georgia

Sarkozy cere Rusiei „retragerea rapidă” din Poti şi Senaki

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy i-a cerut sâmbătă omologului său rus Dmitri Medvedev o "retragere rapidă" a forţelor ruse de pe drumul care face legătura între Poti şi Senaki, în Georgia, potrivit unui comunicat al preşedinţiei franceze.

Rusia anunţă că trupele sale vor patrula portul georgian Poti

Forţele ruse vor patrula portul strategic georgian de la Marea Neagră Poti, chiar dacă acesta nu se află în zona-tampon în care Rusia afirmă că trupele sale de pace vor opera, a declarat sâmbătă un oficial de rang înalt din domeniul apărării.

Moscova va păstra controlul asupra unui drum strategic din Georgia

Rusia va păstra controlul asupra unui drum strategic care face legătura între capitala georgiană Tbilisi şi Marea Neagră, chiar şi după ce îşi va încheia retragerea trupelor, potrivit unei hărţi prezentate vineri jurnaliştilor de un reprezentant al Statului Major rus.

OSCE: Zonele-tampon prevăzute de Rusia în Georgia sunt contrare acordului de pace

Zonele-tampon prevăzute de Rusia în Georgia ar încălca spiritul acordului de încetare a focului semnat de preşedinţii rus şi georgian, a declarat vineri preşedintele Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Rusia anunţă că a retras trupele din Georgia, Pentagonul o contrazice

Rusia a anunţat că a încheiat vineri retragerea trupelor pe care le-a trimis în Georgia pentru a consolida forţele de menţinere a păcii, respectând acordul de încetare a focului mediat de Franţa, în timp de Pentagonul susţine că nu se observă o retragere rusă substanţială.

CE: Ocuparea Georgiei de către Rusia este „inacceptabilă”

Ocuparea unei părţi a Georgiei de către Rusia şi încălcarea drepturilor omului în teritoriile pe care le controlează sunt "inacceptabile şi nu vor rămâne nepedepsite", consideră Consiliul Europei.

Moscova denunţă prezenţa unor nave NATO în Marea Neagră

Statul Major al armatei ruse a denunţat vineri prezenţa unor nave NATO în Marea Neagră, în apropierea Georgiei, apreciind că acest lucru nu contribuie la "stabilizarea" situaţiei din regiune.

Ministrul rus al Apărării: Retragerea trupelor din Georgia se va încheia vineri

Retragerea tuturor forţelor ruse din Georgia se va încheia vineri, 22 august, a declarat joi seară ministrul rus al Apărării, Anatoli Serdiukov, citat de agenţia Interfax.

Băsescu: Concluziile vizitelor vor fi transmise UE şi NATO

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că, în cursul săptămânii viitoare, concluziile vizitelor pe care le-a făcut în Ucraina, R. Moldova, Azerbaidjan, Georgia şi Turcia vor fi transmise preşedinţiei franceze a UE, statelor membre ale Uniunii, precum şi aliaţilor din NATO.

Statele Unite cer Rusiei să îşi retragă trupele din Georgia „acum”

Rusia trebuie să îşi retragă trupele din Georgia "acum", a declarat, joi, un purtător de cuvânt al Casei Albe, subliniind că Moscova încalcă angajamentul asumat în acest sens.

Georgia nu a anticipat riposta militară rusă

Georgia nu a anticipat riposta militară a Rusiei în Osetia de Sud şi a fost complet nepregătită pentru contraofensiva rusă, a recunoscut adjunctul ministrului georgian al Apărării.

Eduard Şevardnadze: Georgia trebuie să devină membră NATO

Intervenţia militară a Rusiei a sporit ambiţiile georgienilor de aderare la NATO, afirmă Eduard Şevardnadze, un politician care a contribuit la încheierea Războiului Rece, informează Reuters.

Ambasadorul Franţei în Georgia, „blocat” de trupele ruse mai multe ore

Ambasadorul Franţei în Georgia a fost "blocat timp de câteva ore", joi dimineaţă, la un punct de control al armatei ruse amplasat în apropierea oraşului Gori, a declarat adjunctul purtătorului de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Frederic Desagneaux.

