Sport

Gheorghe Constantin: Peseiro a fost eliminat pentru că a părăsit spaţiul tehnic

Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că antrenorul Jose Peseiro a fost eliminat şi trimis în tribună de abitrul Alexandru Tudor la finalul meciului Rapid - Dinamo, pentru că a părăsit spaţiul tehnic.

Boca a solicitat reprogramarea meciului cu Farul

Preşedintele clubului Poli Iaşi, Sorin Boca, a declarat, luni, că a depus un memoriu la Comisia de Disciplină a FRF prin care a solicitat ca partida cu Farul să fie reprogramată, după ce meciul nu s-a disputat din cauza unor probleme la instalaţia de nocturnă.

Dănciulescu: Greşelile din finalul partidei au scris soarta partidei

Atacantul dinamovist Ionel Dănciulescu a declarat, luni, că este dezamăgit de faptul că echipa sa nu a reuşit să se impună în derbiul cu Rapid, deşi a condus cu 1-0, considerând că greşelile făcute pe final au decis soarta partidei.

Lobonţ: Am rămas cu un gust amar

Portarul echipei Dinamo, Bogdan Lobonţ, a declarat că este dezamăgit de înfrângerea suferită, duminică, în derbiul cu Rapid, mai ales după ce "alb-roşii" conduceau cu scorul de 1-0 cu 20 de minute înainte de finalul partidei.

Colţescu şi Florescu, opriţi de la delegări până la finalul turului

Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că centralul Sebastian Colţescu şi asistentul Costin Florescu vor fi opriţi de la delegări până la finalul turului, în urma greşelilor comise în meciul Gaz Metan Mediaş - FC Braşov.

Inter Milano a câştigat Supercupa Italiei

Formaţia Internazionale Milano, la care este legitimat şi Cristian Chivu, a câştigat, duminică, Supercupa Italiei, primul trofeu al sezonului şi primul obţinut sub comanda noului antrenor Jose Mourinho, după ce a învins, cu scorul de 8-7, după executarea loviturilor de departajare, echipa AS Roma.

Rednic: Felicit adversarul, dar cred că un rezultat de egalitate ar fi fost mai echitabil

Antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, Mircea Rednic, a declarat, duminică, după înfrângerea din partida cu Rapid, scor 1-2, că un rezultat de egalitate ar fi fost mai echitabil, dar a ţinut să-i felicite pe adversari.

Peseiro: Am meritat să câştigăm

Antrenorul portughez al echipei Rapid, Jose Peseiro, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că echipa sa a meritat victoria în derbiul cu Dinamo, scor 2-1 (0-0), din cadrul etapei a V-a a Ligii I.

Dusan Uhrin jr. contestă eliminarea lui Latovlevici

Antrenorul Dusan Uhrin jr. a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că eliminarea jucătorului Iasmin Latovlevici, din minutul 50 al partidei Gloria Buzău - FC Timişoara, scor 1-2 (0-2), a fost gratuită.

Rapid a învins Dinamo, scor 2-1, şi a trecut pe primul loc în clasament

Formaţia Rapid a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-0), echipa Dinamo, în derbiul etapei a V-a a Ligii I, şi a trecut pe primul loc în clasamentul actualei ediţii de campionat.

Hizo: Mă bucur că am reuşit să avem o prestaţie excelentă în faţa unei echipe bune

Tehnicianul formaţiei FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat, duminică seară, după victoria, cu scorul de 2-1, din meciul cu CFR Cluj, că se bucură mai ales deoarece jucătorii săi au reuşit să aibă o prestaţie excelentă în faţa unei echipe bune.

Andone: Am pierdut astăzi pe greşeli personale

Tehnicianul echipei CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat, duminică, după înfrângerea, cu scorul de 2-1, din meciul cu FC Vaslui, că formaţia sa a pierdut această partidă din cauza unor greşeli persoanle.

FC Timişoara a câştigat, la Buzău, primul meci în deplasare, scor 2-1

FC Timişoara a obţinut, duminică, prima victorie în deplasare din acest sezon, după succesul înregistrat în partida cu Gloria Buzău, scor 2-1 (2-0), din cadrul etapei a V-a a Ligii I.

Programul partidelor din manşa secundă a turului doi preliminar al Cupei UEFA

Programul partidelor care se vor disputa marţi şi joi în manşa secundă a turului doi preliminar al Cupei UEFA:

FC Vaslui a învins campioana en-titre CFR Cluj, scor 2-1

Formaţia FC Vaslui a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), campioana en-titre CFR Cluj, într-un meci din etapa a V-a a Ligii I.

Becali: Ionescu va avea salariu de 120.000 de euro pe an, care va creşte treptat

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat că mijlocaşul Andrei Ionescu, transferat de la echipa Universitatea Craiova, va avea salariu de 120.000 de euro pe an, care va creşte treptat.

Cinci participări româneşti mai slabe ca număr de medalii decât JO-2008

Cinci dintre cele 19 participări ale României la Jocurile Olimpice de vară au fost mai slabe ca număr total de medalii decât JO de la Beijing, competiţie la care delegaţia română a obţinut opt medalii, dintre care patru de aur, una de argint şi trei de bronz.

Mititelu: Jucătorii s-au bucurat de plecarea lui Andrei Ionescu

Patronul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că jucătorii antrenaţi de Nicolo Napoli s-au bucurat de plecarea lui Andrei Ionescu la Steaua, din cauza caracterului acestuia.

Montanari despre cazul Mutu: Este clar că a fost o răzbunare fără baze legale

Avocatul italian Marco Montanari, care îl reprezintă pe fotbalistul Adrian Mutu în cazul legat de despăgubirile pe care acesta trebuie să i le plătească grupării Chelsea, a declarat că românul a fost victima discriminării şi a unei răzbunări fără baze legale, informează News of the World.

Boca: În proporţie de 99,99 la sută meciul cu Farul se va juca

Preşedintele clubului Poli Iaşi, Sorin Boca, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că, partida cu Farul Constanţa, din cadrul etapei a V-a, care nu s-a disputat din cauza nefuncţionării instalaţiei de nocturnă, "se va juca în proporţie de 99,99 la sută".

România – locul al 17-lea în clasamentul pe medaliil la JO

România a terminat ediţia a 29-a a Jocurilor Olimpice de la Beijing pe locul al 17-lea în clasamentul pe medalii, cu un total de 8 medalii, 4 de aur, 1 de argint şi 3 de bronz.

Meciul Poli Iaşi – Farul Constanţa s-ar putea rejuca (surse)

Partida din etapa a V-a a Ligii I, Poli Iaşi - Farul Constanţa, care nu s-a mai disputat din cauza nefuncţionării instalaţiei de nocturnă a stadionului "Emil Alexandrescu", s-ar putea rejuca, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal.

Dancu: Am procedat regulamentar

Observatorul de joc al partidei Poli Iaşi - Farul Constanţa, Mircea Dancu, a declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, că a procedat corect atunci când a decis neînceperea meciului de la Iaşi, din etapa a V-a a Ligii I, după 30 de minute de aşteptare.

Oficialii EON şi Luxten susţin că nu au nicio vină

Reprezentanţii companiilor Luxten şi EON Iaşi au declarat, sâmbătă, că firmele pe care le reperzintă nu au nicio vină pentru nefuncţionarea instalaţiei de nocturnă a stadionului "Emil Alexandrescu" înaintea partidei Politehnica Iaşi - Farul Constanţa.

Gigi Becali: Andrei Ionescu a fost achiziţionat de Steaua

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că mijlocaşul formaţiei Universitatea Craiova, Andrei Ionescu, a fost achiziţionat de gruparea "roş-albastră" contra sumei de 500.000 de euro şi 50 la sută dintr-un viitor transfer.

Ion Marin: Nu ne-am propus să câştigăm în asemenea fel

Antrenorul Ion Marin a declarat, sâmbătă, că îi pare rău pentru cele întâmplate şi că nu şi-a dorit să câştige în asemenea fel partida Poli Iaşi - Farul Constanţa, din cadrul etapei a V-a a Ligii I, care nu s-a mai disputat din cauza unor probleme apărute la instalaţia de nocturnă a stadionului.

Echipajul Deletraz/Fassler a câştigat prima cursă FIA GT din cadrul Bucharest City Challenge 2008

Echipajul Jean Denis Deletraz/Marcel Fassler a câştigat, sâmbătă, prima cursă FIA GT din cadrul competiţiei Bucharest City Challenge 2008, desfăşurată pe circuitul amenajat în jurul Palatului Parlamentului.

