geoan

Năstase: Chiar dacă nu ne e simpatic Geoană, e bine să avem un om al nostru la Senat

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, luni seară, la Antena 3, că ar fi o greşeală politică schimbarea lui Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului.

Năstase: Dacă ar fi câştigat Geoană, riscam, poate nu o divizare, dar o deşirare a partidului

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a apreciat, luni seară, că, dacă la Congresul extraordinar din 20 februarie Mircea Geoană ar fi câştigat preşedinţia partidului, formaţiunea ar fi riscat o "deşirare".

Geoană şi Iliescu lipsesc de la prima şedinţă a BPN al PSD cu Ponta preşedinte

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, şi preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, absentează, luni, de la prima şedinţă a Biroului Permanent Naţional al PSD desfăşurată sub conducerea noului lider al partidului, Victor Ponta, ales la Congresul extraordinar de sâmbătă.

Severin: Mircea Geoană nu trebuie să fie ţapul ispăşitor al partidului

Vicepreşedintele PSD Adrian Severin a declarat, luni, la RFI România, că Mircea Geoană nu trebuie să fie ţapul ispăşitor al partidului.

Geoană, în deschiderea Congresului: Partidul va ieşi mai întărit, cu o imagine consolidată

Preşedintele PSD, Mircea Geoană a declarat, sâmbătă, în deschiderea Congresului PSD, că formaţiunea va ieşi mai întărită în urma acestui congres şi a făcut un apel ca Hora Unirii să reprezinte şi mesajul general al evenimentului.

Geoană: Am să încerc să conduc cu o mână fermă

Preşedintele PSD, Mircea Geoană a declarat, sâmbătă, înainte de Congres, că va încerca să conducă partidul cu o mână fermă, arătând că atmosfera de tip competiţie este o marcă a mandatului său în funtea PSD.

FOCUS: Mandatul lui Geoană în fruntea PSD – opoziţie şi tensiuni cu „greii” partidului

Intrarea propriu-zisă a lui Mircea Geoană în politică a fost consecinţa victoriei lui Traian Băsescu la prezidenţialele din 2004, el preluând şefia PSD şi reuşind să îndepărteze, în cinci ani, pe rând, potenţialii adversari, în condiţiile în care partidul s-a aflat mai mult în opoziţie.

Banner cu Geoană pe fundal violet şi mesajul „Garantat Vanghelie”

Un banner înfăţişându-l pe liderul PSD Mircea Geoană pe fundal violet, alături de mesajul "garantat Vanghelie", a fost afişat, vineri, în Piaţa Presei Libere, în apropierea Romexpo, preşedintele sociel-democrat apreciind că prin această acţiune s-a depăşit limita unei campanii decente în partid.

Năstase: Poate ar fi util ca Mircea Geoană şi cu mine să nu participăm la alegeri, la Congres

Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a apreciat, vineri, că ar fi util pentru partid dacă Mircea Geoană şi el personal nu ar participa la alegerile de la Congres, deoarece acest lucru ar ajuta PSD să marcheze o schimbare de generaţie şi să îşi refacă imaginea ciobită.

Cumnatul lui Geoană face eximbancuri cu Boc şi Google

Ionuţ Costea, preşedintele băncii de stat EximBank, susţine că salariul său de circa 20.000 de euro pe lună este la un nivel scăzut faţă de cele practicate în mediul bancar românesc. Întrebat de "Gândul" dacă remuneraţia primită reflectă performanţele băncii pe care o conduce, cumnatul preşedintelui PSD Mircea Geoană a răspuns că "salariul este în concordanţă cu valoarea din băncile private şi de stat de pe piaţă, dar la nivelul de jos".

Geoană şi-a depus candidatura la şefia PSD, fără nicio listă de nominalizări la alte funcţii

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, şi-a depus, joi, candidatura pentru încă un mandat în fruntea partidului, el precizând că nu a ataşat dosarului o listă cu nominalizările la celelalte funcţii de conducere, aşa cum afirmase în ultimele zile.

Imaginile în care Vanghelie îl înjură pe Geoană au fost postate pe internet

Imaginile în care liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, foloseşte un limbaj injurios, şi spune despre Mircea Geoană că are "o grămadă de defecte" şi îi critică pe cei care "îşi vând nevestele" pentru o funcţie şi nu au bun simţ, deşi au facultate, au fost postate pe internet, informează Antena3.

Năstase: Geoană avea, în 2005, o variantă de exit când a candidat la şefia PSD, un post la BERD

Liderul PSD Adrian Năstase a declarat, miercuri seară, că Mircea Geoană avea pregătită, în 2005, când a candidat la şefia PSD, o variantă pentru cazul în care ar fi pierdut - un post la BERD, la Londra - fostul premier menţionând că a fost vorba de "un joc de poker" care a afectat mult partidul.

