Video FOTO Protest în Piaţa Victoriei, faţă de proiectul de lege privind graţierea. Oamenii au plecat în marş spre Parlament

Aproximativ două sute de oameni s-au strâns duminică seara în Piaţa Victoriei din Capitală, oamenii fiind nemulţumiţi de proiectul de lege privind graţierea unor pedepse.

2577 afișări

"Am venit în această seară în Piaţa Victoriei pentru a apăra valorile democraţiei, pentru a lupta împotriva hoţilor şi a corupţilor. Din punctul meu de vedere, nu s-a schimbat nimic în cele 97 de zile de când ieşim în stradă, am fost ignoraţi, sfidaţi şi nebăgaţi în seamă. Singurele mici victorii au fost abrogarea Ordonanţei 13 şi că au fost anulate acele amendamente aberante. Dar, acestea se pot întoarce mâine, în Parlament. Vor fi reintroduse şi votate şi corupţia ar fi legalizată, ceea ce noi nu susţinem sub nicio formă. Susţinem "fără graţiere", aceasta poate fi acordată individual, de către preşedinte, nu suntem de acord cu graţierea colectivă", spune Luminiţa Neagu.

"Astăzi este a 97-a zi când vin aici. Motivul principal care mă aduce aici este că nu vreau să îmi pierd libertatea. Mergem cu paşi repezi spre dictatură, iar eu am trăit până la 30 şi ceva de ani una şi nu mai vreau să trăiesc alta. Libertatea este cea mai importantă valoare, iar de aici derivă toate celelalte valori, ori, libertate nu poţi să ai decât în democraţie", susţine Verginia Gutuioş.

"Eu am ieşit că să vadă ăştia de aici (n.r. Guvern) şi aia de acolo (n.r. Parlament) că nu îi lăsăm să fure. Legalizarea furtului nu este în profilul nostru, nu vrem să acceptam legalizarea hoţiei. Parlamentul asta vrea, plin de hoţi, vor să rămână şi cu averile, şi cu banii furaţi, şi nepedepsiţi. Nu suntem o naţie de hoţi, nu putem să acceptăm aşa ceva. Ar trebui să îşi dea demisia în bloc şi să se reorganizeze alegerile, deci alegeri anticipate ar fi singura soluţie", spune un alt protestatar.

Comisia juridică din Senat a votat, miercuri, un amendament la Legea graţierii, potrivit căruia persoanele condamnate pentru luare sau dare de mită şi trafic sau cumpărare de influenţă vor fi graţiate, senatorul PMP Traian Băsescu pledând pentru un vot favorabil. Ulterior, membrii Comisiei juridice din Senat au revenit joi asupra amendamentului privind graţierea pedepselor pentru corupţie, 5 senatori votând pentru respingerea acestuia, în timp ce patru senatori ai PSD şi ALDE s-au abţinut.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici