CELE MAI NOI ARTICOLE

HOROSCOP 28 mai. Un pas mic astăzi către obiectivul mare de mâine. Cine te ajută să reuşeşti

Luna intră azi în Capricorn, de unde îi lansează un sextil armonios lui Jupiter din Peşti. Zodiile de Pământ (Taur, Fecioară, Capricorn) şi cele de Apă (Rac, Scorpion, Peşti) sunt într-o formă la înălţime, iar acest lucru se vede din toate realizările de care au astăzi parte.
HOROSCOP 28 mai. Un pas mic astăzi către obiectivul mare de mâine. Cine te ajută să reuşeşti

Florian Tudor, zis Rechinul, a fost arestat de autorităţile mexicane

Procuratura generală a Mexicului a informat într-un comunicat că un bărbat, numit doar Florian T, a fost arestat în Ciudad de Mexico, în conformitate cu o cerere de arestare şi extrădare din partea guvernului român. Comunicatul precizează că bărbatul este căutat pentru crimă organizată, extorcare şi tentativă de omucidere în formă agravată. Conform sursei citate, […]
Florian Tudor, zis Rechinul, a fost arestat de autorităţile mexicane

Sirienii au sărbătorit în stradă realegerea lui Bashar al-Assad în funcţia de preşedinte

La Damasc, susţinătorii preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad, au sărbătorit rezultatele alegerilor prezidenţiale care i-au asigurat preşedintelui în funcţie un al patrulea mandat. Preşedintele sirian Bashar al-Assad a câştigat un al patrulea mandat cu 95,1% din voturi, prelungindu-i conducerea asupra unei ţări ruinate de război, dar despre care opozanţii şi Occidentul spun că procesul de vot […]
Sirienii au sărbătorit în stradă realegerea lui Bashar al-Assad în funcţia de preşedinte

Fotbalistul Marcus Rashford a vorbit cu Barack Obama despre cum este să fii crescut doar de mamă

  Marcus Rashford, atacant la formaţia britanică Manchester Uniter, a vorbit cu fostul preşedinte al SUA, Barack Obama, având ca subiect puterea pe care tinerii o pot avea pentru a face schimbări în societate. Rashford, în vârstă de 23 de ani, atacantul lui United şi al Angliei, s-a întâlnit pe Zoom cu cel de-al 44-lea […]
Fotbalistul Marcus Rashford a vorbit cu Barack Obama despre cum este să fii crescut doar de mamă

Nebunia antrenorilor în Serie A: Simone Inzaghi îl păcăleşte pe patronul de la Lazio Roma şi merge la Inter Milano

Situaţia în Serie A seamănă cu nebunia antrenorilor care exista odinioară la Dinamo, unde schimbările se petreceau la foc automat. Campioana Inter Milano l-a pierdut pe Antonio Conte, nemulţumit că patronul chinez vrea să vândă jucători, şi s-a orientat rapid către Simone Inzaghi, care le-a jucat o festă celor de la Lazio. După ce îşi […]
Nebunia antrenorilor în Serie A: Simone Inzaghi îl păcăleşte pe patronul de la Lazio Roma şi merge la Inter Milano

La 23 de ani după Gică Hagi, şi Ilie Năstase cere să i se facă statuie

Ilie Năstase (74 de ani), cel mai mare jucător din istoria tenisului românesc, a declarat că vrea statuie în Bucureşti. „Nasty” i-a adresat un mesaj primarului Capitalei, Nicuşor Dan, căruia îi cere să îi ridice respectiva favoare. „România nu acordă niciun respect campionilor. Nadia Comăneci nu are statuie aici, dar o are în America. Avem […]
La 23 de ani după Gică Hagi, şi Ilie Năstase cere să i se facă statuie

Facebook a anunţat că nu va mai elimina afirmaţia că virusul SARS-CoV-2 a fost fabricat în laborator

Facebook şi-a schimbat politica de interzicere a postărilor care sugerează că virusul SARS-CoV-2 a ieşit dintr-un laborator, pe fondul unei dezbateri reînnoite cu privire la originile virusului, ridicând noi întrebări cu privire la rolul reţelelor sociale în dezinformare. Cea mai recentă mişcare a Facebook, anunţată miercuri seară, pe site-ul său, scoate în evidenţă provocarea şi […]
Facebook a anunţat că nu va mai elimina afirmaţia că virusul SARS-CoV-2 a fost fabricat în laborator

Ce aleg femeile între a fi mamă şi a avea o carieră de succes. Semne bune privind natalitatea în România, pentru anul 2020

Tu te gândeşti să alegi între a fi mamă sau să ai o carieră de succes? Multe dintre femei sunt în această situaţie: amână să fie mame, pentru a se dedica jobului. În România, au fost născuţi 185.000 de bebeluşi în 2019, de trei ori mai puţini faţă de natalitatea din Germania şi la jumătate […]
Ce aleg femeile între a fi mamă şi a avea o carieră de succes. Semne bune privind natalitatea în România, pentru anul 2020

VIDEO Bikerul spaniol Bienvenido Aguado a bătut recordul mondial la cea mai lungă săritură cu răsturnare în aer

Bienvenido Aguado, un biker născut la Barcelona, a doborât un record mondial. A reuşit cea mai lungă sărituă cu bicicleta cu răsucire spre pământ în aer. Ibericul a sărit 30 de metri aproximativ 98 de picioare. Potrivit NowThis, Bienvenido Aguado a doborât recordul mondial anterior cu aproximativ 30 de picioare. Totul s-a întâmplat la evenimentul […]
VIDEO Bikerul spaniol Bienvenido Aguado a bătut recordul mondial la cea mai lungă săritură cu răsturnare în aer

Jurnalistul Roman Protasevici a luat legătura cu un avocat. „Totul este bine, are o dispoziţie bună, pozitivă şi este vesel”

Au apărut noi informaţii despre Roman Protasevici. Jurnalistul de opoziţie belarus a fost lăsat să discute cu un avocat joi, după patru zile de detenţie, transmite dpa. Protasevici şi prietena sa, Sofia Sapega, au fost arestaţi duminică, când autorităţile din Belarus au forţat un avion Ryanair care efectua un zbor comercial pe ruta Atena – […]
Jurnalistul Roman Protasevici a luat legătura cu un avocat.

Reacţia elevilor când au aflat că în şcoli vor fi introduse cursuri de protecţia mediului

Copiii nu ştiu cum să protejeze mediul înconjurător şi nu sunt conştienţi de efectele puternice ale poluării. Unele tări deja au luat măsuri. Copiii din SUA studiază fenomenul de încălzire globală.   Luca este clasa a-XII-a şi spune că o astfel de materie l-ar ajuta să aibă mai multă grijă de mediu. Însă nu ştie […]
Reacţia elevilor când au aflat că în şcoli vor fi introduse cursuri de protecţia mediului

GALERIE FOTO Avionul şi limuzina lui Nicolae Ceauşescu s-au vândut la licitaţie cu 220.000 de euro

Seara trecută au fost vândute la licitaţie o limuzină, dar şi un avion care i-au aparţinut lui Nicolae Ceauşescu. Limuzina Paykan Hillman Hunter, din 1974, a fost primită de Nicolae Ceauşescu de la şahul Mohammad Reza Pahlavi. Preţul de pornire a fost de 4.000 de euro şi a fost adjudecată la 95.000 de euro. Viteza […]
GALERIE FOTO Avionul şi limuzina lui Nicolae Ceauşescu s-au vândut la licitaţie cu 220.000 de euro

Bashar al-Assad, reales preşedintele Siriei cu 95,1% din voturi

Unanimitate este cuvântul care poate descrie alegerile prezidenţiale din Siria. Preşedintele sirian Bashar al-Assad a fost reales pentru un mandat de şapte ani cu 95.1% din voturi, conform unui anunţ făcut joi de preşedintele parlamentului de la Damasc, după un scrutin criticat de opoziţie şi de statele occidentale, tranmsite AFP. Ceilalţi doi contracandidaţi la scrutinul […]
Bashar al-Assad, reales preşedintele Siriei cu 95,1% din voturi

UE împarte bani tuturor ţărilor membre pentru relansare economică. Când încep plăţile şi cine şi-a tras partea leului

Parlamentele Austriei şi Poloniei au aprobat joi planul european de redresare, în valoare de 672 de miliarde de euro, destinat susţinerii depăşirii consecinţelor economice ale pandemiei de COVID-19, ceea ce face astfel posibilă încheierea procesului de ratificare a acestui proiect istoric, informează AFP. „Cu voturile pozitive ale parlamentelor austriac şi polonez de astăzi, cele 27 […]
UE împarte bani tuturor ţărilor membre pentru relansare economică. Când încep plăţile şi cine şi-a tras partea leului

Viitorul va disputa barajul pentru Conference League, după 3-2 cu Chindia

FC Viitorul Constanţa a învins-o pe Chindia Târgovişte cu scorul de 3-2 (1-1), joi seara, în deplasare, la Buzău, în primul meci de baraj pentru calificarea în competiţia de fotbal Europa Conference League. Meciul le-a opus pe cele mai bune echipe din play-out (UTA nu are licenţă de cupele europene, iar FC Viitorul avea avantaj […]
Viitorul va disputa barajul pentru Conference League, după 3-2 cu Chindia

Cât este amenda pentru drifturile făcute pe străzi publice

Doi tineri au fost amendaţi după ce au făcut drifturi pe o stradă aflată pe faleza din Constanţa. A devenit deja o modă ca tinerii cu ”motoare” puternice să se dea în spectacol în locuri publice.
Cât este amenda pentru drifturile făcute pe străzi publice

Boat Tail, bijuteria de la Rolls-Royce fabricată în numai trei exemplare

Rolls-Royce a lansat noua Boat Tail, o maşină de lux fabricată în numai trei exemplare, pentru trei clienţi atent aleşi. Maşina are patru locuri şi are o lungime de aproape şase metri, iar spatele autovehiculului arată precum puntea unui yacht. Fiecare dintre cele trei maşini a fost personalizată în funcţie de preferinţele proprietarului. Mai mult, […]
Boat Tail, bijuteria de la Rolls-Royce fabricată în numai trei exemplare

Momente dramatice pentru cel mai bun marcator din istoria Cupei Mondiale la fotbal: ”Nu mai puteam să merg”

Veste-şoc în Germania! Klose şi-a anulat toate planurile de viitor pe care le avea peste toate cu formaţia Fortuna Dusseldorf, un club german din divizia a doua. Fostul asistent manager al FC Bayern a fost diagnosticat cu tromboză la ambele picioare şi va trebui să se trateze. „Totul a început în urmă cu aproape trei […]
Momente dramatice pentru cel mai bun marcator din istoria Cupei Mondiale la fotbal: ”Nu mai puteam să merg”

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Domnului profesor cu suspendare…

Rectorul şi prorectorul Academiei de Poliţie au fost condamnaţi în primă instanţă la câte trei ani de închisoare cu suspendare. Infracţiunea comisă de către cei doi este instigare la şantaj. Victima este jurnalista Emilia Şercan care dezvăluise prin articolele sale corupţia endemică din această aşa-zisă academie. Doamna Şercan demonstrase fără dubiu că Academia de Poliţie […]
COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Domnului profesor cu suspendare...

Băncile au câştigat 4,7 miliarde de lei din dobânzi la credite în primul trimestru din 2021

Veniturile nete din dobânzi, cea mai importantă resursă de profit a băncilor, au fost în scă­dere în T1/2021 cu 2%, până la 3,86 mld. lei, în condiţiile în care creditarea s-a majorat cu un ritm mediu de 5,7%, conform datelor transmise de BNR. Comparativ, în T1/2020 veniturile nete din dobânzi creşteau cu 8%, în timp […]
Băncile au câştigat 4,7 miliarde de lei din dobânzi la credite în primul trimestru din 2021

Găsit de salvamontişti, după ce a băut şi a adormit lângă o prăpastie

„Acţiune în derulare a SPJ Salvamont Maramureş în zona Lacul Albastru, Baia Sprie. O persoană care practică alergare montană în zona respectivă a sunat la 112 şi a anunţat despre faptul că aproape de Fisură Zorilor (zona deosebit de periculoasă cu o prăpastie de peste 40 metri) este un bărbat căzut care însă a reacţionat […]
Găsit de salvamontişti, după ce a băut şi a adormit lângă o prăpastie

Cum pot trece cu brio elevii şi studenţii peste stresul examenelor. Sfaturi de la nutriţionişti

Elevii şi studenţii au intrat în perioada examenelor, iar nivelul de stres creşte mai ales după o lungă perioadă de studiu online. Nopţile pierdute, consumul excesiv de alimente şi băuturi nesănătoase îşi fac şi ele simtiţă prezenţa. Un lucru pe care mulţi îl neglijează, însă, este că dacă sunt atenţi la ce consumă, procesul de […]
Cum pot trece cu brio elevii şi studenţii peste stresul examenelor. Sfaturi de la nutriţionişti

Noul Echo Show 10 îţi poate monitoriza căţelul lăsat singur acasă

Echo Show 10, din gama de dispozitive marca Amazon cu cel mai faimos asistent vocal din lume, este îmbogăţită cu o nouă perlă. Este vorba de cel mai bun dispozitiv aflat pe piaţă, cu îmbunătăţiri tehnologice mari, cu un detaliu mai presus de toate: capacitatea de rotire. Echo Show 10 este de fapt echipat cu […]
Noul Echo Show 10 îţi poate monitoriza căţelul lăsat singur acasă

Cristiano Ronaldo şi-a cumpărat un apartament de lux în Lisabona. Numai decorarea l-a costat o avere

Cristiano Ronaldo, 36 de ani, a încheiat al treilea sezon la Juventus Torino cu titlul de cel mai bun marcator din Serie A, 29 de goluri, şi cu Cupa Italiei în palmares, ceea ce i-a permis să cucerească toate trofeele naţionale şi în Italia. Reîntors acasă pentru a pregăti participarea la Campionatul European de fotbal […]
Cristiano Ronaldo şi-a cumpărat un apartament de lux în Lisabona. Numai decorarea l-a costat o avere

ROLAND GARROS: S-a tras la sorţi programul româncelor pe tabloul principal

  Fără reprezentant la masculin, după ce Marius Copil, singurul prezent în calificări, a fost eliminat în primul tur, dar lipsită şi de liderul Simona Halep, 3 WTA, accidentată, România trimite 5 reprezentante pe zgura pariziană. Fetele noastre au avut ghinion la tragerea la sorţi de azi. În manşa inaugurală, Irina Begu va da peste […]
ROLAND GARROS: S-a tras la sorţi programul româncelor pe tabloul principal

Lazio i-a arătat lui Ştefan Radu cât de mult îl preţuieşte

Ştefan Radu, 34 de ani, este extrem de apreciat la Lazio, iar drept dovadă stă faptul că preşedintele Claudio Lotito a dat verde discuţiilor pentru prelungirea înţelegerii cu românul. Radu este primul jucător dintre cei cărora le expiră înţelegerile în vară cu care clubul demarează negocieri, semn că mizează pe aportul său, comentează gazzetta.it. Ceilalţi […]
Lazio i-a arătat lui Ştefan Radu cât de mult îl preţuieşte

Prezentatoarea BBC Lisa Shaw a murit din cauza unor cheaguri de sânge, după vaccinarea cu serul AstraZeneca

Tânăra în vârstă de 44 de ani, care era prezentatoarea unui cunoscut post de radiodifuziune din nord-estul Angliei şi lucrase pentru BBC Radio Newcastle din 2015, a suferit dureri de cap severe la o săptămână după ce a primit vaccinul şi s-a îmbolnăvit grav câteva zile mai târziu, potrivit declaraţiilor familiei sale, potrivit The Guardian. […]
Prezentatoarea BBC Lisa Shaw a murit din cauza unor cheaguri de sânge, după vaccinarea cu serul AstraZeneca

Joe Biden propune 715 miliarde de dolari pentru Pentagon, contracararea Chinei fiind un obiectiv principal

Preşedintele SUA, Joseph Biden, va propune un buget al Departamentului Apărării de 715 miliarde de dolari, cu obiectivul modernizării arsenalului nuclear în scopul creşterii capabilităţilor de disuasiune faţă de China, dar şi cu planuri de a dezvolta sisteme militare noi, afirmă oficiali americani. Planul bugetar destinat Departamentului Apărării, care va fi trimis vineri Congresului, va […]
Joe Biden propune 715 miliarde de dolari pentru Pentagon, contracararea Chinei fiind un obiectiv principal

Germania va finanţa proiecte în valoare de 1,1 miliarde de euro în Namibia ca despăgubire pentru rolul jucat în genocidul de la începutul secolului XX

Namibia spune că Germania a fost de acord să finanţeze proiecte în valoare de 1,1 miliarde de euro pe parcursul a 30 de ani ca despăgubire pentru rolul jucat în genocidul şi confiscările de proprietăţi ce au avut loc cu mai bine de un secol în urmă când zona era sub control german, relatează mass-media din ambele state.
Germania va finanţa proiecte în valoare de 1,1 miliarde de euro în Namibia ca despăgubire pentru rolul jucat în genocidul de la începutul secolului XX

Bogdan Aurescu susţine adoptarea de noi sancţiuni, inclusiv economice, împotriva Belarus

Ministrul român de Externe Bogdan Aurescu a susţinut, la reuniunea informală a miniştrilor de externe din statele membre ale Uniunii Europene, care a avut loc miercuri şi joi la Lisabona, adoptarea rapidă de noi sancţiuni, inclusiv economice, împotriva Belarus.
Bogdan Aurescu susţine adoptarea de noi sancţiuni, inclusiv economice, împotriva Belarus

Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea violenţei sexuale, adoptată de Guvern

Guvernul a adoptat printr-o hotărâre, Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea violenţei sexuale “SINERGIE” 2021-2030 şi Planul de acţiuni pentru implementarea acestei strategii.
Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea violenţei sexuale, adoptată de Guvern

Vaccinarea copiilor între 12 şi 16 ani ar putea începe în România în prima săptămână din iunie. Anunţul lui Valeriu Gheorghiţă

Coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiţă a declarat joi seara, la Aleph News, că vaccinarea copiilor cu vârste între 12 şi 16 ani cu Pfizer ar putea începe în România în prima săptămână din iunie.
Vaccinarea copiilor între 12 şi 16 ani ar putea începe în România în prima săptămână din iunie. Anunţul lui Valeriu Gheorghiţă

Hotelurile se nişează. Care este conceptul deja existent în România

În viitor hotelurile se vor adresa numai unor categorii de turişti, scrie Ziarul Financiar.   Deşi timid, acest trend a început deja în România. Una dintre nişe este conceptul adult only. Motivul este clar: adulţii vor să se relaxeze şi să petreacă un sejur în linişte.    Gabriel Roşca este proprietarul unui hotel din Poiana […]
Hotelurile se nişează. Care este conceptul deja existent în România

Schimbări în procesul de alegere al directorilor de şcoli. Noi condiţii de participare la concursul pentru ocuparea funcţiilor de conducere în şcoli

Guvernul a adoptat joi o ordonanţă care modifică Legii Educaţiei. Noile prevederi reglementează modul de organizare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de conducere la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar.
Schimbări în procesul de alegere al directorilor de şcoli. Noi condiţii de participare la concursul pentru ocuparea funcţiilor de conducere în şcoli

Schimbare de ultim moment: Mario Camora, convocat la Naţíonală în locul lui Nicuşor Bancu

Jucătorul campioanei CFR Cluj, Mario Camora, a fost convocat la Naţională pentru amicalele cu Georgia şi Anglia, în locul lui Nicuşor Bancu, de la Universitatea Craiova.
Schimbare de ultim moment: Mario Camora, convocat la Naţíonală în locul lui Nicuşor Bancu

Fostul şef al Poliţiei Române, care a demisionat din funcţie după ce s-a întâlnit cu membri clanului Duduianu, a fost numit la conducerea Direcţiei Generale Anticorupţie

Liviu Vasilescu, fost şef al Poliţiei Române, care a demisionat din funcţie după ce s-a întâlnit cu membri ai clanului Duduianu după moartea lui Emi Pian, a fost numit la conducerea Direcţiei Generale Anticorupţie de ministrul de Interne, Lucian Bode.
Fostul şef al Poliţiei Române, care a demisionat din funcţie după ce s-a întâlnit cu membri clanului Duduianu, a fost numit la conducerea Direcţiei Generale Anticorupţie

Proiect: Activităţile persoanelor fizice pe contracte de tip PFA vor constitui vechime în muncă

Activităţile economice desfăşurate de persoane fizice pe contracte de tip PFA vor constitui vechime în muncă, potrivit unui proiect depus de USR PLUS în Parlament.
Proiect: Activităţile persoanelor fizice pe contracte de tip PFA vor constitui vechime în muncă

New York Times: Joe Biden va propune un buget al SUA de 6.000 de miliarde de dolari pentru anul 2022

Preşedintele SUA, Joseph Biden, va propune un buget de 6.000 de miliarde de dolari pentru anul fiscal 2022, acesta fiind cel mai mare nivel al alocărilor de fonduri federale de după al II-lea Război Mondial, cu un deficit bugetar în creştere semnificativă în următorul deceniu. Conform unor documente obţinute de cotidianul The New York Times, […]
New York Times: Joe Biden va propune un buget al SUA de 6.000 de miliarde de dolari pentru anul 2022

Trafic deviat pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. O dubă care transporta ulei uzat s-a răsturnat

Traficul este deviat joi după-amiaza pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, după ce o dubă care transporta ulei uzat s-a răsturnat. Două persoane au fost rănite în urma accidentului.
Trafic deviat pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. O dubă care transporta ulei uzat s-a răsturnat

România va dona o nouă tranşă de vaccinuri câtre Republica Moldova. Câte doze vor merge la Chişinău

Guvernul a aprobat un nou ajutor umanitar petru Republica Moldova, respectiv încă 100.800 de doze de vaccin împotriva COVID-19 produs de AstraZeneca vor fi trimise autorităţilor de la Chişinău.
România va dona o nouă tranşă de vaccinuri câtre Republica Moldova. Câte doze vor merge la Chişinău