Spitalul Floreasca face anchetă epidemiologică în cazul unei femei internate după o operaţie la CF2

Spitalul de Urgenţă Floreasca face o anchetă epidemiologică în cazul unei femeie internate în această unitate în urma unei complicaţii apărute după o intervenţie la Spitalul CFR 2, urmând să se stabilească dacă există o legătură cu infecţiile contactate de Amelia Antoniu şi Alice Roxana Preda.

Ioan Becali: Prunea a adus fete în cantonamentul dinamoviştilor

Impresarul Ioan Becali a declarat, sâmbătă, în cadrul unei emisiuni televizate, că managerul sportiv al grupării FC Dinamo, Florin Prunea, a adus fete în cantonamentul "alb-roşilor".

Sergiu Nicolaescu, internat la Spitalul Floreasca după ce a căzut şi s-a lovit la cap – VIDEO

Regizorul Sergiu Nicolaescu a fost internat, sâmbătă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, după ce a căzut şi s-a lovit la cap, având o rană uşoară la frunte, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, medicul Bogdan Opriţa.

Berceanu: Am ordonat anchetă în toate cele 16 spitale administrate de Ministerul Transporturilor

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, sâmbătă, la Băileşti, judeţul Dolj, că a cerut un control la toate cele 16 spitale din sistemul căilor ferate, pe care le administrează ministerul, verificările urmând să înceapă peste două zile.

O companie aerienă cere compensaţii pentru închiderea exagerată a spaţiului aerian

Richard Branson, patronul companiei aeriene Virgin Atlantic, a cerut sâmbătă "o compensaţie" din partea Guvernului britanic pentru închiderea exagerată, în opinia sa, a spaţiului aerian din cauza norului de cenuşă vulcanică provenind din Islanda.

Cătălin Botezatu a părăsit competiţia „Dansez pentru tine”

Cătălin Botezatu şi partenera lui, Liuba, au părăsit, vineri seară, competiţia "Dansez pentru tine", emisiunea de la Pro Tv fiind lider de audienţă pe tot parcursul său, informează postul de televiziune.

Amelia Antoniu şi Roxana Preda ar fi infectate cu bacili gram negativ

Prim-solista Teatrului de Operetă Amelia Antoniu şi Alice Roxana Preda ar fi infectate cu bacili gram negativ, potrivit primelor rezultate ale analizelor de laborator, au declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, surse medicale.

Dinamo a decis reprimirea în lot a jucătorilor Mărgăritescu, Zicu, Cristea şi Boştină

Conducerea clubului Dinamo Bucureşti a decis, vineri noapte, după meciul cu Poli Iaşi, scor 1-1, din etapa a XXIX-a a Ligii I, să-i reprimească în lot pe jucătorii Andrei Mărgăritescu, Ianis Zicu, Adrian Cristea şi Gabriel Boştina.

Cseke: Numărul raportat de infecţii intraspitaliceşti în România este mult sub media europeană

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, sâmbătă, la Târgu Mureş, că numărul raportat de infecţii intraspitaliceşti în România este mult sub media europeană şi că va avea o discuţie cu medicii, pentru a vedea motivul pentru care nu se declară numărul real.

Oprescu: Medicii nu ar trebui să intre în sală dacă nu au cu ce să lucreze

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, sâmbătă, în legătură cu situaţia de la Spitalul CFR 2, unde prim-solista Amelia Antoniu şi o altă femeie au contactat o infecţie nosocomială şi au intrat în comă, că dacă medicii nu au cu ce să lucreze ar trebui să nu intre în sala de operaţii.

Oprescu: Vom da bani la lumină, apa de la closet, dar nu vom avea controlul activităţii spitalelor

Primarul Sorin Oprescu a spus, sâmbătă, că prin proiectul privind descentralizarea autorităţile locale vor da bani pentru lumină, apa de la closet, reparaţii, dar nu vor avea controlul calităţii activităţii din spitale, precizând că îl va sesiza, luni, pe ministrul Sănătăţii în cazul acestui proiect

Mihai Ghimpu nu merge la parada de la Moscova din 9 mai: „Acolo merg doar învingătorii, ce să caute învinşii”

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a declarat sâmbătă că nu va participa la festivitatea dedicată zilei de 9 mai la Moscova, după decizia Alianţei pentru Integrare Europeană de a trimite militari moldoveni la paradă, informează postul Vocea Basarabiei, în pagina online.

