Florin Radu

Spectacole de Ion Caramitru şi Cristi Juncu, la începutul noii stagiuni teatrale bucureştene

Spectacolul "Dineu cu proşti", montat de Ion Caramitru la Teatrul Naţional Bucureşti, şi "Artă", pus în scenă de Cristi Juncu la Teatrul Bulandra, se numără printre reprezentaţiile care deschid, în această toamnă, stagiunea teatrală din Capitală.

Prim-vicepreşedintele PDL Bistriţa ar urma să fie numit în locul lui Andreica la MDRT

Prim-vicepreşedintele PDL Bistriţa Eugen Curteanu ar urma să fie numit în funcţia de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), post rămas vacant după demisia lui Ioan Andreica, au declarat, marţi, surse politice.

Marele premiu la Loto 6/49 de duminică, câştigat de 9 prieteni gălăţeni care joacă din 1993

Marele premiu la Loto 6/49 de duminică a fost obţinut de nouă prieteni din Galaţi, care joacă din 1993 şi care au trecut pe bilet patru numere pe care le-au păstrat neschimbate de-a lungul timpului, reprezentantul câştigătorilor prezentându-se marţi la sediul Loteriei pentru ridicarea premiului.

O strângere de mână fermă, asociată unei speranţe de viaţă mai mari

O strângere de mână fermă ar putea fi un indicator eficient al unei speranţe de viaţă mai mari, afirmă specialiştii britanici de la Medical Research Council într-un studiu publicat în British Medical Journal.

Nokia lansează trei modele smartphone, pentru a concura cu rivalii Apple şi RIM

Grupul finlandez Nokia a prezentat, marţi, trei noi modele de smartphone-uri, considerate esenţiale pentru a concura cu iPhone-ul Apple şi cu BlackBerry-ul companiei Research in Motion (RIM).

Cătălin Avramescu: Nu mai sunt client al sistemului de sănătate de 15 ani, mă tratez cu ceai de păducel

Consilierul de stat la Preşedinţie Cătălin Avramescu a declarat, marţi, la o dezbatere pe tema sistemului sanitar, că nu mai este client al sistemului medical de 15 ani, precizând că, în schimb, a folosit recent ceai de păducel pentru tensiune.

Dumitrescu: Sunt optimist privind viitorul echipei

Antrenorul echipei Steaua, Ilie Dumitrescu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că înfrângerea cu Unirea Urziceni a fost un accident şi a adăugat că este optimist în ceea ce priveşte viitorul formaţiei "roş-albastre".

France Says Most EU Members Oppose Romania, Bulgaria Joining Schengen Area

The French government claims that most European Union states oppose Romania and Bulgaria’s accession to the Schengen Area before the monitoring mechanism is lifted, after the foreign ministers of member states on Monday recommended its extension, says website EurActiv.com.

Dumitrescu: Mergem la Liverpool să subordonăm adversarul

Antrenorul echipei Steaua, Ilie Dumitrescu, a declarat, marţi, într-o conferinţă, că nu vrea să închidă jocul la primul meci din Grupa K a Ligii Europa, în deplasare, cu Liverpool, ci vrea ca formaţia lui să subordoneze adversarul, afirmând totodată că o eventuală înfrângere nu ar fi o tragedie.

Artiom Karamyan: Suntem în negocieri cu Unirea Urziceni

Mijlocaşul armean Artiom Karamyan, liber de contract, a declarat pentru MEDIAFAX că el şi fratele său, Arman, sunt în negocieri cu gruparea Unirea Urziceni, unde ar urma să evolueze până la sfârşitul turului Ligii I.

Misterul „Ţarului cu Masca de Fier” a fost descifrat

Osemintele unui ţar rus care şi-a petrecut viaţa în închisoare, după ce a fost detronat pe când era copil, au fost descoperite de arheologi, care precizează că au descifrat, astfel, un mister vechi de câteva secole.

Băsescu, aşteptat să se adreseze Parlamentului în 21 septembrie, la ora 15.00

Preşedintele Traian Băsescu este aşteptat să se adreseze Parlamentului în data de 21 septembrie, la ora 15.00, au decis, marţi, Birourile Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Neagoe: Pandurii a marcat repede şi practic am început jocul de la 0-1

Antrenorul formaţiei Universitatea Craiova, Eugen Neagoe, a declarat, luni seară, că echipa sa a început practic de la 0-1 meciul cu Pandurii Târgu Jiu, pierdut cu scorul de 1-3, în etapa a VII-a a Ligii I.

Doi angajaţi de la o morgă kenyană, arestaţi în momentul în care au vrut să vândă testicule

Doi angajaţi de la o morgă kenyană au fost arestaţi în momentul în care au vrut să vândă testicule, a anunţat, luni, Poliţia din Nairobi.

