sua

Reacţiile politicienilor după retrogradarea standardului SUA

După ce au tratat primele zile din august ca pe o obişnuită perioadă de vacanţă, amânând să "deseneze" scenariile de contracarare a eventualelor efecte de contagiune ale noii crize, responsabilii politici şi guvernamentali au oferit ieri primele indicii ale acţiunilor viitoare.

Copos: Planeta Pământ se scufundă. S-a ajuns la vorba mea

George Copos, care deţine mai multe companii pe piaţa românească, susţine că aşa cum declara în 2009 că "planeta Pământ se scufundă", când începuseră să se simtă efectele căderii Lehman Brothers pe piaţa românească, acum cu retrogradarea calificativului SUA chiar crede că s-a ajuns la vorba lui.

Grupul de hackeri Anonymous a atacat site-ul Ministerului sirian al Apărării

Site-ul Ministerului sirian al Apărării era inaccesibil, luni, după un atac al hackerilor din grupul Anonymous, care au protestat astfel faţă de reprimarea, de către regimul de la Damasc, a mişcării de contestare.

UPDATE: Barack Obama susţine că problemele economice ale SUA „pot fi rezolvate”

(Adaugă declaraţiile preşedintelui american)

Obama, încrezător că SUA vor reuşi în Afganistan în pofida accidentului de sâmbătă

Barack Obama a promis luni că Statele Unite vor reuşi în misiunea lor în Afganistan, în pofida decesului a 30 de militari americani în urma prăbuşirii elicopterului în care se aflau, doborât sâmbătă de talibani.

Barack Obama: Problemele economice ale SUA pot fi rezolvate

Preşedintele american, Barack Obama, a declarat luni că problemele cu care se confruntă Statele Unite, al căror rating a fost redus vineri de agenţia Standard & Poor's, "pot fi rezolvate" dar este nevoie de voinţă politică.

HSBC: Situaţia fiscală a SUA este mai rea decât a zonei euro

Situaţia fiscală a Statelor Unite este mai rea decât a zonei euro şi continuă să se agraveze, consideră economistul şef al grupului britanic HSBC, Stephen King, citat de CNBC.

Băncile americane au lichidităţi record, de aproape 1.000 miliarde de dolari

Lichidităţile băncilor americane au atins un nivel record, de 981 miliarde de dolari în săptămâna încheiată la 27 iulie, potrivit datelor Rezervei Federale, de peste trei ori mai mari decât în iulie 2008, înainte de prăbuşirea Lehman Broters şi declanşarea crizei financiare globale.

Titlurile Trezoreriei SUA au urcat luni, fiind considerate plasamente sigure de către investitori

Preţul la care se tranzacţionează titlurile Trezoreriei SUA cu scadenţa la zece ani a crescut luni, iar randamentele au scăzut, după ce Wall Street a deschis în scădere, urmând bursele din Asia şi Europa, în timp ce investitorii au căutat plasamente sigure.

JP Morgan: Retrogradarea SUA ar putea avea impact minim pe termen mediu şi lung

Retrogradarea ratingului SUA de către Standard & Poor's (S&P) ar putea avea impact minim pe termen mediu şi lung, întrucât nu afectează actuala prognoză de creştere economică, însă ar putea cauza turbulenţe pe pieţe în următoarele două săptămâni, potrivit economiştilor JP Morgan.

Ce spun liderii politici din România despre criza economică mondială

Premierul Emil Boc a declarat, luni, că în privinţa politicilor fiscale şi guvernamentale cuvintele de ordine sunt "precauţie şi moderaţie", el arătând că pieţele internaţionale nu sunt calme, dar România are avantajul unei uşoare stabilităţi macroeconomice determinate de măsurile luate anul trecut.

Talibanii au doborât elicopterul american după ce au întins o capcană forţelor speciale

Elicopterul american care s-a prăbuşit sâmbătă în Afganistan, provocând moartea a 30 de militari americani, a fost doborât de talibani care au întins o capcană forţelor speciale ale SUA, transmiţându-le informaţii false, a afirmat luni o sursă guvernamentală afgană.

Bursele din Asia au scăzut puternic luni după retrogradarea ratingului SUA

Bursele din Asia au scăzut luni cu 2-5%, în pofida încercărilor liderilor politici de a tempera prăbuşirea încrederii investitorilor după ce Standard & Poor's (S&P) a retrogradat ratingul Statelor Unite.

Noul val al crizei datoriilor suverane avertizează politicienii să reducă cheltuielile statului

Turbulenţele de pe burse provocate de criza datoriilor în Europa şi retrogradarea SUA sună alarma inclusiv pentru politicienii români: ţineţi în frâu cheltuielile statului ca să supravieţuiască economia.

Antreprenorii români: Oamenii trebuie să conştientizeze că trebuie să aducă fiecare o valoare prin munca depusă

Antreprenorii români spun că au restructurat, au refinanţat şi au învăţat din ultimii trei ani de criză, astfel că au "antrenament" pentru a face faţă unor noi derapaje economice. Reducerea ratingului SUA şi criza datoriilor din Europa ar putea provoca un nou şoc pe pieţele financiare, care să se propage şi în businessul autohton, aşa cum s-a întâmplat în 2008.

Timothy Geithner nu demisionează din funcţia de secretar al Trezoreriei

Secretarul american al Trezoreriei, Timothy Geithner, i-a spus preşedintelui Barack Obama că intenţionează să rămână în această funcţie, a anunţat duminică Departamentul Trezoreriei, punând capăt speculaţiilor privind o eventuală plecare a acestuia.

Standard & Poor’s: Deteriorarea ratingului SUA nu va avea un impact prea mare luni pe pieţe

Şeful diviziei de ratinguri de ţară a Standard & Poor's (S&P), David Beers, a declarat duminică la Fox News că nu se aşteaptă la un "impact prea mare" luni asupra burselor, după o "deteriorare uşoară" a ratingului SUA la AA+, de la nivelul de top AAA.

Wall Street Journal: Retrogradarea SUA va rămâne doar un moment în cronica declinului puterii economice a SUA

Retrogradarea în premieră a ratingului Statelor Unite de la nivelul AAA ar putea genera turbulenţe în pieţe, zilele viitoare, dar va rămâne în istorie doar ca un moment în cronica declinului puterii economice a SUA, potrivit analiştilor contactaţi de Wall Street Journal (WSJ).

Încrederea Asiei şi Europei în dolar nu este afectată, pentru moment, de reducerea ratingului SUA

Statele asiatice îşi vor menţine deţinerile de tilturi de Trezorerie SUA, iar guvernele europene şi-au exprimat încrederea în dolar şi în cea mai mare economie a lumii, după ce Standard & Poor's (S&P) a redus ratingul Statelor Unite la AA+, potrivit unei analize Bloomberg.

Liderul grupului de militari care a comis abuzuri la Abu Ghraib în 2004, eliberat din închisoare

Caporalul american Charles Graner, condamnat la zece ani de închisoare pentru rolul de lider în scandalul abuzurilor comise, în 2004, în închisoarea de la Abu Ghraib, a fost eliberat condiţionat, a anunţat sâmbătă armata americană.

Reacţia pieţelor la reducerea ratingului SUA ar putea fi temperată de criza din zona euro

Dolarul SUA s-ar putea deprecia luni pe pieţele asiatice, odată cu creşterea randamentelor titlurilor de Trezorerie americane, însă orice reacţie declanşată de reducerea ratingului Statelor Unite de către S&P va fi temperată de criza datoriilor de stat din zona euro.

Financial Times: Cronologia retrogradării istorice a ratingului Statelor Unite

Ziarul Financial Times a trecut în revistă principalele evenimente care s-au succedat săptămâna aceasta, culminând cu retrogradarea istorică a ratingului Statelor Unite, informează Ziarul Financiar.

SUA, exclusă din clubul select al lumii. Ce ţări sunt acum în faţa Statelor Unite

Deşi cele mai puternice trei agenţii de evaluare financiară din lume - Moody’s, Fitch şi Standard&Poor’s (S&P) - sunt controversate, iar unii analişti economici le fac părtaşe la declanşarea crizei financiare mondiale din 2008, notele date de ele statelor şi companiilor interesează pe toată lumea. Tocmai de aceea, retrogradarea SUA de către S&P, pentru prima dată în istorie, a surprins pe toată lumea, iar consecinţele sunt aşteptate abia luni, la deschiderea burselor.

Soldat american condamnat la trei ani de detenţie, în cazul uciderii unor afgani pentru amuzament

Unul dintre cei cinci militari din cadrul unei brigăzi americane acuzaţi că au executat trei civili afgani pentru a se amuza, la începutul lui 2010, a fost condamnat vineri la trei ani de închisoare, de un tribunal militar, după ce a încheiat un acord cu acuzarea.

Casa Albă face apel la partide să se unească pentru binele economiei

Casa Albă a făcut apel sâmbătă la unitatea partidelor Democrat şi Republican pentru a restabili situaţia economică şi bugetară a ţării, la o zi după reducerea ratingului Statelor Unite pentru prima dată în istorie.

Membri ai unităţii SEAL care l-a ucis pe ben Laden, printre militarii din elicopterul prăbuşit în Afganistan

Peste 20 dintre membrii unităţii de elită SEAL care l-a ucis pe liderul al-Qaida Osama ben Laden ar figura printre cei 31 de militari americani morţi în Afganistan, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după doborârea elicopterului lor de către talibani, relatează Sky News.

Londra: Reducerea ratingului SUA justifică măsurile de austeritate ale Guvernului britanic

Reducerea ratingului Statelor Unite de către Standard&Poor's "justifică" măsurile de austeritate drastice decise de Guvernul britanic pentru a diminua deficitul public, a apreciat sâmbătă Downing Street.

Patru companii care au un rating mai bun decât SUA

În vâltoarea crizei, multe companii americane şi-au pierdut ratingul maxim, iar acum a venit şi rândul "marii corporaţii" numită America. Înainte de asta, agenţia de evaluare financiară S&P scăzuse ratingul mai multor companii americane, printre care Berkshire Hathaway, GE şi Pfizer.

China, cel mai mare deţinător de obligaţiuni americane din lume, cere socoteală Statelor Unite

După ce SUA au pierdut "triplul A", China consideră că are dreptul să ceară "Statului federal să atace problema structurală a datoriei", informează Ziarul Financiar.

15% din populaţia SUA, ajutată de stat să-şi procure hrana. Care sunt statele americane care depind cel mai mult de bonuri alimentare

Aproape 46 de milioane de americani, adică 15% din populaţie, trăiau în aprilie 2011 graţie bonurilor alimentare, a anunţat vineri Departamentul american al agriculturii. Această cifră nemaiatinsă până în prezent reprezintă o creştere cu 2,5% din mai 2010 până în aprilie 2011, informează Ziarul Financiar.

Londra: Reducerea ratingului SUA era complet previzibilă. Situaţia e destul de solidă

Ministrul britanic al Comerţului, Vince Cable, a apreciat sâmbătă că reducerea ratingului Statelor Unite de către Standard&Poors era "complet previzibilă", după lupta din Congresul american pentru ridicarea plafonului datoriei publice.

Analişti: Reducerea ratingului SUA nu este un mare şoc. Nu va avea un impact semnificativ

Reducerea ratingului Statelor Unite de către Standard & Poor’s (S&P) la AA+ "nu este un mare şoc", şi deşi pieţele de capital vor pune presiune pe dolar şi pe piaţa titlurilor de Trezorerie acestea nu vor fi accentuate, potrivit mai multor analişti contactaţi de Reuters.

Ce se va întâmpla luni la burse după retrogradarea SUA

Situaţia de luni pe burse după retrogradarea ratingului SUA de către Standard&Poor's va depinde foarte mult de reacţia liderilor europeni, afirmă analistul Laurean Lungu.

Franţa are încredere totală în soliditatea economiei americane

Franţa "are încredere totală în soliditatea economiei americane", a declarat sâmbătă ministrul francez al Economiei, Francois Baroin, primul oficial european care reacţionează la reducerea ratingului Statelor Unite de către Standard&Poors.

SUA recomandă cetăţenilor americani să părăsească imediat Siria

Statele Unite au cerut vineri tuturor cetăţenilor americani să "părăsească imediat" Siria, din cauza violenţelor care marchează revolta împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad.

Cinci poliţişti din SUA, găsiţi vinovaţi de uciderea a doi civili după uraganul Katrina

Cinci poliţişti din New Orleans (Louisiana, sudul SUA), au fost găsiţi vinovaţi vineri de uciderea a două persoane în timpul haosului care a urmat uraganului Katrina, din august 2005, şi că au încercat să muşamalizeze crimele.

Ce sunt agenţiile de rating şi de ce economia întregii lumi depinde de ele

Decizia istorică a agenţiei de evaluare financiară Standard's&Poor's de a retrograda ratindul SUA, de la maximul “AAA” la “AA+” a venit pe neaşteptate, în condiţiile în care celelelte două intituţii, Fitch şi Moody’s confirmaseră ratingul în urmă cu câteva zile. Deşi a evitat pentru moment intrarea în incapacitate de plată, analiştii financiari susţin că retrogradarea va afecta revenirea economică a Statelor Unite şi va face ca ţara să se împrumute la preţuri mult mai mari.

Care sunt deosebirile între criza provocată de căderea Lehman Brothers din 2008 şi cea de acum

Încă nu se ştie dacă lumea financiară va mai trece printr-un episod la fel de dramatic ca cel din toamna anului 2008 când prăbuşirea Lehman Brothers a antrenat ca într-un domino căderea unor instituţii financiare cu active de sute de miliarde de dolari şi istorie de secole, dar există analişti care fac o paralelă între septembrie 2008 şi august 2011.

Un avion a fost evacuat în SUA după o scrisoare de ameninţare, dar nu s-a descoperit explozibil

Un avion al companiei US Airways, care se pregătea se decoleze din Philadelphia cu 157 de pasageri la bord, a fost evacuat vineri, din cauza unei scrisori de ameninţare, dar în timpul percheziţiei aparatului nu a fost găsit "nici un explozibil", iar ancheta s-a încheiat, a anunţat FBI.

August, luna evenimentelor majore care au întors cursul istoriei

Întregul calendar politic european este construit în jurul ideii că nimic nu se întâmplă, sau nu ar trebui lăsat să se întâmple în august. Dar istoria ne demonstrează că liderii europeni se păcălesc singuri crezând că august este o lună sigură în care pot fugi la mare sau la munte, potrivit Ziarului Financiar.