Social

Magistraţii ICCJ au câştigat procesul cu Ministerul Finanţelor pentru plata drepturilor salariale

Magistraţii şi personalul auxiliar de la instanţa supremă au câştigat procesul cu Ministerul Finanţelor Publice (MFP) pentru plata drepturilor salariale, Curtea de Apel Bucureşti obligând, vineri, MFP şi Curtea de Conturi să le plătească acestora drepturi salariale de aproape 1,5 milioane de lei.

PMB ar putea încasa lunar din taxa de parcare între 600.000 şi 900.0000 de lei – surse

Primăria Capitalei ar putea încasa lunar din taxa de parcare între 600.000 şi 900.000 de lei, iar dacă Guvernul va aproba angajarea celor aproximativ 150 de salariaţi de la Dalli, va plăti pentru aceştia salarii şi impozite de aproximativ 300.000 de lei pe lună, potrivit unor surse oficiale.

Dan-Radu Ruşanu, Aurelian Bondrea jr. şi prorectorul Manuela Epure – unşi ilegal profesori la “Spiru”

Senatorul PNL, Dan Radu Ruşeanu, fiul rectorului-preşedinte Bondrea şi totodată prorectorul Aurelian Bondrea, precum şi prorectorul Manuela Epure sunt trei dintre cei 35 de profesori universitari unşi în mod ilegal de Universitatea Spiru Haret (USH), informează Gândul.

Nouă avertizare meteo: Caniculă, vijelii şi ploi în vest, centru şi nord

Meteorologii avertizează că, pe lângă caniculă, care se va înregistra până sâmbătă seară, în majoritatea zonelor, unde temperaturile vor depăşi 37 de grade, în vestul, centrul şi nordul ţării instabilitatea atmosferică se va accentua, fiind prognozate vijelii şi ploi.

Copii aflaţi în largul mării cu ambarcaţiunile, salvaţi de poliţiştii de frontieră

Un grup de opt copii însoţiţi de un profesor, care ieşiseră în largul mării cu mai multe ambarcaţiuni gen yolă, au fost salvaţi de poliţiştii de frontieră constănţeni după ce vremea s-a înrăutăţit brusc, iar aceştia erau în pericol.

Coloane de maşini de peste trei kilometri în zona oraşului Cernavodă

Traficul rutier pe Autostrada Soarelui se desfăşoară, vineri, cu dificultate pe sensul de mers către litoral, la fel ca la fiecare sfârşit de săptămână din perioada sezonului estival, în zona oraşului constănţean Cernavodă formându-se o coloană de maşini de peste trei kilometri.

Şapte poliţişti maghiari, răniţi într-un accident cu două autocare cu suporteri stelişti

Şapte poliţişti scutieri maghiari care escortau autocarele cu suporterii stelişti de la meciul cu Ujpest din Ungaria au fost răniţi, joi noaptea, după ce şoferul unui autocar ar fi adormit la volan, iar autovehiculul a lovit două maşini în care se aflau poliţişti, în zona vămii maghiare Nagylac.

Mandate de arestare pentru Alen Moisin şi alte două persoane acuzate de infracţiuni informatice

Alen Moisin, cunoscut membru al lumii interlope din Braşov, şi celelalte două persoane reţinute odată cu el şi acuzate de apartenenţă la o grupare specializată în infracţiuni informatice au fost arestaţi preventiv, joi seară, pentru 20 de zile, de Tribunalul Braşov.

MTS cere DNA să comunice numele angajaţilor ministerului urmăriţi penal în dosarul Ridzi

Ministrul Tineretului şi Sportului, Sorina Plăcintă, a cerut, joi, procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, să-i comunice numele angajaţilor MTS în cazul cărora procurorii au dispus începerea urmăririi penale, pentru a fi suspendaţi din funcţie pe perioada cercetărilor.

Spiru Haret sesizează comisiile parlamentare de abuzuri în cazul lui Andronescu

Universitatea "Spiru Haret" (USH) a decis, joi, să sesizeze comisiile pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii ale Camerei Deputaţilor şi Senatului cu privire la "acţiunile injuste" ale ministrului Ecaterina Andronescu îndreptate împotriva USH şi a învăţământului privat în ansamblu.

Băsescu: Andronescu face compromisuri în reforma educaţiei; sindicatele sunt element de blocaj

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că ministrul Andronescu face compromisuri inadmisibile în reforma educaţiei din interese electorale, iar sindicatele sunt elementul pricipal de blocaj al procesului de îmbunătăţire a sistemului de învăţământ.

Cornea: Preşedintele nu ştie ce spune când acuză sindicatele de blocarea reformei

Liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Aurel Cornea, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Băsescu nu ştie ce spune când acuză sindicatele că blochează reforma în educaţie, deoarece federaţiile au contribuit la strategia privind reforma cuprinsă în raportul Miclea.

