Sport

Murat Yakin: Am meritat să egalăm

Antrenorul echipei FC Basel, Murat Yakin, a lăudat jocul bine organizat al Stelei, din meciul de miercuri seară, dar consideră că echipa sa a meritat să egaleze, deoarece a arătat spirit de luptă şi caracter.

Torţa Jocurilor Olimpice de la Soci, purtată pentru prima dată în istorie în spaţiu

O navetă rusească de tip Soiuz a decolat joi dimineaţa din stepele Kazahstanului, cu trei astronauţi şi torţa olimpică la bord, pentru o escală în spaţiu, prima dată în istorie, potrivit unor imagini transmise de televiziunile ruseşti.

Alexandru Bourceanu: Şansele de calificare sunt nule

Căpitanul echipei Steaua, Alexandru Bourceanu, a declarat, miercuri, la finalul partidei cu FC Basel, scor 1-1, că din punctul său de vedere şansele de calificare în 16-imile Ligii Europa sunt nule.

Ciprian Tătăruşanu: Este greşeala întregii echipe

Portarul echipei Steaua, Ciprian Tătăruşanu, a declarat, miercuri, la finalul partidei cu FC Basel, scor 1-1, contând pentru etapa a patra a Ligii Campionilor, că reuşita lui Sio din prelungirile partidei a fost cauzată de o greşeală a întregii echipe.

Reghecampf: Sunt foarte amărât, lipsa de inspiraţie pe final a făcut ca scorul să fie 1-1

Tehnicianul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, miercuri seară, că este "foarte amărât" că echipa nu a câştigat meciul cu FC Basel, scor 1-1, din grupa E a Ligii Campionilor, însă a subliniat că jucătorii săi trebuie lăudaţi deoarece au jucat bine.

LIGA CAMPIONILOR: Rezultate şi clasamentele grupelor

Rezultate înregistrate în partidele disputate, marţi şi miercuri, în etapa a IV-a a Ligii Campionilor şi clasamentele grupelor:

STEAUA a remizat, scor 1-1, cu FC BASEL, în grupa E a Ligii Campionilor – FOTO

Campioana României, Steaua Bucureşti, a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul susţinut, miercuri, în deplasare, în compania echipei elveţiene FC Basel, în etapa a IV-a a grupei E a Ligii Campionilor.

Campionul olimpic la nataţie Ryan Lochte, accidentat de un fan

Cvintuplul campion olimpic la nataţie Ryan Lochte s-a accidentat la genunchiul stâng din cauza unui fan care a alergat după el, susţine presa americană.

PREMIERĂ în istoria Jocurilor Olimpice: Torţa olimpică pleacă în spaţiu

Pentru prima oară în istorie, torţa olimpică va pleca în spaţiu, joi, din stepa din Kazahstan, o ieşire în termosferă (ultimul strat al atmosferei) fiind programată, sâmbătă, cu trei luni înainte de sosirea la Soci, în Rusia, pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2014.

Rafael Nadal s-a calificat în semifinale la Turneul Campionior şi va încheia anul ca lider ATP

Tenismanul spaniol Rafael Nadal va încheia anul pe primul loc în ierarhia ATP, după ce a reuşit, miercuri, calificarea în semifinalele Turneului Campionilor de la Londra, în urma victoriei, scor 7-6 (7/5), 7-6 (8/6), obţinută în meciul cu elveţianul Stanislas Wawrinka.

Steaua, prima victorie în Liga Campionilor la tineret, scor 3-1 cu FC Basel

Echipa sub 19 ani a Stelei a câştigat, marţi, în deplasare, cu scorul de 3-1 (0-1), partida susţinută împotriva formaţiei elveţiene FC Basel, în al patrulea meci al Grupei E a Ligii Campionilor la tineret.

Eric: Ne vom lupta până la capăt pentru locul doi în grupă

Mijlocaşul formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Eric de Oliveira, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că echipa sa se va lupta până la capăt pentru a ocupa locul doi în grupa din Liga Europa, pentru a se califica în 16-imile competiţiei.

Rafael Nadal vrea ca suprafaţa de joc de la Turneul Campionilor să fie schimbată în fiecare an

Liderul clasamentului mondial, spaniolul Rafael Nadal, le cere organizatorilor Turneului Campionilor de la Londra să schimbe în fiecare an suprafaţa pe care se desfăşoară competiţia, pentru ca fiecare tenisman să aibă şanse egale la câştigarea trofeului.

Gari Kasparov cere cetăţenie letonă

Gari Kasparov, fost campion mondial de şah şi opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat, miercuri, că a început demersurile pentru a obţine cetăţenia letonă, în scopul de a evita ca autorităţile de la Kremlin să-l împiedice să călătorească în străinătate.

