CELE MAI NOI ARTICOLE

Mourinho, cercetat disciplinar de UEFA

UEFA a anunţat, joi, deschiderea unei proceduri disciplinare care vizează "declaraţiile neadecvate" ale antrenorului formaţiei Real Madrid, Jose Mourinho, după meciul cu FC Barcelona, scor 0-2, din prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor.
Mourinho, cercetat disciplinar de UEFA

Aproximativ 20 de persoane au fost arestate la Londra înaintea nunţii din familia regală

Douăzeci de persoane au fost arestate joi la Londra, anunţă Scotland Yard, presa evocând o operaţiune înainte de nunta regală de vineri, informează AFP.
Aproximativ 20 de persoane au fost arestate la Londra înaintea nunţii din familia regală

Treisprezece persoane au fost rănite în accidentul petrecut pe DN 7, în Hunedoara

Treisprezece persoane au fost rănite în accidentul petrecut, joi după-amiază, pe DN 7, în localitatea hunedoreană Mintia, acestea fiind transportate cu opt ambulanţe la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Treisprezece persoane au fost rănite în accidentul petrecut pe DN 7, în Hunedoara

CT Popescu: Avem o dictatură a mass asupra media. Între jurnalist şi mecanic auto nu e nicio deosebire

Cristian Tudor Popescu, senior editor gandul.info, a declarat joi, la seminarul din cadrul proiectului "Jurnalism cetăţenesc, şansa pentru ocupare - JETOP" (ID 75858), că, în prezent, există "o dictatură a mass asupra media", iar jurnalismul este o "prestare de servicii".
CT Popescu: Avem o dictatură a mass asupra media. Între jurnalist şi mecanic auto nu e nicio deosebire

Businessman Dinel Nutu Held By Romanian Police

Romanian businessman Dinel Nutu, formerly known as Staicu, was brought Thursday to the Bors customs point by Hungarian police officers and handed over to Romanian authorities, said a police press release.
Businessman Dinel Nutu Held By Romanian Police

Cel puţin 20 de morţi şi zeci de răniţi după răsturnarea unui autocar în sudul Afganistanului

Cel puţin 20 de persoane au murit şi 33 au fost rănite după răsturnarea unui autocar în provincia afgană Zabul (sud), anunţă un oficial din cadrul poliţiei rutiere afgane, citat de AFP.
Cel puţin 20 de morţi şi zeci de răniţi după răsturnarea unui autocar în sudul Afganistanului

Gheorghe Popescu: Barcelona a luat o opţiune importantă pentru a juca din nou finala pe Wembley

Fostul internaţional Gheorghe Popescu a declarat, joi, la sosirea în România, că FC Barcelona a luat o opţiune importantă pentru a juca din nou finala Ligii Campionilor, pe stadionul Wembley, după ce a învins "meritat" formaţia Real Madrid, în prima manşă a semifinalelor competiţiei.
Gheorghe Popescu: Barcelona a luat o opţiune importantă pentru a juca din nou finala pe Wembley

Autorul atentatului din Marrakesh ar fi comandat un suc de portocale înainte de a se arunca în aer

Un bărbat a fost văzut comandând suc de portocale în cafeneaua Argana din Marrakesh, unde a avut loc atentatul de joi, înainte de a se arunca în aer, a declarat un martor ocular, citat de AFP.
Autorul atentatului din Marrakesh ar fi comandat un suc de portocale înainte de a se arunca în aer

Timiş: Mai multe persoane, audiate la DNA într-un dosar de corupţie

Mai multe persoane, între care angajaţi ai Gărzii Financiare şi ai Direcţiei de Finanţe Publice Timiş, sunt audiate, joi după-amiază, la DNA Serviciul Teritorial Timişoara, într-un dosar de corupţie în care au fost luate măsuri asiguratorii împotriva unei firme pentru suma de 50 de milioane de lei.
Timiş: Mai multe persoane, audiate la DNA într-un dosar de corupţie

Găman: Eu cred în titlu până la final

Fundaşul formaţiei Dinamo, Valerică Găman, a declarat, joi, după partida cu Gloria Bistriţa, câştigată cu scorul de 3-0, că personal crede în câştigarea titlului de campioană până la finalul sezonului, chiar dacă între echipa sa şi liderul FC Timişoara sunt şase puncte, cu 5 etape rămase din Liga I.
Găman: Eu cred în titlu până la final

Mititelu: Deţin dovezi clare despre corupţia din fotbal pe care le voi prezenta procurorului general