Băsescu apreciază progresele din justiţie, dar le consideră insuficiente

Preşedintele Traian Băsescu a apreciat că este o certitudine că România a făcut progrese în justiţie, fapt ce a făcut să nu i se aplice clauza de salvgardare şi nici măsuri financiare restrictive în utilizarea banilor de la Bruxelles, dar aceste lucruri nu sunt suficiente, deşi sunt importante.

Restricţii de viteză pe calea ferată din cauza caniculei

Compania Naţională de Căi Ferate informează că, în perioada caniculei, circulaţia trenurilor se desfăşoară cu limitări de viteză cuprinse între 60 şi 100 de kilometri pe oră, pentru trenurile de călători şi între 50 şi 70 de kilometri pe oră pentru trenurile de marfă.

Bazac: Am aprobat înfiinţarea Institutului de boli digestive şi transplant hepatic la Fundeni

Ministrul Sănătăţii Ion Bazac, a spus joi, că Institutul Clinic Fundeni se reorganizează prin crearea Institutului Clinic de Boli Digestive şi Transplant Hepatic, astfel că mandatul actualului manager este prelungit până la terminarea formalităţilor de transfer administrativ între cele două unităţi.

DN 1, blocat după ce o maşină a luat foc în urma unui accident

Circulaţia pe Drumul Naţional 1 a fost blocată, joi după-amiază, în dreptul "Paralelei 45", după ce o maşină dotată cu butelie GPL a luat foc în urma impactului cu un alt autoturism, în accident fiind răniţi doi copii.

Băsescu: Nu sunt de acord cu remanierea ministrului Predoiu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că nu este de acord cu remanierea ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, apreciind că acesta şi-a făcut treaba şi că în niciun caz nu trebuie adus "un politruc" la Justiţie, iar Predoiu nu îi dă această impresie.

Băsescu, despre Mazăre: Teribilism de prost gust

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, întrebat cum comentează apariţia primarului Constanţei, Radu Mazăre (PSD), îmbăcat în ofiţer german din timpul războiului, că este vorba despre "teribilism de prost gust".

Rata şomajului în rândul tinerilor români, peste media UE

România a avut, în primul trimestru, o rată a şomajului în rândul tinerilor de 19,6%, a 13-a ca mărime din UE, media la nivel comunitar fiind de 18,3%, potrivit datelor Eurostat.

Bechtel spune că nu poate controla subcontractorii

Conducerea companiei Bechtel, constructorul Autostrăzii Transilvania, susţine că nu deţine niciun fel de putere legală în a controla, influenţa sau determina subcontractorii cu care lucrează să acţioneze într-o manieră responsabilă.

Băsescu face apel la Năstase să nu se mai ascundă în spatele Parlamentului

Preşedintele Traian Băsescu a făcut, joi, un apel către Adrian Năstase să nu se mai ascundă în spatele Parlamentului şi să se prezinte în faţa procurorilor pentru că altfel face un mare deserviciu României, şeful statului declarându-se convins că acesta este "curat ca lacrima".

Ultimii militari din Irak se întorc, joi, în România

Ultimii militari români participanţi la misiunea "Iraqi Sunset" sosesc, joi seară, pe Aeroportul Internaţional din Craiova, unde va fi organizată o ceremonie militară în acest scop, informează MApN.

Kovesi a trimis Parlamentului solicitarea de începere a urmăririi penale a lui Ridzi

Procurorul general Codruţa Kovesi a trimis, joi, Parlamentului solicitarea de declanşare a procedurilor pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Tineretului Monica Iacob Ridzi, cercetată în cazul contractelor cu Artisan şi Mark privind organizarea evenimentelor de Ziua Tineretului.

Bazac: Medicii israelieni nu aveau voie să lucreze în clinica Sabyc fără autorizaţia MS

Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a anunţat, joi, că medicii israelieni nu aveau voie să lucreze în centrul Sabyc fără aprobarea Ministerului Sănătăţii, iar aceştia nu au solicitat la minister un astfel de document.

Predoiu: Soluţiile de continuare a reformelor şi schimbările în condiţii de criză, prioritare

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu a declarat, joi, că prioritatea, în perioada următoare, ar trebui să fie găsirea unei soluţii de a continua reformele şi schimbările în sistemul judiciar în condiţii de criză accentuată.

Dispecerat pentru centralizarea paturilor libere din spitale

Ministerul Sănătăţii a înfiinţat Dispeceratul pentru centralizarea paturilor libere din spitale, sistem prin care ambulanţele vor fi dirijate direct către unităţile sanitare care dispun de spaţii libere pentru internarea bolnavilor.

FEN reclamă la CNCD că Andronescu a discriminat absolvenţii „Spiru Haret”

Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) a trimis, joi, o plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în care acuză ministrul Educaţiei că nu a tratat în mod egal toţi candidaţii care au participat la examenul de titularizare din acest an.