Ilie Stan: Sper să fiu ultimul antrenor de la FC Braşov, cel puţin în acest sezon

Tehnicianul Ilie Stan a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, în care a fost prezentat oficial la FC Braşov, că speră să fie "ultimul antrenor al echipei braşovene în actuala ediţie de campionat".

Cea mai în vârstă maratonistă de la New York a murit a doua zi după concurs

Americanca Joy Johnson, cea mai în vârstă alergătoare (86 ani) care a luat startul la maratonul de la New York de duminică, a decedat a doua zi, după ce în timpul cursei s-a împiedicat şi s-a lovit la cap şi a refuzat ulterior spitalizarea.

Microsoft ar putea să-şi alăture numele de cel al Stadionului Santiago Bernabeu

Preşedintele filialei Microsoft din Spania, Maria Garana, a declarat, miercuri, într-un interviu pentru un post TV spaniol, că Real Madrid negociază un parteneriat cu compania IT, prin care aceasta să-şi alăture numele de cel al Stadionului Santiago Bernabeu.

LIGA I: Programul şi televizările partidelor din etapa a XV-a

Programul şi televizările partidelor din etapa a XV-a a Ligii I este următorul:

Narcis Răducan: Ewald Lienen participă la antrenamentul Oţelului, apoi semnează contractul

Directorul general al FC Oţelul, Narcis Răducan, a declarat că noul tehnician al echipei, germanul Ewald Lienen, participă la şedinţa de pregătire care are loc miercuri dimineaţă, apoi va semna contractul, unul cu o valoare peste media celor ale antrenorilor români.

FC U Craiova: Andrei Păunescu nu deţine drepturile asupra imnului, se încearcă un furt de identitate

FC Universitatea Craiova, grupare condusă de Adrian Mititelu, susţine că Andrei Alexandru Păunescu, cel care a cedat gratuit "Cântec pentru Oltenia" către CS Universitatea Craiova, nu deţine niciun drept asupra versurilor acestui imn şi caracterizează acţiunea drept "un furt de identitate".

Novak Djokovici l-a învins pe Roger Federer, la Turneul Campionilor

Tenismenul sârb Novak Djokovici, locul 2 ATP, l-a învins, marţi seară, cu scorul de 6-4, 6-7 (2), 6-2, pe elveţianul Roger Federer, locul 7 ATP, în prima etapă a Grupei B a Turneului Campionilor, care se desfăşoară la Londra.

Blatter vrea eliminarea barajelor

Preşedintele FIFA, Sepp Blatter, nu apreciază sistemul actual cu baraje pentru calificarea la Cupa Mondială şi consideră că ar trebui găsită o soluţie pentru ca echipele să fie calificate în urma partidelor din grupele preliminare.

Mircea Lucescu: Am arătat că suntem mai buni decât Bayer Leverkusen

Tehnicianul Mircea Lucescu a declarat, marţi seară, după Şahtior - Bayer, scor 0-0, că echipa sa a arătat că este mai bună decât formaţia din Leverkusen, deoarece a avut mai multe ocazii de a marca decât au avut germanii la meciul de pe teren propriu, pe care l-au câştigat cu ajutorul arbitrilor.

Rezultate din Liga Campionilor şi clasamentul grupelor

Rezultate înregistrate în partidele disputate, marţi, în etapa a IV-a a Ligii Campionilor şi clasamentele grupelor:

MECIUL FC BASEL – STEAUA Reghecampf: Echipa elveţiană este favorită. Pentru noi este ultima şansă de a ajunge în primăvara europeană

Tehnicianul Laurenţiu Reghecampf a declarat, marţi seară, că Steaua îşi doreşte să câştige meciul cu FC Basel, din etapa a IV-a a grupei E a Ligii Campionilor, consideră că aceasta este ultima şansă pentru stelişti să acceadă în primăvara europeană.

Germanul Ewald Lienen va fi noul antrenor al FC Oţelul Galaţi

Germanul Ewald Lienen, în vârstă de 59 de ani, ultima oară la AEK Atena, va fi noul antrenor al echipei Oţelul Galaţi, tehnicianul sosind, marţi, în România.

Andrei Păunescu a cedat către CS Universitatea Craiova folosirea imnului „Cântec pentru Oltenia”

Fiul poetului Adrian Păunescu, Andrei Alexandru Păunescu, a cedat cu titlu gratuit către divizionara secundă CS Universitatea Craiova imnul "Cântec pentru Oltenia", informează site-ul oficial al grupării finanţate de primărie.

