Mediafax Echipa

McCain are şanse mici să câştige alegerile prezidenţiale – IHT

Istoria alegerilor prezidenţiale din Statele Unite sugerează că republicanul John McCain are doar şanse mici să recupereze avansul pe care îl are faţă de democratul Barack Obama pentru a caştiga scrutinul din noiembrie, comentează International Herald Tribune în ediţia electronică.

Deputaţii au adoptat o iniţiativă a lui Adrian Năstase privind pensionarii agricultori

Camera Deputaţilor a adoptat, luni, pe articole, o propunere legislativă care prevede ca viitorii pensionari agricultori să plătească o contribuţie foarte redusă, în mutualitate cu statul, iniţiativa fiind susţinută în plen de deputatul PSD Adrian Năstase.

Isărescu: Banca centrală trebuie să intervină când nu este convinsă de realitatea cotaţiilor

Banca centrală trebuie să intervină atunci când nu este convinsă asupra realităţii cotaţiilor din piaţă, a declarat, luni, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, reafirmând că BNR nu ţinteşte cursul de schimb.

Alocaţiile bugetare pentru contracte de performanţă la unele companii, majorate de Guvern

Alocaţiile bugetare pentru contractele de mandat sau de performanţă încheiate la nivelul unor companii subordonate Ministerului Transporturilor au fost majorate de Guvern prin rectificarea bugetelor de venituri şi cheltuieli, printre unităţile cu cele mai mari sume fiind Romatsa şi Registrul Auto.

Actorul Guillaume Depardieu a murit, luni, din cauza unei pneumonii

Actorul francez Guillaume Depardieu, fiul lui Gérard Depardieu, care în ultimele săptămâni a filmat în România pentru filmul "Copilăria lui Icar", a murit, luni, la Paris, din cauza unei pneumonii severe, contractată în urmă cu câteva zile.

Indemnizaţia de creştere a copilului, 85% din media veniturilor din ultimele 12 luni

Camera Deputaţilor a adoptat, luni, pe articole, propunerea legislativă care prevede ca viitoarele mame să beneficieze de o indemnizaţie de creştere a copilului de 85% din media veniturilor din ultimele 12 luni, dar nu mai puţin de 600 de lei, cât este în prezent nivelul indemnizaţiei.

Autorităţile române şi UNESCO vor elabora un proiect pentru protejarea Deltei

Autorităţile române şi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) vor elabora un proiect pentru protejarea Deltei Dunării, având ca scop dezvoltarea unui turism cultural în această zonă, a declarat pentru MEDIAFAX Nicolae Manolescu, ambasadorul României pe lângă UNESCO.

Lupescu: FRF va contesta decizia CAB în procesul cu Loteria Naţională

Directorul general al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Ionuţ Lupescu, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că FRF va contesta decizia Curţii de Apel Bucureşti, care a dat câştig de cauză Loteriei Naţionale în litigiul cu forul de la Casa Fotbalului.

Bulgaria: Copiii nu mai au voie să iasă din case după ora 22.00

Minorii din Bulgaria trebuie să fie în case după ora 22.00, a decis Ministerul Educaţiei de la Sofia, în cadrul unui proiect care are rolul instaurării disciplinei în şcoli.

Deputatul Sorin Paveliu va demisiona din PDL

Deputatul Sorin Paveliu va demsiona din PDL pentru că nu a fost lăsat să candideze în colegiul din Sectorul 6, în care locuieşte, numele său figurând iniţial pe lista de candidaţi propuşi pentru acest sector, dar fiind lăsat pe dinafară în urma permutărilor repetate de candidaţi pe colegii.

Wages Of Romanian Govt-Run Agency Heads Subject To Grids

The wages of the Romanian government-run agencies or watchdogs’ heads will not surpass a secretary of state salary, while the salaries of institutions' employees will be settled according to wage grids instead of negotiations within the organization.

Romanian Lottery Wins Appeal In Sports Betting Trial

The Bucharest Court of Appeals on Monday ruled in favor of the Romanian Lottery and overturned a court decision by which the country’s football authority FRF was entitled to 20% of the Lottery gains from sport bets, which amount to EUR5 million.

Iranul intenţionează să construiască un gazoduct către Europa

Iranul intenţionează să construiască un gazoduct, denumit Persian Pipeline, pentru transportul gazelor naturale către Europa, separat de proiectul Nabucco, în care este implicată şi România, a declarat, luni, un oficial iranian.