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, joi că deţine dovezi clare despre corupţia din fotbalul românesc şi despre mafia care controlează acest sport, pe care le va prezenta, într-o audienţă, procurorului general.
Mititelu: Deţin dovezi clare despre corupţia din fotbal pe care le voi prezenta procurorului general

Taxarea informaţiilor pe internet, greu de realizat din lipsa consensului între publisheri

Indira Crasnea, preşedinte CRP, şi CT Popescu, senior editor gandul.info, au declarat joi, la seminarul din cadrul proiectului "Jurnalism cetăţenesc, şansa pentru ocupare - JETOP" (ID 75858), că taxarea informaţiilor pe net este dificil de realizat, întrucât nu există un consens între publisheri.
Taxarea informaţiilor pe internet, greu de realizat din lipsa consensului între publisheri

Găman: Când nu eşti vinovat te duci cu fruntea sus la poliţie

Fundaşul dinamovist Valerică Găman a declarat, joi, că nu este îngrijorat de faptul că va fi audiat la poliţie în cazul introducerii de materiale pirotehnice pe stadion la meciul cu Steaua, precizând că va merge la Secţia 22 " cu fruntea sus" deoarece este nevinovat.
Găman: Când nu eşti vinovat te duci cu fruntea sus la poliţie

Criza demografică din Bulgaria s-a accentuat în 2010

Bulgaria, care a avut în 2009 cea mai mare scădere demografică din spaţiul UE, s-a confruntat cu reduceri şi mai mari în 2010, când a crescut şi rata mortalităţii, informează AFP.
Criza demografică din Bulgaria s-a accentuat în 2010

Torje: Dar ce am omorât oameni, de ce să luăm cinci ani de puşcărie?

Mijlocaşul FC Dinamo, Gabriel Torje, a declarat, joi, la finalul meciului cu Gloria Bistriţa că va merge la poliţie pentru audieri în cazul introducerii de materiale pirotehnice pe stadion la meciul cu Steaua, dar a precizat că nu îşi face griji, considerându-se nevinovat.
Torje: Dar ce am omorât oameni, de ce să luăm cinci ani de puşcărie?

Spectacolul „Emil şi un Cioran. 100 de lumânări pentru un om care vedea în noapte”, la Paris, vineri

"Emil şi un Cioran. 100 de lumânari pentru un om care vedea în noapte", un spectacol alternativ, la graniţa dintre teatru, muzică, dans contemporan şi arte vizuale, va aduce un omagiu lui Emil Cioran pe scena Sălii Bizantine a Palatului Béhague, vineri şi sâmbătă, informează un comunicat.
Spectacolul

Dinu Gheorghe: Am fost invitaţi să discutăm cu agentul lui Spadacio despre revenirea la echipă

Preşedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat, joi, că gruparea giuleşteană a primit o invitaţie din partea casei de avocatură care îl reprezintă pe Juliano Spadacio, pentru a discuta cu agentul mijlocaşului despre revenirea la echipă şi despre o eventuală prelungire a contractului fotbalistului.
Dinu Gheorghe: Am fost invitaţi să discutăm cu agentul lui Spadacio despre revenirea la echipă

Arad: Interdicţie de a părăsi localitatea pentru administratorul suspectat de evaziune fiscală

Administratorul de firmă din Arad care a fost reţinut pentru o evaziune fiscală de 945.000 de lei a fost eliberat, joi după-amiază, magistraţii Judecătoriei Arad considerând că nu se impune arestarea preventivă, ci doar interdicţia de părăsire a localităţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Arad: Interdicţie de a părăsi localitatea pentru administratorul suspectat de evaziune fiscală

Acţionarii SIF Banat-Crişana au aprobat distribuirea dividendului majorat, de 0,103 lei

Acţionarii SIF Banat-Crişana (SIF1) au aprobat joi distribuirea dividendului brut majorat, de 0,103 lei pe acţiune, astfel că societatea va aloca 56,5 milioane lei, reprezentând aproape 90% din profitul de anul trecut.
Acţionarii SIF Banat-Crişana au aprobat distribuirea dividendului majorat, de 0,103 lei

Oţelul Galaţi a remizat cu Gaz Metan Mediaş, scor 2-2, în Liga I, ratând un penalti în ultimul minut

Formaţia Oţelul Galaţi a remizat, joi, pe teren propriu, scor 2-2 (0-1), cu echipa Gaz Metan Mediaş, într-un meci din etapa a XXIX-a a Ligii I, în care mijlocaşul Gabriel Viglianti a ratat un penalti în minutul 90+4, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Oţelul Galaţi a remizat cu Gaz Metan Mediaş, scor 2-2, în Liga I, ratând un penalti în ultimul minut

Jimmy Carter: Liderul nord-coreean, dispus să aibă o întâlnire cu omologul său de la Seul

