CELE MAI NOI ARTICOLE

68.000 de poliţişti vor avea salariul mai mare. Decizia se aplică şi celor care au ieşit la pensie

Salarii mai mari pentru poliţişti. Guvernul a adoptat astăzi o ordonanţă de urgenţă privind drepturile salariale ale personalului Ministerului de Interne. Conform deciziei, aproximativ 68.000 de poliţişti vor beneficia de mai mulţi bani. Concret, în medie, fiecare persoană va primi cu aproximativ 400 de lei mai mult la salariul brut. Conform M.A.I, decizia se aplică […]
68.000 de poliţişti vor avea salariul mai mare. Decizia se aplică şi celor care au ieşit la pensie

În bazilicile din Vatican vor fi montate scannere pentru monitorizarea temperaturii. Acord între Guvern şi capii bisericii

Liturghiile publice vor fi reluate de luni în bisericile din Italia respectând măsurile stricte scrise într-un protocol semnat între Guvern şi capii bisericilor. Sf. Petru se află pe teritorul statului Vatican alături de bazilicile papale Sf. Paul, Sf Ion şi Sf Maria deci tehnic nu fac parte din Italia. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo […]
În bazilicile din Vatican vor fi montate scannere pentru monitorizarea temperaturii. Acord între Guvern şi capii bisericii

Greta Thunberg respinge reacţiile vehemente faţă de invitarea la o dezbatere pe tema pandemiei cu experţi medicali

Invitarea Gretei Thunberg la o dezbatere pe tema pandemiei cu experţi medicali a generat reacţii vehemente în mediile de socializare online, dar activista pentru protecţia mediului a subliniat că nu este invitată în calitatea de specialistă. Greta Thunberg, în vârstă de 17 ani, a fost invitată la o dezbatere organizată de postul de televiziune CNN […]
Greta Thunberg respinge reacţiile vehemente faţă de invitarea la o dezbatere pe tema pandemiei cu experţi medicali

Pandemia l-ar putea transforma pe Jeff Bezos în primul „trilionar” al planetei

Înainte de pandemie site-ul Comparisun a estimat că liderul de la Amazon poate deveni trilionar( 1000 de miliarde) în şase ani. Acest lucru pare însă să se întâmple mai rapid. Miliardarul care este deja cel mai bogat om de pe planetă a înregistrat un profit în creştere de la debutul pandemie. Creşterea este rezultatul schimbări […]
Pandemia l-ar putea transforma pe Jeff Bezos în primul

PSD îl dă replica lui Iohannis pe dilema vidului legislativ

PSD îi dă replică lui Iohannis, pe tema „vidului legislativ”. Această scăpare există, spune purtătorul de cuvânt al PSD Lucian Romaşcanu, iar preşedintele nu poate acuza pe cineva că arată o scăpare a Guvernului, mai spune acesta. Lucian Romaşcanu: Declaraţiile domnului Iohannis ar trebui să se îndrepte către Guvern şi către Dumnealui astfel încât să […]
PSD îl dă replica lui Iohannis pe dilema vidului legislativ

Pandemia afectează şi bugetul Vaticanului. Cât de aproape sunt de faliment?

Bugetul Vaticanului este afectat de pandemia de coronavirus, în contextul în care sunt perturbate activităţile muzeelor şi campaniile de colectare de fonduri, informează site-ul 20.Min.ch. „Ne confruntăm cu ani dificili”, afirmă Juan Antonio Guerrero Alves, directorul Secretariatului pentru Economie al Sfântului Scaun. Deficitul anual bugetar al Vaticanului oscilează între 60 şi 70 de milioane de […]
Pandemia afectează şi bugetul Vaticanului. Cât de aproape sunt de faliment?

Industria porno ar putea salva producţiile cinematografice de la Hollywood

Peste tot în lume se caută soluţii pentru redeschiderea firmelor şi continuarea activităţii în condiţii de siguranţă. Pandemia de coronavirus a generat o serie de întrebări la care angajatorii caută răspunsuri: „Trebuie să îmi testez angajaţii?”, „Cât de des?”,  „Unde fac asta?”, apoi mai apar o serie de probleme legate de legi, respectarea confidenţialităţii şi […]
Industria porno ar putea salva producţiile cinematografice de la Hollywood

O nouă ţară a donat României echipamente de protecţie

Un transport de echipamente medicale a sosit astăzi pe Aeroportul Otopeni. Materialele sanitare au fost donate României de către Emiratele Arabe Unite şi vor fi folosite în combaterea epidemiei de coronavirus.  La sosirea aeronavei a participat atât secretarul de stat Raed Arafat, cât şi Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. În acelaşi timp, […]
O nouă ţară a donat României echipamente de protecţie

Starea de alertă va fi instituită mai devreme decât prevede legea prin OUG

Nici Guvernul nu mai ţine cont de legi. Printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată azi, oficialii au decis ca starea de alertă să fie instituită mai devreme decât prevede legea în vigoare. Astfel, ordonanţa adoptată azi prevede că, hotărârile prin care se declară, se prelungeşte sau încetează starea de alertă şi cele prin care se stabileşte […]
Starea de alertă va fi instituită mai devreme decât prevede legea prin OUG

Ludovic Orban, despre cum trăim în starea de alertă. Toate informaţiile aici

Prim-ministrul Ludovic Orban a convocat Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, începând cu ora 20:00, la sediul MAI.
Ludovic Orban, despre cum trăim în starea de alertă. Toate informaţiile aici

992 de noi cazuri confirmate în Italia. Bilanţul deceselor a ajuns la 31.368 de morţi

Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 31.368 de morţi în Italia, cu 262 de decese produse în ultimele 24 de ore, iar numărul total al persoanelor infectate a depăşit 223.000. Serviciul italian de Protecţie Civilă a anunţat, joi seară, că bilanţul epidemic este de 31.368 de morţi, iar numărul total al cazurilor de infectare […]
992 de noi cazuri confirmate în Italia. Bilanţul deceselor a ajuns la  31.368 de morţi

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 14 mai: Numărul deceselor a depăşit 300.000/ Noul bilanţ anunţat de oficialii italieni

  Bilanţul deceselor cauzate de COVID-19 a trecut de pragul de 300.000   Mai mult de 300.000 de persoane din lume au murit în urma infectării cu noul coronavirus, potrivit datelor oferite de Universitate Johns Kopkins. Numărul cazurilor de infectare a ajuns la peste 4,4 milioane, potrivit numărătorii realizate de Universitate, relatează CNN.   992 de […]
Coronavirus în lume LIVE UPDATE 14 mai: Numărul deceselor a depăşit 300.000/ Noul bilanţ anunţat de oficialii italieni

Iohannis, atac la adresa parlamentarilor: Politicieni vechi şi retrograzi au încercat să dărâme şi modestele instrumente pe care le aveam la dispoziţie

Preşedintele Klaus Iohannis a lansat, la final al perioadei stării de urgenţă, un nou atac la adresa Parlamentului. „Guvernul este obligat să se adapteze permanent la puţinele resurse legislative pe care le are la dispoziţie, în timp ce în Parlament politicieni vechi şi retrograzi au încercat să dărâme şi modestele instrumente pe care le aveam […]
Iohannis, atac la adresa parlamentarilor: Politicieni vechi şi retrograzi au încercat să dărâme şi modestele instrumente pe care le aveam la dispoziţie

Iohannis:There will not be days without rules.I will not hesitate to reissue the state of emergency

President Klaus Iohannis has said on Thursday that there will be not be three days without rules and restrictions, from the time of the state of emergency, respectively Friday, until the entry into force of the Law on the state of alert, starting Monday.
Iohannis:There will not be days without rules.I will not hesitate to reissue the state of emergency

Reacţie nervoasă a unui politician italian faţă de persoanele care nu poartă măşti de protecţie: „Imbecili”

Un politician din Italia a avut o reacţie nervoasă faţă de persoanele care fie nu poartă mască de protecţie, fie o poartă greşit, subliniind că trebuie respectate lucruri elementare pentru a se putea reveni la normalitate în contextul pandemiei, informează cotidianul La Repubblica. „Trebuie să combatem două tipuri de imbecili: cei normali nu poartă masca; […]
Reacţie nervoasă a unui politician italian faţă de persoanele care nu poartă măşti de protecţie:

Guvernul anunţă majorarea salariului poliţiştilor. Câţi agenţi vor putea beneficia de această măsură

Veşti bune pentru poliţişti. Guvernul a decis astăzi majorarea salariului pentru agenţii cu un venit lunar mai mic decât nivelul maxim aflat în plată. Peste 68 de mii de agenţi ar urma să beneficieze de această măsură. „Prin această OUG se vor recalcula drepturile salariale pentru poliţiştii care au un salariu lunar mai mic decât […]
Guvernul anunţă majorarea salariului poliţiştilor. Câţi agenţi vor putea beneficia de această măsură

Coronavirus în România LIVE UPDATE 14 mai: Noi decese anunţate în ţară. Bilanţul morţilor creşte la ​1053 / 16.247 de cazuri de infectare cu noul coronavirus

UPDATE ora 19.47 Noi decese anunţate în ţară. Bilanţul morţilor creşte la 1053 Deces 1047: Bărbat, 57  ani, municipiul Bucureşti. Dată confirmare: 15.04.2020. Dată deces: 13.05.2020. Comorbidităţi:  HTA, cardiopatie ischemică, tahicardie paroxistică supraventriculară, DZ tip 2, obezitate. Deces 1048: Bărbat, 90  ani, judeţ Galaţi. Dată confirmare: 08.05.2020. Dată deces: 14.05.2020. Comorbidităţi:  insuficienţă cardiacă cronică, boala aortică degenerativă, fibrilaţie […]
Coronavirus în România LIVE UPDATE 14 mai: Noi decese anunţate în ţară. Bilanţul morţilor creşte la ​1053 / 16.247 de cazuri de infectare cu noul coronavirus

Manager de pensiune din Delta Dunării: În acest weekend suntem full. Avem rezervări peste capacitatea noastră

Măsurile pentru siguranţa turiştilor, bifate. Afacerile din Deltă Dunării se redeschid în forţă. După luni de zile de izolare, românilor le este dor de natură. Dovada sunt chiar rezervările de excursii care se fac pe bandă rulantă. Tudor Enache -manager pensiune OBRETIN: În acest weekend noi avem deja full, suntem plini. Am avut rezervări peste […]
Manager de pensiune din Delta Dunării: În acest weekend suntem full. Avem rezervări peste capacitatea noastră

Probele orale de la Bacalaureat se anulează. Cum va fi stabilită nota

Guvernul a modificat legislaţia din Educaţie, astfel încât nu vor avea loc examenele de competenţe la probele orale de Bacalaureat. Aceste probe urmează să fie echivalate cu mediile din timpul anului sau cu certificate de limbi străine/de informatică, acolo unde acestea există. Probele de competenţă la care ne referim sunt examenele orale de Limba română, […]
Probele orale de la Bacalaureat se anulează. Cum va fi stabilită nota

Donald Trump se declară „dezamăgit” de China şi afirmă că acordul comercial este afectat de pandemie

Preşedintele SUA, Donald Trump, s-a declarat joi „dezamăgit” de China, afirmând că actuala criză generată de pandemie afectează acordul comercial bilateral, informează agenţia de presă Reuters. „Sunt foarte dezamăgit de China. Nu ar fi trebuit să permită să se întâmple acest lucru. Eu am creat un acord comercial major, iar acum pot spune că pentru […]
Donald Trump se declară

Operatorii economici afectaţi vor fi sprijiniţi în continuare. Certificatul de Urgenţă tip 2 se eliberează şi după 14 mai

Vei putea obţine certificatul de Situaţie de Urgenţă tip 2 şi după 14 mai. Operatorii economici care înregistrează o diminuare a veniturilor din cauza crizei COVID-19, primesc uncertificat care îi ajută să obţină facilităţi şi măsuri de sprijin. Măsura vizează afacerile care înregistrează încasări mai mici cu 25% faţă de media pe ianuarie şi februarie. […]
Operatorii economici afectaţi vor fi sprijiniţi în continuare. Certificatul de Urgenţă tip 2 se eliberează şi după 14 mai

Elevii vor avea transport gratuit. Cum vor fi sancţionate firmele care refuză

Raluca Turcan, vicepremier: Astăzi, prin OUG, am decis ca operatorii de transport să asigure transportul gratuit al elevilor, sub sancţiunea încetării contractelor, fie de delegare a serviciului public de transport, fie retragerii licenţei de traseu în cazul transportului interjudeţean. În felul acesta sute de mii de copii, acre până acum erau văduviţi de  un drept […]
Elevii vor avea transport gratuit. Cum vor fi sancţionate firmele care refuză

Vei plăti mai puţin la curent. Ministrul Economiei anticipează o scădere a preţului la energie cu cel puţin 2%

Veşti bune pentru români. Ministrul Economiei Virgil Popescu anunţă scăderi la preţul energiei electrice. Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea reglementării preţului la energie, astfel încât e posibil să plăteşti cu cel puţin 1-2% mai puţin. ”Creem posibilitatea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie Electrică de a putea reglementa începând cu […]
 Vei plăti mai puţin la curent. Ministrul Economiei anticipează o scădere a preţului la energie cu cel puţin 2%