Antonescu le-a spus studenţilor liberali că Boc e „analfabet politic”

Preşedintele PNL Crin Antonescu le-a spus, sâmbătă, studenţilor liberali că premierul Emil Boc este "un analfabet politic", cerându-le să nu îngroaşe rândurile politicienilor cu prea puţină carte.

Charlie Sheen şi Brooke Mueller s-au despărţit

Actorul american Charlie Sheen s-a despărţit de soţia sa, Brooke Mueller, după o căsnicie care a durat doi ani, fiind marcată în ultimele luni de probleme cu justiţia şi de internări în clinicile de dezalcoolizare, informează accesshollywood.com.

România, bilanţ de două medalii de aur la CE de judo de la Viena

Delegaţia României şi-a încheiat, sâmbătă, participarea la Campionatul European de judo de la Viena, cu un bilanţ de două medalii de aur la feminin, în timp ce în competiţia masculină cea mai bună performanţă a fost clasarea pe un loc cinci.

Udrea: Pe litoralul românesc, s-a construit haotic în ultimii 20 de ani

Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, afirmă că una dintre principalele probleme ale litoralului românesc o reprezintă modul haotic în care s-a construit în ultimii 20 de ani, în unele cazuri de către "persoane de la Bucureşti, cu influenţă şi cu foarte mulţi bani".

Un militar român din Afganistan a suferit o contuzie în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv

O coloană mixtă de autovehicule româno-afgană, aflată în misiune pe autostrada A1, Kandahar-Kabul, a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat sâmbătă, în jurul orei 8.30, un militar suferind o contuzie la cap, însă în prezent este în afara oricărui pericol.

Concentraţiile de poluanţi sunt în limite normale. Norul vulcanic nu afectează calitatea aerului

Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) informează, sâmbătă, că în următoarele 24 de ore nu se vor înregistra depăşiri ale valorilor maxime admise ale concentraţiilor de poluanţi cauzate de norul de cenuşă vulcanică pe teritoriul României.

Mandat de arestare pentru 29 de zile pentru prim-procurorul Nelu Carpen

Direcţia Naţională Anticorupţie a precizat, sâmbătă dimineaţa, că instanţa a emis mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile în cazul prim-procurorului Parchetului Judecătoriei Buftea, Nelu Carpen, şi a avocatului Adrian Zamfirachi.

George W. Bush, Colin Powell şi şeful de campanie al lui Obama vin la Bucureşti la lansarea unei televiziuni de ştiri

Fostul secretar de Stat american Colin Powell şi David Plouffe, şeful de campanie al lui Barack Obama, ar urma să vină la Bucureşti, alături de George W. Bush, la lansarea televiziunii de ştiri care va face parte din acelaşi trust cu ziarul Puterea, a declarat pentru MEDIAFAX Adrian Thiess.

DNA: Nelu Carpen, acuzat de luare de mită, favorizarea infractorului, grup infracţional organizat

Prim-procurorul Nelu Carpen a cerut 4000 euro pentru a ajuta un acuzat într-un dosar şi a constituit un grup infracţional organizat pentru fapte de corupţie în legătură cu derularea unor anchete, iar avocatul Adrian Zamfirachi a cerut 75.000 euro de la persoane cărora le promitea soluţii favorabile.

Ultimele cadavre ale victimelor accidentului aeronavei prezidenţiale poloneze, repatriate

Ultimele 21 de cadavre ale victimelor accidentului în care a fost implicată aeronava prezidenţială poloneză în Rusia, care au fost identificate luni la Moscova, după 11 zile de la producerea accidentului, au fost repatriate vineri la Varşovia, potrivit imaginilor televiziunilor.

Reuters: Goldman Sachs a făcut vulcanul din Islanda să erupă şi a speculat pe companiile aeriene

Ai auzit că grupul Goldman Sachs a făcut vulcanul din Islanda să erupă? A avut rezultate foarte bune, din speculaţii cu acţiunile companiilor aeriene, scrie Reuters, reluând una dintre glumele vehiculate pe seama gigantului financiar acuzat în SUA de fraudă.