Sport

Rezultatele meciurilor disputate joi, la 22:00, în optimile Europa League

În partidele disputate joi, la 22:00, în optimile Europa League s-au impus gazdele. Chelsea, Napoli şi Valencia şi-au respectat statutul de favorite.

Simona Halep debutează vineri la Indian Wells, împotriva unei sportive din Cehia

Fostul lider mondial, Simona Halep, va debuta la turneul de la Indian Wells vineri, 8 martie, începând cu turul al doilea, acolo unde se va duela cu jucătoarea din Cehia, Barbora Strycova.

Cum încearcă Real Madrid să-şi revină după înfrângerea din Liga Campionilor. Neymar sau Mbappe ar putea ajunge la galactici

Real Madrid şi PSG vor vedea din faţa televizorului următoarele meciuri din Liga Campinilor. Cele două forţe din fotbalul mondial au părăsit competiţia în optimi, iar oficialii cluburilor se gândesc deja cum să îşi întărească loturile pentru următorul sezon.

Momentul spectaculos în care LeBron James îl detronează pe „Air Jordan” în cel mai select top din istoric din NBA | VIDEO

Recordul de aruncări al fostului rege al baschetului american Michael Jordan a fost doborât miercuri de starul echipei Los Angeles Lakers – LeBron James, relatează The New York Times.

Di Francesco nu s-a prezentat la conferinţa de presă, după eliminarea Romei din Liga Campionilor

AS Roma a ajuns la al doilea meci consecutiv cu câte trei goluri primite. Dacă în Serie A, în ultima etapă jucată în campionat, rivala Lazio i-a aplicat o înfrângere drastică, scor 3-0, în optimile Ligii Campionilor, formaţia giallorossa a suferit din nou.

Presa franceză a catalogat drept coşmar, catastrofă eliminarea PSG-ului din Liga Campionilor

Manchester United a învins cu 3-1 pe Parc des Princes şi s-a calificat în sferturile de finală, deşi PSG câştigase cu 2-0 pe Old Trafford. Jurnaliştii francezi nu-şi pot explica toate cele întâmplate, având în vedere numărul mare de absenţe de la "Diavoli".

Irina Begu a fost eliminată de Bianca Andreescu în primul tur de la Indian Wells

Irina Begu nu a rezistat în faţa jucătoarei Bianca Andreescu. Irina a fost eliminată încă din primul tur de la Indian Wells de sportiva de 18 ani, care s-a impus în trei seturi, 6-7, 6-3, 6-3, după două ore şi 25 de minute de joc.

FC Porto a trecut de AS Roma şi s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor

FC Porto s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor, după ce a a învins-o în manşa retur pe AS Roma cu 3-1. În tur, italienii câştigaseră cu 2-1.

Manchester United s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor

Manchester United s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor, după ce s-a impus cu 3-1 pe terenul PSG-ului. În tur, campioana Franţei se impusese cu 2-0.

Claudiu Niculescu are o ofertă din campionatul Chinei

După despărţirea de Dinamo de anul trecut, Claudiu Niculescu (42 de ani) poate prelua o echipă din China. Anunţul a fost făcut de Giovanni Becali, care a afirmat că acesta poate avea şi un salariu fabulos: 2,5 milioane de euro pentru el şi staff-ul său.

Portarul italian Luca Mazzoni a fost prins dopat – presă

Luca Mazzoni (34 de ani), portarul echipei Livorno, a fost depistat pozitiv la un control antidoping, anunţă presa din Italia. Totul s-a întâmplat după un meci din Serie B, cu Lecce.

Irina Begu – Bianca Andreescu, din primul tur de la Indian Wells, se joacă astăzi. ORA meciului

Irina Begu - Bianca Andreescu este duelul care dă start pentru "echipa" României în primul tur al tabloului principal de la Indian Wells, miercuri noapte, în jurul orei 22:30.

A murit unul dintre cei mai importanţi antrenori ai atletismului românesc

Constantin Micu Nourescu, unul dintre cei mai importanţi antrenori ai atletismului românesc, a încetat din viaţă miercuri. Informaţia a fost confirmată de Ministerul Tinereului şi Sportului, printr-o postare pe pagina de Facebook.

CSM Bucureşti – Dinamo 24-23, în Liga Naţională de handbal masculin

CSM Bucureşti a ieşit din criză în Liga Naţională de handbal masculin, printr-o victorie cu 24-23 în faţa echipei Dinamo Bucureşti, într-un meci din etapa a 21-a.

Simona Halep a fost protagonista mai multor şedinţe foto înaintea debutului la Indian Wells | FOTO, VIDEO

Vizita pe tărâm american a început lin pentru Simona Halep. Bine-venita pauză de reîncărcare a bateriilor, la Bucureşti, după turul de forţă cu nouă partide în interval de două săptămâni început în Fed Cup, a fost urmată de o tranziţie progresivă către tonusul de concurs.

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat echipa sezonului regulat a Ligii 1

LPF a dat publicităţii, miercuri, echipa sezonului regulat din Liga 1 Betano. Întregul ”11” este format din fotbalişti proveniţi de la echipe din play-off, cărora le-a fost făcută şi o scurtă descriere. Cel mai bun antrenor a fost ales Constantin Enache, tehnicianul Astrei Giurgiu.

Andy Murray nu se mai retrage din tenis

Andy Murray a revenit asupra deciziei de a se retrage din tenis din cauza problemelor de sănătate. Sportivul din Marea Britanie a făcut anunţul după operaţia la şold. Nu mai are dureri şi va încerca să revină în top 100 ATP. ”Aş putea să fiu din nou în top 50, top 100”. În prezent se află pe 218.

Tragere la sorţi: CFR Cluj – Astra Giurgiu şi U Craiova – Viitorul sunt meciurile din semifinalele Cupei României

Miercuri, 6 martie, a avut loc tragerea la sorţi pentru semifinalele Cupei României. Careul de aşi a fost format în acest sezon din patru echipe care se regăsesc şi în play-off-ul Ligii 1 Betano: CFR Cluj, Universitatea Craiova, Astra Giurgiu şi Viitorul.

Sergio Ramos a stat în tribune la meciul Real Madrid -Ajax şi se înregistra pentru un documentar

Real Madrid a produs surpriza neplăcută a serii de marţi, 5 martie, în Liga Campionilor, iar căpitanul galacticilor, Sergio Ramos, a fost la "înălţimea" colegilor.

VIDEO | Golul superb al lui Duşan Tadic de 3-0 pentru Ajax, validat pentru un centimetru

Felix Brych, arbitrul neamţ al meciului Real Madrid - Ajax Amsterdam, a fost pus, marţi seară, în faţa uneia dintre cele mai grele decizii din istoria recentă a fotbalului. După minute de incertitudine, centralul din Germania a decis să valideze golul de 3-0 semnat de Duşan Tadic, plecat de la o fază la care a avut nevoie de VAR pentru a se desluşi dacă mingea a ieşit sau nu în afara terenului.

Liga Campionilor | Tottenham s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor, Dortmund eliminată

Tottenham a ajuns în sferturile Ligii Campionilor după ce s-a apărat perfect şi la Dortmund. Harry Kane a înscris unicul gol al partidei cu Borussia şi englezii s-au calificat cu 4-0 la general.

Presa spaniolă nu iartă: „Dezastru istoric, naufragiu, patru luni de doliu”. Ce scriu ziarele despre eliminarea ruşinoasă a Real Madridului

Învinsă cu 4-1 de Ajax Amsterdam, chiar pe Santiago Bernabeu, în una dintre marile umilinţe ale istoriei, Real Madrid pune capăt sezonului 2018/2019 încă din luna martie, iar presa din Spania nu-i iartă pe Santiago Solari şi elevii săi, scrie Prosport.

FRF a anunţat unde şi când se joacă meciurile amicale ale României U21 cu Spania şi Danemarca

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, marţi, orele şi locurile de disputare ale celor două partide amicale pe care echipa naţională de tineret le va juca în stagiul de pregătire din Spania.

O fostă mare tenismenă şi-a cerut scuze după ce i-a numit „trişori” pe transsexualii din sport

Martina Navratilova (62 de ani), câştigătoare a 18 titluri de Grand Slam, se află în centrul unui scandal, după ce aceasta a declarat că nu ar fi de acord ca transsexualii să participe la competiţiile sportive.

Tragerile la sorţi pentru Indian Wells. Simona Halep va începe cu turul secund

Simona Halep şi-a aflat luni noapte adversarele de la Indian Wells, turneu transmis în perioada 6-17 martie. Fostul lider mondial este cap de serie numărul doi şi va avea un prim tur liber.

INCIDENT pe terenul de fotbal: un jucător din Turcia l-a tăiat cu lama pe un adversar | VIDEO

Partida din liga a treia turcă, disputată sâmbătă, dintre Amedspor şi Sakaryaspor, scor 1-1, a avut parte de câteva incidente incredibile, chiar înainte de startul jocului.

Mario Balotelli a înscris pentru Olympique Marseille şi a filmat bucuria cu telefonul mobil

Mario Balotelli a marcat primul gol pentru echipa Olympique Marseille, în partida cu Saint Etienne. Atacantul italian a reuşit o execuţie spectaculoasă, după o pasă a lui Thauvin, Balotelli a reluat pe spate. Bucuria a continuat nu numai pe stadion, ci şi pe reţele de socialiare.

