Social

O intervenţie cu celule stem, speranţa unui tânăr rănit în Irak pentru o viaţă normală

Fruntaşul Daniel Porumb, rănit în urmă cu doi ani în Irak şi internat la Spitalui Militar din Capitală cu tetraplegie va fi supus unei intervenţii cu celule stem, realizată de medicii englezi, aceasta fiind speranţa tânărului de a duce din nou o viaţă normală.

Circulaţia rutieră este îngreunată pe DN 1, la Nistoreşti, din cauza unui accident

Circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat, vineri după-amiază, pe DN 1, la Nistoreşti, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două maşini, un autoturism şi un microbuz, în urma accidentului două persoane fiind rănite.

Hunedoara: Un individ înarmat cu o sabie a jefuit o benzinărie – VIDEO

Un individ înarmat cu o sabie a jefuit, vineri dimineaţă, o benzinărie din localitatea hunedoreană Dobra, el ameninţând-o pe vânzătoare şi plecând cu 15.000 de lei, fără ca femeia să fie rănită.

Boc: Bugetul de şomaj la Ministerul Muncii, suplimentat pentru disponibilizări

Guvernul va aloca, la apropiata rectificare bugetară, resurse suplimentare Ministerului Muncii pentru ajutorul de şomaj, care va fi necesar o dată cu eventualele disponibilizări ce trebuie realizate în sistemul public, a declarat, vineri, la postul public de radio, premierul Emil Boc.

Şocul hipotermic, cauza decesului copilului ale cărui rămăşiţe au fost găsite la Rânca

Şocul hipotermic este cauza probabilă a decesului copilului ale cărui rămăşiţe umane au fost găsite în zona staţiunii Rânca, duminica trecută, a anunţat, vineri, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj.

Boc: „Mi-a plăcut mai mult munca de primar! „

Premierul Emil Boc a declarat vineri, cu prilejul vizitării şantierului de reabilitare termică a unui bloc din sectorul 2, că i-a plăcut mai mult munca de primar, pentru că într-o astfel de funcţie putea lua decizii direct, iar rezultatul se vedea mult mai repede.

Băsescu crede că România va ieşi din criză la şase luni după Germania sau SUA

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii administraţiei locale din judeţul Botoşani, că România va ieşi din criză la şase luni după ce vor depăşi criza Germania sau SUA, dar că "nu va mai fi nimic ca înainte", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Miclea: Sunt multe diferenţe între codul Educaţiei şi legile comisiei prezidenţiale

Şeful comisiei prezidenţiale pe educaţie, Mircea Miclea, consideră că discuţiile de vineri cu ministrul Ecaterina Andronescu privind legile învăţământul universitar vor fi mai dificile decât cele legate de preuniversitar, deoarece sunt mai multe diferenţe între codul Educaţiei şi legile comisiei.

Premierul Emil Boc, mulţumit de cum se lucrează la legile educaţiei

Premierul Emil Boc s-a declarat, vineri, mulţumit de cum se lucrează la legile educaţiei, primul ministru oprindu-se pentru zece minute la Ministerul Educaţiei, unde are loc întâlnirea dintre ministrul Ecaterina Andronescu şi şeful comisiei prezidenţiale pe educaţie, Mircea Miclea.

Centru medical pentru studenţii din „Regie”

În campusul universitar "Regie" din Bucureşti va fi deschis, la începutul anului universitar, un Centru medical care să deservească cei aproximativ 5.000 de studenţi, proiect început în anul 2005, dar abandonat.

Noul Spital Universitar Militar din Bucureşti, construit după ultimele standarde

Un nou spital militar, construit şi dotat după toate standardele europene, va fi ridicat, în Capitală, lucrările vor începe în 2010 şi vor dura patru ani, investiţia ridicându-se la peste 200 de milioane de euro, a anunţat, vineri, secretarul de stat din MApN, Dan Tătaru.

Un poliţist din Anvers, muşcat de o cerşetoare agresivă

Un agent de poliţie din Anvers a fost agresat, joi, de doi tineri care cerşeau, unul dintre ei de naţionalitate română, relatează RTL.

Ministrul Educaţiei a acceptat unele din propunerile Comisiei Miclea

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, joi, după discuţiile cu Mircea Miclea, că a fost de acord cu mai multe propuneri din pachetul de legi al Comisiei prezidenţiale.

Ministerul Educaţiei propune un nou tip de bacalaureat

Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării va propune Executivului, la sfârşitul lunii august, o ordonanţă de urgenţă pentru noul tip de bacalaureat din 2010, iar dacă propunerea va fi respinsă, va fi păstrată actuala formă a examenului, dar subiectele nu vor mai fi puse pe site-ul MECI.

Universitatea „Spiru Haret”, obligată să înceteze şcolarizarea pentru învăţământ la distanţă

Ordonanţa privind desfiinţarea învăţământului la distanţă la "Spiru Haret" a fost publicată, joi, în MO, astfel că universitatea este obligată să înceteze şcolarizarea la această formă pentru toate specializările sau programele de studii autorizate provizoriu sau acreditate.

Plata sporurilor pentru magistraţi, impact bugetar de 48 de milioane lei pe lună

Plata sporurilor de 50% pentru solicitare neuropsihică şi de 15% pentru confidenţialitate care trebuie acordate magistraţilor pentru anul 2009 va avea un impact bugetar de 48 de milioane de lei pentru fiecare lună, potrivit Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Minulescu şi Sadoveanu, la proba scrisă de Limba şi literatura română

Ion Minulescu, Mihail Sadoveanu şi un eseu al lui Mihai Ralea, "De ce nu avem roman?", au fost cele trei subiecte pe care elevii le-au avut de rezolvat, joi, la proba scrisă de Limba şi literatura română a examenului de bacalaureat, sesiunea de toamnă.

Andronescu: În Cod am cerut 7% din PIB pentru educaţie

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a spus, joi, după întâlnirea de la Guvern, că în Codul educaţiei învăţământul beneficiază de 7 la sută din PIB, pentru că reformele au nevoie de resurse.

Salariul pentru luna iunie a intrat integral pentru toţi salariaţii instanţei supreme

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Nicolae Popa, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că potrivit unei confirmări de la Trezorerie salariile aferente lunii iunie au intrat integral pentru toţi angajaţii acestei instituţii.

Incendii de vegetaţie au îngreunat traficul pe autostrada Bucureşti-Piteşti

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că s-au semnalat incendii de vegetaţie, ceea ce ar îngreuna traficul rutier pe autostrada Bucureşti-Piteşti.

Administratorii firmei implicate în accidentul de la Scânteia, acuzaţi

Parchetul Curţii de Apel Iaşi i-a pus oficial sub acuzare, joi, pe cei doi administratori ai firmei VALCRIS Trans, proprietarii microbuzului implicat în accidentul feroviar de la Scânteia, în care au murit 14 persoane, ei fiind informaţi că s-a început urmărirea penală împotriva lor.

Incidentele la ridicarea unor vehicule abandonate, în Capitală – GALERIE FOTO

Două persoane au fost amendate cu câte 500 lei, joi dimineaţa de către poliţiştii comunitari ai sectorului 2 după ce aceştia s-au opus ridicării a două autoturisme abandonate din cartierul Colentina, cele două persoane încercând să-i agreseze pe poliţiştii.

MTS va putea funcţiona cu 60 la sută din numărul actual de angajaţi

Ministrul Tineretului şi Sportului, Sorina Plăcintă, a apreciat, joi, la Gura Humorului, că ministerul va putea funcţiona cu 60 la sută din numărul actual de angajaţi pe care îi are în ţară, menţionând că din aparatul central vor fi reduse aproape jumătate din posturi.

Fostul deputat PRM, Dănuţ Saulea, arestat pentru mită

Fostul deputat PRM Dănuţ Saulea a fost arestat, joi, de Tribunalul Bucureşti, pentru corupţie, după ce a fost prins primind 15.000 de dolari, dintr-o tranşă cerută de 50.000 de dolari.

Timiş: Un muncitor a murit lovit de un compactor – VIDEO

Un muncitor în vârstă de 55 de ani, care lucra la reabilitarea Drumului Naţional Timişoara-Lugoj, a murit, miercuri seară, după ce a fost lovit de un utilaj care compacta asfaltul.

Suceava: Ladă metalică cu muniţie, găsită pe malul unui pârâu

O ladă metalică în care se aflau mai multe tipuri de muniţie provenind din al doilea război mondial a fost găsită de un pădurar pe malul unui pârâu din zona comunei sucevene Putna.

Întâlnirea dintre Traian Băsescu şi liderii sindicatelor din poliţie s-a anulat

Întâlnirea dintre preşedintele Traian Băsescu şi liderii sindicatelor din poliţie s-a anulat, deoarece reprezentanţii unuia dintre cele două sindicate nu au fost de acord să participe ambele organizaţii la discuţii.

Nica: MAI va primi sumele necesare acoperirii salariilor

Ministrul de Interne Dan Nica a prezentat, joi, reprezentanţilor sindicatelor din poliţie măsurile discutate în şedinţa de Guvern de miercuri, dar sindicaliştii se declară nemulţumiţi şi speră ca după întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu să fie găsite soluţii pentru rezolvarea problemelor lor.

Facultatea de Drept de la „Spiru Haret” va avea patru ani de studiu

Facultatea de Drept a Universităţii "Spiru Haret" (USH) va avea 4 ani de studiu şi 240 de credite şi va organiza cursuri doar la zi sau cu frecvenţă redusă, USH fiind introdusă în lista instituţiilor de învăţământ superior particular acreditate cu precizarea clară a specializărilor şi programelor.

Boc va coordona o comisie de mediere a legilor educaţiei propuse de Andronescu şi Miclea

Primul-ministru a anunţat, miercuri, că va coordona o comisie care îi va pune faţă în faţă pe ministrul Educaţiei cu preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru educaţie şi experţii acestora, în vederea găsirii unor soluţii comune pentru pachetul de legi în domeniul educaţiei.

Fostul deputat PRM Dănuţ Saulea, reţinut de procurorii DNA

Procurorii DNA l-au reţinut, miercuri, şi îl audiază pe fostul deputat PRM Dănuţ Saulea, după ce acesta a fost prins în flagrant primind aproximativ 16.000 de euro mită de la un fost preot ortodox pentru a-l ajuta să obţină un teren în localitatea Adunaţii Copăceni.

Universitatea Spiru Haret a fost introdusă pe lista instituţiilor acreditate sau autorizate

Universitatea Spiru Haret a fost introdusă în lista instituţiilor de învăţământ superior particular acreditate cu precizarea clară a specializărilor şi programelor de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean

Poliţiştii suspendă protestele până după discuţia cu Traian Băsescu

Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Marian Gruia, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că pichetele poliţiştilor au fost suspendate după ce preşedintele Traian Băsescu i-a invitat pe reprezentanţii sindicaliştilor la discuţii.

Adolescentă în comă, după ce a fost bătută crunt de iubitul ei – VIDEO

O adolescentă de 17 ani a fost dusă în comă de gradul 4 la Spitalul Judeţean Braşov, după ce iubitul ei, în vârstă de 28 de ani, a bătut-o crunt, lăsând-o aproape fără suflare, presupusul agresor fiind arestat preventiv miercuri, pe 29 de zile, pentru tentativă de omor calificat.

Magazinele cu produse halucinogene ar putea fi închise

Ministerul Sănătăţii (MS) a lansat în dezbatere publică, miercuri, un proiect de Ordin, pentru stabilirea condiţiilor de punere pe piaţă a unor plante, produse de origine vegetală şi a unor substanţe care pot fi asemănate cu plantele, substanţele şi preparatele stupefiante sau psihotrope.

Şefului clinicii Sabyc, pus în libertate pe cauţiune

Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, punerea în libertate pe cauţiune a şefului clinicii Sabyc, Harry Mironescu, în vârstă de 70 de ani, după ce acesta a plătit garanţia de 10.000 lei.

ICCJ: Sporurile magistraţilor trebuie acordate

Sporurile magistraţilor trebuie acordate a decis, miercuri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care a respins recursurile Ministerului Finanţelor Publice.

MAI ar putea închiria locuinţe, compensând astfel plata chiriei pentru angajaţi

Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) ar putea închiria spaţii de locuit pe care să le pună la dispoziţie gratuit poliţiştilor care au beneficiat până acum de plata chiriei, instituţia estimând o economie anuală de 319.000 de lei în următorii cinci ani, conform unui proiect de hotărâre.

Un şofer a doborât recordul la condus în stare de ebrietate pe Autostrada Soarelui

Un şofer care mergea de la Bucureşti către Constanţa, pe autostradă, a fost depistat de poliţişti conducând cu o alcoolemie record de 1,66 miligrame de alcool în aerul expirat, acesta fiind oprit de poliţişti întrucât maşina mergea sinuos, în zig-zag.

Studenţii ameninţă cu proteste în cazul asumării răspunderii pe legile Miclea

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) şi Uniunea Studenţilor din România (USR) ameninţă cu proteste de la 1 octombrie, dacă Guvernul îşi va asuma răspunderea pe legile din pachetul Miclea, subliniind că astfel li s-ar încălca nişte drepturi câştigate deja.