refugiati

Austria nu mai vrea să primească refugiaţi afgani. „Să primim oameni care nu pot fi integraţi reprezintă o problemă”

Cancelarul Austriei a declarat, în cadrul unui interviu pentru PULS 4, că nu crede că ţara sa ar trebui să mai primească refugiaţi din Afganistan. Mai mult, acesta a precizat că primirea unor noi refugiaţi afgani nu se va întâmplat în mandatul său. „Nu sunt de părere că ar trebui să primim mai mulţi oameni […]

VIDEO Ursula von der Leyen cere ţărilor europene să primească refugiaţi din Afganistan

„Fac apel la toate statele care au participat la misiunile din Afganistan, europeni şi alţii, să accepte cote de primire suficiente, astfel încât, în mod colectiv, să putem veni în ajutorul celor care au nevoie de protecţie”, a spus preşedinta Comisiei Europene, după o vizită în Spania, la centrul de primire pentru angajaţii afgani ai […]

Vladimir Putin cere evitarea prăbuşirii Afganistanului şi avertizează că teroriştii vor să fugă în alte ţări

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a denunţat vineri, în cursul unei conferinţe de presă organizată alături de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, politicile „iresponsabile” aplicate în Afganistan, cerând evitarea „prăbuşirii statului afgan” şi blocarea teroriştilor care vor să fugă. „Au fost politici iresponsabile. Trebuie să renunţăm la voinţa de a construi în alte ţări democraţie după modele […]

Ion Cristoiu: Criza refugiaţilor afgani se apropie cu iuţeală. În România e tratată însă ca o problemă minoră

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, spre deosebire de ţările occidentale, România, prin preşedinte, premier, liderii partidelor de guvernământ, nu s-a pronunţat până acum asupra situaţiei din Afganistan pentru a pregăti populaţia în cazul primirii refugiaţilor şi pentru a preveni apariţia unui val de antipatie împotriva acestora, care ar putea fi speculat de Opoziţie. Redăm integral […]

Europa, scindată în cazul refugiaţilor afgani care fug din calea talibanilor

Odată cu deteriorarea rapidă a situaţiei din Afganistan (talibanii au intrat în capitala Kabul şi au preluat puterea), mii de oameni fug din calea agresorilor. Apare, din nou, problema refugiaţilor: atât cei care sunt deja în Europa şi care aşteaptă recunoaşterea dreptului la azil, precum şi celor care se aşteaptă să fugă în Occident în […]

Cel puţin patru persoane au murit după ce o ambarcaţiune cu imigranţi s-a scufundat în largul Insulelor Canare

Ambarcaţiunea se apropia de zona Órzola, situată pe Insula Lanzarote, în cursul nopţii de joi spre vineri, dar s-a răsturnat la doar câţiva metri de ţărm.   Serviciile de intervenţie au salvat 41 de imigranţi, inclusiv 19 femei şi şapte copii.   Alţi trei adulţi şi un copil au murit în accident, au anunţat vineri […]

Cifre dureroase: Conflictele şi dezastrele naturale au forţat o persoană să îşi părăsească propria casă în fiecare secundă din 2020

Numărul persoanelor strămutate intern este acum mai mult decât dublu faţă de cele aproximativ 26 de milioane de oameni care au fugit peste graniţe ca refugiaţi. „Este şocant faptul că cineva a fost forţat să fugă de acasă în propria ţară în fiecare secundă anul trecut. Nu reuşim să protejăm oamenii cei mai vulnerabili din […]

Se anunţă proteste în Danemarca, după ce nordicii au revocat permisul de rezidenţă pentru 200 de sirieni

Danemarca a devenit, luna trecută, prima ţară europeană care a revocat statutul de rezidenţă pentru peste 200 de refugiaţi sirieni. A fost momentul în care s-a confruntat cu o condamnare generală din partea parlamentarilor UE, a agenţiei ONU pentru refugiaţi şi a grupurilor care apără drepturile omului. Autorităţile din Copenhaga susţin că părţi din Siria […]

Zeci de imigranţi din Maroc au înotat până în enclava spaniolă Ceuta

Peste 100 de persoane, inclusiv copii, au înotat pentru a evada din Maroc şi au pătruns în enclava spaniolă Ceuta luni, conform autorităţilor locale, scrie Aljazeera. Refugiaţii au fost opriţi şi reţinuţi de poliţie. ”Unele persoane au înotat, în timp ce altele au folosit bărci de cauciuc şi colace”, susţine purtătorul de cuvânt al poliţiei […]

Joe Biden menţine limitele privind acceptarea refugiaţilor în SUA, dar accelerează procedurile

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a emis o ordonanţă executivă prin care accelerează admiterea refugiaţilor, dar menţine nivelul acestora în 2021 la 15.000 de persoane, o limită stabilită de fosta Administraţie Donald Trump, informează publicaţia The Hill. Ordonanţa prezidenţială va permite şi acceptarea unor refugiaţi din regiuni excluse de fosta Administraţie Donald Trump, inclusiv din unele […]

Noi tensiuni în Marea Mediterană. Grecia acuză Turcia că împinge bărci cu migranţi în apele sale

Relaţiile dintre Grecia şi Turcia sunt tensionate încă de anul trecut. Aliaţii vecini ai NATO sunt în contradicţie pe mai multe probele precum: revendicările în Marea Mediterană, drepturile maritime, spaţiul aerian din Marea Mediterană, dar şi situaţia din Cipru. Ministrul grec al migraţiei, Notis Mitarachi, a declarat că garda de coastă elenă a raportat vineri multiple […]

Refugiaţii palestinieni se întorc din lagărele din Siria

Refugiaţii palestinieni care au trăit în lagăr se întorc treptat la casele lor. Tabăra Yarmouk, cea mai mare tabără de refugiaţi palestinieni din Siria, a fost cunoscută cândva drept capitala diasporei palestiniene. Aceasta adăpostea peste 160.000 de refugiaţi palestinieni înainte de izbucnirea războiului din 2011. Până acum s-au întors 470 de familii. Ahmad Sharaat spune […]

Un metru de furie. Cine este Nawid Yosufi, un refugiat afgan în vârstă de 5 ani

E mic cât mănuşa, dar boxează mai ceva ca Tyson. Nawid Yosufi are doar 5 ani, provine dintr-o familie de refugiaţi, e campion la kickboxing şi are deja planuri măreţe.Vrea să devină campion mondial. Cu determinarea şi curajul lui, cine îl poate contrazice? Nawid le-a arătat deja urmăritorilor lui de pe Instagram cum se antrenează […]

Canada îşi propune să aducă peste 1,2 milioane de imigranţi în următorii trei ani

Vorbind reporterilor din Ottawa, ministrul Imigraţiei, Marco Mendicino, a declarat că guvernul federal îşi propune să accepte 401.000 de noi rezidenţi permanenţi în 2021, alţi 411.000 în 2022 şi apoi 421.000 în 2023, relatează Al Jazeela. Canada are nevoie de mai mulţi lucrători, a spus el, „iar imigraţia este calea de a ajunge acolo”. „Înainte […]

The Guardian: Guvernul britanic ar vrea construirea unor centre pentru mutarea imigranţilor în Republica Moldova sau Maroc

Guvernul Boris Johnson şi-a atras critici dure după ce au apărut informaţii că ar analiza posibilitatea de a transfera solicitanţi de azil pe platforme petroliere dezafectate, în centre din Republica Moldova, în Papua Noua Guinee sau de a construi garduri plutitoare pentru oprirea imigraţiei. Guvernul Boris Johnson este preocupat să găsească soluţii pentru a bloca […]

Germania intenţionează să primească aproximativ 1.500 de refugiaţi din insulele greceşti

Germania şi-a exprimat dorinţa de a primi 1.500 de imigranţi suplimentari care locuiesc în prezent pe insulele greceşti, după ce tabară Moria de pe insula Lesbos a luat foc lăsând fără adăpost mii de exilaţi.   Merkel şi ministrul de Interne, Horst Seehofer, au fost de acord cu planul, care prevede să se concentreze asupra […]

Încă un incendiu în lagărul de refugiaţi Moria. Mii de refugiaţi dorm sub cerul liber. Grecia trimite ajutoare

UPDATE 17:00 Navele greceşti adăpostesc 13.000 de migranţi, informează BBC.    Grecia a trimis trei nave pentru a-i adăposti pe miile de migranţi rămaşi sub cerul liber pe insula Lesbos, după ce un incendiu a distrus tabăra în care se aflau.      Focul a izbucnit din nou în supraaglomeratul lagăr de refugiaţi al Greciei, […]

Noapte de coşmar în Moria. Tabăra de refugiaţi a luat foc

Dupăce mai multe incendii au izbucnit miercuri seară, tabăra de refugiaţi Moria de pe insula grecească Lesbosa fost cuprinsă aproape complet de flăcări. La primele ore ale dimineţii, incendiul continua să se dezlănţuie, fiind alimentat de vânturi cu o viteză de până la 70 de kilometri pe oră. În cursul nopţii, potrivit presei elene locale […]

Peste 1 miliard de oameni care trăiesc în zone vulnerabile vor migra până în 2050

