Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a respins drept „premature” afirmațiile președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre planuri detaliate de desfășurare a trupelor europene în Ucraina după încheierea războiului.
Germania s-a delimitat luni de comentariile Ursulei von der Leyen, care a spus că Uniunea Europeană pregătește „planuri destul de precise” pentru a trimite trupe în Ucraina ca parte a unor garanții de securitate post-conflict.
Autoritățile ucrainene suspectează implicarea Rusiei în asasinarea lui Andrii Parubi, fost președinte al parlamentului, ucis sâmbătă la Liov.
Oficialii au anunțat luni reținerea unui suspect, un bărbat de 52 de ani din Liov, care ar fi tras opt focuri de armă asupra politicianului, deghizat în curier.
În localitatea Bobryk, din regiunea Sumî, școala s-a mutat integral într-un subsol, pentru ca elevii să poată continua cursurile în siguranță, în ciuda războiului care durează de peste trei ani.
Pentru elevii din Ucraina, începutul noului an școlar are loc în condiții neobișnuite, dar necesare: orele se desfășoară în buncăre și subsoluri, pentru a-i proteja de bombardamentele rusești.
În satul Bobryk, aflat aproape de linia frontului, o școală întreagă a fost mutată în subsolul unei clădiri administrative, transformată în spațiu de studiu.
Sancțiunile europene afectează enorm economia rusă, afirmă luni președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prezentă în România.
„Analiza noastră economică este foarte clară. Sancțiunile afectează enorm economia rusă. Dacă ne uităm la dobândă, este la 20%. Dacă ne uităm la inflație, este la 10%. Am avut, de asemenea, cazul în care ministrul rus pentru dezvoltarea economică a afirmat în publi că Rusia este pe calea recesiunii”, afirmă Ursula von der Leyen.
Rețeaua energetică ucraineană, deținută majoritar de stat, a raportat o creștere de 75% la vânzările non-carburant în primele șase luni ale anului, mizând pe produse auxiliare și digitalizare.
Vânzările de produse non-carburant din rețeaua de stații de alimentare a companiei Ukrnafta, controlată de statul ucrainean, au crescut cu aproape 75% în prima jumătate a anului 2025 față de aceeași perioadă din 2024.
Palatul Elysee a confirmat că, joi, „Coaliția celor dispuși” va organiza o reuniune hibridă, coprezidată de Emmanuel Macron și Keir Starmer, pentru a discuta garanții de securitate pentru Ucraina și un răspuns comun la refuzul Rusiei de a pune capăt războiului.
Președintele rus Vladimir Putin a apărat invazia în Ucraina, susținând că a fost răspunsul împotriva unei lovituri de stat susținută de Occident în Ucraina. De asemenea, acesta acuză că NATO ar fi dorit să obțină influență.
Putin a învinovățit în mod deschis țările vestice, dar și NATO pentru invazia în Ucraina în discursul său din cadrul Summitului de Cooperare și Organizare Shanghai (OCS), desfășurat la Tianjin, în China.
Premierul indian Narendra Modi şi liderul de la Kremlin, Vladimir Putin s-au întâlnit în marja summitului Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai din Tianjin, China, reafirmând caracterul „special şi privilegiat” al relaţiei bilaterale,.
Cei doi lideri au purtat discuţii după sesiunea plenară a summitului SCO, axate pe stabilitate regională, cooperare energetică şi relaţii comerciale. În debutul întâlnirii, Modi a subliniat că parteneriatul cu Moscova rămâne „special şi privilegiat”, iar Putin l-a numit pe premierul indian „prieten drag”, evocând relaţiile strânse dintre cele două state.
Președintele Volodimir Zelenski a declarat, luni, că livrarea unor sisteme suplimentare de apărare antiaeriană va fi accelerată pentru a proteja Ucraina de atacurile cu rachete și drone ale Rusiei.
Anunțul a venit după intensificarea loviturilor rusești asupra infrastructurii civile, inclusiv atacul din 28 august asupra Kievului, în urma căruia au murit 25 de persoane.
Deși Moscova a insistat public asupra controlului deplin asupra regiunilor Donețk, Luhansk, Herson și Zaporijia, harta indica posibile planuri de extindere la Odesa și Harkov, niciunul dintre acestea nefiind inclus în cererile anterioare, scrie KI.
