Mediafax Echipa

Lucian Pintilie – premiul Sindicatului criticilor de film francezi pentru cea mai bună carte străină

Regizorul Lucian Pintilie a primit, luni seară, premiul pentru cea mai bună carte străină despre cinema din partea Sindicatului criticilor de film francezi (Syndicat Français de la Critique de Cinéma), informează site-ul organizaţiei.

Şase morţi în urma unui incendiu la un azil de pensionari din Spania

Şase persoane au murit şi zece au fost rănite, dintre care una grav, într-un incendiu izbucnit în noaptea de luni spre marţi la un azil de pensionari din Sevilia, în sudul Spaniei, relatează presa spaniolă.

Zece drumuri naţionale sunt închise şi marţi din cauza zăpezii

Zece drumuri naţionale, precum şi tronsonul Bucureşti – Drajna al Autostrăzii A2 sunt închise în continuare, marţi, din cauza ninsorilor puternice înregistrate în ultimele zile, a anunţat Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Semnificaţii istorice pentru 9 februarie

1621 - Alexander Ludovisi a fost ales papă sub numele Papa Grigore al XV-lea (-1623).

Florin Călinescu a fost exclus din PNL, actorul spune însă că a demisionat încă din decembrie 2008

Actorul Florin Călinescu a fost exclus, luni seară, din Partidul Naţional Liberal, decizia fiind luată în unanimitate în şedinţa Biroului organizaţiei municipale Piteşti, însă Călinescu declara, săptămâna trecută, că a demisionat din PNL încă din decembrie 2008 şi, ca atare, nu mai poate fi exclus.

Videanu: Vicepreşedintele Gazprom, Medvedev, vine la Bucureşti pe 17 februarie

Vicepreşedintele companiei Gazprom, Aleksandr Medvedev, va face o vizită la Bucureşti pe 17 februarie, a declarat, luni seară, la B1Tv, ministrul Economiei, Adrian Videanu.

Antonescu: E posibil ca Orban să nu facă parte din echipa mea

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seară pentru Realitatea Tv, că e posibil ca Ludovic Orban să nu facă parte din echipa sa, având în vedere divergenţa pe care o au asupra alegerii noii conduceri a PNL pe moţiuni.

Antonescu: Dacă propunerile nu îmi sunt acceptate, nu mai candidez

Preşedintele liberalilor, Crin Antonescu, a declarat, luni seară, la Realitatea Tv, că este foarte posibil să nu mai candideze la şefia partidului în cazul în care Congresul nu acceptă propunerile sale de program, doctrină şi strategie, menţionând însă că el crede că va primi mandatul solicitat.

Berezovski dă în judecată un post de televizune rus pentru defăimare

Înalta Curte din Londra a început luni să examineze o plângere de defăimare depusă de miliardarul rus Boris Berezovski, după difuzarea, de către un post rus de televizune, a unor acuzaţii de implicare a omului de afaceri în otrăvirea fostului spion rus Aleksandr Litvinenko.

Antonescu: Am luat act de declaraţia lui Patriciu, mă va vota probabil

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seara, la Realitatea Tv, că îi mulţumeşte lui Patriciu pentru declaraţia de susţinere, menţionând însă că nu se bazează pe sprijinul omului de afaceri, pentru că opţiunea acestuia sau potenţa financiară nu sunt decisive referitor la şefia PNL.

Antonescu: Nu mă deranjează candidatura lui Cataramă, e de salutat linia pe care o asumă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seara la Realitatea Tv, că nu este deranjat de candidatura lui Viorel Cataramă, despre care spune căeste "mai curajos" şi mai "deschis" decât alţi liberali, menţionând că linia asumată de acesta privind aducerea PNL la guvernare e de salutat.

A2 rămâne închisă între Bucureşti şi Drajna, trafic întrerupt pe 12 drumuri naţionale

Autostrada A2 rămâne închisă pe segmentul Bucureşti – Drajna, iar circulaţia pe 12 drumuri naţionale din şase judeţe rămâne întreruptă, luni seară, la ora 20.00, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Romanian Meteorologists Lift Code Yellow, Orange Weather Advisory

Romanian meteorologists Monday evening lifted the code yellow and orange advisory for the southeastern part of the country, but warned that snowfall and gusty wind would continue for a few more hours.

Avertizarea Cod portocaliu şi atenţionarea Cod galben, ridicate, dar va mai ninge în 4 judeţe

Meteorologii au ridicat avertizarea Cod portocaliu şi atenţionarea Cod galben, dar atrag atenţia că, în următoarele ore, în judeţele Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi va mai ninge şi va fi vânt.

Primii patru mari producători de bere controlează peste jumătate din piaţa mondială

Primii patru mari producători de bere la nivel mondial, Anheuser-Busch InBev, SABMiller, Heineken şi Carlsberg, controlează peste jumătate din piaţa de profil, distanţându-se de restul producătorilor, potrivit companiei de cercetare a pieţei Plato Logic, transmite Reuters.

Oprescu: N-o să putem căra zăpada în afara Bucureştiului, însă putem uşura circulaţia pe străzi

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, luni seară, la Comandamentul de deszăpezire, că, deşi zăpada nu poate fi dusă afară din Bucureşti, circulaţia pe străzile secundare poate fi uşurată prin curăţarea acestor artere.

Cubul Matrix folosit în terapia unor fobii, inaugurat la Cluj-Napoca

Un "cub virtual" ce poate fi folosit în terapia unor fobii, precum cea de înălţime, cea de a vorbi în public, de a călători cu avionul, în cercetările privind zborul în spaţiu sau în aplicaţii militare a fost inaugurat, luni, la Facultatea de Psihologie din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai" Cluj.

Prima sesiune specială de bacalaureat pentru promoţiile anterioare, între 31 mai şi 2 iulie

Absolvenţii din promoţiile anterioare anului 2010 pot susţine bacalaureatul în două sesiuni speciale, prima organizată în perioada 31 mai - 2 iunie, iar a doua în intervalul 23 august - 3 septembrie, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei.

Tăriceanu critică Guvernul pentru oprirea programului prin care liceenii primesc gratis calculatoare

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a criticat Guvernul, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, pentru stoparea programului prin care liceeni primesc gratis calculatoare, el afirmând că Executivul are "o incapacitate de a prelua proiecte utile din guvernările anterioare".

Timoşenko va încerca să conteste rezultatul alegerilor prezidenţiale din Ucraina

Blocul Iulia Timoşenko (BIT) va încerca să conteste în justiţie rezultatul alegerilor din al doilea tur al scrutinului prezidenţial din Ucraina, fiind posibilă o renumărare parţială a voturilor, după modelul României, consideră analistul Volodimir Fesenko, citat de Interfax Ucraina în pagina online.

Buda: Atacul lui Orban este derizoriu, decizia magistraţilor în cazul Udrea nu putea fi influenţată

Preşedintele comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Daniel Buda (PDL), a declarat, luni, că atacul lui Ludovic Orban la adresa sa în cazul Elenei Udrea este derizoriu, existând o decizie a Parchetului de neîncepere a urmăririi penale.

Anastase: Orban e în campanie în PNL, face declaraţii în afara realităţii

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, susţine că Ludovic Orban, care a cerut sancţionarea ei "pentru încălcarea legii în cazul Udrea", se află în campanie în interiorul PNL şi încearcă să iasă în evidenţă cu declaraţii care sunt "mult în afara realităţii".

Şcolile şi grădiniţele vor fi închise şi marţi în 13 judeţe şi Bucureşti

Preşcolarii şi elevii de gimnaziu din opt judeţe şi din Capitală nu vor merge la cursuri, marţi, iar orele vor fi suspendate, parţial, la unele unităţi de învăţământ în alte cinci judeţe, informează, luni seară, Ministerul Educaţiei, în urma centralizării datelor la nivel naţional.

Deprecierea euro ajută exportatorii europeni

Deprecierea monedei euro, din cauza temerilor privind problemele bugetare ale Greciei, are şi un efect pozitiv pentru statele membre, prin sprijinirea exporturilor ţărilor europene.

Discuţii în contradictoriu în BPN al PSD pe tema programului politic

Liderii PSD au discutat, luni, în contradictoriu, în şedinţa BPN, pe tema programului politic, unii propunând ca documentul să fie constituit de moţiunea câştigătoare la Congres iar alţii susţinând că acest lucru ar "privatiza" şi "federaliza" partidul.

Temerile privind deprecierea dolarului sunt nejustificate,valoarea sa este aceeaşi ca acum 35 de ani

Temerile referitoare la devalorizarea dolarului sunt nejustificate, întrucât moneda americană este la fel de valoroasă ca acum 35 de ani, în pofida îngrijorării provocate de deficitul bugetar de 1.600 de miliarde de dolari şi nivelul record al datoriilor Statelor Unite, transmite Bloomberg.

Bernard Kouchner: Iranul nu are capacitatea de a produce combustibil nuclear

Iranul nu are capacitatea de a produce combustibil nuclear pentru reactorul său de cercetare, plecând de la un uraniu îmbogăţit cu 20 la sută, a declarat, luni, şeful diplomaţiei franceze, Bernard Kouchner, denunţând o orientare "neserioasă".

Viorel Moldovan: Returul Ligii I nu trebuie amânat

Antrenorul echipei FC Braşov, Viorel Moldovan a declarat, luni, pentru site-ul oficial al grupării ardelene, că returul Ligii I nu trebuie amânat, deoarece şi aşa programul competiţional este încărcat.

Senator PSD: Puya, Paraziţii, Verdict şi Traian Ilea să fie comunicatori pentru ministere

Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu a criticat, luni, în plen, faptul că Andrei Gheorghe şi Dan Bittman au fost numiţi la departamentul de comunicare al Finanţelor, precizând că ar trebui să fie numiţi comunicatori pentru ministere şi Puya, Paraziţii, Verdict şi Traian Ilea.

Vanghelie ar putea avea, la Congres, 220 de delegaţi din 1500

Organizaţia PSD Bucureşti, prezidată de Marian Vanghelie, ar putea avea, la Congres, circa 220 de delegaţi din 1500, dublu numărului de delegaţi pe care organizaţia l-a avut la Congresul din 2006, faptul stârnind nemulţumirea altor preşedinţi de filială prezenţi, luni, la şedinţa BPN.

Circulaţia pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti a fost reluată pe ambele sensuri

Circulaţia pe Autostrada A1 a fost reluată pe ambele sensuri de mers, luni după-amiază, în jurul orei 17.00, dar poliţiştii recomandă prudenţă în trafic şi o viteză de deplasare de maxim 80 de kilometri pe oră.

Un artist de circ a înghiţit simultan 18 săbii

Un artist de circ din Australia a stabilit, luni, la Sydney, un nou record Guinness, reuşind să înghită simultan 18 săbii, fiecare dintre acestea având o lungime de 72 de centimetri.

Iliescu, lui Geoană, Niţă, Nica: Vreţi să privatizaţi partidul, să-l scindaţi? – surse

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a avut, luni, o intervenţie în BPN, el pronunţându-se împotriva formulei susţinute de Mircea Geoană, Dan Nica şi Constantin Niţă privind votul pe liste pentru conducerea partidului şi întrebâdu-i dacă vor să privatizeze sau să scindeze partidul.

Al-Qaida cere susţinătorilor săi să atace obiectivele americane de „peste tot”

Al-Qaida le-a cerut susţinătorilor săi să atace, "peste tot, obiectivele americane şi cruciate", într-un mesaj difuzat de numărul doi în ierarhia organizaţiei din Yemen, publicat luni pe un site islamist.

Delegaţia României la JO, asigurată împotriva contactării virusului A/H1N1

Întreaga delegaţie a României pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver a primit din partea fimei Euroins România asigurări individuale împotriva consecinţelor pe care le poate avea contactarea virusului A/H1N1.

Un ziarist italian susţine că l-a inspirat pe Fellini să facă filmul „La dolce vita”

Un ziarist italian care scria la o revistă de scandal în Roma anilor '50 susţine că el a fost sursa de inspiraţie pentru Marcello Rubini, personajul interpretat de Marcello Mastroianni în filmul "La dolce vita", de Federico Fellini, informează The Guardian.

Ponta: Sunt mulţi nemulţumiţi în ce priveşte norma de reprezentare la Congres

Vicepreşedintele PSD Victor Ponta a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că în partid sunt mulţi nemulţumiţi în legătură cu norma de reprezentare la Congres, el precizând că PSD Gorj are o normă de 34 de delegaţi, deşi la Congresul trecut a avut 45 şi, între timp, a câştigat toate alegerile.

Tare.ro a lansat "Sclavele mele"-primul show interactiv din România unde userii „poruncesc” acţiunea

Tare.ro a lansat, luni, serialul "Sclavele mele", primul show interactiv din România în care userii "poruncesc" acţiunea.

Ministrul Educaţiei doreşte încurajarea învăţământului în limbile minorităţilor

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, luni, la Sibiu, că doreşte încurajarea învăţământului în limbile materne ale minorităţilor din România, declarându-se un adept al multiculturalismului.

Factorii politici influenţează în 2010 instabilitatea pieţelor financiare occidentale

Politica a devenit în 2010 un factor de influenţă a instabilităţii pieţelor financiare occidentale, pornind de la criza datoriilor din Europa de Sud-Est şi până la reforma din sectorul bancar american, într-o manieră asociată mai mult economiilor emergente, comentează Reuters.