CELE MAI NOI ARTICOLE

Afacerile companiei IT Frontal Communication au crescut cu 85% anul trecut, la 91,6 milioane lei

Afacerile integratorului de sisteme IT Frontal Communication au atins anul trecut 91,6 milioane lei (circa 29 milioane dolari), în creştere cu 85% faţă de 2009, a declarat, miercuri, directorul executiv al companiei, Sebastian Bănică.
Afacerile companiei IT Frontal Communication au crescut cu 85% anul trecut, la 91,6 milioane lei

Povestea lui Elizabeth Taylor, frumoasa cu ochii violet

Elizabeth Taylor, actriţa cunoscută pentru frumuseţea ei deosebită şi ochii de culoare violet, viaţa ei sentimentală tumultuoasă, dar şi rolurile dramatice pe care le-a interpretat, este considerată una dintre marile legende ale epocii de aur hollywoodiene.
Povestea lui Elizabeth Taylor, frumoasa cu ochii violet

CC: Codul Muncii, în ansamblul său, constituţional

Plenul Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi, în urma deliberărilor, a constatat că atât Legea pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003 - Codul Muncii, în ansamblul său, cât şi dispoziţiile criticate în sesizare sunt constituţionale, se arată într-un comunicat de miercuri al Curţii.
CC: Codul Muncii, în ansamblul său, constituţional

Grupări islamiste palestiniene au lansat miercuri rachete şi obuze spre sudul Israelului

Grupări islamiste palestiniene au lansat, miercuri, rachete şi obuze spre teritoriul israelian, la o zi după moartea a opt palestinieni în cursul celor mai grave violenţe după conflictul din Fâşia Gaza de acum doi ani, informează AFP.
Grupări islamiste palestiniene au lansat miercuri rachete şi obuze spre sudul Israelului

Franţa propune ca Japonia să găzduiască CM de patinaj din 2012, deşi avea drept de organizare

Federaţia Franceză a Sporturilor pe Gheaţă (FFSG) a propus forului internaţional ca ediţia din 2012 a Campionatelor Mondiale de patinaj artistic, programată să se desfăşoare în Franţa, să aibă loc în Japonia, ţară ce nu va putea găzdui CM din acest an, din cauza cutremurului, informează AFP.
Franţa propune ca Japonia să găzduiască CM de patinaj din 2012, deşi avea drept de organizare

Amnesty denunţă tratamentul aplicat unor manifestante din Egipt, supuse la „teste de virginitate”

Amnesty International a denunţat miercuri tratamentul "şocant" aplicat unor manifestante din Egipt, făcând apel la autorităţi să ancheteze informaţiile potrivit cărora armata le-a supus la tortură şi la "teste de virginitate".
Amnesty denunţă tratamentul aplicat unor manifestante din Egipt, supuse la

Premiul Abel pentru matematică pe 2011, atribuit americanului John Milnor

Premiul Abel pentru matematică pe anul 2011 a fost atribuit, miercuri, americanului John Milnor "pentru descoperirile lui inovatoare din topologie, geometrie şi algebră", a anunţat Academia Norvegiană de Ştiinţe şi Litere, informează AFP.
Premiul Abel pentru matematică pe 2011, atribuit americanului John Milnor

Mureş: Firmă amendată cu 20.000 de lei pentru fraudă la achiziţia a 23 de tone de sârmă de cupru

O firmă din Târgu Mureş a fost amendată cu 20.000 de lei de Garda Financiară, după ce a achiziţionat din Bulgaria o cantitate de peste 23 de tone de sârmă de cupru, întocmind însă acte false privind o tranzacţie internă, pentru a putea deduce TVA aferentă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Mureş: Firmă amendată cu 20.000 de lei pentru fraudă la achiziţia a 23 de tone de sârmă de cupru

GRADO: Peste 500 de români au cerut parlamentarilor rezolvarea unor probleme, doar patru au răspuns

Peste 500 de persoane din Bucureşti şi din alte oraşe au trimis scrisori către 74 de parlamentari şi doar trei deputaţi şi un senator au răspuns la problemele semnalate, scrisorile fiind trimise în cadrul unei campanii derulate de Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului (GRADO).
GRADO: Peste 500 de români au cerut parlamentarilor rezolvarea unor probleme, doar patru au răspuns

Duţă: Sunt surprins, medicii spun că 81% nu vor semna contractul – cadru, eu ştiu de 20-25 %

Doar 20-25% dintre medicii de familie au spus că nu vor semna contractul - cadru, nu 81% aşa cum spun liderii organizaţiilor de profil, acest nou contract garantând veniturile celor care muncesc şi oferă servicii de calitate pacienţilor, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele CNAS, Lucian Duţă.
Duţă: Sunt surprins, medicii spun că 81% nu vor semna contractul - cadru, eu ştiu de 20-25 %

