Iancu ameninţă că FC Timişoara nu se va prezenta la meciul cu Dinamo

Preşedintele Comisiei de Disciplină Daniel Marin Cernat a declarat că formaţia Dinamo va juca fără spectatori următorul meci în care este organizatoare, respectiv cel din Cupă, spre nemulţumirea oficialilor FC Timişoara, care ameninţă că echipa lor nu se va prezenta la întâlnirea de la Cluj-Napoca.

Rusia şi Statele Unite încep negocieri pentru dezarmare la Roma

Rusia şi Statele Unite au iniţiat vineri, la Roma, o serie de negocieri care au ca scop înlocuirea Tratatului de reducere a numărului de arme strategice (START), în cadrul unei întâlniri care a avut loc în cursul dimineţii.

Andronescu: Nu vor fi schimbaţi directorii de şcoli, ci doar inspectorii

Ministrul Ecaterina Andronescu a precizat, vineri, la Consiliul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), că nu vor fi demişi directorii de şcoli, ci doar inspectorii, deoarece numai aceştia sunt cuprinşi în ordonanţa privind schimbarea conducerii instituţiilor publice deconcentrate.

Romania To Send Additional 140-150 Troops To Afghanistan In Upcoming Months

Romania will increase its presence in Afghanistan by 140-150 troops in upcoming months, which will serve in medical, training and intelligence actions, Romanian President Traian Basescu said Friday.

O navă rusească de pescuit cu 17 persoane la bord s-a scufundat în largul Norvegiei

Un marinar rus a murit şi alţi 16 au fost salvaţi vineri, după ce pescador rus având la bord un echipaj format din 17 persoane s-a scufundat în largul Norvegiei, au anunţat serviciile norvegiene de salvare.

Romanian Govt Accounts For Recent Public Service Decentralization Measures

The Romanian government said failure to adopt urgent measures aiming to eliminate managing positions of decentralized services would seriously affect public administration and management proceedings, and stressed its recent act on the matter is based on EC recommendations aiming to cut spending.

NATO vrea un schimb de informaţii cu Rusia despre ameninţările aeriene

Polonia, Norvegia şi Turcia intenţionează să creeze o reţea de avertizare antiaeriană prin intermediul căreia va exista un schimb de informaţii cu Rusia, anunţă ministrul polonez al Apărării, citat de pagina online a RIA Novosti.

Filme selecţionate la Cannes – secţiunea Semaine de la Critique

A 48-a ediţie a Semaine Internationale de la Critique, ce va avea loc între 14 şi 22 mai, în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, va prezenta în special filme de debut, produse în America Latină, Franţa şi Irak.

România îşi va creşte participarea în Afganistan cu 140-150 de militari

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că în următoarele luni România îşi va creşte participarea în Afganistan cu 140-150 de militari în activităţi medicale, de instruire şi de intelligence, aşa cum a fost stabilit la începutul anului.

Guvernul explică demiterea şefilor deconcentratelor invocând recomandări ale CE

Neadoptarea urgentă a măsurilor referitoare la deconcentrate ar împiedica eficientizarea administraţiei şi îmbunătăţirea actului managerial, deciziile de schimbare a directorilor fiind bazate şi pe recomandările CE de reducere a cheltuielilor şi vizând interesul public general, susţine Guvernul.

Becali: E bine să analizeze CSM eliberarea mea

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, că este bine că se analizează eliberarea sa de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), dar îşi doreşte ca această instituţie să verifice şi arestarea lui.

Copos: Nu ne-au interesat niciodată arbitrii

Acţionarul majoritar George Copos a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că oficialii giuleşteni nu au fost niciodată interesaţi de arbitrii şi că FC Rapid a fost prima grupare care şi-a retras echipa de pe teren din cauza greşelilor de arbitraj.

Birocraţia şi reţeaua învechită din România pot descuraja investitorii în energie eoliană

Birocraţia, lipsa de transparenţă, capacitatea limitată a reţelelor naţionale de electricitate şi criza mondială ar putea descuraja investitorii interesaţi de proiecte de energie eoliană în România şi Bulgaria, în pofida condiţiilor favorabile de vânt şi a subvenţiilor generoase acordate de guverne.