Lavrov: Recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste depinde de Saakaşvili

Eventuala decizie a Rusiei de recunoaştere a independenţei Osetiei de Sud şi Abhaziei va depinde de comportamentul preşedintelui georgian Mihail Saakaşvili, a declarat joi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de RIA Novosti.

Abhazia cere Rusiei să îi recunoască independenţa

Regiunea separatistă Abhazia a cerut Rusiei să îi recunoască independenţa într-un "congres naţional" care a reunit mii de persoane joi, în piaţa centrală din capitala Suhumi.

Osetia de Sud cere Rusiei să îi recunoască independenţa

Preşedintele Osetiei de Sud, Eduard Kokoiti, a cerut joi Rusiei să recunoască independenţa acestui teritoriu separatist georgian, în cadrul unei adunări publice de cel puţin o mie de persoane în capitala osetă Ţhinvali.

SUA ştiau că Georgia intenţiona să atace Osetia de Sud

Un oficial cu rang înalt din cadrul serviciilor de informaţii ruse, citat de RIA Novosti, susţine că Statele Unite erau la curent cu planul Georgiei de atacare a Osetiei de Sud la 7 august.

Kouchner: Mişcările trupelor ruse din Georgia, „încurajatoare, dar insuficiente”

Ministrul francez de Externe, Bernard Kouchner, a catalogat miercuri mişcările trupelor ruse pentru retragerea din Georgia drept "semnale încurajatoare, dar insuficiente".

Băsescu: România va sprijini Georgia şi Ucraina să primească MAP la reuniunea NATO din decembrie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Tbilisi, după o întâlnire cu omologul său georgian, Mihail Şaakashvili, că România va susţine la reuniunea Consiliului de miniştri al NATO din decembrie necesitatea ca Georgia şi Ucraina să primească MAP (Membership Action Plan).

Băsescu despre acordul de pace: Parcă sunt documente diferite

Preşedintele Băsescu a declarat, joi, la Tbilisi, despre acordul de pace, că "ori se dă o interpretare diferită, ori parcă sunt documente diferite" şi a arătat că negociatorii trebuie să clarifice termenii din acord referitori la poziţiile pe care urmează să se retragă armatele Georgiei şi Rusiei.

Băsescu: Georgia trebuie să găsească formule pentru negocieri directe cu Federaţia Rusă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Tbilisi, după întrevederea cu omologul său georgian, Mihail Şaakashvili, că "Georgia trebuie să găsească formule să înceapă negocieri directe cu Federaţia Rusă".

Băsescu cere prudenţă şi înţelepciune din partea liderilor din regiunea Mării Negre

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Baku, după întrevederea cu omologul său azer, Ilham Aliyev, că este momentul prudenţei şi al acţiunii înţelepte din partea liderilor ţărilor din regiunea Mării Negre, pentru asigurarea securităţii în această zonă.

Turcia aprobă tranzitul a două nave americane cu ajutor destinat Georgiei

Turcia a aprobat tranzitul, prin Marea Neagră, a două nave de război americane cu material umanitar destinat Georgiei, a anunţat miercuri Departamentul american de Stat.

Lavrov: SUA trebuie să aleagă între Rusia şi Georgia

Statele Unite vor trebui să aleagă între susţinerea lor pentru Georgia şi cooperarea cu Rusia, a avertizat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, într-un articol apărut în publicaţia Wall Street Journal.

COM: Fără învingători în criza ruso-georgiană

Henry Kissinger opina în Diplomaţia că stabilirea statului vinovat pentru izbucnirea primei conflagraţii mondiale este dificilă, actorii perioadei fiind nu numai complici în diferite grade, dar şi victimele unui mecanism internaţional implacabil pe care l-au creat dealtfel singuri.

Forţele ruse se instalează în apropiere de oraşul georgian Poti

Forţe ruse purtând emblema "Forţe de pace" s-au instalat miercuri în apropiere de Poti, în vestul Georgiei, lângă două poduri despre care au declarat că trebuie să le apere "pentru o anumită perioadă de timp".