Liviu Antal a înscris un gol pentru Zalgiris în meciul cu Palanga, scor 5-1

Liviu Antal (29 de ani) a înscris un gol pentru echipa sa, Zalgiris, în meciul contra lui Palanga, duminică, scor 5-1, din prima etapă a campionatului din Lituania.

Fostul director general al CSM Bucureşti, Constantin Căliman, acuză conducerea echipei de handbal: Acum, cu un buget de 75 milioane de lei, te mai plângi că nu ai bani…

Constantin Căliman, fostul director general al CSM Bucureşti, a lansat atacuri furibunde după ultimul eşec înregistrat de campioana României în Liga Campionilor în faţa echipei Krim Ljubljana, scor 22-23.

Napoli – Juventus 1-2, în runda 26 din Serie A. Torinezii se distanţează la 16 puncte de locul doi

Juventus s-a impus pe terenul lui Napoli, duminică, scor 2-1, iar formaţia pregătită de Massimiliano Allegri se distanţează la 16 puncte în fruntea clasamentului din Serie A.

Alin Minteuan: Estetic nu a părut un joc extraordinar, dar eu am stat liniștit

CFR Cluj a câștigat pentru a doua oară, în decurs de patru zile, în fața celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe. În urma acestui rezultat, campioana României a ajuns la a treia victorie la rând cu același scor, 1-0.

CFR Cluj a câştigat ultimul meci din sezonul regulat cu Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 1-0

CFR Cluj a încheiat sezonul regulat cu o victorie. Pe teren propriu, campioana României s-a impus cu 1-0 în faţa formaţiei Sepsi Sfântu Gheorghe. Singurul gol al partidei a fost marcat de golgheterul ardelenilor, George Ţucudean.

S-au definitivat clasamentul şi programul din play-off-ul Ligii 1 Betano

După ce Viitorul a învins FC Botoşani, iar CFR Cluj a triumfat cu Sepsi, programul playoff-ului a fost definitivat. Mai rămâne de văzut cu câte puncte vor intra Craiova şi Astra în a doua parte a sezonului.

Gică Hagi: Fericire mare, s-a văzut că Viitorul merita să intre în play-off

Viitorul este din nou în play-off-ul Ligii 1 Betano, iar Gică Hagi a precizat că lucrurile s-au întâmplat aşa cum şi-a propus. În această săptămână, echipa pregătită de "Rege" a câştigat două meciuri importante, s-a calificat în semifinalele Cupei României şi a ajuns în prima parte a clasamentului.

FC Viitorul s-a calificat în playoff, după ce a câştigat cu FC Botoşani, scor 1-0

Stadionul de la Ovidiu a găzduit cel mai important meci al ultimei etape din sezonul regulat. FC Viitorul - FC Botoşani s-a încheiat 1-0, rezultat care a inversat locurile celor două echipe în clasamentul Ligii 1 Betano.

Simona Halep investeşte o sumă consistentă pentru extinderea hotelului său din Poiana Braşov

În urmă cu un an jumătate, fostul lider WTA, Simona Halep, şi-a achiziţionat un hotel de patru stele din Poiana Braşov, Drachenhaus. Potrivit site-ului bizbrasov.ro, sportiva din Constanţa este pe punctul de a investi 500.000 de euro pentru a-l reamenaja şi a-l extinde cu încă un etaj.

Halep şi Buzărnescu beneficiază de un prim tur liber la Indian Wells. Turneul începe luni, 4 martie

Luna martie dă start-joc în seria de turnee WTA Premier Mandatory şi ATP Masters 1000. Simona Halep se întoarce pe tărâm american fiind a doua în lume, după o perioadă cu prestaţii bune, care însă a solicitat-o din punct de vedere fizic

Barcelona a câștigat, scor 1-0, meciul cu Real Madrid în campionatul Spaniei

Barcelona a învins Real Madrid şi în campionat, după ce miercuri s-a impus cu 3-0 în returul din semifinalele Cupei Regelui.

FCSB a remizat, scor 2-2, cu FC Voluntari în ultima etapă din sezonul regulat

Vicecampioana României, FCSB, a jucat ultimul meci din sezonul regulat pe terenul celor de la FC Voluntari. S-a încheiat 2-2 şi amândouă formaţiile au încheiat partida cu un om în minut.

Roger Federer a câştigat turneul de la Dubai şi a ajuns la 100 de turnee câştigate

Elveţianul Roger Federer (37 de ani, nr. 7 ATP) scrie istorie în tenisul mondial. Sportivul l-a învins în finala turneului de la Dubai pe numărul 11 ATP, Stefanos Tsisipas, şi a ajuns la al 100-lea turneu câştigat, la simplu, în cariera sa.