Liderul nord-coreean Kim Jong-Il este dispus să înceapă negocieri cu Statele Unite şi Coreea de Sud, în mod necondiţionat, a declarat joi fostul preşedinte american Jimmy Carter, care s-a întors dintr-o vizită la Phenian, relatează AFP.
Jimmy Carter: Liderul nord-coreean, dispus să aibă o întâlnire cu omologul său de la Seul

Refacerea pasajului suprateran Băneasa, aprobat de Consiliul General Bucureşti, costă 12 milioane de euro

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, joi, proiectul de Hotărâre privind refacerea şi consolidarea în regim de urgenţă a structurii de rezistenţă a pasajului suprateran Băneasa, peste calea ferată Bucureşti - Constanţa, investiţia ridicându-se la 12 milioane de euro.
Refacerea pasajului suprateran Băneasa, aprobat de Consiliul General Bucureşti, costă 12 milioane de euro

Acţionarii BT au decis majorarea capitalului cu 295,7 mil. lei şi răscumpărarea a 0,95% din titluri

Acţionarii Băncii Transilvania (TLV) au aprobat, joi, majorarea capitalului social cu 295,7 milioane lei, la 1,77 miliarde lei, prin capitalizarea rezervelor din profiturile din anii anteriori, şi răscumpărarea a maxim 0,95% din titluri, au declarat pentru MEDIAFAX surse din acţionariat.
Acţionarii BT au decis majorarea capitalului cu 295,7 mil. lei şi răscumpărarea a 0,95% din titluri

Confruntări armate între forţele opoziţiei şi trupele lui Kadhafi, la frontiera cu Tunisia

Confruntări armate aveau loc joi între forţele opoziţiei libiene şi trupele loiale lui Muammar Kadhafi la punctul de frontieră libiano-tunisian de la Dehiba, cucerit de insurgenţi, informează AFP.
Confruntări armate între forţele opoziţiei şi trupele lui Kadhafi, la frontiera cu Tunisia

Profitul Banco Santander a scăzut cu 5% în primul trimestru, la 2,11 miliarde euro

Profitul net al Banco Santander, cea mai mare bancă din zona euro, a scăzut cu 5% în primul trimestru, de la 2,22 miliarde de euro în urmă cu un an la 2,11 miliarde de euro, după ce câştigurile din America Latină nu au compensat scăderea înregistrată pe piaţa spaniolă, transmite Bloomberg.
Profitul Banco Santander a scăzut cu 5% în primul trimestru, la 2,11 miliarde euro

Vaslui: Pagube evaluate la 7,4 milioane lei, în urma viiturii din vestul judeţului, din această lună

Pagubele materiale provocate de viitura care a afectat cinci comune din vestul judeţului Vaslui la mijlocul lunii aprilie au fost evaluate la peste 7,4 milioane lei, fiind distruse şapte poduri şi zeci de kilometri de drumuri judeţene şi comunale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Vaslui: Pagube evaluate la 7,4 milioane lei, în urma viiturii din vestul judeţului, din această lună

Peste 220 de morţi în urma intemperiilor din Statele Unite

Autorităţile din Tennessee (sudul Statelor Unite) au anunţat joi dimineaţa că 30 de persoane au murit în statul lor în urma tornadelor şi inundaţiilor, ceea ce ridică bilanţul victimelor la nivel naţional la peste 220 de morţi, relatează AFP.
Peste 220 de morţi în urma intemperiilor din Statele Unite

Andone: Şi eu am pus mâna pe un fular şi nu avea nimic în el

Tehnicianul Ioan Andone a declarat, joi, că a pus mâna pe un fular din cele aruncate suporterilor de jucătorii echipei Dinamo la meciul cu Steaua şi că acesta nu avea nimic în el, menţionând, totodată, că nu crede că se va ajunge ca fotbaliştii să fie audiaţi.
Andone: Şi eu am pus mâna pe un fular şi nu avea nimic în el

BNR: Creditele de consum în valută au scăzut în primul trimestru cu 6,16%

Creditele în valută contractate de populaţie pentru consum, exprimate în lei, au scăzut cu 6,16% în primul trimestru, la 35,5 miliarde de lei, sumă ce reprezintă aproape 60% din totalul împrumuturilor de consum acordate de bănci, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
BNR: Creditele de consum în valută au scăzut în primul trimestru cu 6,16%

Ministrul Teodor Baconschi s-a întâlnit joi cu vice-Emirul, prinţul moştenitor al statului Qatar