Ringier a avut un profit net de 39,1 milioane de euro, în 2008

Grupul media Ringier, care desfăşoară operaţiuni în zece ţări, a înregistrat în 2008 un profit net de 62,2 milioane de franci elveţieni (39,1 milioane de euro), în scădere comparativ cu 2007, când grupul a raportat un profit de 102,7 milioane de franci elveţieni (62,6 de milioane de euro).

Scheffer despre România în NATO: Nimeni nu ar putea cere mai mult unui aliat

Secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, a declarat, vineri, că doreşte să-şi exprime public profunda gratitudine faţă de contribuţia României de aproape 1.000 de militari la ISAF, apreciind că "nimeni nu ar putea cere mai mult de la un aliat".

Romanian Ctrl Bk Injects RON4.7B In Inter-bank Market

The National Bank of Romania raised Friday the inter-bank market liquidity, lending 4.71 billion lei (EUR1=RON4.2380) in a repo operation, at an annual interest rate of 10%, banking dealers said.

Un român este căutat de FBI pentru fraudă internaţională – VIDEO

Un român care a locuit în Chicago este căutat de FBI în legătură cu o fraudă internaţională pusă la cale de o reţea infracţională ce operează din România, informează CBS2 Chicago.

Muzicieni britanici afectaţi de criza economică – GALERIE FOTO

Paul McCartney, Elton John şi Mick Jagger se numără printre muzicienii care au pierdut părţi importante din averile lor din cauza crizei economice mondiale, potrivit unui top al celor mai bogaţi artişti din Marea Britanie realizat anual de Sunday Times.

Roberta Anastase critică starea democraţiei din R.Moldova

Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a criticat starea democraţiei din R.Moldova, cerând intervenţia Uniunii Europene pentru "corectarea" neregulilor din această ţară, "fără îndepărtarea cetăţenilor moldoveni", relatează pagina online a agenţiei APcom.

Portarul Cristian Munteanu, exclus din lotul CS Otopeni

Portarul echipei CS Otopeni, Cristian Munteanu, a fost exclus, vineri, din lotul grupării ilfovene din motive disciplinare, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, directorul de imagine al clubului, Lucian Ionescu.

BNR a injectat 4,7 miliarde lei în piaţa interbancară

Banca Naţională a României (BNR) a realizat, vineri, o operaţiune de tip repo, prin intermediul căreia a injectat în piaţă 4,709 miliarde de lei, la o dobândă de 10% pe an, egală cu rata de politică monetară.

„Cartel Alfa” va reclama la OIM aplicarea OUG privind deconcentratele şi în cazul Inspecţiei Muncii

Liderul "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat, vineri, că va face plângere la Organizaţia Internaţională a Muncii referitor la aplicarea OUG privind deconcentratele şi în cazul Inspecţiei Muncii, situaţie în care s-ar ajunge la subordonarea politică a acestei instituţii.

O colecţie de tablouri pictate de Hitler, vândută la licitaţie pentru 106.500 de euro

O colecţie de tablouri pictate de Adolf Hitler în tinereţe, pe când avea 20 de ani, a fost vândută la licitaţie în Marea Britanie pentru suma totală de 106.500 de euro, informează publicaţia The Times.

Romanian President Calls For Reexamination Of Magistrates’ Statute

Romanian President Traian Basescu sent the Parliament Friday a request for the reexamination of amendments to the law on the statute of judges and prosecutors, saying that the European Commission would file a negative report if magistrates are allowed to occupy positions without a contest.

Nabucco are nevoie urgentă de un angajament ferm din partea Europei

Guvernele europene şi consumatorii de gaze de pe continent trebuie să ia urgent un angajament ferm de susţinere a Nabucco, dacă Europa vrea să-şi reducă vreodată dependenţa de gazele ruseşti, a declarat vineri un oficial RWE, prezent la Sofia la o conferinţă pe teme de securitate energetică.

Principele Radu a prezentat strategia sa privind România

Principele Radu, care şi-a anunţat recent candidatura la Preşedinţie, a prezentat, vineri, într-o conferinţă de presă la Timişoara, o broşură în 20 de pagini, care cuprinde strategia sa privind România, pe următorii 30 de ani, şi care este deschisă printr-un mesaj al Regelui Mihai.

