„Unul dintre obiectivele pe care le-am anunțat la preluarea mandatului a fost acela de a pune ordine în finanțele țării noastre. Deficitul bugetar mare pe care îl avem este și rezultatul dezordinii din finanțe și a legislației neclare sau ineficiente.
Acestea au lăsat porți deschise pentru neplata de taxe și impozite. Angajăm azi răspunderea Guvernului în fața Parlamentului pentru un proiect de reformă fiscală care corectează multe neajunsuri. Măsurile pe care le avem în vedere vor scoate la lumină firmele fantoma. Vrem să avem un mediu în care antreprenorii corecti sunt respectați. Este scandalos să existe zeci de firme cu sediul social în același apartament care sunt folosite de paravan pentru artificii financiare. Avem peste 460.000 de firme inactive, iar o treime din trei au datorii la stat de peste 3,5 miliarde lei”, spune Ilie Bolojan.
El afirmă că, prin reformarea ANAF și a colectării fiscale, sunt introduse noi criterii de risc fiscal, eșalonări cu garanții reale și „termene clare în sprijinul celor care plătesc, nu care trag de timp”.
„Introducem măsuri de disciplină financiară și prevenirea abuzurilor. Firmele care nu au cont bancar sau care nu-și depun în cinci luni situațiile financiare vor fi declarate inactive. Firmele nou-înființate vor fi obligate să-și deschidă cont de plăți în maxim 60 de zile. Toți comercianții vor fi obligați să accepte și plata cu cardul. Am actualizat impozitul pe proprietate în acord cu un angajament al României din PNRR. Actuala formă este un mecanism de tranziție spre impozitarea la valoarea de piață. Impozitul pe proprietate va crește, iar autoritățile locale vor avea mai mulți bani pentru investiții fără a apela la bugetul central. Trebuie să fim corecti cu românii”, adaugă premierul.
El afirmă că „există un pachet important de proiecte din Anghel Saligny, din PNRR, care în multe localități din România au schimbat fața comunelor și orașelor”.
„Pentru a continua aceste investiții, pentru că nu mai există resurse de la bugetul central să fie continuate în același ritm, este nevoie de aceste încăsări suplimentare în bugetele autorităților locale pentru a le asigura în continuare cofinanțarea. Introducem noi reguli de integritate pentru inspectorii ANAF și ai vămii. Ei vor susține teste de integritate și în controle vor purta bodycamuri. Pentru prima dată, bunurile confiscate de ANAF vor fi vândute transparent pe o platformă electronică. Introducem reguli noi pentru cesiunea părților sociale, reguli care vor opri transferul firmelor cu datorii. Pentru cheltuiele prin care companiile multinaționale își puteau transfera profiturile, taxele de administrare și consultanță, stabilim un plafon de 1% din total, peste care aceste cheltuieli devin nedeductibile. Scopul este monitorizarea cheltuielilor sensibile și oprirea transferului de profit neimpozitat. Cele câteva miliarde care vor fi încasate în plus la buget vor putea merge spre servicii publice mai bune sau spre proiecte de interes pentru comunități. Toate aceste măsuri de reformă fiscală ne vor ajuta să punem ordine în finanțe, să avem reguli mai corecte și mai echitabile”, încheie Bolojan.