Popa: Cred că este trădare, o lucrătură

Antrenorul Ionuţ Popa a declarat, sâmbătă, că, în opinia sa, este vorba despre "o trădare", "o lucrătură" după ce partida Poli Iaşi - Farul Constanţa, din cadrul etapei a V-a a Ligii I, nu s-a disputat din cauza instalaţiei de nocturnă a stadionului "Emil Alexandrescu", care nu a funcţionat.

Boca: Arbitrul trebuia să aştepte 60 de minute

Preşedintele clubului Poli Iaşi, Sorin Boca, a declarat, sâmbătă, că arbitrul partidei cu Farul Constanţa, Istvan Kovacs, trebuia să aştepte 60 de minute pentru a decide neînceperea meciului.

Lăcătuş: Toţi jucătorii sunt cu gândul la meciul cu Galatasaray

Antrenorul echipei Steaua, Marius Lăcătuş, a declarat, sâmbătă, după remiza din deplasare cu formaţia Gloria Bistriţa, scor 2-2, că jucătorii săi sunt cu gândul la partida cu Galatasaray Istanbul din manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor.

Becali: Sunt mulţumit de rezultat

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, sâmbătă, la Sport.ro, că este mulţumit de rezultatul înregistrat la Bistriţa, scor 2-2, mai ales că echipa sa nu a jucat rău într-un meci care nu era vital.

Partida Poli Iaşi – Farul Constanţa nu s-a mai disputat

Arbitrul Istavan Kovacs a decis ca partida dintre echipele Poli Iaşi şi Farul Constanţa, din etapa a V-a a Ligii I, să nu se dispute din cauza problemelor la instalaţia de nocturnă a stadionului "Emil Alexandrescu".

Tabloul medaliilor de la JO, după 15 zile de competiţie (Video)

Tabloul medaliilor de la Jocurile Olimpice de la Beijing, după 15 zile de competiţie, perioadă în care au avut loc 290 de finale:

Oţelul a fost învinsă la Craiova, scor 1-0

Formaţia Oţelul Galaţi a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa Universitatea Craiova, într-o partidă din etapa a V-a a Ligii I, suferind astfel prima înfrângere în acest sezon.

Gloria Bistriţa – Steaua Bucureşti, scor 2-2

Steaua a terminat la egalitate, sâmbătă, în deplasare, scor 2-2 (1-1), cu formaţia Gloria Bistriţa, într-un meci din etapa a V-a a Ligii I.

Bozovici şi Boya, scoşi din lotul Rapidului pentru derbiul cu Dinamo

Directorul general al FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, că jucătorii Vladimir Bozovici şi Pierre Boya au fost amendaţi şi scoşi din lotul pentru meciul cu Dinamo, după ce fotbaliştii au petrecut în noaptea de joi spre vineri într-un club din Bucureşti.

Raţ, în vizorul clubului Betis

Fotbalistul echipei Şahtior Doneţk, Răzvan Raţ, se află în atenţia clubului Betis Sevilla, ca variantă de rezervă în cazul în care gruparea spaniolă nu va reuşi să îl transfere pe mijlocaşul Jose Manuel Jimenez Ortiz "Mane", de la Almeria, informează cotidianul Marca.

Alexandru Tudor va arbitra derbiul Rapid – Dinamo

Arbitrul FIFA Alexandru Tudor va conduce la centru derbiul etapei a V-a a Ligii I, Rapid - Dinamo, care se va disputa duminică, de la ora 20.45, pe stadionul "Giuleşti-Valentin Stănescu", informează site-ul oficial al Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Obreja vrea să se adreseze Tribunalului de la Lausanne

Preşedintele FR de Box, Rudel Obreja, suspendat de forul mondial (AIBA) din funcţia de delegat tehnic la Jocurile Olimpice de la Beijing, pe motiv de "posibile tentative de manipulare" a arbitrilor, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că se va adresa Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Iosif Chirilă / Andrei Cuculici pe locul 6 la canoe dublu 500 m

Echipajul de canoe dublu Iosif Chirilă / Andrei Cuculici s-a clasat, sâmbătă, pe locul al şaselea în finala probei pe distanţa de 500 m din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing, informează site-ul oficial al competiţiei.