Gândurile lui Cristoiu: 99% din interdicţii pot fi respectate benevol. Chiar nu ar trebui dată stare de alertă

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu afirmă că în România s-a creat o stare halucinantă din cauza lipsei reglementărilor legale post stare de urgenţă şi susţine că Guvernul nu ar trebui să declare stare de alertă. Ion Cristoiu demontează pericolul indus în rândul opiniei publice că dacă nu există o lege în vigoare care să reglementeze […]
Gândurile lui Cristoiu: 99% din interdicţii pot fi respectate benevol. Chiar nu ar trebui dată stare de alertă

Weekend-ul fără restricţii rămâne doar un vis. Anunţul Ministrului de Interne

Weekend-ul fără restricţii rămâne doar un vis pentru moment. Guvernul ţi-a dat planurile peste cap şi a stabilit că starea de alertă va fi instituită începând de mâine. Astfel, în această seară are loc prima şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, condus chiar de premierul Ludovic Orban.
Weekend-ul fără restricţii rămâne doar un vis. Anunţul Ministrului de Interne

Carantina s-a încheiat la Suceava. Urmează controalele

Autorităţile au decis ridicarea carantinei la Suceava. Prof. Dr. Doina Azoicăi , Preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, spune că în continuare regulile de igienă şi de distanţare socială trebuie să fie respectate cu stricteţe, altfel… Prof. Doina Azoicăi, Preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie: Oare ce s-ar putea întâmpla? Să apară focare, să apară din nou […]
Carantina s-a încheiat la Suceava. Urmează controalele

Primul Ministru din Franţa, după anunţul Sanofi: Accesul egal la vaccin pentru toată lumea nu este ceva negociabil

Guvernul francez a avertizat că este inacceptabil pentru gigantul farmaceutic Sanofi să furnizeze oricare vaccin împotriva noului coronavirus prima dată în SUA., relatează France24.
Primul Ministru din Franţa, după anunţul Sanofi: Accesul egal la vaccin pentru toată lumea nu este ceva negociabil

Şomajul tehnic se prelungeşte până la 1 iunie. Anunţul a fost făcut de vice-premierul Raluca Turcan

Vicepremierul Raluca Turcan anunţă că şomajul tehnic se prelungeşte până la 1 iunie 2020. De asemenea, plata salariilor pentru angajaţii întorşi la muncă va fi sprijinită de Guvern. „Pentru protecţie socială- prelungirea şomajului tehnic până la 1 iunie 2020, cu posibilitatea menţinerii acestei forme de sprijin în domeniile care vor fi în continuare restricţionate, în […]
Şomajul tehnic se prelungeşte până la 1 iunie. Anunţul a fost făcut de vice-premierul Raluca Turcan

Vor fi destule măşti după data de 15 mai când sunt obligatorii? Ce spun distribuitorii

Guvernul va relaxa cerinţele adresate cetăţenilro în contextul epidemiei de COVID-19 dar acest lucru implică şi anumite reguli, cum ar fi purtatul obligatoriu de mască în mijloacele de transport în comun şi în locurile aglomerate. Astfel, populaţia va avea nevoie de foarte multe măşti, aşteptându-se la o circulaţie crescută a persoanelor după 15 mai. Având […]
Vor fi destule măşti după data de 15 mai când sunt obligatorii? Ce spun distribuitorii

Una dintre forţele militare ale lumii foloseşte insecticidul pentru a se apăra de COVID-19. „Nu are cum să le facă rău”

Armata din Marea Britanie foloseşte spray-ul împotriva ţânţarilor pentru a preveni infecţia cu noul coronavirus, a recunoscut Ministerul Apărării din UK, relatează Daily Mail
Una dintre forţele militare ale lumii foloseşte insecticidul pentru a se apăra de COVID-19. „Nu are cum să le facă rău

Universitatea Cambridge: a fost creată aplicaţia care poate detecta cazurile de COVID-19. Cum funcţionează

Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au demarat un proiect şi au creat o aplicaţie pentru telefonul mobil care poate detecta cazurile de coronavirus, scrie euractiv.com
Universitatea Cambridge: a fost creată aplicaţia care poate detecta cazurile de COVID-19. Cum funcţionează