Un bărbat din Iaşi a încercat să se sinucidă înghiţind 330 de pastile

Un bărbat din Iaşi a fost adus, luni, în comă de gradul II la Spitalul de Urgenţe din municipiu, după ce a încercat să se sinucidă înghiţind 330 de pastile, în urma unor certuri cu mama sa, medicii susţinând că este un miracol că pacientul a supravieţuit.

Porumboiu: Am jucat bine, dar am prins şi Oţelul într-o formă mai modestă

Patronul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, luni, că echipa sa a jucat bine în partida câştigată cu scorul de 4-0 în faţa formaţiei Oţelul Galaţi, precizând însă că gruparea gălăţeană a fost într-o formă slabă.

Pandurii Târgu Jiu – Universitatea Craiova, scor 3-1, în Liga I

Formaţia Pandurii Târgu Jiu a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (2-0), echipa Universitatea Craiova, în etapa a VII-a din Liga I, reuşind prima victorie în acest sezon.

Marius Stan: Este umilitor, la 4-0 am ieşit ruşinat din stadion

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, luni, că înfrângerea echipei sale din meciul cu FC Vaslui, scor 4-0, este una umilitoare, precizând că a ieşit ruşinat din stadion.

Lopez Caro: Am cerut doar ca lumea să mă respecte aşa cum o respect şi eu

Antrenorul echipei FC Vaslui, Juan Ramon Lopez Caro, a declarat că cere să fie respectat la fel cum îi respectă şi el pe oameni şi nu a vrut să comenteze gestul suporterilor vasluieni, care i-au cerut demisia după marcarea fiecărui gol al formaţiei sale.

Dorinel Munteanu: Cu o astfel de evoluţie nu avem ce să căutăm pe poziţia actuală din clasament

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, luni, că formaţia sa nu are ce să caute pe poziţia pe care o ocupă în acest moment în clasamentul Ligii I cu o evoluţie precum cea din meciul cu FC Vaslui, pierdut cu scorul de 4-0.

AFP: Procesul de aderare a Turciei la UE rămâne dificil, în pofida rezultatului referendumului

Europa şi Statele Unite au salutat rezultatul referendumului constituţional din Turcia, prezentat de Ankara ca un atu pe calea integrării sale în UE, perspectivă care continuă însă să întâmpine reticenţe foarte puternice în rândul celor 27 de state ale blocului comunitar.

Arbitrii Marius Martiş şi Ionică Serea rămân în arest, a decis Curtea de Apel Piteşti

Arbitrii Marius Martiş şi Ionică Serea, trimişi în judecată pentru fapte de corupţie alături de Cornel Penescu şi de administratorul firmelor acestuia, Liviu Făcăleaţă, rămân în arest, după ce Curtea de Apel Piteşti a respins, luni, recursurile acestora la menţinerea arestării preventive.

Tribunalul Bucureşti respinge susţinerea apărării privind nelegalitatea interceptării lui Vîntu

Tribunalul Bucureşti respinge susţinerile apărării lui Sorin Ovidiu Vîntu, potrivit cărora interceptările convorbirilor acestuia s-au făcut fără autorizaţiilor emise de instanţă, judecătorul indicând mandatele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie emise într-un caz de siguranţă naţională.

Lopez Caro: Sunt fericit că echipa a avut o recompensă pentru efortul depus

Antrenorul echipei FC Vaslui, Lopez Caro, a declarat, luni, după victoria cu Oţelul Galaţi, scor 4-0, că se bucură de faptul că formaţia sa a fost recompensată cu o victorie, după efortul depus de jucătorii săi în timpul meciului.

Vasile Câtea a fost suspendat din funcţia de preşedinte interimar al FR Box

Biroul Federal al Federaţiei Române de Box a decis să-l suspende pe preşedintele interimar al forului de specialitate, Vasile Câtea, din cauză că la ediţia din anul 2009 a Cupei României, unde acesta a fost delegat general, s-a boxat fără cască, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De la sfârşitul lunii octombrie, spitalele vor fi clasificate în funcţie de competenţă – proiect

Ministerul Sănătăţii (MS) propune ca spitalele să fie clasificate în funcţie de competenţă, pe cinci nivele de categorii, în funcţie de resursele materiale, umane şi a capacităţii de a asigura asistenţă medicală de urgenţă şi pacienţilor în stare gravă.

FC Vaslui – Oţelul Galaţi, scor 4-0, în etapa a VII-a a Ligii I

FC Vaslui a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (2-0), formaţia Oţelul Galaţi, reuşind a doua victorie în campionat, într-un meci care a contat pentru etapa a VII-a a Ligii I.

