Mediafax Echipa

Avocatul lui Gheorghe Dincă: Spune că Luiza a fost de acord să-l însoţească. Nu susţine că a incinerat-o

Avocatul lui Gheorghe Dincă, Claudiu Lascoschi, a declarat că principalul suspect în cazul Caracal nu îşi aminteşte culoarea părului Luizei, însă clientul lui a susţinut în faţa anchetatorilor că fata a mers de bună voie cu el şi nu a violat-o. Dincă nu a spus că ar fi ars şi trupul Luizei.

Lecţie pentru Dispeceratul 112. „Prefă-te că vorbeşti cu un prieten”. „Nu răspunde, bate în telefon”

Câteva înregistrări făcute publice pe youtube arată cum în alte state, operatorii Serviciilor de Urgenţă sunt înstruiţi şi reacţionează nu doar pentru a trimite echipajele cât mai repede, ci şi pentru a le spune victimelor cum să se comporte.

Ministerul Justiţiei anunţă că între 2017-2019 aproape 20.000 de deţinuţi au beneficiat de recurs compensatoriu/ 39 de violatori eliberaţi au recidivat

Aproape 20.000 de deţinuţi au fost eliberaţi în perioada 2017-2019 în baza recursului compensatoriu, potrivit unor date transmise de ANP către Ministerul Justiţiei. Dintre aceştia, 191 erau condamnaţi de trafic de minori, 566 pentru viol şi 73 deţinuţi erau condamnaţi pentru omor calificat.

Accident teribil la Cluj: Pieton aflat pe trotuar, spulberat de o maşină al cărui şofer ar fi adormit la volan

Un bărbat aflat pe un trotuar din localitatea Gherla, din judeţul Cluj, a murit, sâmbătă, spulberat de o maşină, al cărui şofer ar fi adormit la volan, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Barna: Opriţi dărâmarea învăţământului românesc! Sistemul educaţional are nevoie de o schimbare

Dan Barna a reacţionat după demiterea Ecaterinei Andronescu de la ministerul Educaţiei. Liderul USR a afirmat că sistemul educaţional din România are nevoie de o schimbare totală de paradigmă şi de un proiect strategic care să pornească de la vârf.

Toţi porcii din gospodăriile unui sat din Galaţi vor fi omorâţi după confirmarea unor focare de pestă

Toţi porcii din gospodăriile satului Slobozia Corni, judeţul Galaţi, vor fi eutanasiaţi după ce în localitate au fost descoperite mai multe focare de pestă porcină, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Chitaristul Brian May şi-a predat lucrarea de doctorat în astronomie, după 36 de ani, pe 3 august 2007

Chitaristul Brian May şi-a predat, pe 3 august 2007, lucrarea de doctorat în astronomie, la 36 de ani după ce o abandonase pentru a se alătura legendarei trupe de rock Queen, a anunţat, sâmbătă, Smart Radio, păstrând un loc special pentru muzica grupului în playlist-ul zilei.

Tragedie în California: Trei oameni au murit după ce faleza unei plaje populare s-a prăbuşit | VIDEO

O plajă din zona oraşului Encinitas, statul California, a fost închisă vineri după prăbuşirea unei porţiuni de faleză, incident în urma căruia trei oameni au decedat după mai multe tone de roci s-au prăvălit peste câteva persoane aflate pe plajă, au anunţat autorităţile.

Protest în faţa sediului MAI: Oamenii au depus perechi de încălţăminte în memoria copiilor care dispar anual | GALERIE FOTO, VIDEO

Reprezentanţi ai PNL Bucureşti, alături de alţi cetăţeni impresionaţi de cazul din Caracal s-au adunat în faţa sediului MAI şi depun, la ora transmiterii acestei ştiri, 400 de perechi de încălţăminte pentru fiecare copil care dispare anual fără urme.

