CELE MAI NOI ARTICOLE

Ponta: BNR a reuşit, împreună cu Guvernul, să menţină cursul sub control, dar nu a fost uşor

Banca Naţională (BNR) a reuşit, împreună cu Guvernul, să menţină sub control evoluţia cursului de schimb valutar, ceea ce "nu a fost uşor", în contextul presiunilor din regiune înaintea alegerilor din Grecia, a declarat la Viena premierul Victor Ponta.
Ponta: BNR a reuşit, împreună cu Guvernul, să menţină cursul sub control, dar nu a fost uşor

Mircea Diaconu spune că va renunţa la funcţia de ministru dacă pierde procesul cu ANI

Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, luni, la sediul PNL, că va renunţa la funcţia de ministru dacă va pierde procesul cu Agenţia Naţională de Integritate.
Mircea Diaconu spune că va renunţa la funcţia de ministru dacă pierde procesul cu ANI

Plumb: Taxa auto, în analiză. Trebuie să ţinem cont că şase milioane de oameni sunt în pragul sărăciei

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, luni, că taxa de primă înmatriculare este în analiză, dar mesajul său către grupul tehnic a fost că trebuie să se ţină cont de faptul că în România sunt şase milioane de oameni în pragul sărăciei şi trebuie să fie sprijiniţi.
Plumb: Taxa auto, în analiză. Trebuie să ţinem cont că şase milioane de oameni sunt în pragul sărăciei

Blaga, întrebat dacă i-a luat apărarea lui Udrea: E nepermis să jigneşti colegi pe care îi aplaudai

Şeful campaniei electorale a PDL, Vasile Blaga, a fost întrebat, luni, dacă în şedinţa PDL i-a luat apărarea Elenei Udrea, el răspunzând că "este un pic nepermis să jigneşti nişte colegi pe care îi aplaudai ieri, mai ales când e vorba, totuşi, de o doamnă".
Blaga, întrebat dacă i-a luat apărarea lui Udrea: E nepermis să jigneşti colegi pe care îi aplaudai

Linie specială de transport RATB pentru B’estfest Summer Camp 2012

RATB pune la dispoziţia persoanelor care vor să participe la B'estfest Summer Camp 2012, un festival care se desfăşoară între 6 şi 8 iulie, în comuna Tunari, autobuze speciale ce vor circula pe toată durata evenimentului, informează organizatorii, Emagic.
Linie specială de transport RATB pentru B'estfest Summer Camp 2012

Ponta, zâmbind: De ce protestează domnul Patapievici? Nu înţeleg. Nu vreau să-l schimb

Premierul Victor Ponta, aflat în Austria, a avut o discuţie amicală cu directorul Institutului Cultural Român din Viena, Carmen Bendowski, aflată la Forumul economic România-Austria, pe care a întrebat-o de ce protestează şeful ICR şi a spus, zâmbind, că el nu vrea să îl schimbe pe Patapievici.
Ponta, zâmbind: De ce protestează domnul Patapievici? Nu înţeleg. Nu vreau să-l schimb

Blaga evită să spună dacă va candida la şefia PDL

Şeful campaniei electorale a PDL, Vasile Blaga, a evitat, luni, să spună dacă va candida la şefia PDL şi, întrebat dacă ezită să candideze de teama unui eşec la alegerile parlamentare, el a susţinut că nu a pus niciodată în balanţă cariera personală cu bunul mers al partidului.
Blaga evită să spună dacă va candida la şefia PDL

Comisia juridică din Senat: Demiterea preşedintelui, cu majoritatea celor care merg la referendum

Comisia juridică a Senatului a aprobat, luni, propunerea legislativă care modifică Legea referendumului astfel încât demiterea preşedintelui să se poată realiza prin votul majorităţii voturilor valabil exprimate la referendum, urmând ca proiectul să intre luni în dezbaterea plenului.
Comisia juridică din Senat: Demiterea preşedintelui, cu majoritatea celor care merg la referendum

Roberta Anastase: Nu mă gândesc la o funcţie în conducerea PDL

Prim-vicepreşedintele demisionar al PDL Roberta Anastase a declarat, luni, că nu se gândeşte la o funcţie în viitoarea conducere a partidului.
Roberta Anastase: Nu mă gândesc la o funcţie în conducerea PDL

Fost consilier al Băncii Angliei: Alegerile din Grecia sunt „un spectacol secundar”, lupta pentru euro se duce în Spania

Rezultatul alegerilor din Grecia reprezintă numai "un spectacol secundar", lupta pentru prevenirea destrămării zonei euro fiind purtată în Spania, consideră economistul Mario Blejer, fost consilier al Băncii Angliei care a preluat şefia băncii centrale argentiniene după falimentul ţării, în 2001.
Fost consilier al Băncii Angliei: Alegerile din Grecia sunt