Registrul ameninţărilor ecologice foloseşte date de la Organizaţia Naţiunilor Unite şi alte surse pentru a evalua opt ameninţări ecologice şi pentru a prezice care sunt ţările şi regiunile cu cele mai multe la risc, relatează Reuters. Având în vedere că populaţia lumii va creşte la aproape 10 miliarde până în 2050, intensificând lupta pentru resurse […]

UNICEF construieşte un centru de tratament pentru Covid19 în cea mai mare tabără de refugiaţi din lume

UNICEF construieşte un centru de izolare şi tratament de 210 paturi în localitatea Cox's Bazar, cea mai mare tabără de refugiaţi din lume, după ce două persoane au testat pozitiv pentru noul coronavirus, scrie CNN.

Noul coronavirus a ajuns în taberele din Bangladesh. Un milion de refugiaţi Rohingya sunt în pericol

În taberele de refugiaţi din Bangladesh au fost identificate primele cazuri de Covid-19, a transmis, joi, Organizaţia Naţiunilor Unite. Aproape un milion de oameni sunt în pericol să fie infectaţi dacă virusul se răspândeşte în rândul refugiaţilor Rohingya, scrie CNN.

Poliţia croată este acuzată că marchează cu vopsea capetele refugiaţilor care solicită azilul în ţară

Poliţia croată este acuzată de faptul că ar fi pulverizat cu vopsea capetele emigranţilor care solicitau azil la frontiera cu Bosnia. Majoritatea sunt bărbaţi musulmani şi au fost marcaţi cu semnul crucii în cap. Scopul, după cum afirmă unele organizaţii non-guvernamentale, este acela de a umili şi intimida pe cei care trec ilegal graniţa. Mai […]

Daniel Ghiţă le dă un nou knock-out guvernanţilor: “Vă bateţi joc de poporul român! Staţi in casa, dar sclavii au voie sa meargă sa muncească”

Kickboxer-ul Daniel Ghiţă s-a arătat din nou revoltat de faptul că românii se grăbesc să plece din ţară pentru a lucra peste hotare.

Situaţie disperată pentru migranţii din Calais. Criza Covid-19, o adevărată catastrofă: „Ne este frică de virus, dar nu avem ce face”

Pe măsură ce criza provocată de coronavirus se adânceşte, mai multe organizaţii de caritate au fost nevoite să-şi suspende activităţile, astfel limitând ajutorul acordat oamenilor cei mai vulnerabili. Potrivit Crucei Roşii din Marea Britanie, mii de refugiaţi şi solicitanţi de azil trăiesc în sărăcie în Marea Britanie, chiar dacă Guvernul susţine că oferă ajutor celor […]

Război pus pe pauză. Două ţări aflate în conflict au anunţat două săptămâni de încetare a focului din cauza COVID-19

Coaliţia condusă de Arabia Saudită şi rebelii Houthi din Yemen au declarat două săptămâni de încetare a focului, scrie CNN, citând Saudi Press Agency (SPA).

Taberele de refugiaţi o bombă cu ceas. Grecia a pus în carantină o aşezare după ce mai mulţi migranţi au fost testaţi pozitiv

Autorităţile din Grecia au pus în carantină o tabără de refugiaţi după ce 20 de refugiaţi au fost confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus, relatează Reuters.

Specialiştii avertizează: Taberele de refugiaţi din Siria, extrem de vulnerabile în faţa pandemiei de Covid-19 | VIDEO

Specialişti în sănătate publică, dar şi voluntari şi reprezentanţi ai Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), avertizează că taberele de refugiaţi din nord-vestul Siriei sunt extrem de vulnerabile în faţa pandemiei de Covid-19, iar o eventuală izbucnire a unui focar în această regiune ar putea avea efecte devastatoare, potrivit BBC. Experţii susţin că peste 100.000 de persoane […]

Uniunea Europeană suspendă relocarea refugiaţilor din cauza pandemiei de coronavirus

Comisia Europeană a suspendat temporar implementarea programelor de relocare a refugiaţilor din taberele din Grecia şi Italia ca urmare a pandemiei de coronavirus, dar plănuieşte să continue procesul în scurt timp, a declarat un oficial european pentru agenţia TASS. „În situaţia actuală suntem forţaţi să suspendăm procesul de relocare, în principal cel de relocare a […]

VIDEO: Noi confruntări la graniţa Greciei cu Turcia. Peste 1.200 de refugiaţi au încercat să treacă ilegal în ultimele 24 de ore