DIICOT anunţă, oficial, că ADN-ul din oasele de la casa lui Dincă este al Alexandrei

DIICOT anunţă, oficial, că în urma analizelor INML a oaselor ridicate de la domiciliul lui Gheorghe Dincă, a rezultat profilul genetic al unei singure persoane, respectiv al Alexandrei Măceşanu.

FCSB şi Universitatea Craiova şi-au aflat posibilele adversare din play-off-ul Europa League

FCSB şi Universitatea Craiova şi-au aflat, sâmbătă, posibilele adversare din play-off-ul Europa League. Cele două echipe din România vor avea parte de partide dificile, în cazul în care vor obţine calificarea.

Trump a semnat un acord cu UE privind creşterea exporturilor de carne în spaţiul comunitar

Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri un acord cu Uniunea Europeană privind creşterea exporturilor americane de carne de vită în spaţiul comunitar, măsură ce indică o posibilă îmbunătăţire a relaţiilor comerciale tensionate între partenerii transatlantici, informează agenţia Dpa.

Poliţia Română: În perioada 2016-2018 au fost înregistrate 6.200 cazuri de viol şi peste 10.000 de tâlhării

În perioada 2016-2018 au fost înregistrare 6230 cazuri de viol şi 10.744 de tâlhării, potrivit datelor IGPR comunicate de fostul ministru de Interne, Carmen Dan, în luna martie, într-o interpelare a deputatului USR Moşteanu. Statisticile arată o scădere a numărului de violuri în ultimii doi ani.

Şeful Poliţiei din Caracal, pensie de 12.000 de lei: „Va îngroşa rândurile pensionarilor speciali”

Deputatul USR Claudiu Năsui scrie despre pensia pe care o va primi Nicolae Mirea, şeful demis al Poliţiei Caracal, după ce acesta a făcut o solicitare să iasă din câmpul muncii. Pensia poliţistului va fi de 12.000 de lei, deşi a fost considerat vinovat pentru cum s-a acţionat în cazul crimei.

Adriana Săftoiu: Despre modul în care au fost anunţaţi părinţii Alexandrei prin telefon… impardonabil

Adriana Săftoiu, deputat PNL, critică modul în care a fost anunţată familia despre prezenţa ADN-ului Alexandrei în oasele din butoiul de pe proprietatea lui Dincă. Săftoiu spune că este impardonabil ca informarea să fie telefonică. Cea care a anunţat familia este A.Birchall, ministrul Justiţiei.

CFR Cluj şi-a aflat posibilii adversari din play-off-ul Ligii Campionilor şi Europa League

Dacă va reuşi să treacă de scoţienii de la Celtic, CFR Cluj va avea o misiune mai simplă în play-off-ul Ligii Campionilor. UEFA a anunţat, sâmbătă, cu cine s-ar putea duela campioana României în ultimul act al preliminariilor celei mai importante competiţii intercluburi

Cutremurul din Indonezia: Cel puţin un mort şi patru răniţi

Cel puţin o persoană a decedat, iar alte patru au fost rănite, în urma seismului cu magnitudinea de 6,8 grade care s-a produs vineri în largul insulelor Java şi Sumatra din Indonezia, au anunţat autorităţile, informează agenţia Tass, citând presa locală.

Cazul de la Caracal | Teoria unui fost poliţist judiciar: „Nu cred că a fost incinerat cadavrul în cazan”

Valeriu Şuhan, fost ofiţer de poliţie judiciară, a declarat că rămân foarte multe întrebări legate de modul în care a acţionat Gheorghe Dincă, ucigaşul din Caracal, spunând că nu crede în teoria cadavrului ars în cazanul din curte şi nu îşi explică de ce criminalul ar fi lăsat "urme" în parc.

Protecţia Consumatorilor a dat amenzi uriaşe pentru comercializarea dispozitivelor cu laser

ANPC a dat amenzi de peste 270.000 de lei în urma controalelor privind comercializarea dispozitivele cu fascicul luminos tip laser, în zona Bucureşti-Ilfov, informează autoritatea.