Președintele american Donald Trump, care s-a angajat să medieze un acord de pace rapid între Kiev și Moscova, nu este așteptat să participe la întâlnirea de la Paris în acest moment, a declarat o sursă pentru AFP.
Ucraina suspectează implicarea Rusiei în uciderea fostului președinte al parlamentului, Andrii Parubî, a declarat luni șeful poliției ucrainene, Ivan Vyhivski.
Parubî a fost împușcat mortal sâmbătă în orașul Lviv, în vestul Ucrainei, iar președintele Volodimir Zelenski a anunțat anterior că un suspect a fost arestat pentru ceea ce a numit „o crimă oribilă” care afectează „securitatea unei țări aflate în război”.
Rusia este suspectată că a interferat cu semnalul GPS de pe un aeroport bulgar unde urma să aterizeze un avion care o transporta pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, dezactivându-l, a relatat luni Financial Times.
Trei oficiali informați despre această chestiune au declarat pentru FT că, după dezactivarea GPS-ului, aeronava lui Von der Leyen, care urma să aterizeze duminică la Plovdiv, a înconjurat aeroportul timp de aproximativ o oră înainte de a ateriza cu ajutorul hărților analogice.
„Întreaga zonă GPS a aeroportului s-a întunecat. A fost o interferență incontestabilă”, a comentat unul dintre oficiali. Cu toate acestea, în urma incidentului, Von der Leyen nu a avut dificultăți în timpul decolării. Șefa CE vizitează statele din prima linie a Uniunii Europene, inclusiv Letonia, Finlanda, Estonia, Polonia, Lituania, Bulgaria și România, pentru a consolida solidaritatea și a discuta despre apărare.
Putin s-a întâlnit atât cu Xi, cât și cu Modi în timpul summitului, în cadrul căruia încearcă să consolideze legăturile cu India și China în contextul războiului din Ucraina și în fața presiunilor occidentale.
Într-un interviu cu liderii de la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO) din China, Putin a repetat afirmațiile false conform cărora Revoluția EuroMaidan a fost o „lovitură de stat” susținută de Occident, în timp ce a mutat vina pentru războiul de agresiune al Rusiei de la Moscova.
Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a declarat că înțelegerile convenite la întâlnirea cu Donald Trump în Alaska ar putea reprezenta un pas spre soluționarea Războiului din Ucraina, relatează Sky News.
Declarațiile liderului rus au fost făcute la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai din Tianjin, China, iar acesta a mai adăugat că că a discutat rezultatele întrevederii cu liderul chinez Xi Jinping și cu alți șefi de stat prezenți.
„În acest sens, apreciem profund eforturile și propunerile Chinei și Indiei menite să faciliteze soluționarea crizei ucrainene”, a declarat Putin în cadrul summitului.
Incendiul a fost rapid stins, iar „rapoartele preliminare nu indică nicio rană”, a declarat administrația regională pe Telegram.
Dimensiunea exactă a atacului și amploarea pagubelor nu sunt cunoscute deocamdată.
Mai multe regiuni din sudul și sud-vestul Rusiei au rămas ore întregi sub alertă aeriană în cursul nopții, potrivit mesajelor difuzate de autoritățile locale.
„Garanțiile de securitate sunt primordiale și absolut cruciale. Avem o foaie de parcurs clară și am avut un acord la Casa Albă… și această activitate avansează foarte bine”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru Financial Times.
„Suspectul a depus o mărturie inițială. În prezent, se desfășoară acțiuni urgente de investigare pentru a stabili toate circumstanțele acestei crime”, a anunțat președintele Volodimir Zelenski în primele ore ale zilei de 1 septembrie, scrie Kiyv Independent.
Un sondaj realizat de Rating Group, realizat în perioada 21-23 august 2025, a constatat că majoritatea ucrainenilor chestionați își doresc pacea și sunt deschiși la anumite concesii, dar numai cu condiția ca țara lor să primească garanții internaționale de securitate.
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat într-un interviu din 31 august că se așteaptă ca războiul Rusiei în Ucraina să dureze mult timp, deoarece majoritatea războaielor se termină cu înfrângere militară sau colaps economic – un scenariu pe care nu îl prevede nici pentru Rusia, nici pentru Ucraina.