evolu ie

Deficitul comercial a urcat în primul semestru cu 11,25%

Deficitul comercial a crescut în primul semestru cu 11,25%, faţă de perioada similară din 2007, la 10,79 miliarde euro, dinamica exporturilor fiind mai accentuată decât cea a importurilor, continuând astfel trendul început la finele anului trecut, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Dolarul a atins, vineri, maximul ultimelor cinci luni faţă de euro

Dolarul s-a apreciat, vineri, până la maximul ultimelor cinci luni faţă de euro şi la cea mai ridicată valoare din ultimele 17 luni faţă de lira sterlină, după ce Banca Centrală Europeană a avertizat în legătură cu perspectiva economică a zonei euro.

Salariul mediu net a urcat in iunie la 1.273 lei

Creşterea salariului mediu nominal net s-a accelerat în luna iunie la 24,4%, comparativ cu perioada similară din 2007, astfel că valoarea acestuia a ajuns la 1.273 lei, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Cursul BNR a coborât la un nou minim al anului

Cursul de schimb a închis şedinţa interbancară de luni la 3,5040 - 3,5070 lei/euro, nivel în imediata apropiere a celui de vineri, după ce în cursul zilei a spart pentru scurt timp pragul de 3,5 lei/euro, ca urmare a anunţului BNR de revizuire în urcare a prognozei privind inflaţia din 2008 şi 2009.

Cursul scade la 3,51 lei/euro

Leul s-a apreciat în urma deciziei Băncii Naţionale a României (BNR) de a majora rata dobânzii de politică monetară, cursul de schimb diminuându-se până la în jurul nivelului de 3,51 lei/euro la jumătatea zilei.

Dolarul a înregistrat în administraţia Bush cel mai grav declin după 1970

Dolarul a înregistrat în administraţia George W. Bush un declin de 33,8%, cel mai grav de la începutul anilor 1970, iar investitorii aşteaptă cu interes schimbarea preşedintelui, chiar dacă nu susţin în mod special pe unul dintre cei doi candidaţi la Casa Albă.

Codul roşu de inundaţii, prelungit pentru Siret şi Prut

Hidrologii au prelungit avertizarea de cod roşu, până miercuri, la 16.00, atenţionarea vizând cursul mijlociu al Siretului sectorul Nicolae Bălcescu – acumularea Galbeni şi pentru Prut, sectorul din aval de Oroftiana - aval de barajul de la Stânca Costeşti până la Prisecani, zone din judeţele Botoşani, Neamţ şi Bacău.

Activitatea din industrie, construcţii, comerţ şi servicii va creşte în iulie-septembrie

Activitatea din industria prelucrătoare, construcții, comerţul cu amănuntul și servicii se va dezvolta în perioada iulie-septembrie, comparativ cu precendentele trei luni, potrivit opiniilor mai multor manageri intervievaţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Depozitele firmelor şi ale populaţiei au urcat cu 40,1%

Depozitele firmelor şi ale populaţiei au crescut în iunie, comparativ cu perioada similară din 2007, cu 40,1%, la 140,72 miliarde de lei, un avans mai important fiind consemnat pe partea economisirii în valută, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

Investiţiile străine directe, în urcare cu 90,6%

Investiţiile străine directe au totalizat în primele cinci luni 4,1 miliarde de euro, în creştere cu 90,6% faţă de nivelul din perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

Avansul deficitului comercial din primele cinci luni, cel mai redus din ultimii şase ani

Creşterea deficitului comercial din primele cinci luni ale anului s-a plasat la cel mai scăzut nivel înregistrat în ultimii şase ani într-o perioadă similară, ceea ce poate fi un semn că investiţiile efectuate în ultimii ani au început să fie resimţite în economie.

INS: Deficitul comercial a crescut cu 10,74%

Deficitul comercial a crescut în primele cinci luni cu 10,74%, faţă de perioada similară din 2007, la 8,75 miliarde euro, dinamica exporturilor fiind mai accentuată decât cea a importurilor, continuând astfel trendul început la finele anului trecut, potrivit Institutului Național de Statistică.

Rata inflaţiei a ajuns la 8,61%

Creşterea preţurilor de consum a încetinit la 0,28% în luna iunie, astfel că rata anuală a inflaţiei a ajuns la 8,61%, cel mai accelerat avans fiind înregistrat de grupa alimentelor, şi, în special, de fructele proaspete, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Salariul mediu nominal net a urcat în mai la 1.248 lei

Salariul mediu nominal net realizat în luna mai a fost de 1.248 lei, cu 23,3% peste valoarea înregistrată în perioada similară din 2007, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Cererea de credite ipotecare şi-a reluat creşterea în ultimele două luni

Cererea de credite ipotecare s-a impulsionat în ultimele două luni, după ce începutul anului a fost marcat de o temperare a ritmului de creştere a solicitărilor, a declarat, miercuri, într-un seminar, preşedintele Alpha Bank, Sergiu Oprescu.

Investiţiile străine directe au urcat cu 92,2% la finele lunii aprilie

Investiţiile străine directe au urcat cu 92,2% la finele lunii aprilie, la 3,21 miliarde de euro, comparativ cu 1,67 miliarde de euro la sfârşitul intervalului ianuarie-martie, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

Avansul deficitului de cont curent a încetinit la 4 luni

Creşterea deficitului de cont curent continuă să fie semnificativ mai redusă decât anul trecut, avansul din primele patru luni fiind de 7,5%, astfel că valoarea deficitului a ajuns la 4,84 miliarde de euro, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

Creşterea economică în trimestrul al doilea se va apropia de 8%

Creşterea economică a României în trimestrul al doilea va ajunge la un nivel apropiat de 8%, după avansul de 8,2% din primul trimestru, a declarat, joi, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.

Creşterea preţurilor de consum a încetinit

Creşterea preţurilor de consum a încetinit în mai la 0,49%, comparativ cu 0,52% în luna anterioară, iar rata anuală a inflaţiei a ajuns la 8,46%, cele mai importante scumpiri fiind înregistrate de unele alimente şi combustibili, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Deficitul comercial a urcat cu 14,36%

Deficitul comercial a crescut în primele patru luni, comparativ cu perioada similară din 2007, cu 14,36%, la 6,9 miliarde de euro, dinamica exporturilor fiind mai accentuată decât cea a importurilor, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Preţurile locuinţelor vor continua să urce – sondaj BNR

Preţurile locuinţelor vor continua să crească în următoarele luni, însă aşteptările privind evoluţia din trimestrul doi sunt mai puţin exuberante, ceea ce ar justifica tendinţa aşteptată de înăsprire a standardelor de creditare ipotecară, consideră mai mulţi bancheri intervievaţi de BNR.

Câştigul salarial net a urcat, în aprilie, cu 24,8%

Câştigul salarial mediu nominal net realizat în luna aprilie a fost de 1.282 lei, în creştere cu 24,8% comparativ cu perioada similară din 2007, avansul față de luna martie fiind de 7,6%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

CNP menţine estimările privind evoluţia cursului leu/euro până în 2013

Comisia Naţională de Prognoză (CNP) menţine estimările privind evoluţia cursului mediu de schimb până în 2013, rata urmând să ajungă la 3,25 lei/euro, faţă de 3,55 lei/euro în acest an, potrivit prognozei de primăvară pe termen lung.

Salariul mediu brut lunar va ajunge la 1.133 de euro

Salariul mediu brut lunar va creşte, până în 2020, cu 166%, la 1.133 de euro (3.683 lei), comparativ cu nivelul estimat pentru acest an, de 425 euro (1.507 lei), avansul anual fiind de peste 7% în intervalul analizat, potrivit prognozei de primăvară pe termen lung realizată de CNP.

Creşterea economică din primul trimestru a ajuns la 8,2%

Creşterea economică s-a accelerat la 8,2% în primul trimestru al anului, comparativ cu 6% în perioada similară din 2007, ritmul fiind peste estimările analiştilor şi ale autorităţilor române, care indicau un avans al Produsului Intern Brut (PIB) în jurul a 7,5%.

Creditarea pentru populaţie va creşte într-un ritm mai scăzut

Creditele pentru populaţie vor continua să înregistreze creşteri pentru încă un an şi jumătate-doi ani, dar cu un ritm mai scăzut faţă de cel consemnat în prezent, a declarat, marţi, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Gheţea.

Mutu, notat cu 7,5 pentru evoluţiile din întregul sezon 2007/2008

Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, a fost notat cu 7,5 de publicaţia Calcio Toscano pentru evoluţiile din întregul sezon 2007/2008, în care cei mai buni jucători de la formaţia viola au fost consideraţi Osvaldo şi Gamberini.

Creşterea deficitului de cont curent a încetinit

Creşterea deficitului de cont curent a încetinit în primul trimestru la 10,9%, până la 3,51 miliarde de euro, influenţa determinantă asupra soldului având-o deficitul balanţei comerciale, care a însumat 3,86 miliarde de euro, mai mare cu 9,9% faţă de primele trei luni din 2007.

Deficitul comercial a crescut cu 10,3%

Deficitul comercial a crescut, în primul trimestru, faţă de perioada similară din 2007, cu 10,3%, la 4,84 miliarde de euro, dinamica exporturilor fiind mai accelerată decât cea a importurilor, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Salariul mediu net a urcat în martie la 1.192 lei

Câştigul salarial mediu nominal net realizat în luna martie a fost de 1.192 lei, în urcare cu 17,7% comparativ cu perioada similară din 2007 și cu 5,1% față de luna februarie, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

CE: Salariul real pe angajat va urca în România cu 10,4% în acest an

Salariul real din România va urca în acest an cu 10,4%, cel mai accelerat ritm de creştere din UE, potrivit Comisiei Europene (CE), nivel însă inferior celui prognozat în toamna anului trecut, când estimarea privind majorarea câştigului mediu era de 12,2%.

România, pe locul 5 în regiune în funcţie de mediul în care operează băncile comerciale

România ocupă locul cinci în Europa Centrală şi de Est în funcţie de ratingul atribuit mediului în care operează băncile comerciale, cu un calificativ de 58,2 puncte din 100, potrivit instituţiei irlandeze de cercetare Research and Markets.

Cursul de schimb a coborât pe piaţa interbancară sub pragul de 3,6 lei/euro

Moneda naţională şi-a continuat aprecierea comparativ cu cea europeană, urmând tendinţa valutelor din regiune, iar cursul de schimb a coborât sub pragul de 3,6 lei/euro, pe piaţa interbancară, ca urmare a vânzărilor de valută din partea jucătorilor străini.

Deficitul de cont curent a crescut cu 5,6%

Deficitul de contul curent a crescut, în primele două luni, cu 5,6% comparativ cu perioada similară din 2007, la 2,19 miliarde de euro, avansul limitat fiind determinat de temperarea importurilor, acestea fiind depăşite în dinamică pentru a treia lună consecutiv de către exporturi.

Salariul mediu net a crescut în februarie la 1.134 lei

Câştigul salarial mediu net realizat în luna februarie a fost de 1.134 de lei, în creştere cu 20,5% comparativ cu perioada similară din 2007, dar în scădere cu 5,5% faţă de luna ianuarie, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Dinamica exporturilor a depăşit avansul importurilor, pentru a treia lună consecutiv

Dinamica exporturilor a depăşit şi în februarie avansul importurilor, pentru a treia lună consecutiv, iar deficitul comercial a crescut, în primele două luni, cu 11,6%, la 10,53 miliarde lei (2,87 miliarde euro), faţă de perioada similară din 2007, potrivit Institului Naţional de Statistică (INS).

Menopauza rezolvă tensiunile dintre neveste şi soacrele lor

Menopauza este modalitatea evoluţiei umane de a rezolva tensiunile dintre neveste şi soacrele lor, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.

Homo antecessor – cel mai vechi hominid din Europa de vest

Descoperirea în Spania a unor rămăşiţe de hominid vechi de 1,1 - 1,2 milioane de ani, un descendent al "imigranţilor" din Est care ar putea fi primul european vestic, bulversează din nou teoriile despre ocupaţia umană în Europa.

Tănăsescu: Şocurile externe se resimt mai puternic în România decât în alte state din regiune

Şocurile externe se resimt mai puternic în România decât în alte state din regiune, neîncrederea în piaţa internă fiind accentuată de o serie de factori, precum lipsa predictibilităţii politicilor economice şi a unor măsuri concrete pentru reducerea deficitelor, afirmă Mihai Tănăsescu.

Formele de viaţă devin complexe pe parcursul evoluţiei, rareori invers

Formele de viaţă devin din ce în ce mai complexe, potrivit legii evoluţiei speciilor, şi foarte rar invers, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii canadieni şi britanici, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.