Câştigătoarea ediţiei a noua a emisiunii „Dansez pentru tine” şi-a împlinit visul

Magdalena Ciorobea, cea care a câştigat, alături de Cătălin Moroşanu, marele premiu de la "Dansez pentru tine" în sezonul al nouălea, şi-a împlinit visul pentru care a concurat la competiţia de la Pro TV şi şi-a cumpărat un apartament, informează un comunicat.

Regizorul Claude Chabrol a murit duminică, la vârsta de 80 de ani

Regizorul francez Claude Chabrol, reprezentant al Noului Val francez alături de Jean-Luc Godard şi Francois Truffaut, a murit duminică dimineaţă, la vârsta de 80 de ani.

Încă un bebeluş de la Maternitatea Giuleşti a murit, bilanţul a ajuns la şase victime

Încă un bebeluş rănit în incendiul de la Maternitatea Giuleşti din Bucureşti a decedat, duminică, bilanţul victimelor tragediei produsă în urmă cu o lună ajungând la şase.

Producţia industrială a Chinei a urcat cu 13,9% în luna august, peste aşteptări

Producţia industrială a Chinei a crescut cu 13,9% în luna august faţă de perioada similară a anului trecut, peste aşteptările analiştilor, semn că a treia mare economie a lumii îşi menţine avântul în pofida măsurilor guvernului de a limita creditarea şi speculaţiile imobiliare.

Majoritatea românilor au auzit de produsele bio, însă mulţi le confundă cu alte alimente

Peste 60% dintre participanţii la un studiu privind produsele bio spun că au consumat astfel de alimente, pe care însă cei mai mulţi le confundă de fapt cu legumele şi fructele cumpărate din supermarketuri sau din piaţă, care nu sunt ecologice.

Ora de religie, investiţie pe termen mediu, lung şi veşnic

Patriarhul Daniel salută faptul că religia este prezentă în şcoală şi exprimă recunoştinţa Bisericii Ortodoxe Române (BOR) "pentru lucrarea misionară a profesorilor de religie", spunând că este o lucrare care nu poate fi evaluată acum, întrucât este o investiţie "pe termen mediu, lung şi veşnic".

Roberta Anastase şi reprezentanţi ai PDL au fost huiduiţi la ieşirea din cimitirul de la Ţebea

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi mai mulţi reprezentanţi ai PDL la manifestările de duminică de la Ţebea, judeţul Hunedoara, au fost huiduiţi de un grup de persoane, la ieşirea din cimitirul unde a avut loc omagierea lui Avram Iancu.

MS pregăteşte un program de prevenire HIV, finanţat de la bugetul statului

Ministerul Sănătăţii afirmă că ştie situaţia actuală privind achiziţia şi distribuţia de seringi în rândul persoanelor dependente de droguri şi pregăteşte un program special, care va fi finanţat de la bugetul de stat şi care va prelua programul de prevenire a HIV, finanţat până anul acesta de ONU.

Petru Ambruş, dublu campion naţional de atletism la 74 de ani

Atletul veteran din Valea Jiului Petru Ambruş a devenit la vârsta de 74 de ani dublu campion naţional la recentul eveniment ce a avut loc la Bucureşti.

Federer, eliminat de Djokovici în semifinale la US Open

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovici (numărul 3) l-a eliminat, sâmbătă, pe elveţianul Roger Federer, cap de serie numărul 2, scor 5-7, 6-1, 5-7, 6-2, 7-5, după ce a salvat două mingi de meci, reuşind calificarea în finală la US Open, unde îl va întâlni pe spaniolul Rafael Nadal, favorit 1.

Kim Clijsters a câştigat US Open pentru a treia oară

Jucătoarea belgiană Kim Clijsters, cap de serie numărul 2, a câştigat pentru a treia oară titlul la US Open, după cele din 2005 şi 2009, în urma victoriei de sâmbătă, scor 6-2,6-1, în faţa rusoaicei Vera Zvonareva, favorita numărul 7.

Karl Lagerfeld va crea haine pentru publicul larg, care vor fi vândute pe internet

Celebrul creator de modă Karl Lagerfeld a decis să îşi diversifice colecţiile şi să lanseze o linie pentru publicul larg, ale cărei produse vor fi vândute pe internet.

Militanţi creştini au rupt pagini din Coran în faţa Casei Albe

Membrii unui grup creştin au rupt câteva pagini dintr-un Coran în faţa Casei Albe, pentru a denunţa "minciunile" islamului, în timpul ceremoniilor care au marcat, sâmbătă, împlinirea a nouă ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 din SUA.