FC Botoşani-Gaz Metan Mediaş, din etapa a patra a Ligii 1, se joacă de la ora 15:30

FC Botoşani şi Gaz Metan Mediaş se vor întâlni, sâmbătă, de la ora 15:30, în etapa a patra din Liga I.

„Homeland”: Când va avea loc lansarea celui de-al optulea sezon. Este ultimul din serie | VIDEO

Al optulea şi ultim sezon al serialului cu spioni "Homeland: Reţeaua Terorii" va avea premiera pe 9 februarie 2020, a anunţat producătorul, postul de televiziune american Showtime, citat de Associated Press.

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, după vizita la IRUM: Cred că tractorul românesc poate relansa exportul autohton | FOTO

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ştefan-Radu Oprea, a afirmat, sâmbătă, după o vizită la compania IRUM, că tractorul românesc Tagro ar putea să fie unul dintre produsele care să relanseze exportul autohton. El a vorbit şi despre alte afaceri de succes.

Tecău şi Rojer, calificare în semifinalele de la Washington, după victoria contra fraţilor Bryan

Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer au obţinut, sâmbătă, calificarea în semifinalele turneului ATP de la Washington, după ce au trecut dramatic de fraţii Bryan, Bob şi Mike, scor 7-6 (5), 4-6, 10-8.

R. Kelly a pledat nevinovat la acuzaţiile de trafic sexual; artistul rămâne în închisoare

Muzicianul american premiat cu Grammy R. Kelly a pledat nevinovat la mai multe acuzaţii de trafic sexual şi i s-a refuzat încă o dată dreptul de a ieşi pe cauţiune din închisoarea unde se află din luna iulie, potrivit bbc.com.

Crima de la Caracal. Desfăşurarea evenimentelor oră cu oră şi ce nu pot justifica anchetatorii

Identificarea ADN-ului Alexandrei în oasele din butoiul cu cenuşă de pe proprietatea lui Gheorghe Dincă nu rezolvă în întregime cazul. În continuare rămân ore întregi neexplicate, atât din ziua de miercuri (ziua dispariţiei), cât şi joi. MEDIAFAX vă prezintă oră cu oră ceea ce s-a aflat până acum.

Kevin Spacey, pentru prima dată pe scenă, după acuzaţiile de abuzuri sexuale

Actorul american Kevin Spacey s-a întors pe scenă, pentru prima dată după acuzaţiile de abuzuri sexuale care i-au afectat grav cariera, cu un moment artistic susţinut la un muzeu din Roma, Italia, potrivit tmz.com.

Simona Halep o poate întâlni pe Kristina Mladenovic în turul doi de la Toronto

Simona Halep (27 de ani, 4 WTA) deschide cursa de apărare a trofeului de la Cupa Rogers (Toronto), în turul doi, fie împotriva Kristinei Mladenovic (26 de ani, 49 WTA), fie a unei sportive ajunse pe tabloul principal din calificări.

Ambasadorul Marii Britanii, la UNTOLD: Ambasadorii reali sunt pe scenă

Ambasadorul Marii Britanii în România, Andrew Noble, a spus că se simte ca acasă la Cluj-Napoca, la UNTOLD, susţinând că festivalul este unul minunat şi că ambasadorii reali sunt pe scenă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Gândurile lui Cristoiu: Cazul Caracal a dus la îngroparea definitivă a PSD-ului. Doamna Dăncilă trebuie să renunţe rapid la candidatură

Cazul crimelor de la Caracal a dus la îngroparea PSD, iar premierul Viorica Dăncilă ar trebui să se retragă din cursa prezidenţială în care ar putea apărea un nou candidat, Alexandru Cumpănaşu, spune Ion Cristoiu.

Ghid de supravieţuire în faţa reţelelor de proxenetism: „Atenţie la lover boy şi relaţiile online”

Valeriu Şuhan, fost ofiţer de poliţie judiciară, a declarat, pentru MEDIAFAX că sunt câteva lucruri care trebuie evitate pentru ca tinerele să nu ajungă victime în reţelele de trafic de persoane, printre acestea fiind relaţiile online cu necunoscuţi sau iubiţii care trec rapid la şantaj.