Ponta: Mi-am făcut datoria faţă de Geoană în campanie, nu am primit niciun „mulţumesc”

Victor Ponta a declarat, miercuri, că şi-a făcut datoria faţă de Mircea Geoană, pe care l-a sprijinit în campania electorală, menţionând că nu a primit nici măcar un "mulţumesc" în schimb şi că îşi reproşează doar că nu l-a "păzit" pe liderul PSD pentru ca acesta să nu meargă la S. O. Vântu.

Vanghelie a evitat să supună votului PSD Bucureşti susţinerea lui Geoană la şefia partidului

Conferinţa extraordinară a PSD Bucureşti s-a pronunţat, miercuri seară, în favoarea variantei ca Cristian Diaconescu să facă echipă cu Mircea Geoană, în condiţiile în care Diaconescu nu a dat curs solicitării de a-şi anunţa candidatura în echipa Geoană ci, din contra, a avut un discurs anti-Geoană.

Vanghelie: Cer scuze preşedintelui Geoană pentru limbajul folosit, a fost o discuţie privată

Liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, miercuri, la Conferinţa extraordinară a organizaţiei pe care o conduce, că îi cere scuze preşedintelui partidului, Mircea Geoană, pentru limbajul folosit la adresa sa, el precizând că a fost vorba de o discuţie privată.

Geoană nu participă la Conferinţa PSD Bucureşti

Liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, miercuri, că preşedintele partidului, Mircea Geoană, nu va fi prezent la Conferinţa organizaţiei, întrucât sunt probleme complicate de rezolvat, el prezentând scuze membrilor PSD Bucureşti, în numele lui Geoană, pentru absenţă.

Geoană, despre înregistrarea cu Vanghelie: E un limbaj intolerabil, trebuie să-şi ceară scuze

Liderul PSD Mircea Geoană consideră că limbajul lui Marian Vanghelie din înregistrarea audio difuzată miercuri este "absolut intolerabil" şi trebuie să-şi ceară scuze "neîntârziat", apreciind că acest gen de exprimare trebuie înlăturat dacă vrea să devină un lider respectat la nivel naţional.

Vanghelie: Geoană s-ar putea supăra decât c-a fost puncte-puncte, dar a fost o glumă

Marian Vanghelie a declarat, pentru "Gândul", că a vorbit cu Mircea Geoană despre înregistrarea audio, difuzată miercuri, în care foloseşte un limbaj ireverenţios la adresa acestuia şi i-a explicat că a fost o glumă, el apreciind că preşedintele PSD "s-ar putea supăra decât c-a fost puncte-puncte".

Dragnea: L-am rugat pe Geoană să nuanţeze ideea de candidatură în echipă

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că i-a solicitat liderului partidului, Mircea Geoană, să nuanţeze propunerea candidaturilor pe liste la Congres şi a apreciat că acesta va face acest lucru.

Vanghelie: A fost un spirit de glumă la adresa preşedintelui partidului

Liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, susţine că exprimarea sa din înregistrarea audio postată pe blogul jurnalistului Victor Ciutacu a fost "un spirit de glumă" la adresa preşedintelui partidului, Mircea Geoană.

Vanghelie îl înjură pe Geoană într-o înregistare audio

Liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, afirmă, într-o înregistrare audio postată pe blogul jurnalistului Victor Ciutacu, folosind un limbaj injurios, că Mircea Geoană are "o grămadă de defecte" şi îi critică pe cei care "îşi vând nevestele" pentru o funcţie şi nu au bun simţ, deşi au facultate.

Diaconescu iese din cursa pentru şefia PSD şi candidează pentru prim-vicepreşedinte cu Geoană

Cristian Diaconescu îşi va retrage candidatura pentru funcţia de preşedinte al PSD şi va candida pentru cea prim-vicepreşedinte în echipa lui Mircea Geoană a anunţat, marţi seară, vicepreşedintele PSD Rodica Nassar.

Vanghelie a spus în Consiliul PSD Bucureşti un banc cu Geoană şi Vântu

Liderul PSD, Bucureşti, Marian Vanghelie, le-a spus, marţi, membrilor Consiliului organizaţiei, un banc despre vizita lui Mircea Geoană la Sorin Ovidiu Vântu: "Care e cel mai bun spa? La domnul Vântu! Te duci cinci minute şi te lasă cinci ani".

Geoană, convins că partidul nu se va „sparge”

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, este convins că partidul nu se va "sparge" în urma anunţului lui Ion Iliescu că se retrage din toate funcţiile deţinute în partid şi al lui Adrian Năstase că nu mai candidează la şefia PSD, Geoană apreciind că întotdeauna înainte de alegeri este un moment dificil.

Geoană: Sunt convins că Iliescu va fi în continuare preşedinte de onoare al PSD

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că proiectul de amendare a Statutului partidului nu cuprinde nicio modificare a articolului privitor la funcţia de preşedinte de onoare, el declarându-se convins că Ion Iliescu va deţine în continuare această funcţie onorifică în PSD.

Ponta: Geoană mi-a propus şi mie, şi lui Năstase funcţia de prim-vicepreşedinte

Vicepreşedintele PSD Victor Ponta, candidat la şefia partidului, a precizat, marţi, că liderul PSD, Mircea Geoană, i-a propus şi lui, dar şi lui Adrian Năstase, funcţia de prim-vicepreşedinte în echipa pe care o alcătuieşte.