Ucraina nu va opri revenirea navelor ruse în Portul Sevastopol

Ucraina a anunţat miercuri că nu va împiedica revenirea navelor ruse folosite în operaţiunile din Georgia în bazele din Marea Neagră, diminuând riscurile unui conflict cu Rusia.

Un convoi de vehicule militare ruse părăseşte teritoriul georgian

Un convoi de aproximativ 40 de camioane militare ruse a traversat, miercuri, graniţa din Georgia spre Rusia.

Trupele ruse vor staţiona în zona-tampon din jurul Osetiei de Sud

Trupele ruse vor rămâne în zona-tampon din jurul republicii separatiste georgiene Osetia de Sud, atât timp cât Moscova consideră că este necesar, a declarat miercuri un general rus.

Convoaie ale Crucii Roşii se îndreaptă spre Osetia de Sud

Convoaie ale Crucii Roşii (CICR) se îndreaptă spre Osetia de Sud, unde urmează să ajungă după-amiază, a declarat miercuri preşedintele CICR, Jakob Kellenberger.

Traian Băsescu a plecat într-un turneu diplomatic

Preşedintele Traian Băsescu a plecat, miercuri, spre Kiev, unde va începe un turneu de două zile care cuprinde vizite de lucru în Ucraina, Republica Moldova, Republica Azerbaidjan, Georgia şi Republica Turcia.

Condoleezza Rice: Rusia este „în afara legii” prin refuzul de a-şi retrage trupele

Secretarul de Stat american Condoleezza Rice a apreciat marţi că Rusia acţionează "în afara legii", prin refuzul de a-şi retrage imediat trupele din Georgia.

Rusia respinge noul proiect de rezoluţie ONU privind criza din Georgia

Rusia a respins marţi, în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, un nou proiect de rezoluţie privind Georgia, prezentat de Franţa, pe motiv că el nu menţionează cele şase puncte ale acordului de pace acceptat de Tbilisi şi Moscova.

Rusia nu va returna armamentul confiscat din Georgia

Rusia a anunţat marţi că nu va returna Georgiei armele pe care armata sa le-a confiscat în timpul conflictului şi "nu va lăsa nici un cartuş" adversarului său.

NATO consideră că Rusia a încălcat legislaţia internaţională

Ministrul britanic de Externe, David Miliband, a declarat că aliaţii NATO au convenit în cadrul reuniunii de urgenţă de marţi că Rusia a încălcat legislaţia internaţională prin incursiunea sa militară în Georgia.

Diplomat rus: NATO protejează „criminali”

Rusia nu va coopera cu NATO, care "îi protejează pe criminali", a declarat marţi la Bruxelles ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, referindu-se cu acest termen la preşedintele georgian Mihail Saakaşvili.

Poziţia NATO în criza georgiană va avea consecinţe asupra relaţiei cu Rusia

Poziţia adoptată de NATO în criza georgiană va avea "consecinţe" asupra relaţiilor sale cu Rusia, care va trage "concluziile care se impun", a declarat marţi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Ruşii au confiscat cinci vehicule Humvee americane în portul georgian Poti

Forţele ruse aflate în Georgia au confiscat, în portul Poti, cinci vehicule Humvee care aparţin sau au aparţinut armatei americane, potrivit mărturiei unui ziarist AFP, care a văzut vehiculele ieşind din baza din Senaki, ocupată de forţele ruse.

Comănescu: România continuă să sprijine aspiraţiile euro-atlantice ale Georgiei

Ministrul Afacerilor Externe Lazăr Comănescu a declarat, marţi, la reuniunea extraordinară a Consiliului Nord-Atlantic, că România continuă să sprijine aspiraţiile euro-atlantice ale Georgiei, în concordanţă cu deciziile Summit-ului de la Bucureşti, informează MAE.

OSCE trimite 20 de observatori militari în Georgia

Consiliul permanent al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a decis marţi să trimită imediat 20 de observatori militari în Georgia, după acordul autorităţilor de la Moscova şi Tbilisi, a anunţat preşedinţia finlandeză a organizaţiei.