Mediafax Echipa

Deputatul Radu Moldovan, noul purtător de cuvânt al PSD

Deputatul Radu Moldovan, preşedinte al organizaţiei PSD Bistriţa-Năsăud, a fost desemnat, miercuri, purtător de cuvânt al PSD, el fiind prezentat în noua sa calitate de liderul PSD, Victor Ponta, într-o conferinţă de presă.

Pink Martini revine la Bucureşti

Trupa Pink Martini concertează, pe 17 iulie, la Bucureşti, în cadrul festivalului Ciuc Summer Fest, care are loc în perioada 16 - 18 iulie, informează organizatorii, Emagic.

Ponta, despre situaţia din Senat: Astăzi se plătesc cei 30 de arginţi pentru cei care au trădat PSD

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că, prin acţiunea desfăşurată la Senat pentru preluarea preşedinţiei acestui for legislativ, se face plata celor 30 de arginţi pentru cei care au trădat PSD şi care sunt mai nerăbdători decât PDL să îşi primească preţul trădării.

Voicu: Voi cere senatorilor să verifice dosarul cu atenţie

Senatorul PSD Cătălin Voicu a declarat, miercuri, că le va cere colegilor săi din Comisia juridică a Senatului să verifice dosarul în care este acuzat şi să constate legaligatea probelor, precizând că nu se simte cu nimic vinovat, iar DNA are în ultima perioadă foarte multe "comenzi".

Peste 1.000 de medici români au plecat în Franţa după aderarea României la UE

Peste 1.000 de medici români au venit în Franţa începând cu anul 2007, românii reprezentând în prezent, potrivit statisticilor prezentate de ediţia online a ziarului La Croix, peste 12 la sută din doctorii străini care lucrează pe teritoriul francez.

Ahmadinejad la Kabul: NATO nu poate aduce pacea în Afganistan

Prezenţa forţelor internaţionale în Afganistan nu este o "soluţie" care să permită instaurarea păcii în Afganistan, a declarat miercuri preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, într-o conferinţă comună cu omologul său afgan, Hamid Karzai.

Compozitorul Aurel Manolache a decedat

Compozitorul Aurel Manolache, directorul Festivalului Mamaia Copiilor, a decedat, marţi seară, la Galaţi.

Radio Zu şi Radio 21 au încălcat legislaţia privind protecţia minorilor

CNA a decis, miercuri, să amendeze cu 10.000 de lei Radio Zu, pentru cinci ediţii ale emisiunii "Morning Zu", şi să someze public Radio 21, pentru emisiunea "Fabrica DeMentă" din 4 februarie, în care s-au făcut comentarii pe teme sexuale, fapt care a încălcat legislaţia privind protecţia minorilor.

Pink Floyd a dat în judecată casa de discuri EMI

Trupa Pink Floyd a deschis, marţi, o acţiune în instanţă împotriva casei ei de discuri, gigantul EMI, la un tribunal din Londra, în urma unui conflict care vizează vânzarea online a pieselor sale.

Bărbatul care a şantajat familia lui Cindy Crawford, condamnat la doi ani de închisoare

Bărbatul german în vârstă de 26 de ani care a şantajat familia fostului manechin Cindy Crawford, în 2009, a fost condamnat la doi ani de închisoare de un tribunal din oraşul german Kirchheim unter Teck.

Lista arbitrilor de la meciurile din cadrul etapei a XXI-a a Ligii I

Arbitrul Ovidiu Haţegan va conduce la centru meciul CFR Cluj - Dinamo, din etapa a XXI-a a Ligii I, în timp ce partida FC Timişoara-Unirea Urziceni va fi arbitrată de Istvan Kovacs.

Schimb de replici Diaconu-Urban, pe tema votului eronat al celui dintâi la ordinea de zi a Senatului

Senatorul PNL Mircea Diaconu i-a reproşat, miercuri, în pauza şedinţei de plen, senatorului PDL Iulian Urban, că s-a folosit de faptul că el a votat eronat la ordinea de zi pentru a sugera că ar fi alături de demersul PDL de revocare din funcţie a lui Mircea Geoană.

Urban: Am ajuns ca Senatul României să fie Senatul Mircea Geoană SRL

Senatorul PDL Iulian Urban a declarat, miercuri, că refuzul lui Mircea Geoană de a supune votului introducerea cererii de revocare pe ordinea de zi reprezintă o situaţie în care cei 136 de senatori au fost reduşi la statutul de "simple marionete" şi că Senatul s-a transformat în Mircea Geoană SRL.

Chivu s-a antrenat cu o cască de protecţie şi ar putea reveni pe teren la 28 martie

Fundaşul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, accidentat la cap în luna ianuarie, s-a antrenat, marţi, cu o cască de protecţie şi ar putea reveni pe teren la 28 martie, la meciul cu AS Roma, informează Gazzetta dello Sport.

Berceanu: O ordine de zi nu poate fi sau nu constituţională, ea se supune la vot şi atât

Senatorul PDL Radu Berceanu a afirmat, miercuri, în plenul Senatului, că preşedintele de şedinţă nu poate decide dacă o ordinde de zi este sau nu constituţională, el fiind obligat să o supună la vot.

Prodi: Problemele Greciei au luat sfârşit

Cea mai grea perioadă a crizei financiare din Grecia a luat sfârşit, iar celelalte state europene nu vor avea astfel de probleme, a declarat miercuri fostul preşedinte al Comisiei Europene (CE) Romano Prodi, citat de Bloomberg.

Rapperul DMX, arestat pentru încălcarea termenilor regimului de eliberare condiţionată – VIDEO

Turbulentul rapper DMX a fost arestat, marţi, în statul american Arizona, pentru că a încălcat termenii regimului de eliberare condiţionată, consumând droguri în ultimele nouă luni, au declarat autorităţile americane.

Barroso exclude o eventuală intervenţie a FMI în zona euro

Preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, exclude o eventuală intervenţie a Fondului Monetar Internaţional (FMI) în zona euro, considerând că Europa poate rezolva singură criza din Grecia, potrivit publicaţiei franceze on-line Sud Ouest.

Ordinea de zi, respinsă de plenul Senatului

Ordinea de zi a şedinţei plenului Senatului de miercuri, fără punctul privind revocarea lui Mircea Geoană din funcţie, a fost respinsă, cu 69 de voturi "împotrivă" şi 52 de voturi "pentru".

Toma: În 2008, Geoană a fost propus de PSD+PC, PDL nu a avut candidat

Senatorul PSD Ion Toma a precizat, miercuri, în plenul Senatului, că Geoană a fost propus ca preşedinte al Senatului de grupul PSD+PC, nu şi de PDL, el replicându-i senatorului PDL Alexandru Pereş.

Românii riscă să li se blocheze conturile chiar înainte de Paşte! – VIDEO

În trei săptămâni, milioane de români riscă să li se blocheze conturile. Deşi acest lucru se va întâmpla în data de 1 aprilie, să ştiţi că la mijloc nu-i nicio păcăleală şi totul este rezultatul unui regulament bancar, menit să combată ... terorismul, informează ştirileprotv.ro

Yusef Lateef Quartet şi Pharoah Sanders Quartet concertează la Bucureşti

Legendele muzicii jazz Yusef Lateef Quartet şi Pharoah Sanders Quartet concertează, pe 11 mai, la Sala Palatului din Capitală, în cadrul evenimentului Bucharest Spring Jazz, care are loc în perioada 5 - 15 mai, informează organizatorii, Fundaţia Racursi.

Fosta fabrică de tutun din Carei, mistuită de flăcări – VIDEO

Fosta fabrică de tutun din Carei a ars aproape în întregime în urma unui incendiu fără victime, cauzele urmând a fi stabilite de o comisie formată din pompieri şi poliţişti, a declarat, miercuri, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare, Aurel Ulici.

Geoană: Declar inadmisibilă cerea făcută de senatorii independenţi şi nu o voi supune votului

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, "inadmisibilă" solicitarea senatorilor independenţi de revocare a sa din funcţia de preşedinte al acestei Camere, menţionând că nu o va suspune votului plenului.

Pereş: Suntem îndreptăţiţi de Constituţie să cerem revocarea, solicităm să fie supusă votului

Senatorul PDL Alexandru Pereş a declarat, miercuri, în plenul Senatului, că democrat-liberalii, împreună cu UDMR şi independenţii, consideră că sunt pe deplin îndreptăţiţi atât de Constituţie, cât şi de Regulament să ceară revocarea lui Mircea Geoană şi a solicitat ca aceasta să fie supusă votului.

Avertizare cod galben de ninsori şi viscol în Bucureşti şi 20 de judeţe – VIDEO

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ninsori şi viscol pentru Bucureşti şi 20 de judeţe din jumătatea de sud a ţării, valabilă de miercuri, ora 22.00, până joi, la ora 20.00.

Verestoy: Este nevoie de a corela situaţia din Senat cu situaţia nouă de la guvernare

Senatorul UDMR Verestoy Attila a afirmat, miercuri, că Senatul are o nouă majoritate, reflectată de noua situaţie de la guvernare, solicitarea PDL de revocare a lui Mircea Geoană neputând fi "ocolită".

PNL îi solicită lui Geoană să nu supună la vot cererea de revocare

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a afirmat, miercuri, în plenul Senatului, că liberalii apreciază ca neconstituţională cererea PDL de revocare a preşedintelui Senatului şi i-a solicitat lui Mircea Geoană să nu o supună la vot.

S&P Raises Romania Outlook To Stable, Citing Budget Reform

Standard&Poor's Ratings Services on Tuesday raised its outlook on Romania to stable from negative, citing budgetary consolidation and expectations that the country would continue to comply with an International Monetary Fund/EU agreement.

Robert De Niro, într-un film de televiziune despre viaţa unui antrenor de fotbal american

Actorul american Robert De Niro va interpreta rolul antrenorului de fotbal american Vince Lombardi, într-un film de televiziune produs de postul ESPN în colaborare cu National Football League (NFL), informează accesshollywood.com.

Chelaru: Solicitarea de revocare a preşedintelui Senatului este abuzivă şi neconstituţională

Senatorul PSD Ioan Chelaru a catalogat, miercuri, în plen, solicitarea de revocare din funcţie a preşedintelui Senatului ca fiind "abuzivă şi neconstituţională" şi le-a citat colegilor din Senat dintr-un discurs al preşedintelui Traian Băsescu.

Inflaţia anuală a scăzut, în februarie

Inflaţia anuală a scăzut, în februarie, după trei luni consecutive de creştere, la 4,49%, de la 5,2% în ianuarie, iar rata lunară a coborât de la 1,68% la 0,2%, în condiţiile majorării preţurilor la legume, energie termică, transport urban, cărţi şi reviste, potrivit datelor INS.

Şedinţa Senatului în care PDL vrea să ceară revocarea lui Mircea Geoană a început

Şedinţa Senatului în care democrat-liberalii intenţionează să ceară introducerea pe ordinea de zi a cererii de revocare din funcţie a preşedintelui acestui for legislativ a început, miercuri, la ora transmiterii acestei ştiri, fiind prezidată de Mircea Geoană şi fiind prezenţi 111 parlamentari.

Romania’s Feb CPI + 0.2% On Mo, +4.5% On Yr

Romanian consumer prices rose by 0.2% on the month in February, below forecasts, while the annual inflation narrowed to 4.49%, the National Statistics Institute said Wednesday.

Trei suspecţi, arestaţi în cazul furtului cadavrului fostului preşedinte cipriot

Poliţia a arestat marţi trei suspecţi în cazul furtului cadavrului fostului preşedinte cipriot Tassos Papadopoulos, al cărui trup a fost găsit într-un mormânt puţin adânc şi săpat recent, după aproximativ trei luni de la dispariţia acestuia.

Romanian Mayor Suspended Following His Arrest On Corruption Charges

Democrat liberal Antonie Solomon, mayor of Romania’s southern city of Craiova, was suspended from public office Wednesday following his arrest on corruption charges.

Miniştrii PDL care sunt senatori, convocaţi la şedinţa în care se va cere revocarea lui Geoană

Miniştrii PDL care sunt şi senatori au fost convocaţi pentru a participa la şedinţa de plen a Senatului de miercuri, în care democrat-liberalii vor solicita introducerea pe ordinea de zi a cererii de revocare a lui Mircea Geoană.

Romanian PM Confirms Ministries Are Temporarily Banned From Concluding Advertising Contracts

Romanian Prime Minister Emil Boc Tuesday evening confirmed the Government decided to ban ministries from concluding advertising contracts for the next six months, due to budget constraints, adding that such contracts will not be forbidden as far as European programs are concerned.

Romania To Assign Extra Vouchers For 2010 Clunkers Program – PM

Romanian Prime Minister Emil Boc said Tuesday evening the Government will allot starting next week between 40,000 and 50,000 new vouchers for the 2010 clunkers program, as vouchers originally assigned for this year's program have been exhausted in less than one month.

Cea mai scăzută temperatură din ţară, înregistrată la Miercurea Ciuc

Cea mai scăzută temperatură din ţară, minus 21 de grade Celsius, s-a înregistrat, miercuri dimineaţă, la Miercurea Ciuc. Meteorologul Tanko Karoly de la Staţia Meteorologică din Miercurea Ciuc a declarat că minima dimineţii de miercuri, în judeţul Harghita şi în ţară, de minus 21 de grade Celsius, s-a înregistrat în jurul orei 7.00, o temperatură apropiată, de minus 20 de grade Celsius, fiind consemnată şi la Joseni, la aceeaşi oră.