Mediafax Echipa

Geoană: Manţog şi Videanu, cea mai perversă maşină de sifonat banii

Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la un miting electoral care a avut loc la Orăştie, judeţul Hunedora, că Ionel Manţog, şeful campaniei electorale a PDL Gorj, şi Adriean Videanu sunt "cea mai perversă maşină de sifonat banii minerilor şi românilor".

Protest în pielea goală la Madrid – FOTO

Cincizeci de persoane dezbrăcate au protestat, duminică, la Madrid, întinzându-se pe jos în faţa monumentului Poarta Soarelui, faţă de industria de blănuri.

Casa Doinei Cornea din Cluj a fost spartă

Casa Doinei Cornea din Cluj-Napoca a fost spartă, duminică seară, după ce a fost forţată uşa de la intrare, din casă fiind furaţi între 4.000 şi 4.500 de lei, în momentul jafului fosta disidentă anticomunistă nefiind acasă.

Unul dintre deţinuţii care au evadat în Germania a fost arestat

Unul dintre cei doi evadaţi, care au luat patru ostatici în regiunea germană Rhin în decurs de 60 de ore, a fost arestat duminică dimineaţă, a anunţat poliţia

Târgul Gaudeamus a avut aproximativ 107.000 de vizitatori

Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus, care s-a desfăşurat între 25 şi 29 noiembrie, la Pavilionul Central al Romexpo a avut, anul acesta, aproximativ 107.000 de vizitoatori, informează organizatorii.

Băsescu l-a numit „ticălos” pe Vântu

Traian Băsescu a participat, duminică, la două mitinguri electorale la Motru şi Rovinari, din judeţul Gorj, ocazie cu care a reluat criticile la adresa mogulilor şi a PSD, numindu-l "ticălos" pe Sorin Ovidiu Vântu.

Pandurii Târgu Jiu – Rapid, scor 1-1, în Liga I

Formaţia Pandurii Târgu Jiu a remizat, duminică, scor 1-1 (0-1), cu echipa Rapid Bucureşti, într-o partidă disputată pe teren propriu, contând pentru etapa a XV-a a Ligii I.

Elveţienii nu vor minarete

Elveţienii au decis duminică, prin referendum, cu peste 57 la sută din voturi, interzicerea construcţiei de minarete, potrivit rezultatelor definitive ale scrutinului.

Nikolai Davidenko a câştigat Turneul Campionilor

Tenismanul rus Nikolai Davidenko, cap de serie numărul 6, a câştigat, duminică, Turneul Campionilor de la Londra.

Geoană: Legea se va reinstaura după 6 decembrie inclusiv în MAI

Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, a declarat că are încredere că "structurile de forţă ale MAI vor veghea cu imparţialitate asupra turului doi" şi le-a transmis angajaţilor din minister că, după 6 decembrie, "legea se va reinstaura inclusiv în activitatea acestui minister".

Preşedinţia rusă a publicat proiectul Tratatului pentru securitatea europeană

Preşedinţia rusă a publicat duminică proiectul său referitor la un Tratat pentru securitatea europeană, pe care Rusia ar vrea să-l vadă adoptat de ţările şi organizaţiile internaţionale din zona euroatlantică, pentru a "scăpa de moştenirea Războiului Rece".

FC Timişoara a învins Gaz Metan Mediaş, scor 6-2

Echipa FC Timişoara a învins, duminică, în deplasare, scor 6-2 (2-2), formaţia Gaz Metan Mediaş, într-un meci din cadrul etapei a XV-a a Ligii I în care atacantul Gigel Bucur a înscris de trei ori.

Geoană: Era natural să fim aproape de liberali, este soluţia cea mai bună pentru România acum

Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, susţine că are încredere în liderul liberal Crin Antonescu, "un om cu o profundă fibră democratică, dincolo de ideologii", adăugând că este "natural" ca PSD să fie alături de liberali, pentru că aceasta este soluţia cea mai bună pentru România acum.

Administraţia Obama va cere companiilor financiare să reducă ratele la creditele ipotecare

Administraţia Obama intenţionează să lanseze, luni, o campanie de convingere a companiilor financiare pentru reducerea ratelor plătite de beneficiarii de credite ipotecare care au probleme în respectarea obligaţiilor financiare.

Elevii îşi reiau cursurile miercuri

Elevii se află într-o mini-vacanţă până miercuri, ei având liber luni şi marţi, cu ocazia Zilei naţionale a României "1 Decembrie".

Four Romanian Cos Ranked In 2009 Deloitte Technology FAST 500 EMEA

Four Romanian companies are ranked in the 2009 Deloitte Technology FAST 500 EMEA, a ranking of the 500 fastest growing technology companies in Europe, the Middle East and Africa, with rankings based on percentage revenue growth over the past five years.

Boc: PSD i-a făcut lui Patriciu cadoul financiar Petromidia şi acum vrea să îl prelungească

Preşedintele PDL, Emil Boc, a acuzat, duminică, PSD, că prin Guvernul Năstase i-a făcut omului de afaceri Dinu Patriciu "cadoul financiar Petromidia" şi acum vrea să prelungească acest cadou, pentru ca respectiva companie să nu revină la stat.

Geoană: Oamenii din PDL se subordonează de o manieră aproape sclavagistă liderului suprem

Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, la Târgu Mureş, că, în timp ce partidul său "are un profund reflex democratic", "oamenii din PDL se subordonează de o manieră aproape sclavagistă liderului suprem".

Boc: Acuzaţiile PSD privind sumele cheltuite în campanie, un alt trucaj marca PSD

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat duminică, referitor la acuzaţiile PSD potrivit cărora în campania lui Traian Băsescu s-au cheltuit până acum 175 de milioane de euro, că aceste afirmaţii nu reprezintă altceva decât alt trucaj marca PSD.

Geoană: Mandatul şi proiectul politic Traian Băsescu, eşuate

Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, la Târgu Mureş, că atât mandatul actualului preşedinte, cât şi proiectul politic Traian Băsescu sunt "eşuate".

Programul teatrelor bucureştene în perioada 30 noiembrie – 6 decembrie

Programul principalelor instituţii de spectacole din Bucureşti în perioada 30 noiembrie - 6 decembrie:

Oamenii „aud” şi cu ajutorul pielii

Senzaţiile resimţite la nivelul pielii influenţează felul în care oamenii percep sunetele, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii canadieni de la Universitatea British Columbia din Vancouver, publicat recent în revista Nature, informează bbc.co.uk.

Rezultatele anchetei şi sancţiunile în cazul bebeluşului ars în incubator, anunţate luni

Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR) - filiala municipiului Bucureşti va anunţa, luni, rezultatul anchetei şi sancţiunile ce vor fi date celor vinovaţi în cazul bebeluşului ars în incubator la Maternitatea Bucur din Capitală.

Elicopterul care a aterizat preventiv la Vânătorii Mici a fost dus la baza aeriană – VIDEO

Elicopterul IAR Puma care în cursul dimineţii a efectuat o aterizare preventivă în localitatea Vânătorii Mici după ce piloţii au sesizat o serie de probleme la bord a fost readus la baza aeriană pe calea aerului, problemele apărute fiind remediate la faţa locului.

Naţionaliştii bulgari cer Guvernului revendicarea unor teritorii cedate Serbiei în 1919

Partidul naţionalist bulgar VMRO-BND a emis, duminică, o declaraţie prin care solicită Guvernului să revendice teritorii cedate Serbiei în 1919, prin semnarea Tratatului de la Neuilly, relatează site-ul Novinite.com.

„Intruşii” de la Casa Albă vor bani pentru a-şi spune povestea

Cuplul neinvitat care a reuşit să pătrundă în interiorul Casei Albe şi care aspiră la celebritate încearcă să vândă povestea pentru sute de mii de dolari, informează New York Times.

Poliţistul bucureştean care a tăinuit o crimă şi l-a ajutat pe autor, arestat

Tribunalul Bucureşti a decis arestarea poliţiştului de la Secţia 13 Poliţie din Bucureşti, care a tăinuit o crimă şi l-a ajutat pe autor, dându-i inclusiv date despre mersul anchetei.

