ministerul sanatatii

Doctorul Streinu Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii

Ministrul Interimar al Sănătăţii, Adriean Videanu, l-a propus pe prof.dr. Adrian Streinu-Cercel, manager al Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş", pentru funcţia de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Sute de cazuri de holeră, în zece provincii din Afganistan

Cazuri de holeră, o boală potenţial mortală, au fost semnalate în zece provincii din Afganistan, al cincilea dintre cele mai sărace state din lume, a anunţat duminică Ministerul Sănătăţii.

Numărul cazurilor de gripă AH1N1, înregistrate în România, a ajuns la 49

Institutul Cantacuzino a confirmat o nouă infectare cu virusul gripal AH1N1, fiind vorba de un cetăţean croat, care a venit, în 5 iulie, din SUA, numărul cazurilor din România ajungând la 49.

Vezi aici care sunt măsurile Ministerului Sănătăţii pentru reducerea corupţiei

Co-plata, un audit de integritate pentru monitorizarea achiziţiilor publice şi testarea integrităţii cadrelor medicale, sunt câteva dintre măsurile Ministerului Sănătăţii pentru reducerea corupţiei în sistem, acestea fiind prezentate într-o întâlnire cu reprezentanţii misiunii de evaluare a CE.

Opt cazuri de meningită confirmate, alte 154 sunt de suspiciuni

Insitutul Cantacuzino din Capitală a confirmat, marţi, alte patru cazuri de meningită în judeţul Dâmboviţa, patru probe din Prahova sunt în analiză, iar 154 sunt cazuri suspecte, înregistrate în perioada 24 iunie-18 iulie.