Patapievici, invitat luni la Parlament, de liderii Grupurilor Parlamentare PSD şi PNL. Întâlnirea a fost anulată

Horia-Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), a fost invitat de liderii Grupurilor Parlamentare PSD şi PNL, Ilie Sârbu şi Puiu Haşotti, luni, de la ora 15.00, la Palatul Parlamentului, pentru un dialog pe tema Ordonanţei prin care institutul trece în autoritatea Senatului. Întâlnirea s-a anulat după ce aceştia nu au ajuns la un acord comun cu privire la participarea presei la şedinţă şi a numărului de invitaţi.
Patapievici, invitat luni la Parlament, de liderii Grupurilor Parlamentare PSD şi PNL. Întâlnirea a fost anulată

Anastase: Ideea cu Ungureanu preşedinte al PDL este nerealistă. El nu e membru al partidului

Prim-vicepreşedintele demisionar al PDL Roberta Anastase a declarat, luni, că ideea că fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu ar putea fi viitorul preşedinte al PDL este una "nerealistă", având în vedere că Ungureanu nu este membru al partidului, iar alegerile au loc în interiorul formaţiunii.
Anastase: Ideea cu Ungureanu preşedinte al PDL este nerealistă. El nu e membru al partidului

Carrefour s-ar putea retrage şi din alte ţări, după ce a ieşit de pe piaţa din Grecia

Carrefour nu va putea să-şi menţină prezenţa pe toate pieţele pe care operează în prezent, a declarat, luni, directorul general al grupului francez, Georges Plassat, după ce retailerul a anunţat vânzarea participaţiei la compania mixtă deţinută în Grecia.
Carrefour s-ar putea retrage şi din alte ţări, după ce a ieşit de pe piaţa din Grecia

Sorina Plăcintă nu mai doreşte să candideze la parlamentare

Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat, luni, după şedinţa conducerii liberale, că Sorina Plăcintă a anunţat că nu mai doreşte să candideze pentru un nou mandat de parlamentar, intrarea sa în PNL nefiind grevată de condiţii prealabile.
Sorina Plăcintă nu mai doreşte să candideze la parlamentare

Adrian Ungur se menţine pe locul 79 ATP

Tenismanul Adrian Ungur se menţine pe locul 79, cu 625 de puncte, în clasamentul ATP dat publicităţii luni, la fel şi Victor Hănescu, aflat pe locul 153, cu 345 puncte.
Adrian Ungur se menţine pe locul 79 ATP

Gheorghe David: Am trecut pe la PNL, nu am fost în şedinţă. Am oferte, dar deocamdată rămân în PDL

Senatorul PDL Gheorghe David, secretar al Senatului, a declarat, luni, că, "deocamdată", rămâne în PDL, însă a admis că are "oferte".
Gheorghe David: Am trecut pe la PNL, nu am fost în şedinţă. Am oferte, dar deocamdată rămân în PDL

Premierul francez depune demisia Guvernului, iar preşedintele îl desemnează să formeze noul Executiv

Premierul francez, Jean-Marc Ayrault, a prezentat, luni, demisia Guvernului în faţa preşedintelui François Hollande, care l-a desemnat să formeze un nou Executiv după victoria Partidului Socialist la alegerile legislative.
Premierul francez depune demisia Guvernului, iar preşedintele îl desemnează să formeze noul Executiv

Nalbandian, anchetat de poliţie pentru agresiunea unui arbitru. Ce riscă sportivul

Poliţia britanică a deschis o anchetă după ce a fost depusă o plângere pentru agresiune împotriva tenismenului argentinian David Nalbandian, care a rănit, duminică, un arbitru de linie după ce a lovit cu piciorul scaunul în care stătea acesta, la finala turneului de la Queen's.
Nalbandian, anchetat de poliţie pentru agresiunea unui arbitru. Ce riscă sportivul

Olguţa Vasilescu a venit la Curtea de Apel Bucureşti îmbrăcată cu un tricou al Universităţii Craiova

Noul primar al Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a venit, luni, la Curtea de Apel Bucureşti, unde de judecă cererea de anulare a deciziei FRF de dezafiliere a Universităţii Craiova, îmbrăcată cu un tricou al echipei de fotbal, ea declarând că aşteaptă să se repare o nedreptate făcută oraşului.
Olguţa Vasilescu a venit la Curtea de Apel Bucureşti îmbrăcată cu un tricou al Universităţii Craiova

România s-ar putea confrunta în 2020-2025 cu o supracapacitate de producţie a electricităţii

România s-ar putea confrunta, în 2020-2025, cu o supracapacitate de producţie a electricităţii, astfel că investiţia de patru miliarde de euro în reactoarele nucleare 3 şi 4 la centrala de la Cernavodă ar putea fi inoportună, potrivit unui studiu privind sectorul energetic naţional.
România s-ar putea confrunta în 2020-2025 cu o supracapacitate de producţie a electricităţii

Rovana Plumb: Proiectul Roşia Montană va fi reanalizat. Deocamdată nu se ia nicio decizie

Proiectul Roşia Montană va fi reanalizat împreună cu organizaţiile neguvernamentale din domeniu şi până nu vom avea această analiză, nu va fi luată nicio decizie, a declarat, luni, ministrul Mediului, Rovana Plumb.
Rovana Plumb: Proiectul Roşia Montană va fi reanalizat. Deocamdată nu se ia nicio decizie

Băsescu: E nevoie de echilibru în exploatarea resurselor naturale de companiile româneşti şi străine

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că România are nevoie de un echilibru în exploatarea resurselor naturale direct de către companiile româneşti şi în parteneriat cu companii străine, cum ar fi gazele de şist sau exploatările de la Roşia Montană şi Roşia Poieni.
Băsescu: E nevoie de echilibru în exploatarea resurselor naturale de companiile româneşti şi străine

Federaţia Internaţională de Baschet a împlinit 80 de ani de existenţă

Federaţia Internaţională de Baschet, care în 1932 a fost alcătuită cu opt ţări semnatare şi are acum 213 membri afiliaţi, împlineşte azi 80 de ani de existenţă.
Federaţia Internaţională de Baschet a împlinit 80 de ani de existenţă

Accident la Mina Petrila: Doi bărbaţi, la spital după ce au fost opăriţi cu apă fierbinte din găuri de sondă

Doi angajaţi de la Mina Petrila, care făceau lucrări de sondare în subteran, au fost transportaţi, luni, la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, după ce au fost opăriţi cu apă fierbinte provenită din găurile de sondă. Cei doi angajaţi au arsuri pe 40, respectiv 60 la sută din suprafaţa corpului, ei urmând să fie transportaţi de la Spitalul de Urgenţă din Petroşani la o altă unitate medicală, cel mai probabil la Spitalul de Arşi din Bucureşti.
Accident la Mina Petrila: Doi bărbaţi, la spital după ce au fost opăriţi cu apă fierbinte din găuri de sondă

Mahmoud Ahmadinejad s-ar putea retrage din politică după încheierea celui de-al doilea mandat

Preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, se va retrage din politică după expirarea celui de-al doilea mandat şi nu intenţionează să revină la putere după modelul lui Vladimir Putin, potrivit ediţiei de duminică a unui cotidian german.
Mahmoud Ahmadinejad s-ar putea retrage din politică după încheierea celui de-al doilea mandat

Senatorul Udriştoiu ar urma să-şi anunţe demisia din PDL

Senatorul de Dolj Tudor Udriştoiu ar urma să-şi anunţe demisia din PDL şi să rămână, cel puţin deocamdată, senator neafiliat la un grup parlamentar, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX surse politice.
Senatorul Udriştoiu ar urma să-şi anunţe demisia din PDL

Liderii G20 reuniţi în Mexic pregătesc măsuri pentru stimularea creşterii economice

Liderii statelor G20 vor discuta în Mexic acţiuni pentru sprijinirea creşterii economice mondiale, printr-o combinaţie de măsuri, de scădere a deficitului în unele ţări, de stimulare în altele, numitorul comun fiind "finanţele solide", a declarat pentru Bloomberg o sursă oficială canadiană.
Liderii G20 reuniţi în Mexic pregătesc măsuri pentru stimularea creşterii economice

Băsescu: Chiar dacă nu mai am guvernul meu, agenda mea e continuată prin programul cu FMI

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că, deşi nu mai are un guvern al său, este bucuros că agenda sa de măsuri pentru asigurarea competitivităţii economiei româneşti este continuată de acordul pe care România îl are cu FMI, UE şi Banca Mondială.
Băsescu: Chiar dacă nu mai am guvernul meu, agenda mea e continuată prin programul cu FMI

Noaptea Institutelor Culturale, la ediţia a şasea: Muzică, film, poezie şi gastronomie pe 22 iunie, în Bucureşti

Noaptea Institutelor Culturale, unul din cele mai populare evenimente culturale bucureştene, ajunge, pe 22 iunie, la cea de-a şasea ediţie, fiind marcată în 14 centre şi institute culturale, printre care Institutul Cultural Român, British Council, Institutul Cervantes şi Institutul Francez.
Noaptea Institutelor Culturale, la ediţia a şasea: Muzică, film, poezie şi gastronomie pe 22 iunie, în Bucureşti

Astronauţii chinezi au reuşit să se conecteze, în premieră, la modulul spaţial Tiangong-1