Cum s-au vindecat peste noapte 1.000 de români diagnosticaţi cu coronavirus. 600 dintre ei sunt din Suceava

Autorităţile au raportat astăzi o creştere a numărului de îmbolnăviri de COVID-19 cu 245 cazuri. Pe de altă parte, numărul vindecărilor a fost de câteva ori mai mare - 1.092.
Cum s-au vindecat peste noapte 1.000 de români diagnosticaţi cu coronavirus. 600 dintre ei sunt din Suceava

New rules for traveling abroad. Quarantine is no longer mandatory

Romanians coming from abroad will no longer be forced into quarantine or isolation, according to the draft law on the state of alert. Those returning to the country will have to present a medical certificate attesting that they do not have COVID-19.
New rules for traveling abroad. Quarantine is no longer mandatory

Anunţul Guvernului Orban despre starea de alertă: Şomajul tehnic, prelungit până la 1 iunie / Preţuri mai mici la energia electrică / Eliberarea certificatelor de urgenţă

Principalele declaraţii susţinute de Raluca Turcan: „Masurile se vor aplica pentru o perioada limitată de timp. Aceste măsuri sunt pe mai multe domenii. Pentru protecţie socială: –Prelungirea şomajului tehnic până la 1 iunie 2020. Vorbim despre angajati cu contracte individuale, dar si despre alte categorii de profesionisti. Intentia noastra e sa acordam aceasta forma de […]
Anunţul Guvernului Orban despre starea de alertă: Şomajul tehnic, prelungit până la 1 iunie / Preţuri mai mici la energia electrică / Eliberarea certificatelor de urgenţă

Cum să porţi corect şi să speli masca de protecţie. Cele 7 reguli deosebit de importante şi avertismentul medicilor: „Masca nu înlocuieşte o igienă corespunzătoare”

Din data de 15 mai, odată cu ridicarea stării de urgenţă şi înlocuirea ei cu starea de alertă, românii vor putea ieşi din case fără declaraţii. Unii vor putea reveni la locurile de muncă.
Cum să porţi corect şi să speli masca de protecţie. Cele 7 reguli deosebit de importante şi avertismentul medicilor:

Când anunţă Agenţia Europeană a Medicamentului că vom avea vaccinul anti-coronavirus: „Este cel mai optimist scenariu posibil”

Un vaccin împotriva coronavirusului care provoacă COVID-19 ar putea fi disponibil abia la începutul lui 2021. Şi asta în cel mai optimist scenariu, notează Agenţia Europeană a Medicamentului.
Când anunţă Agenţia Europeană a Medicamentului că vom avea vaccinul anti-coronavirus:

Mesajul lui Klaus Iohannis pentru români: Nu vor urma 3 zile fără restricţii / Nu voi ezita să declar din nou stare de urgenţă

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a susţinut o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni.
Mesajul lui Klaus Iohannis pentru români: Nu vor urma 3 zile fără restricţii / Nu voi ezita să declar din nou stare de urgenţă

Pista de atletism din Cluj se deschide pentru public, cu termometru cu infraroşu şi limită de acces

Consiliul Judeţean Cluj a anunţat faptul că va deschide pista de atletism a stadionului Cluj Arena. Pe acest stadion dispută meciurile divizionara secundă U Cluj dar pista de atletism este utilizată de atleţi şi amatori de mişcare. ”Începând cu data de 15 Mai 2020, se deschide pista de atletism exterioară în limita a 40 de […]
Pista de atletism din Cluj se deschide pentru public, cu termometru cu infraroşu şi limită de acces

Moment şocant în timpul unei gale UFC: Îmi cad dinţii

Anthony Smith a suferit o înfrângere brutală în faţa lui Glover Teixeira în timpul luptei din cadrul UFC Fight Night din această dimineaţă. Smith a suferit o ruptură de piramidă nazală, o ruptură a orbitei oculare şi şi-a pierdut câţiva dinţi pe parcursul luptei Fanii şi comentatorii evenimentului, Paul Felder şi Daniel Cormier, au fost […]
Moment şocant în timpul unei gale UFC: Îmi cad dinţii

Cum vom circula în autobuz şi metrou de mâine. Modelul francezilor şi ce amendă riscă parizienii care nu poartă mască

Francezii încearcă să revină timid la normalitate, după două luni de luptă cu epidemia de coronavirus.
Cum vom circula în autobuz şi metrou de mâine. Modelul francezilor şi ce amendă riscă parizienii care nu poartă mască