Deficitul de trupe americane a împiedicat capturarea lui ben Laden în 2001

Osama ben Laden ar fi putut fi prins la sfârşitul anului 2001, dar refuzul de a suplimenta trupele SUA a permis liderului al-Qaida să fugă în zonele tribale din Pakistan, potrivit unui raport al personalului democrat din Comisia pentru Relaţii Externe din Senatul american, citat de BBC News Online.

Tom Cruise şi Cameron Diaz, alergaţi de tauri – GALERIE FOTO

Actorii americani Tom Cruise şi Cameron Diaz reprezintă marea atracţie din aceste zile a oraşului Cadix din sudul Spaniei, unde au participat la filmarea unei curse de tauri pentru "Knight and day", cel mai recent film semnat de regizorul James Mangold.

O bursă în memoria actorului Patrick Swayze, oferită tinerilor pasionaţi de echitaţie

The Arabian Horse Foundation a decis să acorde o bursă anuală tinerilor pasionaţi de echitaţie, în memoria actorului Patrick Swayze, informează accesshollywood.com.

Duvăz: Băsescu a colaborat ani de zile cu Sorin Ovidiu Vântu, a uitat?

Purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz a declarat, duminică, la o conferinţă, că Traian Băsescu, cel care îi critică acum pe moguli, a colaborat timp de ani de zile cu Sorin Ovidiu Vântu, întrebându-se dacă şeful statului a uitat acest lucru sau se preface.

Roman Polanski, monitorizat cu ajutorul unei brăţări electronice

O companie specializată a început, în week-end, instalarea la reşedinţa elveţiană a lui Roman Polanski de la Gstaad a sistemului de supraveghere electronică cu care va fi monitorizat regizorul după eliberarea sa din închisoare, pe cauţiune, a anunţat SonntagsZeitung.

Cezar Preda: Geoană e „un laş şi un fătălău” pentru că refuză o dezbatere publică

Vicepreşedintele PDL deputatul Cezar Preda a declarat, duminică, la Buzău, într-o conferinţă de presă, că Mircea Geoană este "un laş şi un fătălău" pentru că refuză să participe la o dezbatere publică împreună cu Traian Băsescu pe teme referitoare la viitorul românilor.

Katie Holmes cheltuie 25.000 de dolari pe lună pentru hainele fiicei ei

Katie Holmes cheltuie 25.000 de dolari pe lună pentru hainele fiicei sale Suri, activitate care a devenit "hobby-ul ei favorit", informează contactmusic.com

Anda Adam a lansat single-ul „Love On You”

Anda Adam, împreună cu MediaPro Music, a lansat o nouă piesă, single-ul intitulat "Love On You", informează casa de discuri.

Băsescu vrea imaginile şi camera originale, în cazul filmuleţului de pe Internet

Traian Băsescu declară, într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor, că pentru a face lumină în legătură cu imaginile de la Ploieşti este nevoie de filmul şi camera originale, precizând că spune "Nu" la acuzaţia de lovire, dar nu poate spune că nu l-a împins pe copil, pentru că nu îşi aminteşte.

BCE se pregăteşte pentru retragerea treptată a măsurilor de stimulare

Banca Centrală Europeană va menţine, joi, dobânda de politică monetară la nivelul redus istoric de 1%, dar va anunţa primii paşi de retragere a măsurilor de stimulare economică, anticipează analiştii.

AH1N1 Flu In Romania: 137 New Infections, 3,112 Total Cases

Romania’s Health Ministry on Sunday confirmed other 137 new infections with the AH1N1 virus over the past 24 hours, bringing the total number of cases to 3,112, and strongly recommended ill people postpone planned trips.

Şase străini, răniţi în urma deraierii unui tren în Rusia

Ministrul rus al Sănătăţii, Tatiana Golikova, a anunţat că şase cetăţeni străini figurează printre persoanele rănite în urma deraierii, vineri seara, a trenului Nevski Express, care făcea legătura între Moscova şi Sankt Petersburg.

Berlusconi ar dori să-i „sugrume” pe autorii de filme şi de cărţi despre mafia italiană

Premierul italian Silvio Berlusconi, acuzat că ar avea legături cu mafia, a declarat, sâmbătă, că ar dori să-i "sugrume" pe autorii de filme şi de cărţi despre Cosa Nostra, care, în opinia sa, distrug imaginea Italiei în lume.