O treime din absolvenţii unei academii de poliţie din SUA au antecedente penale

Peste o treime din absolvenţii Academiei de Poliţie din Atlanta au antecedente penale, arată un studiu statistic.

Rednic critică sistemul de joc cu un singur atacant al selecţionerului Piţurcă

Antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, luni, că nu înţelege de ce echipa naţională a României nu adoptă o tactică cu doi atacanţi şi evoluează într-un sistem de joc cu un singur vârf, cum s-a întâmplat la meciul din preliminariile Cupei Mondiale cu Franţa, scor 2-2.

Piţurcă: Nu cred că Niculae se retrage din echipa naţională

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, luni, că nu crede că atacantul echipei AJ Auxerre, Daniel Niculae, se va retrage de la prima reprezentativă, pentru că nu a fost reţinut în lotul lărgit pentru partida cu Franţa, contând pentru grupa a 7-a de calificare la CM-2010.

Loteria Naţională câştigă o rundă a procesului cu FRF

Loteria Naţională a câştigat, luni, procesul de la Curtea de Apel Bucureşti deschis Federaţiei Române de Fotbal, care ceruse plata sumei de 20 la sută din încasările pronosticurilor sportive în valoare de 5 milioane de euro, hotărârea judecătorească putând fi contestată la instanţa supremă.

Şefii de agenţii şi autorităţi, plătiţi la nivelul maxim al salariului unui secretar de stat

Şefii de agenţii şi autorităţi vor fi remuneraţi la nivelul maxim al salariului unui secretar de stat, iar modul de salarizare în agenţiile şi autorităţile aflate în coordonarea Guvernului va fi stabilit pe baza unei grile, nu prin negocieri în interiorul instituţiei.

RATB va putea relua liniile de transport către localităţile din judeţul Ilfov, a decis Senatul

Senatul a aprobat, luni, Ordonanţa de Urgenţă care exceptează liniile de transport comun între Bucureşti şi localităţile judeţului Ilfov de la regulile transportului interjudeţean, dând astfel posibilitatea RATB să reia liniile de transport preorăşenesc.

Kaiser Chiefs ar putea colabora cu Tom Jones

Trupa britanică Kaiser Chiefs ar putea colabora cu Tom Jomes, însă Ricky Wilson, solistul formaţiei, se simte foarte intimidat de legendarul artist, conform declaraţiilor unei surse apropiate acestuia.

Marius Popa, rechemat în lotul formaţiei FC Timişoara

Portarul formaţiei FC Timişoara, Marius Popa, a fost inclus de antrenorul Dusan Uhrin jr. în lotul pentru partida din 16-imile Cupei României, împotriva echipei CFR II Cluj.

Două mutaţii genetice, vinovate de apariţia calviţiei

Două mutaţii genetice, studiate de două echipe de cercetători europeni, cresc de şapte ori riscul de apariţie a calviţiei, care afectează 40% dintre bărbaţi şi femei, conform unor studii independente publicate, duminică, în revista britanică Nature genetics.

Playerele portabile pot provoca surditate

Persoanele care ascultă muzică pe playerele portabile prea des şi prea tare riscă să rămână surde, a avertizat un comitet de experţi afiliaţi pe lângă Comisia europeană, care este pregătită să impună măsuri noi de siguranţă pentru aparatele electrice şi electronice.

Dinu Patriciu, pe primul loc în clasamentul „Adevărul 500 miliardari”

Dinu Patriciu, Ion Ţiriac, Zoltan Teszari, fraţii Marius şi Emil Cristescu şi Sorin Ovidiu Vântu se numără printre cei mai bogaţi miliardari din România, potrivit topului "Adevărul 500 miliardari" români, lansat, luni, de Adevărul Holding.

Isărescu: 99,2% din depozitele din România sunt sub plafonul de garantare

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat, luni, că 99,2% din depozitele din România sunt sub 20.000 de euro, menţionând că nu era necesară creşterea plafonului de garantare a depozitelor, dar că este de datoria autorităţilor să se alineze la reglementările europene.

Interpol şi ONU vor să înfiinţeze o academie anticorupţie

Interpol şi Oficiul Naţiunilor Unite împotriva drogurilor şi crimei (ONUDC) au anunţat că au încheiat luni un acord privind înfiinţarea, în toamna lui 2009, a primei academii anticorupţie din lume, care va avea sediul în Austria.