Kovesi: Trebuie să analizez solicitarea DNA în cazul Ridzi, nu sunt poştaşul DNA

Procurorul general Codruţa Kovesi a declarat, joi, că trebuie să examineze cererea în privinţa ministrului Monica Iacob-Ridzi şi să examineze dosarul pentru a putea face solicitarea urmăririi penale în Parlament, arătând că nu este poştaşul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Bazac: În cazul Sabyc se încearcă stabilirea conţinutului băncii în care se presupune că ar fi ovule

Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a spus, joi, că reprezentanţi ai ministerului, împreună cu anchetatori ai DIICOT, au mers la clinica Sabyc pentru identificarea echipamentelor folosite în prelevarea de ovule şi că se încearcă stabilirea conţinutului băncii în care se presupune că s-au stocat ovule.

ANI s-a autosesizat şi verifică averea ministrului Sorina Plăcintă

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) s-a autosesizat şi a început verificarea averii ministrului Tineretului şi Sportului, Sorina Plăcintă, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, surse din Agenţie.

Italia va acorda sprijin României la integrarea în spaţiul Schengen

Ministrul de Interne italian, Roberto Maroni, a declarat, joi, după discuţiile avute cu omologul său român, Dan Nica faptul că Italia va susţine România în procesul de integrarea în spaţiul Schengen.

Un mort şi doi răniţi grav după ciocnirea a două motocicletele pe autostradă

Un tânăr a murit, iar alţi doi au fost răniţi grav, după ce s-au ciocnit cu motocicletele pe autostrada Bucureşti - Piteşti din cauză că circulau cu viteză foarte mare, iar unul dintre ei nu a observat că motocicleta din faţa sa frânează.

„Protocolul celor 11 porunci pentru maghiari”, semnat de organizaţii de romi la Uniunea Maghiarilor

Organizaţii neguvernamentale ale romilor au semnat, joi, "Protocolul celor 11 porunci pentru maghiari" la Uniunea Democrată a Maghiarilor din România ca reacţie la conflictele interetnice din judeţul Harghita în care maghiarii au avariat case, au distrus bunuri, au omorât câini şi cai ai romilor.

Minerii surprinşi de un incendiu în subteranul Minei Zegujani au fost salvaţi

Minerii surprinşi, joi dimineaţă, de un incendiu izbucnit în subteranul Minei Zegujani, din judeţul Mehedinţi, au fost salvaţi, ei nefiind intoxicaţi cu fum, şi nici arşi.

Kovesi: Am trimis la DNA cererea de urmărire penală a lui Şerban Mihăilescu

Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a spus, miercuri, la Realitatea TV, că a primit de la Parlament cererea de urmărire penală pe numele senatorului PSD Şerban Mihăilescu, pe care a trimis-o la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

DNA cere urmărirea penală a lui Ridzi

Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a declarat, miercuri seară, într-o emisiune la Realitatea TV, că a trimis o solicitare procurorului general pentru a începe urmărirea penală în cazul fostului ministru al Tineretului Monica Iacob Ridzi, alte şase persoane fiind învinuite în acelaşi dosar.

Incendiu de proporţii la un restaurant în zona Pieţei Gorjului – GALERIE FOTO

Un incendiu a izbucnit, miercuri dimineaţă, la un restaurant din zona Piaţa Gorjului, zona Militari, din Bucureşti, iar focul s-a extins rapid, din cauza teraselor din lemn, mai multe magazine din zonă fiind în pericol de a fi afectate de flăcări.

„Spiru Haret” spune că face înscrieri la facultăţile acreditate, MECI susţine că este ilegal

Universitatea "Spiru Haret" spune că face înscrieri la toate facultăţile acreditate şi autorizate, precum şi la specializările şi formele de învăţământ ale acestora, Ministerul Educaţiei afirmând că acest lucru este ilegal, pentru că instituţia nu figurează în Hotărârea de Guvern 749/2009.

PMB dă aproape 30.000 de euro pentru întreţinerea scărilor rulante din Pasajul Universităţii

Administraţia Străzilor din Capitală dă 115.000 de lei (aproape 30.000 de euro) pentru întreţinerea şi service-ul la scările rulante din Pasajul Universităţii, licitaţia de atribuire a contractului, care va fi încheiat pe o perioadă de nouă luni, urmând să aibă loc în 31 iulie.

Guvernul vrea să îşi asume răspunderea în Parlament pentru legile educaţiei

Guvernul intenţionează să finalizeze, până la 14 august, proiectele de legi privind reforma în educaţie, pe baza soluţiilor propuse de comisia condusă de profesorul Mircea Miclea, şi să îşi asume răspunderea în faţa Parlamentului pentru aceste legi, a anunţat premierul Emil Boc.