Geoană: A existat „un mic calcul” în spatele rocadei Năstase-Ponta, e firesc

Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că a existat "un mic calcul" în spatele rocadei Năstase-Ponta în privinţa retragerii lui Năstase şi anunţarea candidaturii lui Ponta la şefia PSD, el apreciind că astfel de calcule sunt fireşti şi că intrarea în cursă a unui tânăr ca Ponta e benefică.

Geoană: Funcţia de prim-vicepreşedinte în echipa mea i s-ar potrivi „mănuşă” lui Diaconescu

Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că şi-ar dori în echipa sa un prim-vicepreşedinte puternic, competent, pe care să se poată sprijini şi cu care să-şi distribuie rolurile şi competenţele în perspectiva Guvernului alternativ, el arătând că lui Diaconescu i s-ar potrivi "mănuşă" aceasta.

Geoană: Mandatul echipei de conducere a PSD va fi de patru ani, dar va exista o scadenţă în 2012

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, marţi, la sediul partidului, că mandatul viitoarei echipei de conducere va fi, probabil, de patru ani, el precizând, însă, că va exista şi obligaţia ca echipa să aibă rezultate în 2012, la alegerile locale şi parlamentare, când va exista şi o "scadenţă".

Geoană: Diaconescu ar fi bun de prim-vicepreşedinte al PSD, Dragnea de secretar general

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, la Antena 3, că Cristian Diaconescu ar fi bun pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al formaţiunii, iar Liviu Dragnea, pentru cea de secretar general.

Geoană: Termenul de depunere a candidaturilor pentru şefia PSD expiră joi la ora 16.00

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, după şedinţa CExN, că termenul de depunere a candidaturilor pentru conducerea formaţiunii expiră joi, la ora 16.00.

Năstase: Conform Statutului, Consiliul Naţional numeşte Comisia de pregătire a Congresului

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, precizează, vineri, pe blogul personal, că, potrivit Statutului, "pentru organizarea Congresului PSD şi desfăşurarea lucrărilor lui, Consiliul Naţional numeşte Comisia de pregătire".

Năstase: Consiliul Naţional stabileşte data şi locul Congresului, nu mi-am depăşit atribuţiile

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD precizează, pe blog, că forul pe care îl conduce stabileşte, statutar, data şi locul Congresului PSD, el răspunzând astfel lui Mircea Geoană, care spusese că fostul premier îşi încalcă atribuţiunile când face sugestii despre organizarea evenimentului.

Andrei Alexandru îl acuzã pe Geoană că organizează în mod nedemocratic Congresul

Social-democratul Andrei Alexandru, care şi-a anunţat candidatura la şefia PSD, îi adresează o scrisoare deschisă liderului partidului, Mircea Geoană, în care susţine că modul nedemocratic în care acesta pregăteşte Congresul şi forţează victoria ar putea duce la scindarea PSD.

Proiect Mircea Geoană: PSD şi PNL ar putea face alianţă parlamentară la alegerile din 2012

Menţinerea majorităţilor locale PSD - PNL şi o bună colaborare în Opoziţie creează premisele unei posibile alianţe parlamentare a celor două partide pentru alegerile din 2012, se precizează în schiţa de proiect politic al candidatului la şefia PSD, Mircea Geoană.

Proiect politic Mircea Geoană: BPN al PSD va avea un prim vicepreşedinte

BPN al PSD va fi ales de Congres, fiind compus dintr-un prim-vicepreşedinte, vicepreşedinţi, secretari executivi naţionali, coordonatorii departamentelor CExN şi preşedinţii organizaţiilor de tineret, femei şi seniori, se precizează în proiectul politic al candidatului la şefia PSD, Mircea Geoană.

Proiect Mircea Geoană: PSD să decidă dacă merge înainte, sau dacă face un pas înapoi

PSD trebuie să decidă dacă merge înainte, pe drumul deschis în ultimii ani, sau dacă face un pas înapoi în timp, Congresul fiind momentul în care trebuie să existe o alegere între trecut şi viitor, se precizează în schiţa de proiect politic al candidatului la şefia PSD, Mircea Geoană.

Proiect politic Geoană: PSD, capabil să-şi asume guvernarea într-un Executiv de uniune naţională

PSD este oricând capabil să îşi asume guvernarea, într-un Guvern de uniune naţională, dacă actuala coaliţie nu rezistă până în 2012, se precizează în schiţa proiectului politic elaborată miercuri de Mircea Geoană şi echipa de social-democraţi care îl susţine pentru un nou mandat la şefia partidului.

Geoană convoacă CExN pentru luni şi îşi lansează proiectul „Împreună spre viitor”

Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD va fi convocat, luni, pentru a discuta despre modificările aduse Statutului ce urmează a fi supuse aprobării Congresului extraordinar şi pentru a stabili preferinţa majoritară a liderilor de filiale în ce priveşte votul pe liste sau votul pe funcţii.