Mediafax Echipa

Voicu: Stabilirea dezbaterii moţiunii pentru marţi, perfect regulamentară şi constituţională

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat, vineri, că dezbaterea moţiunii de cenzură în şedinţa comună de marţi a celor două camere ale Parlamentului, este "perfect" regulamentară şi constituţională, apreciind că PDL nu poate ataca la Curtea Constituţională eventuala adoptare a documentului.

Datoria publică a României a crescut cu 10 miliarde de lei în martie, depăşind 30% din PIB

Datoria publică a României a crescut cu 10 miliarde de lei în martie faţă de februarie, ajungând la 30,6% ca pondere în PIB, creşterea fiind determinată semnificativ de lansarea emisiunii de eurobonduri în valoare de un miliard de euro.

Romania March Public Debt Rises To 30% Of GDP

Romania’s public debt rose to 30.06% of the gross domestic product at the end of March from 28.7% of the GDP a month earlier, mostly due to a EUR1 billion Eurobond sale, Finance Ministry data showed Friday.

Stancu: Sperăm ca împreună cu Victor Piţurcă să ne îndeplinim obiectivele ratate în ultimii ani

Atacantul echipei Steaua, Bogdan Stancu, a declarat, vineri, după vizita medicală efectuată la INMS, că speră ca după venirea lui Victor Piţurcă în funcţia de antrenor al formaţiei bucureştene, aceasta să atingă obiectivele ratate în ultimele sezoane.

Copii din Vrancea care au jucat în piese de teatru, amendaţi de Fisc

Unsprezece elevi din Vrancea, cu vârste cuprinse între 11 şi 18 ani, care au jucat în piese de teatru în 2009, în baza unor contracte de colaborare cu Teatrul "Maior Gh. Pastia" din Focşani, au fost amendaţi şi atenţionaţi pentru că nu şi-au depus declaraţiile de venit.

Vanessa Redgrave şi Franco Nero, „căsătoriţi” neoficial, în cadrul unei ceremonii secrete

Vanessa Redgrave şi partenerul ei de viaţă Franco Nero s-au "căsătorit" în cadrul unei ceremonii secrete, fără caracter oficial, care a avut loc în 2006, informează contactmusic.com.

Myanmar a intrat în cursa înarmării nucleare cu ajutorul Coreei de Nord

Cursa înarmării în care Myanmar s-a angajat ar putea destabiliza regiunea din sud-estul asiatic, chiar dacă nu este un fapt stabilit că regimul din această ţară încearcă să obţină bomba nucleară, a afirmat, joi, un înalt oficial american.

Viaţa artificială creată de Craig Venter – un proiect prezentat, sâmbătă, pe Discovery Science

Discovery Science va difuza, în premieră, sâmbătă, de la ora 20.20, documentarul "Viaţa creată în laborator", care prezintă cea mai mare descoperire ştiintifică a anului: producerea artificială a vieţii, un proiect realizat de cercetătorul american Craig Venter împreună cu echipa sa.

Copos: Am amânat conferinţa de presă pentru că Dinu Gheorghe a plecat din ţară

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că motivul amânării conferinţei de presă care ar fi trebuit să aibă loc astăzi este că noul preşedinte, Dinu Gheorghe, a plecat din ţară "după nişte jucători".

Nelson Mandela, în doliu, renunţă la participarea la ceremonia de deschidere a CM

Primul preşedinte de culoare al Africii de Sud, Nelson Mandela, a renunţat la participarea la ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale, după moartea strănepoatei sale Zenani, într-un accident rutier, a anunţat Fundaţia Mandela

Romanian Senate Chairman Calls For Meeting Saturday To Discuss No-Conf Motion Calendar

Romania’s Senate chairman, opposition social democrat Mircea Geoana, has called a meeting with Senate leaders Saturday, following the recent exchange of contradictory statements between opposition and ruling alliance members, regarding the no-confidence motion calendar.

UNPR: Nu vom vota moţiunea de cenzură, contăm pe 30 de parlamentari

Parlamentarii UNPR nu vor vota moţiunea de cenzură iniţiată de PSD, se arată într-un comunicat al formaţiunii remis vineri, în care se precizează că Uniunea contează pe 30 de deputaţi şi senatori.

Kelemen Attila: Şansele ca UDMR să voteze moţiunea de cenzură sunt „puţine”

Deputatul UDMR de Mureş Kelemen Attila le-a spus vineri liderilor sindicali care au venit să îi transmită apelul protestatarilor că principalii lideri ai Uniunii se vor întâlni luni pentru a decide cum să voteze la moţiunea de cenzură, spunând că şansele ca formaţiunea să o voteze sunt "puţine".

Google şi YouTube şi-au modificat logourile pentru a marca debutul Cupei Mondiale

Google şi YouTube şi-au modificat, vineri, logourile de pe paginile principale, pentru a marca debutul Cupei Mondiale de Fotbal din Africa de Sud, fiind introduse simboluri specifice competiţiei.

Protest în faţa sediului PDL Constanţa, mai mulţi manifestanţi au aruncat cu ouă

Circa 250 de sindicalişti din sănătate, Poliţie şi angajaţi în Portul Constanţa protestează, vineri, în faţa sediului organizaţiei judeţene Constanţa a PDL, pentru a-i determina pe parlamentari să voteze moţiunea de cenzură, în timpul manifestaţiei câţiva protestatari aruncând cu ouă în sediul PDL.

Conducerea Vulcan spune că va achita săptămâna viitoare salariile restante

Conducerea companiei Vulcan (VULC), specializată în producţia de generatoare de aburi, susţine că se confruntă cu întârzieri la plată din partea unor beneficiari, dar că va achita restanţele salariale săptămâna viitoare, după ce, vineri dimineaţa, aproximativ 30% din angajaţi au oprit activitatea.

Posibilă colaborare pe termen lung între Unirea Alba Iulia şi VfB Stuttgart

Vicepreşedintele clubului Unirea Alba Iulia, Liviu Feneşan, a declarat, vineri, că este posibil ca gruparea recent retrogradată în Liga a II-a să aibă o colaborare pe termen lung cu VfB Stuttgart.

Ministerul Sănătăţii reactivează măsurile pentru zilele caniculare

Ministerul Sănătăţii (MS) a solicitat, vineri, direcţiilor de sănătate publică, serviciilor de ambulanţă şi unităţilor de primiri urgenţe reactivarea planurilor de măsuri pentru zilele caniculare.

Filme, teatru, concerte pentru weekend-ul 11-13 iunie

Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva din evenimentele ce au loc la finalul săptămânii în Bucureşti.

Filme premiate la Oscar, Berlin, BAFTA şi Clermont Ferrand, la Noaptea lungă a filmelor scurte

Filme premiate la Oscar, Berlin, BAFTA şi Clermont Ferrand vor fi proiectate, în 19 iunie, la Fabrica de Pensule din Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului "Noaptea lungă a filmelor scurte" - un maraton de scurtmetraje

ING Revises Down Romania’s 2010 Inflation Forecast To 4.1%

ING revised downwards its forecast on Romania's annual inflation to 4.1% in December 2010 from a previous forecast of 4.9%, due to the country's announced public spending cuts.

CRONOLOGIE: Principalele evenimente din Iran după realegerea ca preşedinte a lui Mahmoud Ahmadinejad

Realegerea ultraconservatorului Mahmoud Ahmadinejad la conducerea Iranului, la 12 iunie 2009, a fost contestată îndelung de opoziţie, relatează AFP, care prezintă principalele evenimente care s-au petrecut de la această dată şi până în prezent.

OMV Petrom a mărit preţul carburanţilor

OMV Petrom (SNP) a majorat vineri preţul motorinei cu şapte bani pe litru şi pe cel al benzinei cu cinci bani pe litru, ca urmare a evoluţiei cotaţiilor internaţionale ale produselor petroliere şi cursului valutar, a anunţat compania petrolieră.

Jimmy Page, premiat în cadrul galei Mojo Awards 2010

Jimmy Page, fostul chitarist al trupei Led Zeppelin, a fost inclus în Mojo Hall of Fame, în cadrul galei anuale a premiilor Mojo, ce au fost decernate la Londra, joi, în urma voturilor exprimate de cititorii acestei reviste, informează contactmusic.com.

ING a revizuit prognoza de inflaţie pentru finele acestui an de la 4,9% la 4,1%

Analiştii ING au revizuit prognoza de inflaţie pentru sfârşitul acestui an de la 4,9% la 4,1%, pe fondul măsurilor anunţate de tăiere a cheltuielilor sectorului public, şi consideră că BNR are şanse bune să-şi atingă ţinta de inflaţie în acest an.

O casă de schimb valutar din Turda a fost spartă

Poliţiştii din Turda, judeţul Cluj, au fost sesizaţi, vineri dimineaţă, că o casă de schimb valutar din municipiu a fost spartă, fiind sustraşi peste 20.000 de lei şi o sumă în valută care nu a fost stabilită deocamdată.

Romania’s OMV Petrom Hikes Pump Prices By Up To RON0.07/Liter

Romania’s largest oil company OMV Petrom (SNP.RO) raised Friday its gasoline and diesel oil pump prices by 0.05 lei (EUR1=RON4.2208) per liter and, respectively RON0.07/liter, following the increase of international crude prices.

Peste trei milioane de preşcolari şi elevi, în vacanţă după un an şcolar agitat

Peste trei milioane de preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar intră vineri în vacanţa de vară, anul şcolar 2009-2010 fiind probabil cel mai agitat din ultimele două decenii, cu greve spontane sau de masă, mitinguri, probe noi la examene şi peste toate o nouă Lege a educaţiei.

Rulota în care a stat Nicole Kidman în România, în 2002, folosită de traficanţi de droguri

Rulota în care a stat actriţa Nicole Kidman în România, în timpul filmărilor la pelicula Cold Mountain din anul 2002, a fost folosită de traficanţi de droguri pentru transportul substanţelor interzise, unul dintre membrii reţelei fiind traficantul Emil Crivac.

Boagiu: Răspundem invitaţiei lui Geoană, deşi el acţionează la comanda PSD

Vicepreşedintele Senatului, Anca Boagiu, a declarat, vineri, că reprezentanţii PDL vor răspunde invitaţiei lui Mircea Geoană legată de întâlnirea de sâmbătă, dar a menţionat că acesta acţionează la comanda PSD, punând în pericol acordarea tranşei de împrumut de la FMI.

Vanghelie şi-a bagat morţii în cavoul familiei Lahovary

Ca şi Cătălin Voicu, Marian Vanghelie îşi înhumează rudele la Bellu, în criptele unor personalităţi ale României. În capela familiei fostului ministru de Război şi al Afacerilor Străine, Iacob Lahovary (1846-1907), se odihnesc acum două rude ale primarului sectorului 5, Marian Vanghelie, scrie Adevărul.

Geoană invită conducerea Senatului la o discuţie sâmbătă

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, invită conducerea Senatului, sâmbătă, la ora 12.00, la o "discuţie lămuritoare privind dezbaterea moţiunii de cenzură", în care să fie identificate "soluţiile optime pentru acest moment politic extrem de important".

Federaţia italiană a amendat cu 25.000 de euro clubul Inter şi pe Mourinho

Comisia de Disciplină a Federaţiei Italiene de Fotbal a decis, joi, să amendeze cu câte 25.000 de euro gruparea Internazionale Milano şi pe antrenorul Jose Mourinho, pentru declaraţii făcute de portughez după finala Cupei Italiei, informează Gazzetta dello Sport.

Protest spontan la Uzina Vulcan din Bucureşti

Câteva sute de muncitori ai Uzinei Vulcan din Bucureşti participă la un protest spontan în interiorul clădirii, din cauză că angajatorul nu le-a mai plătit salariile, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Marius Militaru.

TAS a decis ca Vadim Deviatovski şi Ivan Tihan să îşi recupereze medaliile de la JO-Beijing

Sportivii bieloruşi Vadim Deviatovski şi Ivan Tihan trebuie să îşi recupereze medaliile de argint, respectiv bronz, obţinute în proba de aruncare a ciocanului la Jocurile Olimpice de la Beijing, care li s-au luat după un control antidoping cu rezultat pozitiv, a decis TAS.

Fostul premier Marek Belka, aprobat în funcţia de guvernator al băncii centrale a Poloniei

Camera inferioară a Parlamentului polonez l-a numit joi pe fostul premier şi director al Fondului Monetar Internaţional pentru Europa, Marek Belka, la conducerea băncii centrale a Poloniei (NBP).

O strănepoată a lui Mandela a decedat într-un accident de maşină

O strănepoată în vârstă de 13 ani a fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela a decedat într-un accident rutier, în noaptea de joi spre vineri, după ce a asistat la concertul din deschiderea turneului final al Cupei Mondiale de fotbal.

Unde poţi să pleci la muncă şi cât poţi să căştigi?

Hoteluri şi restaurante, domeniul medical, construcţii sau vase de croazieră. Acestea sunt unele dintre cele mai ofertante domenii pentru munca în străinătate. Din cele 20.000 de locuri de muncă disponibile pe portalul de recrutare Tjobs, mai mult de un sfert sunt pentru lucrători în turism, informează incont.ro

De ce plătesc românii de 10 ori mai mult pentru o poliţă de asigurare de viaţă decât americanii

Sistemul medical ineficient, nivelul redus de trai şi rata mare de mortalitate fac ca preţul unei asigurări de viaţă să fie mult mai mare în România decât în Statele Unite ale Americii, scrie Ziarul Financiar în ediţia de vineri.

Cum să îţi alegi corect ochelarii de soare

Ochelarii cu lentile de culoare neagră sau gri închis sunt recomandaţi atunci când staţi la soare, cei cu lentile galbene şi portocalii şoferilor, informează cotidianul Gândul.