Iberdrola a început lucrările de construcţie a parcului eolian Mihai Viteazu din Dobrogea

Iberdrola Renovables a început lucrările de construcţie a parcului eolian Mihai Viteazu din judeţul Constanţa, cu o capacitate de 80 de megawaţi, care reprezintă prima fază a Complexului Dobrogrea, cel mai ambiţios proiect de energie regenerabilă la nivel mondial, potrivit companiei.
Iberdrola a început lucrările de construcţie a parcului eolian Mihai Viteazu din Dobrogea

Baconschi s-a întâlnit cu românii din Montreal, cărora le-a vorbit despre votul prin corespondenţă

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, s-a întâlnit, în prima zi a vizitei în Canada, cu membrii comunităţii de români din Montreal, "insistând cu precădere" asupra proiectului legii votului prin corespondenţă, potrivit unui comunicat al MAE.
Baconschi s-a întâlnit cu românii din Montreal, cărora le-a vorbit despre votul prin corespondenţă

Colgate-Palmolive va cumpăra marca Sanex de la Unilever cu 940 milioane dolari

Compania americană Colgate-Palmolive a acceptat să cumpere cu 940 de milioane de dolari brandul de produse de îngrijire personală Sanex de la grupul anglo-olandez Unilever, transmite Bloomberg.
Colgate-Palmolive va cumpăra marca Sanex de la Unilever cu 940 milioane dolari

Trei firme unde deputatul Arion (PDL) e acţionar au avut 260 de contracte pe bani publici, în 12 ani

Trei dintre firmele la care deputatul PDL de Hunedoara Viorel Arion are peste 50% din acţiuni au derulat 260 de contracte finanţate cu bani de la bugetul public, în ultimii 12 ani, unele contracte fiind încheiate pe perioadă nedeterminată şi fiind în derulare, transmite corespodentul MEDIAFAX.
Trei firme unde deputatul Arion (PDL) e acţionar au avut 260 de contracte pe bani publici, în 12 ani

Guvernul aprobă proiectul care ratifică acordul contra criminalităţii cu Siria, unde se află Hayssam

Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernele României şi Siriei privind cooperarea în prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, document care reglementează cu statul în care se află Omar Hayssam procedura de căutare a persoanelor suspecte de infracţiuni
Guvernul aprobă proiectul care ratifică acordul contra criminalităţii cu Siria, unde se află Hayssam

Vezi aici câteva dintre rolurile memorabile ale lui Elizabeth Taylor – VIDEO

Actriţa Elizabeth Taylor a murit la vârsta de 79 de ani, miercuri dimineaţă, la spitalul Cedars-Sinai din Los Angeles unde fusese internată de şase săptămâni, din cauza unei insuficienţe cardiace, a anunţat purtătorul său de cuvânt pentru postul de televiziune CNN.
Vezi aici câteva dintre rolurile memorabile ale lui Elizabeth Taylor - VIDEO

Romania To Implement New Healthcare Frame-Contract On June 1 – Sources

Romania's new frame-contract on public healthcare will enter force on June 1, two months later than originally planned, people close to the matter told MEDIAFAX ON Wednesday.
Romania To Implement New Healthcare Frame-Contract On June 1 - Sources

Boc a mulţumit miniştrilor care au lucrat la Codul Muncii, făcând o menţiune specială pentru Botiş

Premierul Emil Boc a mulţumit, în Guvern, miniştrilor care au lucrat la elaborarea noului Cod al Muncii, făcând o menţiune specială pentru ministrul de resort, Ioan Botiş, şi a apreciat că decizia Curţii Constituţionale (CC) confirmă că proiectul guvernamental a fost unul corect şi constituţional.
Boc a mulţumit miniştrilor care au lucrat la Codul Muncii,  făcând o menţiune specială pentru Botiş

Tinerii în vârstă de până la 35 ani care deţin o garsonieră ar putea accesa programul „Prima Casă”

Premierul Emil Boc a cerut ministrului Finanţelor să discute cu băncile ca prin programul "Prima Casă" să poată cumpăra locuinţe şi tinerii în vârstă de până la 35 ani care deţin o garsonieră, dar vor un confort sporit, susţinând că doreşte astfel să menţină scopul social al programului, ideea finanţării persoanelor care vor să se mute într-o locuinţă de clasă superioară fiind însă propusă chiar de bănci primului-ministru, în discuţia avută marţi.
Tinerii în vârstă de până la 35 ani care deţin o garsonieră ar putea accesa programul