Potrivit unei surse din Guvernul de la Atena, în ultimele 24 de ore peste 1.200 de persoane au încercat să intre ilegal în Grecia, iar 27 de migranţi au fost arestaţi în timp ce încercau să treacă ilegal graniţa. “So they’ve seen the camera and they are shooting at us.” Here is the moment TRT […]

VIDEO: Tensiuni la graniţa Greciei cu Turcia: Forţele de securitate elene, atacate cu gaze lacrimogene. Migranţii spun că au fost biciuiţi

Potrivit presei, operaţiunea împotriva forţelor elene ar fi fost coordonată cu ajutorul unor drone operate de pe partea turcă a graniţei. Atena şi Ankara se acuză reciproc de manipulare în cazul tensiunilor de la frontieră. Turcia susţine că forţele elene au folosit violenţa excesivă împotriva migranţilor. Atena este acuzată că a tratat inuman migranţii de […]

Război şi pace

1.800 de kilometri. Atât e distanţa dintre România şi provincia siriană Idlib, unde lumea se teme de un nou război mondial. Turcii, cu NATO în spate, şi sirienii, cu ruşii de mână, se bombardează de patru zile. Armata preşedintelui sirian Bashar al-Assad, susţinută de ruşi, a lovit prima şi a ucis 33 de soldaţi turci. […]

Cale liberă pentru refugiaţii sirieni către Europa. Turcia a anunţat că nu îi va mai împiedica

Turcia nu va mai împiedica refugiaţii sirieni să ajungă în Europa, a anunţat un oficial turc de rang înalt, după uciderea a 33 de militari turci în urma unui atac aerian în nord-vestul Siriei, potrivit Reuters.

Recep Erdogan avertizează Europa în legătură cu un nou val de refugiaţi sirieni: „Va fi ceva ce va fi simţit de toate naţiunile europene”

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan susţine că Turcia nu poate gestiona un nou val de refugiaţi sirieni, avertizând statele europene că vor simţi impactul unui astfel de flux de imigranţi dacă violenţele din nord-vestul Siriei nu sunt oprite, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Recep Erdogan transmite o nouă ameninţare ţărilor europene: Vom permite „sutelor de mii de refugiaţi” din Turcia să ajungă în UE

Preşedintele turc Recep Erdogan a ameninţat ţările europene că va permite "sutelor de mii de refugiaţi" să părăsească Turcia, după ce UE a condamnat ofensiva Ankarei împotriva kurzilor sirieni, informează site-ul agenţiei de ştiri Tass.

„Uteciştii de azi, comuniştii de mâine” sau refugiaţi? (Partea a III-a)

Odată cu împlinirea vârstei de 14 ani, pionierii deveneau membri ai Uniunii Tineretului Comunist, organizaţie creată de PCR, sau, pe scurt, utecişti, cea mai importantă pepinieră de cadre a partidului unic.

Autorităţile din Ungaria au forţat 11 azilanţi afgani să traverseze înapoi în Serbia în cursul nopţii – organizaţie pentru drepturile omului

Autorităţile ungare au forţat 11 cetăţeni afgani să traverseze frontiera în Serbia, în cursul nopţii, după ce solicitările de azil le-au fost respinse, susţin reprezentanţii Comitetului Helsinki din Ungaria, o organizaţie neguvernamentală pentru protecţia drepturilor omului.

Adunarea Generală a ONU a ratificat acordul global privind migraţia

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a ratificat miercuri Compactul global privind Migraţia, acordul fiind aprobat cu 152 de voturi pentru, în timp ce cinci ţări, inclusiv SUA şi câteva state UE, s-au opus, informează agenţia de ştiri The Associated Press.

ONU a ratificat un acord global privind refugiaţii / SUA şi Ungaria au fost singurele ţări care un votat împotrivă

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a ratificat luni Compactul Global pentru Refugiaţi, ce vizează îmbunătăţirea accesului la educaţie şi servicii medicale pentru refugiaţi, singurele ţări care au votat împotriva aprobării documentului fiind Statele Unite şi Ungaria, informează agenţia Dpa.

Vizită la Casa Albă. Donald Trump l-a felicitat pe premierul italian Giuseppe Conte pentru măsurile antiimigraţie

Preşedintele american Donald Trump l-a felicitat pe premierul italian Giuseppe Conte pentru măsurile luate în politica antiimigraţie, în timpul unei întâlniri care a avut loc luni la Casa Albă, informează Reuters.

ONU: Peste 270.000 de sirieni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele în ultimele două saptămâni

Peste 270.000 de persoane din Siria au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele din sud-vestul ţării, după ce armata a lansat un atac, în urmă cu două săptămâni, asupra zonelor ocupate de rebeli, conform unui raport ONU, citat de BBC.