Sven Goran-Eriksson spune că l-a sfătuit pe Roman Abramovici să cumpere pe Chelsea

Fostul selecţioner al Angliei, suedezul Sven Goran-Eriksson, a dezvăluit la BBC faptul că l-a sfătuit pe omul de afaceri rus Roman Abramovici să cumpere pe Chelsea Londra şi nu pe Tottenham Hotspur, deoarece ar avea de schimbat doar o jumătate de echipă pentru a câştiga Liga Campionilor.

Oraşul Beijing candidează la Jocurile Olimpice de iarnă din 2022

Oraşul Beijing, care a găzduit Jocurile Olimpice de vară din 2008, candidează la organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022, a anunţat, marţi, presa chineză.

Thierry Neuville va pilota pentru Hyundai, începând din 2014

Belgianul Thierry Neuville, 25 de ani, în acest moment pe locul al doilea în clasamentul Campionatului Mondial de raliuri (WRC), după Sebastian Ogier (Volkswagen), a semnat un contract "pe mai mulţi ani" cu Hyundai, a anunţat, miercuri, constructorul sud-coreean de automobile.

Dumitru Dragomir nu este de acord ca preşedintele LPF să aibă doar trei mandate

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că nu este de acord ca şeful ligii să poată ocupa această funcţie doar trei mandate, după cum îşi doreşte contracandidatul său, Gino Iorgulescu.

Schumacher şi Teja au obţinut primele victorii ca antrenori în Liga I

Constantin Schumacher şi Mihai Teja au obţinut primele victorii ca antrenori în Liga I ca urmare a succeselor înregistrate de echipele lor, Oţelul Galaţi, respectiv Universitatea Cluj, în etapa a XIII-a a Ligii I, informează, marţi, site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.

Florian Walter vrea să preia acţiunile Consiliului Local la „U” Cluj pentru ca Primăria să sponsorizeze echipa

Omul de afaceri Florian Walter a făcut o ofertă de cumpărare a acţiunilor pe care Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca le deţine în procent de 0,51% la FC Universitatea Cluj SA, societatea care administrează clubul din Liga I cu acelaşi nume, informează site-ul oficial al grupării ardelene.

Dragomir: Nu ar fi normal ca Mircea Sandu să se retragă de la FRF dacă naţionala se califică la CM

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că nu ar fi normal ca Mircea Sandu să se retragă de la conducerea FRF în cazul în care echipa naţională se califică la Cupa Mondială din 2014.

Turneul Campionilor: Juan Martin del Potro l-a învins pe Richard Gasquet, Wawrinka a trecut de Berdych

Argentinianul Juan Martin del Potro, locul 5 ATP, l-a învins, luni, cu scorul de 6-7 (4), 6-3, 7-5, pe francezul Richard Gasquet, locul 9 ATP, în primul meci din cadrul Grupei B a Turneului Campionilor, competiţie care reuneşte cei mai buni opt tenismeni din 2013 şi care se desfăşoară la Londra.

Gheorghe Popescu: Dacă nu eşti cu Dragomir, eşti împotriva lui

Fostul internaţional Gheorghe Popescu, candidat la funcţia de preşedinte al FRF, a declarat, marţi, la Sport.ro, că a pierdut susţinerea preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, pentru că şi-a "permis" să spună că ar fi necesară şi o schimbare la vârful LPF.

Dragomir: Nu-l voi susţine pe Popescu la alegerile de la FRF, pe Porumboiu nu ştiu cine l-ar învinge

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că nu îl va susţine pe Gheorghe Popescu la preşedinţia FRF, pentru că acesta va falimenta federaţia, precizând totodată că Adrian Porumboiu ar fi invincibil dacă ar candida la alegeri.

Oţelul Galaţi – FC Botoşani, scor 2-1, în Liga I

Formaţia Oţelul Galaţi a învins, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa FC Botoşani, în ultimul meci al etapei a XIII-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şunda: Cred că merităm acest punct, scopul scuză mijloacele

Antrenorul Aurel Şunda a declarat că ACS Poli Timişoara a meritat un punct în meciul cu Petrolul Ploieşti, scor 0-0, chiar dacă s-a axat doar pe apărare, apreciind că remiza obţinută este "inestetică" dar "scopul scuză mijloacele".

Contra: L-am făcut pe Nuno Claro, un portar de 36 ani, cel mai mare din Europa

Tehnicianul formaţiei Petrolul Ploieşti, Cosmin Contra, a declarat, luni seară, că, prin ocaziile ratate, jucătorii săi l-au făcut cel mai mare din Europa pe portarul echipei ACS Poli Timişoara, Nuno Claro, după remiza, scor 0-0, din etapa a XIII-a a Ligii I.