Prunea: Am discutat la UEFA problema arbitrajului, dar nu se amestecă în astfel de cazuri

Directorul de relaţii internaţionale din cadrul FRF, Florin Prunea, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că a discutat cu persoane din cadrul administraţiei UEFA despre cazul de corupţie din arbitrajul românesc, dar a specificat faptul că forul european nu se implică în astfel de cazuri.

Copos: Rada, Manea şi Iencsi pleacă în vară dacă Rapid nu ocupă un loc de cupă europeană

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că antrenorul Marian Rada, directorul tehnic Nicolae Manea şi secundul Andrian Iencsi vor fi demişi din funcţii dacă nu obţin cu Rapid un loc de cupă europeană la finalul actualului sezon.

Băsescu cere Parlamentului reexaminarea legii privind statutul magistraţilor

Preşedintele Băsescu a trimis, vineri, Parlamentului o cerere de reexaminare asupra modificărilor Legii statutul judecătorilor şi procurorilor, întrucât reintroducerea prevederii prin care se permite accesul în magistratură fără concurs ar atrage consecinţe negative din perspectiva raportului CE.

Romanian Businessman S.O. Vantu Heard Again In Bankrupt Bank Case

The Bucharest Court of Appeals on Friday subpoenaed businessman Sorin Ovidiu Vantu for hearings in the file concerning the setup of former International Development Bank, or BID.

Noii şefi ai deconcentratelor semnează contracte de asumare a politicii Guvernului

Directorii care preiau serviciile deconcentrate după demiterea actualilor şefi vor încheia un contract de management limitat în timp şi cu obligaţii generale, dar prin care se angajează şi să elaboreze strategii conforme politicii Guvernului, fiind schimbaţi dacă sunt consideraţi "necorespunzători".

Rihanna şi David Beckham au tatuaje scrise greşit – GALERIE FOTO

Multe dintre celebrităţile de la Hollywood şi-au împodobit corpul cu tatuaje de inspiraţie orientală, însă există numeroase cazuri în care cei care le-au realizat fie au comis greşeli gramaticale, fie au interpretat eronat sensul unor cuvinte, informează femalefirst.co.uk.

Guma de mestecat, bună la matematică

Mestecatul gumei poate ajuta la îmbunătăţirea rezultatelor şcolare, potrivit unui studiu recent realizat de cercetătorii americani, prezentat la conferinţa organizată de American Society for Nutrition din New Orleans.

Sorin Ovidiu Vântu, citat la Curtea de Apel Bucureşti în dosarul BID

Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, citarea lui Sorin Ovidiu Vântu în dosarul privind constituirea Băncii Internaţionale de Dezvoltare (BID).

Filme, teatru, concerte pentru weekend-ul 24-26 aprilie

Mediafax.ro îţi propune câteva din evenimentele ce au loc la finalul săptămânii în Bucureşti.

Profitul Microsoft, mai mic cu 32%

Microsoft a înregistrat, în primul trimestru, un profit net de 2,98 miliarde dolari, în scădere cu 32%, însă investitorii au afişat o atitudine optimistă, datorită eforturilor companiei de a reduce costurile şi progreselor realizate în dezvoltarea următorului sistem de operare, Windows 7.

Jumătate dintre cei afectaţi de OUG privind deconcentratele sunt din SNFP

Liderul Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că aproximativ 2.000 de persoane vor fi înlocuite din funcţiile de director şi director adjunct ca urmare a aplicării ordonanţei privind deconcentratele.

Află cum şi de ce se produc cutremurele

Cele mai devastatoare cutremure din lume se produc la joncțiunea a două plăci tectonice convergente, în momentul în care una dintre acestea alunecă sub cealaltă, prin procesul de subducție.

Ministrul IMM-urilor evaluează impactul impozitului minim, la Mediafax Talks about SMEs

Ministrul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Constantin Niţă, va dezbate pe 28 aprilie, împreună cu reprezentanţii IMM-urilor, programele de fonduri europene accesibile acestora şi efectele introducerii impozitului minim, la conferinţa Mediafax Talks about SMEs.

Strauss-Kahn: Circuitul creditului a rămas îngheţat

Circuitul creditului a rămas îngheţat, împiedicând transformarea fondurilor publice investite în bănci în împrumuturi pentru economie, a declarat directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn.