Economic

România, aproape de a semna acordul privind piaţa de energie cu Ungaria şi Austria

România este aproape de semnarea unui acord cu Ungaria şi Austria în vederea înfiinţării unei pieţe regionale de energie şi are discuţii în acest sens şi cu Grecia şi Bulgaria, a declarat, marţi, ministrul Economiei, Adriean Videanu, la o conferinţă pe tema restructurării sectorului de energie.

Bursele de pe pieţele emergente au revenit marţi la nivelul anterior prăbuşirii Lehman Brothers

Bursele de pe pieţele emergente au atins, în prima parte a sesiunii de marţi, maximul ultimelor 12 luni, indicele global calculat de MSCI revenind la nivelul anterior falimentului Lehman Brothers, din 15 septembrie 2008.

România a urcat în clasamentul mondial al competitivităţii economice

România ocupă în acest an locul al 64-lea în lume după competitivitatea economiei, în urcare cu patru poziţii faţă de anul trecut, înregistrând punctaje slabe în ceea ce priveşte infrastructura, sănătatatea sau educaţia, potrivit unui clasament de 133 de state realizat de Forumul Economic Mondial.

ING Bank România anticipează o creştere economică de 1,6% pentru 2010

Analiştii ING Bank au revizuit în urcare estimările privind evoluţia economiei în 2010, de la o contracţie a PIB-ului de 0,6% la un avans de 1,6%, dar au înrăutăţit perspectivele pentru 2011, de la o creştere de 2,6% la 0,9%, considerând în principal că ajustarea va fi lentă pe partea fiscală.

Vânzările auto din China au crescut în august cu peste 80%

Vânzările auto din China au crescut în august cu 81,7%, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008, cererea fiind susţinută de îmbunătăţirea încrederii şi de politicile guvernamentale, potrivit datelor unui institut chinez de cercetări.

Danone reduce cantităţile şi preţurile produselor

Danone, cel mai mare producător de iaurturi din lume, a redus cantităţile şi preţurile produselor lactate, pentru a creşte cota de piaţă a grupului francez în Statele Unite şi Europa de Est, transmite Bloomberg.

Petrom a redus luni preţul carburanţilor

Petrom (SNP) a redus, luni, preţul carburanţilor, cu trei bani pe litru, a anunţat compania petrolieră.

Acţionarii FP au aprobat oferta Franklin Templeton pentru administrarea Fondului

Acţionarii Fondului Proprietatea au aprobat, luni, oferta Franklin Templeton şi contractul privind administrarea Fondului, potrivit unor surse din acţionariat.

Restanţele la creditele de minim 20.000 de lei au crescut în iulie

Sumele restante la împrumuturile de minim 20.000 de lei au totalizat în iulie 6,076 miliarde de lei, în creştere cu 4,45% faţă de iunie şi cu 82,8% comparativ cu finele anului trecut, potrivit raportărilor la Centrala Riscurilor Bancare (CRB) de la Banca Naţională a României (BNR).

Beneficiarii ajutoarelor de stat la privatizare, păsuiţi cu până la 2 ani

AVAS ar putea prelungi, cu până la doi ani, perioada în care firmele care au beneficiat de ajutoare de stat, în urma privatizării, sunt obligate să finalizeze programele de restructurare şi de investiţii asumate, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă.

Leul ar putea scădea, în lipsa reducerii salariilor bugetare către nivelurile din mediul privat

Piaţa valutară ar putea consemna presiuni negative asupra leului, dacă salariile din sectorul public nu scad până la niveluri similare cu cele din mediul privat, potrivit unei analize ING.

Coaliţia a discutat despre memorandumul pentru modernizarea drumurilor

Liderii coaliţiei au discutat despre memorandumul care urmează să intre în Guvern, legat de finanţarea modernizării a 10.000 de kilometri de drumuri judeţene în perioada următoare, a declarat, luni, vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur, după şedinţa reprezentanţilor PSD şi PDL.

Cea mai grea toamnă din ultimii 10 ani pentru economia romanească

Cea mai grea toamnă din ultimul deceniu vine cu o întrebare crucială pentru mediul de business: sunt şanse să revenim pe creştere până la sfârşitul anului sau ne scufundăm şi mai adânc în recesiune.

Ordonatorii de credite nu acordă, în 2010, spor de 75% pentru munca suplimentară

Ordonatorii de credite nu vor acorda, anul viitor, premii lunare salariaţilor cu performanţe în activitate şi nici nu vor plăti un spor de 75% din salariul de bază pentru munca presată peste programul normal de lucru, restricţiile fiind incluse în proiectul final al legii salarizării bugetarilor.

Acord pentru consolidarea reglementărilor bancare

Băncile centrale din 27 de state importante au încheiat un acord referitor la o serie de măsuri prin care vor consolida sistemul de supravegere, managementul riscului şi regulile care guvernează sectorul bancar, afectat de criză.

Imobiliarele lui Patriciu din Germania s-au depreciat cu 160 de milioane de euro

Valoarea de piaţă a proprietăţilor aflate în portofoliul fondurilor germane de investiţii Deutsche Land şi Rutley, în care omul de afaceri Dinu Patriciu a devenit acţionar în vara acestui an, a continuat să scadă iîn primul semestru al acestui an, diferenţele din reevaluarea activelor arătând o depreciere de circa 140 de milioane de lire sterline (160 mil. euro), informează Ziarul Financiar.

Guvernul estimează un plus imediat de peste 950 milioane lei din măsurile asumate pentru cheltuieli

Guvernul estimează că prin soluţiile de reducere a costurilor, asumate în Parlament, precum zile libere fără plată, reorganizarea agenţiilor şi limitarea cumulului salariu-pensie, va obţine în 2009 un plus de 954,4 milioane lei la bugetul consolidat, estimarea pentru următorii ani fiind însă redusă.

Prima de casare pentru scoaterea din uz a tractoarelor, majorată

Guvernul a decis ca prima de casare care va fi acordată, prin programul "Rabla", pentru tractoare şi maşini agricole să fie majorată de la maximum 5.000 de lei, limită prevăzută în varianta iniţială, la cel mult 17.000 lei, introdusă în proiectul de lege final pentru care îşi va asuma răspunderea.

FMI a acordat R. Moldova un împrumut de peste 140 de milioane de dolari

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a acordat Republicii Moldova un credit de peste 140 de milioane de dolari, în pofida crizei politice din această ţară, a declarat pentru PRO TV Chişinău viceguvernatorul băncii naţionale, Marin Molosag.

China va continua politica de stimulare a economiei

China va continua politica de stimulare a economiei, întrucât redresarea nu este încă solidă, a declarat, duminică, ministrul de Finanţe, Xie Xuren.

AIG vinde parţial divizia de management al activelor către Pacific Century

American International Group (AIG) a convenit vânzarea unei părţi din divizia de management al activelor către Pacific Century Group, al magnatului Richard Li din Hong Kong, pentru 500 de milioane de dolari.

Elena Udrea a vizitat Băile Tuşnad

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a vizitat, sâmbătă, staţiunea Băile Tuşnad, pentru a vedea stadiul lucrărilor de amenajare a unui centru wellness, prin consolidarea şi extinderea clădirii Casei de Cultură, proiect finanţat de ministerul pe care îl conduce.

Tudor Chirilă de la Vama vrea să vândă acţiuni BVB cu un câştig de 100.000 lei

Tudor Chirilă, solistul trupei Vama, vrea să vândă cu 450.000 de lei acţiunile Bursei de Valori Bucureşti (BVB) pe care le-a cumpărat la jumătatea lunii iulie, pentru 363.000 de lei.

China, India, Brazilia şi Rusia vor suplimenta rezervele FMI cu 80 de miliarde de dolari

Marile state cu economii emergente, China, India, Brazilia şi Rusia, s-au angajat, vineri, să aloce 80 de miliarde de dolari pentru suplimentarea rezervelor Fondul Monetar Internaţional (FMI), parte a unui program de majorare a fondurilor instituţiei cu 500 de miliarde de dolari, transmite Reuters.

Ancheta privind Google Italia se extinde la nivelul grupului american

Autoritatea antitrust italiană extinde investigaţia împotriva Google Italia privind abuzul de poziţie dominantă pe piaţa căutărilor online, pentru a include şi grupul american Google, a anunţat, vineri, instituţia.

Air France vrea să concedieze 1.500 de angajaţi pentru a reduce cheltuielile

Compania Air France, divizie a Air France-KLM, a anunţat că vrea să recurgă la concedierea voluntară a 1.500 de angajaţi pentru a reduce cheltuielile şi a-şi adapta operaţiunile la activitatea scăzută din sectorul transportului de pasageri şi marfă.

FMI a îmbunătăţit prognoza de creştere economică globală pentru 2010

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit, vineri, în sens pozitiv, prognozele de creştere economică globală, de la -1,4% la -1,3% pentru 2009 şi, respectiv, de la 2,5% la 2,9% pentru 2010, potrivit unui document al instituţiei, citat de Reuters.

Insulele Cayman, cunoscutul paradis fiscal, în pragul falimentului

Insulele Cayman, al cincilea centru financiar din lume, în funcţie de capitalul rulat, au ajuns în pragul falimentului din cauza crizei economice internaţionale, potrivit publicaţiei britanice The Guardian.

Colapsul Lehman Brothers, facilitat de o eroare de comunicare între SUA şi Marea Britanie

Colapsul băncii americane Lehman Brothers, elementul declanşator al celei mai mari crize financiare de după cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost facilitat de o problemă de comunicare între autorităţile din SUA şi cele din Marea Britanie, potrivit The Guardian.

Renunţarea timpurie la măsurile de stimulare ar putea afecta relansarea economiei

Revenirea economiei mondiale ar putea fi împiedicată dacă guvernele renunţă prea devreme la măsurile de stimulare, ceea ce ar putea avea efecte negative asupra dezvoltării şi şomajului, a declarat şeful Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn.

Românii mănâncă mai puţină carne de vită decât ceilalţi europeni

Carnea de vită reprezintă 10% din consumul de carne din România, faţă de 40% media în UE, românii consumând doar 2,6 kg de carne de vită pe locuitor în primele cinci luni ale acestui an, potrivit datelor Ministerului Agriculturii.

Ford prezintă noul C-Max la Frankfurt

Ford prezintă la Salonul Auto de la Frankfurt, la jumătatea lunii septembrie, noua generaţie a monovolumului C-Max, care va fi lansat în România în a doua jumătate a anului viitor, a anunţat importatorul Ford pe plan local, compania Romcar.

Peugeot Citroen analizează posibilitatea formării unui parteneriat cu Mitsubishi

Constructorul francez de automobile PSA Peugeot Citroen analizează posibilitatea formării unui parteneriat cu grupul auto japonez Mitsubishi, potrivit publicaţiei La Tribune, preluată de Reuters.

Salariul mediu net a crescut în iulie cu 11 lei

Câştigul salarial mediu net a crescut în luna iulie cu 11 lei, sau 0,8%, la 1.390 de lei, cea mai mare valoare, de 3.400 lei, fiind înregistrată în activităţile de transporturi aeriene, iar cea mai redusă în industria de prelucrare a lemnului, unde indicatorul s-a plasat la 807 lei.

Daimler vrea să reducă în acest an cheltuielile cu peste 4 miliarde de euro

Grupul auto german Daimler, producătorul Mercedes, intenţionează să reducă în acest an cheltuielile cu peste patru miliarde euro şi estimează că performanţele din 2010 vor fi superioare celor din 2009.

Nokia va permite accesul dezvoltatorilor externi de aplicaţii IT la platformele sale de software

Nokia va permite accesul dezvoltatorilor externi de aplicaţii informatice la platformele sale de software, pentru a îmbunătăţi numărul şi calitatea serviciilor oferite pe telefoanele mobile produse de grup.

Porsche Panamera, disponibil în România

Primul sedan din istoria producătorului de maşini sport de lux Porsche, denumit Panamera, va fi lansat în România pe 10 septembrie, la preţuri cuprinse între 97.738 euro şi 138.000 euro, inclusiv TVA, a anunţat importatorul, compania Porsche România.

Bogaţii se mută în Elveţia pentru a evita impozitarea şi creşterile taxelor

Bogaţii se orientează din ce în ce mai des către stabilirea în Elveţia, speriaţi de creşterea taxelor din ţările de domiciliu şi de erodarea principiilor secretului bancar pentru nerezidenţi, potrivit diviziei elveţiene de private banking a grupului HSBC Holdings, transmite Bloomberg.

BCE menţine dobânda cheie la 1% şi anunţă o operaţiune de finanţare a băncilor

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi să menţină rata dobânzii de politică monetară la 1%, nivelul minim istoric, conform cu aşteptările analiştilor, şi a anunţat că va pune la dispoziţia băncilor fonduri nelimitate prin intermediul unei operaţiuni monetare în luna septembrie.

Ucraina va majora anul viitor cu 65%-70% taxele de tranzit pentru gazele naturale ruseşti

Autorităţile de la Kiev vor majora anul viitor taxele impuse pentru tranzitul gazelor naturale ruseşti pe teritoriul Ucrainei cu 65%-70%, în funcţie de evoluţia preţului petrolului, a declarat premierul ucrainean, Iulia Timoşenko.