Mediafax Echipa

Un adolescent afgan a încercat să ajungă în Italia ascuns într-o valiză

Un adolescent afgan în vârstă de 15 ani a fost descoperit de poliţie în timp ce încerca să intre ilegal în Italia, ascuns într-o valiză, în portbagajul unei maşini, relatează cotidianul britanic The Daily Mail, în ediţia electronică.

Strategia diplomatică a lui Barack Obama, în căutare de rezultate

Barack Obama a apropiat Statele Unite de restul ţărilor din lume, dar, la un an de la învestitura sa, preşedintele american vrea să înregistreze rezultate în soluţionarea celor mai importante dosare diplomatice.

Romania Wants To Speed Up Deal For White Stream 2

Romania plans to speed up the signing of a trilateral agreement with Azerbaijan and Georgia for the participation in White Stream 2 pipeline project, targeting the transport of liquefied gas from Georgia to Europe via Constanta harbor, Economy Minister Adriean Videanu said Tuesday.

Ranieri vrea să-l păstreze la AS Roma pe mijlocaşul Adrian Piţ până în vară

Tehnicianul echipei AS Roma, Claudio Ranieri, vrea să-l păstreze pe mijlocaşul Adrian Piţ la gruparea romană cel puţin până în perioada de mercato de vară, fiind mulţumit de jucătorul român, informează site-ul calciomercato.com.

Becali le va da restanţele jucătorilor Krum Bibişkov şi Rafal Grzelak

Patronul Stelei, Gigi Becali, a anunţat, marţi, că le va da restanţele financiare jucătorilor Krum Bibişkov şi Rafal Grzelak, care se vor despărţi de Steaua.

Filme din Asia, în deschiderea şi închiderea Festivalului de la Berlin

Filmul "Tuan Yuan", al chinezului Wang Quan'an (care a câştigat Ursul de Aur în 2007) va rula în deschiderea Berlinalei (11 - 21 februarie), în timp ce pelicula japoneză "Otouto", de Yoji Yamada, va închide Festivalul.

Noua colecţie Prada promovează ţinutele scolăreşti şi clasice – VIDEO şi GALERIE FOTO

Dacă până acum designerii Prada au optat pentru o vestimentaţie ceva mai sofisticată, de această dată aceştia promovează ţinutele scolăreşti şi clasice, informează Stirileprotv.ro

Kusturica joacă în filmul unui tânăr regizor debutant

Regizorul Emir Kusturica a acceptat să treacă de cealaltă parte a camerei de filmat şi va interpreta unul dintre rolurile principale din "Nicostratos the Pelican", filmul de debut al regizorului Olivier Horlait, informează variety.com.

Dayro Moreno a purtat noroc fomaţiei Steaua

Finanţatorul Gigi Becali s-a declarat foarte mulţumit de ce a făcut la Steaua Dayro Moreno, precizând că a purtat noroc formaţiei giuleştene.

Becali: Nu mai vreau să dau bani să se distreze copiii în Ghencea

Patronul formaţiei Steaua, Gigi Becali, a declarat, marţi, că va reduce la jumătate cheltuielile privind centrul de copii şi juniori din Ghencea.

FOCUS: One Third Of 6,000 Bucharest Apartments Finished In ‘09 Still For Sale

Real estate developers still have almost 2,000 apartments left of the 6,000 completed in 2009 in 14 residential compounds in Bucharest and Ilfov county, according to data centralized by MEDIAFAX.

Oprişan: E posibil ca Aliodor Manolea să fi fost în Vrancea cu Geoană, însă habar nu am cine e

Preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, spune că "e posibil" ca parapsihologul Aliodor Manolea să fi fost în campanie electorală în Vrancea cu Mircea Geoană, "care a venit de câteva ori însoţit şi de persoane necunoscute", însă a susţinut că el nu îl cunoaşte pe "acest personaj".

Becali: Tudela a semnat contractul pe trei ani, mai trebuie să semnez şi eu

Finanţatorul Gigi Becali a declarat, marţi, că jucătorul american Josh Tudela a semnat deja un contract valabil pe trei ani cu FC Steaua, pentru 5.000 de euro pe lună, urmând ca formaţia "roş-albastră" să parafeze acordul dacă Mihai Stoichiţă este mulţumit de el.

Oana Pellea merge la premiera mondială a filmului „Bibliothèque Pascal”, la Berlinală – VIDEO

Oana Pellea va fi prezentă la premiera mondială a peliculei "Bibliothèque Pascal", de Szabolcs Hajdu, ce rulează în secţiunea Forum a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (11 - 21 februarie), a declarat pentru MEDIAFAX actriţa.

Horia Tecău va face pereche cu Lucas Arnold Ker la Australian Open

Tenismanul român Horia Tecău va face pereche cu argentinianul Lucas Arnold Ker în proba de dublu masculin de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.

Gabriel Tamaş, desemnat printre cei mai buni jucători ai echipei WBA în partida cu Newcastle

Fundaşul român al echipei West Bromwich Albion (WBA), Gabriel Tamaş, a fost desemnat, marţi, de către presa britanică, printre cei mai buni jucători ai partidei pe care formaţia sa a încheiat-o la egalitate, în deplasare, în compania liderului din Championship, Newcastle United.

Obezitatea, asociată cu un risc crescut de formare a pietrelor la rinichi

Persoanele obeze sunt mult mai expuse riscului de formare a calculilor renali, comparativ cu persoanele a căror greutate corporală se încadrează în limite normale, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea John Hopkins din Baltimore (SUA), publicat în Journal of Urology.

Ion Vasile vrea să-i dea în judecată pe Udrea şi Preda pentru declaraţiile despre el şi Hayssam

Preşedintele PSD Buzău, Ion Vasile, a declarat, marţi, că se gândeşte să o dea în judecată pe Elena Udrea, după aceasta a afirmat că el a avut relaţii de familie cu Omar Hayssam şi că fiica sa ar fi ştiut şi acceptat răpirea, Ion Vasile analizând varianta de a-l da în judecată şi pe Cezar Preda.

Vezi aici imagini cu Traian Băsescu şi Aliodor Manolea în campania electorală din 2009

Aliodor Manolea, parapsihologul care a stat în spatele lui Traian Băsescu la ultima dezbatere electorală, s-a aflat alături de actualul preşedinte la mai multe mitinguri din campania electorală din toamna 2009.

FOCUS: O treime din cele peste 6.000 de locuinţe livrate în 2009 în 14 proiecte sunt încă la vânzare

Dezvoltatorii imobiliari mai au de vânzare, în Bucureşti şi Ilfov, aproape 2.000 de locuinţe din cele peste 6.000 de unităţi construite anul trecut în 14 ansambluri rezidenţiale, potrivit datelor centralizate de MEDIAFAX.

Şeitan a propus ca plata CAS să fie făcută exclusiv de angajatul pe drepturi de autor

Ministrul Muncii Mihai Şeitan a propus, marţi, ca plata CAS în cazul celor care au doar contracte pe drepturi de autor şi convenţii civile să fie făcută exclusiv de către angajaţi, aceştia putând opta între plata a 30,8% din salariul minim pe economie şi 30,8% din cinci salarii medii brute.

Ultimul suspect reţinut în cazul Băhăian, arestat preventiv pentru 29 de zile

Magistraţii Tribunalului Ialomiţa au dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a suspectului reţinut, marţi, în dosarul în care patronul clubului Gloria Buzău, Sergiu Băhăian, lider al unei grupări specializate în infracţiuni economice, este acuzat de uciderea a patru persoane.

Autorii jafului armat petrecut la o bancă din Cluj în februarie 2009 au fost prinşi – VIDEO

Autorii jafului armat care a avut loc, la jumătatea lunii februarie 2009, la o filială a Băncii Transilvania din cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca, de unde au fost furaţi 246.000 de lei au fost audiaţi, marţi, de procurorii clujeni, ei fiind prinşi în urma unor percheziţii făcute la domiciile lor.

Videanu: Vrem să urgentăm semnarea unui acord cu Georgia şi Azerbaijan pentru White Stream 2

România vrea să urgenteze semnarea unui acord trilalteral cu Azerbaijan şi Georgia pentru implicarea în proiectul gazoductului White Stream 2, care vizează transportul de gaze naturale lichefiate din Georgia în portul Constanţa, a declarat, marţi, ministrul Economiei, Adriean Videanu.

Ministrul Educaţiei cere profesorilor să încheie situaţia şcolară fără supraîncărcarea programului

Ministrul Educaţiei atrage atenţia inspectorilor şcolari, directorilor şi cadrelor didactice că se apropie sfârşitul semestrului I şi că până în 29 ianuarie trebuie să ia toate măsurile pentru terminarea cursurilor în bune condiţii, punând accent pe încheierea situaţiei şcolare "în condiţii optime".

Boc: Performanţa miniştrilor în atragerea fondurilor UE va conta la o eventuală remaniere

Premierul Emil Boc a atenţionat marţi miniştrii, la primul comitet interministerial privind fondurile europene, că performanţa în accesarea banilor de la UE va fi un criteriu de evaluare a activităţii fiecărui membru al cabinetului şi va conta la o eventuală remaniere a Guvernului.

Previziunile referitoare la topirea gheţarilor din Himalaya ar putea fi eronate

Grupul Interguvernamental de Experţi în Evoluţia Climei (GIEC) va deschide o anchetă în legătură cu o serie de declaraţii recente potrivit cărora previziunile grupului ce vizează dispariţia gheţarilor din Himalaya ar putea fi eronate, a declarat preşedintele GIEC, luni, la New Delhi.

Atenţionare hidrologică pentru întreaga ţară: intensificarea îngheţului pe majoritatea râurilor

Hidrologii au emis, marţi, o atenţionare valabilă până în 27 ianuarie, în care anunţă că, timp de o săptămână, fenomenul de îngheţ se va extinde şi se va intensifica pe râurile din întreaga ţară.

Fiscul vrea să impoziteze averile mari şi solicită FMI asistenţă pentru legislaţie – surse

Fiscul vrea să impoziteze averile persoanelor foarte bogate care nu pot justifica veniturile şi sunt suspecte de evaziune fiscală, astfel că ANAF a solicitat deja FMI asistenţă pentru elaborarea legislaţiei, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.

Tehnologia din „Avatar” ar putea face ca „Războiul stelelor 3D” să devină realitate

Regizorul George Lucas, care nu a folosit deocamdată tehnologia 3D în filmele sale, consideră că succesul peliculei "Avatar" şi efectele speciale folosite în acest film a putea face ca franciza "Războiul stelelor" să fie relansată în format 3D, informează accesshollywood.com.

Autocare cu turişti români, înzăpezite în Bulgaria, pe drumul spre Vama Veche

Două autocare cu turişti români care se întorceau din Turcia au rămas înzăpezite, marţi, în Bulgaria, pe drumul spre Vama Veche, iar un al treilea autocar cu români este blocat, de câteva ore, pe acelaşi drum, după ce a terminat combustibilul, a anunţat Prefectura Constanţa.

Aliodor Manolea, alături de Geoană în campania din 2007 pentru europarlamentare

Parapsihologul Aliodor Manolea a participat, la alegerile europarlamentare din 2007, la câteva acţiuni electorale, alături de liderul PSD, Mircea Geoană, fapt confirmat atât de fotografii de la respectivele evenimente, cât şi de surse din partid, care au spus că Manolea era "extrem de discret".

Ianukovici o devansează pe Timoşenko cu 10,3 puncte procentuale – rezultate parţiale

Candidatul prorus, Viktor Ianukovici, a obţinut 35,34 la sută din voturi, iar premierul Iulia Timoşenko 25,04 la sută în primul tur al scrutinului prezidenţial din Ucraina, după numărarea a 99,9 la sută din voturi, relatează Interfax Ucraina, în pagina online.

Pilotul Pedro de la Rosa, la Sauber

Spaniolul Pedro de la Rosa (38 de ani), fost pilot de rezervă la McLaren-Mercedes timp de şapte ani, va evolua în sezonul 2010 al Campionatului Mondial de Formula 1 la echipa Sauber, unde va fi coechipier cu japonezul Kamui Kobayashi, informează autosport.com.

Nuclearelectrica, GE Ink Maintenance Deal Worth Up To $146M

Romanian state-run energy company Nuclearelectrica and General Electric Co. (GE) on Tuesday sealed a deal estimated at up to $146 million under which the US company will provide maintenance services for the power plant’s active nuclear reactors over the next eight years.

Localităţi din judeţele Constanţa şi Călăraşi, fără energie electrică din cauza viscolului

Zece localităţi din judeţele Constanţa şi Călăraşi au rămas, marţi, fără energie electrică din cauza viscolului, echipele teritoriale ale Enel intervenind pentru remedierea avariilor.

Retragerea Rumianei Jeleva va amâna numirea noii Comisii Europene

Numirea noii Comisii Europene va fi amânată din cauza retragerii, marţi, a candidatei controversate desemnate de Bulgaria pentru un post de comisar european, Rumiana Jeleva, relatează site-ul Novinite.com.

Grigoraş: Buhuşi ar putea fi surpriza plăcută a returului de campionat pentru Poli Iaşi

Antrenorul echipei Politehnica Iaşi, Petre Grigoraş, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că este foarte mulţumit de modul în care s-a pregătit mijlocaşul Alexandru Buhuşi şi că se aşteaptă ca acesta să fie surpriza plăcută a returului de campionat.

Kraft va cumpăra Cadbury pentru 11,9 miliarde de lire sterline

Kraft Foods şi Cadbury au anunţat marţi că au încheiat un acord în urma căruia gigantul american va cumpăra producătorul britanic de ciocolată pentru 11,9 miliarde lire sterline (13,5 miliarde euro), formând astfel cel mai mare grup de dulciuri şi cofetărie din lume.

IMF Deal Could End Early If Romania Secures Enough Financing – Moody’s

Romania’s EUR20 billion loan agreement with the International Monetary Fund and the European Union could end earlier than scheduled, provided the authorities in Bucharest are able to secure sufficient market financing, Moody’s Investors Service said in an analysis Tuesday.