CNVM: SIF Oltenia trebuie să consulte acţionarii dacă Buzatu rămâne în CA

CNVM obligă membrii Consiliului de Administraţie al SIF Oltenia (SIF5) să consulte acţionarii dacă unul dintre administratori, Teodor Florian Buzatu, mai poate fi menţinut în funcţie după ce a fost suspectat că ar fi favorizat prejudicierea unor firme din portofoliul SIF.
CNVM: SIF Oltenia trebuie să consulte acţionarii dacă Buzatu rămâne în CA

Peste şapte tone de fier vechi, confiscate de poliţiştii din Ialomiţa

Peste şapte tone de fier vechi, transportate cu un tir pe raza localităţii Căzăneşti din judeţul Ialomiţa, au fost confiscate de poliţişti pentru că nu aveau documente de provenienţă.
Peste şapte tone de fier vechi, confiscate de poliţiştii din Ialomiţa

ALB va solicita CE să deschidă procedura de infringement pentru încălcarea Directivei TVA

ALB România va solicita CE să iniţieze procedura de infringement pentru încălcarea prevederilor Directivei TVA, întrucât firmele de leasing trebuie, la rezilierea unui contract, să plătească TVA pentru suma rămasă de achitat, deşi nu se află în posesia bunului finanţat.
ALB va solicita CE să deschidă procedura de infringement pentru încălcarea Directivei TVA

Cameră: Comisia de muncă respinge instituirea Zilei de rugăciune ca sărbătoare legală nelucrătoare

Deputaţii din Comisia pentru muncă au respins, miercuri, o propunere legislativă care instituia Ziua Naţională de Rugăciune ca sărbătoare legală nelucrătoare, printre iniţiatori aflându-se şi ministrul Muncii, Ioan Botiş, care a renunţat la a susţine reglementarea.
Cameră: Comisia de muncă respinge instituirea Zilei de rugăciune ca sărbătoare legală nelucrătoare

UPDATE 2: Cel puţin 25 persoane au fost rănite în explozia produsă la Ierusalim – presă

(Adaugă precizări ale poliţiei despre dispozitivul exploziv.)
UPDATE 2: Cel puţin 25 persoane au fost rănite în explozia produsă la Ierusalim - presă

Intrarea în vigoare a noului contract-cadru privind asistenţa medicală, amânată cu două luni

Intrarea în vigoare a noului contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale în sistemul sanitar a fost amânată cu două luni, până în 1 iunie, au declarat, miercuri, surse oficiale.
Intrarea în vigoare a noului contract-cadru privind asistenţa medicală, amânată cu două luni

Petrache: SuperLiga de rugby este un proiect futurist care va avea succes

Preşedintele FRR, Alin Petrache, şi căpitanii celor opt echipe care fac parte din noul format al campionatului românesc de rugby, SuperLiga, au participat, miercuri, la o conferinţă de presă, în care au salutat schimbarea organizării primului eşalon.
Petrache: SuperLiga de rugby este un proiect futurist care va avea succes

Rădulescu: Am avut o prezenţă proastă la Senat, trebuie să ne asumăm

Liderul grupului senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a declarat, miercuri, că prezenţa slabă a senatorilor puterii la şedinţa de plen a dus la respingerea mai multor cereri ale preşedintelui Traian Băsescu.
Rădulescu: Am avut o prezenţă proastă la Senat, trebuie să ne asumăm

Boc: Statul va continua să acorde lapte praf copiiilor, dar întărind „disciplina” ajutorului

Premierul Emil Boc a anunţat că a convenit cu ministrul Sănătăţii ca statul să asigure în continuare lapte praf pentru copii în vârstă de până la un an, întărind însă în acelaşi timp criteriile şi "disciplina" în acordarea acestui ajutor, pentru a preveni abuzurile.
Boc: Statul va continua să acorde lapte praf copiiilor, dar întărind

Explozie la principala autogară din Ierusalim. O persoană a murit şi cel puţin 30 persoane au fost rănite – VIDEO

Cel puţin o persoană a murit, iar alte aproximativ 30 au fost rănite, la Ierusalim, trei fiind în stare gravă, după ce o bombă a explodat în apropierea a două autobuze ale serviciului de transport în comun, anunţă poliţia israeliană, citată de Jerusalem Post.
Explozie la principala autogară din Ierusalim. O persoană a murit şi cel puţin 30 persoane au fost rănite - VIDEO

Canacheu: Dacă procedurile de achiziţionare de multirol se încheie în 2011, recepţionăm în doi ani

Procedurile de negociere privind achiziţionarea de avioane multirol continuă, iar, în cazul în care vor fi încheiate în acest an, aparatele de zbor ar putea fi recepţionate în următorii doi ani, a declarat preşedintele Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor, Costică Canacheu.
Canacheu: Dacă procedurile de achiziţionare de multirol se încheie în 2011, recepţionăm în doi ani

Boc anunţă că statul va continua să acorde lapte praf copiiilor,dar întărind „disciplina” ajutorului

Premierul Emil Boc a anunţat că a convenit cu ministrul Sănătăţii ca statul să asigure în continuare lapte praf pentru copii în vârstă de până la un an, întărind însă în acelaşi timp criteriile şi "disciplina" în acordarea acestui ajutor, pentru a preveni abuzurile.
Boc anunţă că statul va continua să acorde lapte praf copiiilor,dar întărind

Roberto Carlos, victima unui gest rasist, federaţia din Rusia a deschis o anchetă

Federaţia de Fotbal din Rusia a deschis o anchetă, după ce atacantul brazilian al formaţiei Anji Mahacikala, Roberto Carlos, a fost vizat de un gest rasist la meciul cu Zenit St. Petersburg, din campionatul intern, când un suporter a fluturat o banană în direcţia acestuia, informează AFP.
Roberto Carlos, victima unui gest rasist, federaţia din Rusia a deschis o anchetă

Boc: Bugetul Ministerului Apărării va fi suplimentat de Guvern, conform deciziei CSAT

Guvernul va discuta şi aproba, în şedinţa de miercuri, suplimentarea bugetului Ministerului Apărării, pentru a asigura participarea României la aplicarea embargoului legat de situaţia din Libia cu fregata Ferdinand, conform deciziei CSAT, a anunţat premierul Emil Boc la începutul şedinţei de guvern.
Boc: Bugetul Ministerului Apărării va fi suplimentat de Guvern, conform deciziei CSAT

Plaza Centers amână cu încă un an începerea construcţiei centrelor comerciale din România

Plaza Centers, dezvoltatorul proiectului Casa Radio din Bucureşti, a amânat cu încă un an, până în 2012-2013, începerea construcţiei centrelor comerciale pe care le-a anunţat în mai multe oraşe din România.
Plaza Centers amână cu încă un an începerea construcţiei centrelor comerciale din România

Imagini cu tinere în ipostaze provocatoare, în vila lui Berlusconi, publicate în presa italiană

Presa italiană a publicat o serie de imagini care par a fi de la petrecerile organizate în vila de la Arcore a premierului Silvio Berlusconi, în imagini apărând dame de companie în ipostaze provocatoare, informează Daily Mail, în ediţia electronică.
Imagini cu tinere în ipostaze provocatoare, în vila lui Berlusconi, publicate în presa italiană

Autorităţile albaneze au capturat 200 de kilograme de cocaină, în valoarea de 15 milioane de euro

Autorităţile albaneze au confiscat 200 de kilograme de cocaină aduse din Columbia, a căror valoare depăşeşte 15 milioane de euro, drogurile fiind ascunse în ulei de palmier, a anunţat Parchetul, citat de AFP.
Autorităţile albaneze au capturat 200 de kilograme de cocaină, în valoarea de 15 milioane de euro

Un roman despre arta manipulării şi a camuflajului, distins cu Warwick Prize pe 2011

Un roman despre arta manipulării, camuflajului în natură şi arta războiului a fost distins cu Warwick Prize for Writing pe 2010, o distincţie care recompensează operele literare scrise în limba engleză, informează Reuters.
Un roman despre arta manipulării şi a camuflajului, distins cu Warwick Prize pe 2011

Douăzeci şi cinci de ambasade, închise temporar la Tokyo după accidentul nuclear de la Fukushima

Douăzeci şi cinci de ambasade au fost închise temporar la Tokyo, în urma cutremurului şi valului seismic din 11 martie şi din cauza temerilor provocate de accidentul de la centrala nucleară Fukushima, a anunţat, miercuri, ministrul japonez al Afacerilor Externe.
Douăzeci şi cinci de ambasade, închise temporar la Tokyo după accidentul nuclear de la Fukushima

Boureanu: Indiferent de rezultatul CN, PDL va rămâne o echipă cu acelaşi coordonator vechi Băsescu

Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că are toată încrederea în experienţa tradiţionaliştilor PDL şi crede că, indiferent de rezultatul alegerilor de la Convenţia partidului, "PDL va rămâne o echipă cu acelaşi coordonator vechi, Traian Băsescu".
Boureanu: Indiferent de rezultatul CN, PDL va rămâne o echipă cu acelaşi coordonator vechi Băsescu

Afacerile producătorului de electrocasnice Arctic au crescut anul trecut cu 6%, la 200 milioane euro

Afacerile producătorului de electrocasnice Arctic, deţinut de grupul turc Arcelik, au crescut anul trecut cu 6%, faţă de 2009, la 200 milioane de euro, peste 80% din sumă fiind realizată din vânzarea produselor fabricate la Găeşti.
Afacerile producătorului de electrocasnice Arctic au crescut anul trecut cu 6%, la 200 milioane euro