Un echipaj de astronauţi chinezi a reuşit, în premieră, luni, să se conecteze cu primul modul - numit Tiangong-1 - dintr-o viitoare staţie spaţială chineză, aflat deja pe orbita terestră, la circa şapte luni de la o conectare similară, realizată însă fără echipaj uman.
Astronauţii chinezi au reuşit să se conecteze, în premieră, la modulul spaţial Tiangong-1

Baschetbalistul Vlad Moldoveanu s-a căsătorit – FOTO

Internaţionalul român de baschet Vlad Moldoveanu, fiul preşedintei Agenţiei Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST,) Carmen Tocală, s-a căsătorit cu americanca Krista Cicala.
Baschetbalistul Vlad Moldoveanu s-a căsătorit - FOTO

Fiul lui Ozzy Osbourne, diagnosticat cu o boală cumplită la doar 26 de ani

Jack Osbourne, fiul legendarului rocker Ozzy Osbourne, a fost diagnosticat cu scleroză multiplă, la două săptămâni după naşterea fiicei sale, Pearl, informează revista People.
Fiul lui Ozzy Osbourne, diagnosticat cu o boală cumplită la doar 26 de ani

Băsescu: Sunt extrem de convins că această criză nu va dispărea în următoarele 12 luni. Este o perioadă de dificultăţi pe termen mediu şi lung

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că este "extrem de convins" că actuala criză economică din Europa nu va dispărea în următoarele 12 luni şi că dificultăţile vor continua pe "termen mediu şi lung".
Băsescu: Sunt extrem de convins că această criză nu va dispărea în următoarele 12 luni. Este o perioadă de dificultăţi pe termen mediu şi lung

Senatorul PDL Gheorghe David, la sediul PNL, unde are loc şedinţa conducerii liberalilor

Senatorul PDL Gheorghe David a sosit, la ora transmiterii acestei ştiri, la sediul PNL, unde are loc şedinţa conducerii liberalilor, acesta spunându-le ziariştilor că a venit să salute pe cineva.
Senatorul PDL Gheorghe David, la sediul PNL, unde are loc şedinţa conducerii liberalilor

Iurie Darie este în comă, ventilat mecanic

Starea de sănătate a lui Iurie Darie este foarte gravă, actorul nu a răspuns la stimul, este în comă indusă, fiind ventilat mecanic, au declarat, luni, surse medicale.
Iurie Darie este în comă, ventilat mecanic

Hidroelectrica a cerut intrarea în insolvenţă

Hidroelectrica SA a introdus la finele săptămânii trecute o cerere de intrare în insolvenţă la Tribunalul Bucureşti, iar instanţa a stabilit primul termen de judecată pentru miercuri, 20 iunie. Compania este controlată de stat, prin Ministerul Economiei.
Hidroelectrica a cerut intrarea în insolvenţă

Robben: Am pierdut trei meciuri, o realitate dificil de acceptat

Atacantul Arjen Robben a declarat, duminică, după ce echipa sa, Olanda, a fost eliminată de la Euro-2012 încă din faza grupelor, că acest eşec este dificil de acceptat şi a vorbit de "anumite lucruri" petrecute în lotul vicecampioanei mondiale, dar pe care nu doreşte să le dezvăluie.
Robben: Am pierdut trei meciuri, o realitate dificil de acceptat

Numărul tichetelor din programul „Rabla” va fi suplimentat cu 30.000, în două etape

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a anunţat, luni, că până la sfârşitul lunii iunie va fi suplimentat cu 15.000 numărul tichetelor din programul "Rabla", iar după rectificarea bugetară vor mai exista alte 15.000, decizia fiind luată pentru menţinerea locurilor de muncă.
Numărul tichetelor din programul

„D’ale carnavalului”, de Purcărete, a primit premiul pentru cel mai bun spectacol la festCO 2012

"D'ale carnavalului", în regia lui Silviu Purcărete, a primit premiul pentru cel mai bun spectacol, duminică, la gala de închidere a Festivalului Comediei Româneşti - festCO, care s-a desfăşurat între 9 şi 17 iunie, în Bucureşti.

Accidentul aviatic de la Băneşti s-a produs în timpul întrecerii de precizia aterizării din cadrul unui eveniment Fly-In

Accidentul aviatic de duminică, din localitatea Băneşti, în urma căruia pilotul Petru Lazăr a murit, s-a produs în timpul întrecerii de precizia aterizării din cadrul Băneşti Fly-In, iar cauzele vor fi stabilite de o comisie formată din procurori şi specialişti ai Autorităţii Aeronautice.
Accidentul aviatic de la Băneşti s-a produs în timpul întrecerii de precizia aterizării din cadrul unui eveniment Fly-In