UNTOLD 2019: Armin van Buuren, show unic, de peste 7 ore, cu jocuri de lumini, lasere şi artificii | GALERIE FOTO, VIDEO

DJ-ul olandez Armin van Buuren a susţinut, în cea de-a doua zi a festivalului UNTOLD, de la Cluj-Napoca, un show unic care a durat peste 7 ore, în care a mixat muzică trance şi a inclus jocuri de lumini şi lasere. Show-ul a început cu imnul „Deşteaptă-te române”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, cere expertiză internaţională a oaselor găsite în casa groazei din Caracal: Nu cred nimic din poveste

Alexandru Cumpănaşu, unchi al Alexandrei, spune că va solicita o expertiză internaţională a rămăşiţelor identificate la Caracal după ce ministrul Justiţiei a informat familia că ADN-ul din oasele găsite la Gheorghe Dincă este al fetei. Acesta spune că bijuteriile din argint au fost găsite întregi.

HOROSCOP de weekend, 3 – 4 august 2019: Astrologul Anca Martin îţi spune ce zodii vor avea un final de săptămână excelent

Sâmbătă, se formează un Mare Trigon pe semne de Pământ între Luna din Fecioară, Uranus din Taur şi Saturn retrograd din Capricorn, care face ca zodiile aparţinătoare acestui element (Taur, Fecioară şi Capricorn) să se bucure de premisele unui weekend excelent.

Accident groaznic pe Valea Oltului: Două persoane au fost rănite grav, una fiind în stare critică | FOTO

Două persoane au fost rănite grav, una fiind în stare critică, după un accident produs, sâmbătă dimineaţa, pe DN 7 – Valea Oltului, în zona localităţii Proieni, între o maşină şi un tir. După impact, vehiculul a rămas suspendat pe un pod.

MEDIAFAX FOTO | Imaginile care au marcat săptămâna 26 iulie- 2 august 2019

Mediafax Foto a realizat o selecţie a imaginilor care surprind evenimentele interne şi internaţionale ce au marcat ultima săptămână.

Accident grav în Bihor: Trei persoane rănite grav după impactul dintre o maşină şi o autoutilitară

Trei persoane au fost rănite grav, sâmbătă dimineaţa, în urma unui accident rutier produs pe DN 1, la intrarea în Tileagd, judeţul Bihor, după impactul dintre o maşină şi o autoutilitară. Traficul rutier este oprit în zonă.

Vreme instabilă şi averse sunt anunţate astăzi de meteorologii. De duminică, ploile dispar, dar temperaturile vor fi mai scăzute

Meteorologii anunţă, pentru ziua de sâmbătă, vreme instabilă cu averse şi descărcări electrice, iar de duminică deşi ploile dispar, temperaturile vor fi mai scăzute decât cele normale, informează reprezentanţii ANM.

UPDATE VIDEO Noi bucăţi de oase şi urme de sânge, găsite în Casa Groazei/ Dincă a dat detalii despre incinerarea cadavrului/ Telefonul Luizei, căutat într-un lan de floarea-soarelui cu detectoare de metale

Ancheta continuă, sâmbătă, în Caracal, la casa lui Gheorghe Dincă, după ce familia Alexandrei a primit vestea că fata lor a fost ucisă. ADN-ul din oasele şi cenuşa recoltate coincid cu cele ale copilei care a sunat de trei ori la 112, pentru a fi salvată, fără succes.

Alte 34 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână

Încă 34 de cazuri noi de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână, în nouă judeţe şi în Bucureşti, informează Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Un jurnalist mexican a fost împuşcat şi ucis în statul Guerrero

Un jurnalist mexican din statul Guerrero, care de asemenea a fost oficial municipal, a fost împuşcat şi ucis vineri într-o staţiune de pe litoral, au anunţat autorităţile, cel de-al doilea jurnalist din acelaşi stat ucis în mai puţin de o săptămână, potrivit Reuters.