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a avut, joi, o întrevedere cu Şeicul Tamim bin Hamad Al Thani, vice-Emir şi prinţ moştenitor al statului Qatar, în cadrul vizitei oficiale în acest stat, a doua destinaţie a turneului în regiunea Golfului.
Ministrul Teodor Baconschi s-a întâlnit joi cu vice-Emirul, prinţul moştenitor al statului Qatar

Dinu Gheorghe: Dacă rămân sau nu la Rapid depinde de ce se doreşte în continuare

Preşedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu ştie dacă va pleca în vară de la gruparea giuleşteană, situaţia sa depinzând de ceea ce se doreşte în continuare la club.
Dinu Gheorghe: Dacă rămân sau nu la Rapid depinde de ce se doreşte în continuare

Coreea de Nord înregistrează progrese la un nou proiect nuclear – Institut

Coreea de Nord înregistrează progrese la un proiect nuclear pe care l-a prezentat drept un reactor cu apă uşoară, conform Institutului american ISIS, care a difuzat imagini obţinute prin satelit, informează AFP.
Coreea de Nord înregistrează progrese la un nou proiect nuclear - Institut

Incendiul de la fabrica de mobilă din Tăşnad, urmat de mai multe explozii – 2 –

Incendiul de la fabrica de mobilă din Tăşnad, judeţul Satu Mare, care a izbucnit joi după-amiază, a fost urmat de mai multe explozii cauzate de vopselurile, lacurile şi carburanţii depozitaţi într-o hală, flăcările cuprinzând toate halele societăţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Incendiul de la fabrica de mobilă din Tăşnad, urmat de mai multe explozii - 2 -

Cum va arăta tatuajul tău peste 20 de ani? Un model matematic prezice forma acestuia odată cu înaintarea în vârstă

Un cercetător britanic a pus la punct un model matematic capabil să prezică forma pe care un tatuaj o va avea la 20 de ani după ce a fost realizat.
Cum va arăta tatuajul tău peste 20 de ani? Un model matematic prezice forma acestuia odată cu înaintarea în vârstă

UPDATE Rada: Sper să le redau băieţilor plăcerea de a juca şi să ne atingem obiectivul

(adaugă alte declaraţii ale tehnicianului Marian Rada, în paragraful patru)
UPDATE Rada: Sper să le redau băieţilor plăcerea de a juca şi să ne atingem obiectivul

Nicolae Manea: Speram la mai mult, dar nu am putut

Tehnicianul echipei Gloria Bistriţa, Nicolae Manea, a declarat, joi, că spera la mai mult în meciul cu Dinamo, pierdut cu scorul de 0-3, în etapa a XXIX-a a Ligii I, dar că jucătorii săi atât au putut, mai ales că a fost nevoit să facă mai multe improvizaţii în formaţie.
Nicolae Manea: Speram la mai mult, dar nu am putut

Stelian Gal rămâne în Transelectrica până în septembrie, când se va pensiona

Stelian Gal, schimbat de către Ministerul Economiei din funcţia de director general al Transelectrica (TEL), a declarat pentru MEDIAFAX că va rămâne în companie până în luna septembrie, când se va pensiona.
Stelian Gal rămâne în Transelectrica până în septembrie, când se va pensiona

Andreea Esca: Nu am visat niciodată că o să fiu jurnalist. Totul este să îţi doreşti să faci asta şi după aceea să te ţii de treabă

Andreea Esca, prezentatoarea Ştirilor Pro TV şi directorul editorial al The One, a declarat la seminarul din cadrul proiectului "Jurnalism cetăţenesc, şansa pentru ocupare - JETOP" (ID 75858) că revistele pentru femei au şanse să apară în continuare pe hârtie, fiind ca "un gadget al femeilor".
Andreea Esca: Nu am visat niciodată că o să fiu jurnalist. Totul este să îţi doreşti să faci asta şi după aceea să te ţii de treabă

Dragoş Bucur începe filmările pentru serialul britanic „Titanic” luna viitoare, la Budapesta

Dragoş Bucur va începe filmările pentru serialul britanic "Titanic" pe 10 mai, la Budapesta, producţia urmând să aibă premiera pe micul ecran în 2012, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, actorul.
Dragoş Bucur începe filmările pentru serialul britanic

CNA a somat Dolce Sport pentru difuzarea necorespunzătoare a unui extras dintr-un meci

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a somat joi postul Dolce Sport pentru difuzarea unui extras dintr-un meci pentru care nu deţinea drepturile de transmisie, înainte ca radiodifuzorul primar - RCS&RDS prin Digi Sport Plus - să difuzeze evenimentul sportiv.
CNA a somat Dolce Sport pentru difuzarea necorespunzătoare a unui extras dintr-un meci