Trupa rock AC/DC îşi lansează al 15-lea album (Video)

Celebra trupă rock australiană AC/DC îşi va lansa pe 20 octombrie cel mai recent album, denumit "Black Ice", a anunţat solistul trupei, Brian Johnson.

Jurnalista Ioana Şanta de la Pro TV, printre câştigătorii concursului Reporter European 2008

Jurnalista Ioana Şanta de la Pro TV se numără printre cei şapte câştigători ai concursului Reporter European 2008, organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene şi Biroul de Informare al Parlamentului European în România.

Corul vienez de băieţi concertează la Bucureşti, în decembrie (Video)

Corul vienez de băieţi, Wiener Sängerknaben, va susţine un concert la Sala Palatului din Bucureşti, pe 6 decembrie, a declarat pentru MEDIAFAX managerul de turneu au formaţiei.

Ctrl Bker: 99.2% Of Romanian Bank Deposits Below EUR20,000 Guarantee Threshold

Central bank governor Mugur Isarescu said Monday that 99.2% of Romanian bank deposits are below EUR20,000, adding that an increase in minimum deposit guarantee was not necessary, but the authorities are obliged to comply with the European Union norms.

Morandi concertează în Cehia, în noiembrie (Video)

Trupa Morandi va susţine, pe 5 noiembrie, la Praga, un concert de promovare cu ocazia lansării în Cehia a albumului "N3XT", au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii casei de discuri Universal Music România.

AVMR: Închiderea dosarului mineriadelor, o nouă mârşăvie

Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România (AVMR) califică drept inacceptabilă soluţia de închidere a dosarului mineriadelor, calificând-o drept "o nouă mârşăvie a procurorilor corupţi şi aserviţi politic".

Băsescu şi Tăriceanu au discutat despre salariile din regii şi pensiile mici

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu au avut o întâlnire, luni după-amiază, la Palatul Cotroceni, în care au discutat despre situaţia salarizării în agenţii şi regii, a pensiilor mici şi situaţia salarizării profesorilor.

Becali i-a spus lui Mourinho că Rădoi va contribui la câştigarea LC

Gigi Becali a spus că a discutat cu Jose Mourinho, căruia i-a spus, în calitate de nespecialist, că la Inter Milano are cei mai talentaţi jucători din Europa, însă nu are "muncitori" cum avea la Chelsea, iar acesta i-a răspuns că în mare are dreptate. Becali a spus că Mourinho vrea un mijloc puternic, de recuperatori, unul dintre ei urmând să fie Rădoi. "Pe Rădoi nu-l poţi menaja, pentru că nu vrea el să se menajeze. Ce, dacă va pleca la Inter, acum pierdem campionatul cu Steaua? Să intre, să lupte şi mai tare", a spus conducătorul stelist la GspTV.

Drug Distributors To Sue Romanian Health Minister

Drug distributors started procedures to sue Romanian health minister Eugen Nicolaescu, who they claim refuses to meet his legal obligations and update drug prices depending on currency exchange rates.

Rednic: Pulhac ar putea absenta până la finalul sezonului

Antrenorul echipei FC Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, luni, înainte de plecarea grupării bucureştene spre Târgu Mureş, pentru partida cu FCM, contând pentru 16-imile Cupei României, că fundaşul stânga Cristian Pulhac ar putea absenta de pe teren până la finalul sezonului.

Gigi Becali: Kapetanos va pleca, probabil, în iarnă

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni, că deşi a marcat, nu este mulţumit de atacantul grec Pantelis Kapetanos şi că sunt şanse mari ca gruaprea din Bulevardul Ghencea să renunţe din iarnă la serviciile sale.

Mercedes-Benz lansează în România SUV-ul GLK (Galerie Foto)

Mercedes-Benz România, reprezentanţa locală a constructorului auto german, lansează joi SUV-ul (Sport Utility Vehicle) compact GLK, disponibil cu două motorizări pe benzină şi una diesel, la preţuri cuprinse între 43.411 şi 45.815 euro, cu TVA.

Fără introduceri sau majorări de comisioane pe durata unui credit – propunere legislativă

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă care reglementează relaţia dintre clienţi şi bănci, stabilind ca băncile să nu poată introduce sau mări comisioanele pe durata derulării unui contract, iar dobânda să fie calculată transparent.

Romanian Bks To Keep Fees Unchanged Until Contract Termination – Draft Act

The Romanian consumer protection authority ANPC on Monday said it drew up a draft emergency Ordinance aimed to protect bank clients by compelling lenders to keep fees unchanged for the entire period of the contracts.