Știrile zilei

Pregătiri pentru noul an şcolar. Cîmpeanu ia în calcul testarea periodică a cadrelor didactice nevaccinate

Deşi este încă vacanţă, pregătirile pentru noul an şcolar sunt în toi. Iar incertitudinea legată de desfăşurarea cursurilor, precum şi de condiţiile valabile pentru elevi şi profesori, reprezintă probleme pentru care Ministerul Educaţiei caută în permanenţă soluţii.  Ministrul Sorin Cîmpeanu are în vedere şi posibilitatea testării periodice a cadrelor didactice nevaccinate, înainte de a le […]

Previziuni economice pentru România: 2030, orizontul de aderare la zona euro. Cât se va deprecia leul?

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut comparativ cu luna anterioară la valoarea de 76,2 puncte, fiind la sub un punct de maximul istoric. Ambele componente ale indicatorului au înregistrat creşteri. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a înregistrat o valoare medie de 4,11%, peste 74% din participanţi anticipând […]

COVID-19. Când va fi introdusă dovada vaccinării, pentru accesul la restaurante, hoteluri sau mall? Ce spune Andrei Baciu, secretar de stat în Sănătate

Autorităţile din România dezbat introducerea dovezii de vaccinare tocmai pentru a stimula campania de vaccinare. Condiţia, însă, este contestată vehement la nivel european deşi în unele state au dat undă verde, conform Aleph News.   Secretarul de stat în Sănătate, Andrei Baciu, a subliniat că măsura este dezbătută în Coaliţie şi va fi prezentată în […]

Vreme caniculară în Bucureşti. ANM: Temperaturi maxime de 38 de grade, în Capitală

Vremea se va încălzi, va deveni caniculară, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar până la sfârşitul săptămânii disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat. Valorile temperaturii maxime vor creşte de la 32-33 de grade luni, spre 35-36 de grade marţi, iar apoi se vor situa în jurul a […]

Prognoza METEO. Cinci zile de caniculă în mare parte din România. Harta zonelor afectate, publicată de ANM

METEO. Vremea în România Potrivit ANM, în cea mai mare parte a ţării, în ultimele zile ale lunii iulie, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica treptat, disconfortul termic va creşte, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În regiunile vestice, sudice şi local în restul teritoriului […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA, Marius Oprea. Roşia Montană, pe mîinile ”asasinilor economici”: sîntem pe cale să plătim, ca să ne putem păstra aurul!

"Ultima mea voinţă! Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat pînă acuma, durere fără mult succes, ba tocmai acuma cu întristare văd că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica. Nu ştiu cîte zile mai pot avea; un fel de presimţire pare că mi-ar spune că viitorul este nesigur. Voesc dară şi hotărît dispun ca, după moartea mea, toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul Naţiunii, pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi, tare crezînd că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile Naţiunii mele". (Testamentul lui Avram Iancu)

FOTO Jennifer Lopez şi Ben Affleck nu îşi mai ascund relaţia. Cum şi-a surprins J Lo fanii, cu ocazia zilei de naştere

Jennifer Lopez şi Ben Affleck nu mai ascund pasiunea care s-a reaprins între ei, după ani buni de când au rupt logodna şi au întristat fanii de pretutindeni.   Încă din luna mai a acestui an, tabloidele au răspândit zvonuri cu privire la o posibilă împăcare. Iar fotografiile cu celebrul actor care părăsea discret locuinţa […]

Ion Cristoiu: O carte care ne dovedeşte că veritabilul ziarist trebuie să-şi pună întrebări

Mi-am făcut un obicei din a recomanda celor care urmăresc Jurnalul meu video, postat zilnic pe cristoiublog.ro, cîte un articol de pe site-uri sau cîte o intervenţie la televizor din seria celor menite a îndreptăţi speranţa că presa noastră, deşi în moarte profesională, mai dă semne de viaţă ici-colo. Sub acest semn am comentat pe […]

Healthcare Trends VIDEO. 3 milioane de români au varice. Cum ne ferim de bolile venoase? Invitat: Toni Feodor, medic primar Chirurgie generală şi medic specialist Chirurgie vasculară

Toni Feodor, medic primar Chirurgie generală şi medic specialist Chirurgie vasculară a fost invitatul Healthcare Trends vinerea trecută, o emisiune săptămânală pe teme medicale realizată de către MEDIAFAX în parteneriat cu Banca Transilvania – Divizia pentru medici.    Varicele, deseori ignorate, duc la complicaţii grave. Ele nu reprezintă o boală, ci un semn ale bolii […]

O carte pe zi: „Sufocare” de George Arion

Crime se petrec şi în Barintown, un oraş care nu poate fi găsit pe nicio hartă, oricât de amănunţită ar fi ea.

HOROSCOP 26 iulie. Zodiile, manipulate de cei din jur. Cum trebuie să procedeze?

Luna din Peşti aderă la început de săptămână la o opoziţie cu Venus din Fecioară, fapt pentru care zodiile Mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător, Peşti) s-ar putea să resimtă nişte presiuni în plan sentimental sau relaţional.

VIDEO Jocurile Olimpice: Puştiul-minune David Popovici este în finală la 200 m liber. Calificare şi pentru Robert Glinţă

Înotătorul David Popovici (16 ani) s-a calificat, în această dimineaţă, în finala probei de 200m liber. Puştiul-minune al sportului românesc a terminat pe locul 2 în prima semifinală, după rusul Martin Malyutin, şi prinde lupta pentru medalii cu al şaptelea timp, penultimul. Finala va avea loc marţi dimineaţă, de la ora 4:43, ora României. De […]

Un leopard al zăpezilor de la grădină zoologică din San Diego, diagnosticat cu COVID-19

Grădina zoologică a precizat că nu ştie cum s-a infectat leopardul. În ianuarie, grădina zoologică a început să îşi vaccineze animalele cu vaccinuri cu proteine spike care nu sunt destinate uzului uman. Grădina zoologică a vaccinat câteva maimuţe, după ce gorilele au dat rezultate pozitive la virus. Gorilele şi-au revenit complet. La grădina zoologică se […]

Jocurile Olimpice: Sportivii medaliaţi au voie să stea 30 de secunde fără mască pe podium. Îmbrăţişările, interzise

Vom avea medaliaţi cu masca pe faţă? Nu, transmite CIO. După o primă zi cu sportivii de pe podiumul olimpic care se furişau să dea măştile la o parte măcar pentru o clipă, suficient pentru fotografia de suvenir cu medalia, CIO a schimbat ceremonialul foarte strict. Acest lucru a fost anunţat de Comitetul Olimpic Australian, […]

Premieră la Jocurile Olimpice: Doi fraţi câştigă medalii de aur în aceeaşi zi, la Tokyo

Abe Hifumi a câştigat a treia medalie de aur a delegaţiei Japoniei la Tokyo 2020, la judo masculin, categoria -66 kg, cu o victorie prin ippon, în faţa georgianului Vazha Margvelashvili. El s-a alăturat surori sale mai mici, Uta, care a câştigat aurul, mai devreme, în aceeaşi zi, la categoria -52 kg, cei doi devenind […]

EURO 2020: Doi stewarzi, arestaţi pentru bişniţă cu permise online, brăţări şi salopete pentru finală!

Fotbalul se întoarce acasă, sau cel puţin asta sperau englezii pentru Euro 2020. Unii au o oportunitate de afacere faptul că Final Four-ul din Campionatul European a fost atribuit Wembley-ului. În ciuda scăderii capacităţii arenei pe motiv de pandemie, a existat un număr foarte mare de fani prezenţi la meciul împotriva Italiei, finala de pe […]

Criză politică în Tunisia: Parlamentul – ”îngheţat”, şeful guvernului – schimbat

Kais Saied şi-a făcut cunoscute deciziile după o reuniune de urgenţă la palatul prezidenţial, în contextul în care Tunisia se confruntă cu un vârf al pandemiei de coronavirus şi o profundă criză politică care îl opune pe şeful statului principalului partid parlamentar, Ennahdha. „Constituţia nu permite dizolvarea parlamentului, dar permite îngheţarea activităţilor sale”, a declarat […]

VIDEO Jocurile Olimpice: Franţa a învins surprinzător SUA, în turneul masculin de baschet

Rezultat senzaţional la Saitama Super Arena: echipa SUA a pierdut cu 83-76 împotriva Franţei. Nu s-a mai întâmplat de la Jocurile Olimpice din 2004, Argentina bătând atunci, în semifinale, echipa care a obţinut cel mai slab rezultat al echipei naţionale a SUA la Jocuri, cu vedete NBA pe teren: o medalie de bronz. Şi se […]

Italia nu face faţă incendiilor din Sardinia şi cere ajutor internaţional

Aproximativ 1.200 de persoane au fost evacuate din casele lor, inclusiv rezidenţi ai unei instituţii medicale, potrivit Rai News. Mai mulţi turişti speriaţi se numără printre persoanele care au fugit de micul sat de pe coastă Porto Alabe, potrivit sursei. Avioanele de intervenţie Canadair se alimentează cu apă în largul satului Porto Alabe, zburând apoi […]

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Fantastic! Trăim din împrumut, murim pe datorie …

Nu sunt un specialist în economie şi n-am să mă lansez în considerente pe această temă, pentru că am simţul ridicolului. Analiza cifrelor, a tendinţelor economiei, predicţiile în domeniu, sunt elemente pe care le iau ca atare, le citesc cu interes şi pe care mă străduiesc să le pricep. Când e vorba de împrumuturi însă, […]

Tamponare intenţionată. După o ceartă, o femeie a intrat cu BMW-ul în Ferrari-ul soţului

Accidentul, în fapt un carambol, produs cu bună ştiinţă, vine să confirme că la supărare facem lucruri fără să ne gândim la repercusiuni.  Femeia, după ce s-a certat puternic cu soţul într-o parcare subterană, la începutul acestei luni, şi-a luat BMW Seria 3 şi l-a proptit cu viteză într-un Ferrari Gtc4 Lusso, cu intenţia de […]

Arbitrul român Dan Ucenic şi-a primit pedeapsa pentru show-ul făcut la meciul legendelor Real Madrid – Barcelona

Dan Ucenic, 44 de ani, arbitru israelian cu origini româneşti, a fost suspendat din activitate de către cei care conduc arbitrajul în Ţara Sfântă pe o durată de 4 luni, urmând să rateze primele meciuri din noul sezon. Băgat vineri în şedinţă, Ucenic a primit în cursul zilei de duminică decizia care îl scoate temporar […]

În 2020, COVID-19 a înghiţit 100 de miliarde de lei din cifra de afaceri ale companiilor din România

Aproape 100 de miliarde de lei s-au evaporat în 2020, anul pandemiei de Covid-19, din cifra de afaceri a tuturor companiilor din România, o scădere de doar 5,4% faţă de 2019, la 1.656 mld. lei (338 mld. euro), arată primele date ale Registrului Comerţului, furnizate la solicitarea ZF. Până acum aproape 770.000 de firme au […]

Carnaj pe o autostradă din Croaţia: 10 morţi şi 45 de răniţi, după un accident auto

10 oameni au murit în Croaţia şi alţi 45 au fost răniţi, unii grav, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat duminică dimineaţă devreme. Şoferul a adormit la volan, iar autobuzul a ieşit de pe carosabil. Şeful poliţiei locale spune că accidentul este unul dintre cele mai grave pe care le-a văzut vreodată. […]

Liga 1 la fotbal: FCSB a făcut instrucţie cu CS Universitatea Craiova

FCSB a câştigat primul meci al sezonului în Liga 1 la fotbal, succesul venind duminică seară, în etapa a doua. Pe Arena Naţională, FCSB s-a distrat cu ”Craiova lui Rotaru”. Gazdele s-au desprins lejer încă de la pauză, când conduceau deja cu 3-0. Oltenii au venit fără antrenorul grec Marinos Ouzounidis, demis după eşecul cu […]

COMENTARIU Sorin Avram Nu mai păcăliţi lumea!

Nu-i mai păcăliţi pe tinerii fotbalişti din prima ligă, care sunt convocaţi la diferite loturi naţionale, că mai au timp să crească şi că vor ajunge fotbalişti la cluburi mari din străinătate.

Jocurile Olimpice: China conduce clasamentul pe naţiuni după primele 3 zile de concurs. România, pe 24

Echipa olimpică a României a obţinut în aceste prime 3 zile de concurs o medalie olimpică de argint, prin Ana Maria Popescu, la spadă, medalie care situează România pe locul 24, la egalitate cu alte 6 naţiuni, care la rândul lor au câştigat câte o medalie de argint (Belgia, Bulgaria, Columbia, Georgia, Spania şi India). […]

Toată echipa de fotbal Lazio s-a vaccinat împotriva COVID-19

Premieră în fotbalul mondial. O echipă de fotbal a decis să se vaccineze în corpore, fără excepţii, pentru a diminua riscul infectării cu SARS-CoV-2. Lazio se află în cantonament la Auronzo di Cadore (Belluno), unde pregăteşte viitorul sezon. Operaţiunea care a implicat jucătorii şi pe cei din staff-ul celor de la Lazio a fost efectuată […]

Emiliano Cabrera, al treilea fotbalist uruguayan care se sinucide în 2021 din acelaşi motiv

Încă o sinucidere zguduie fotbalul uruguayan. La o săptămână după şocul produs de gestul fatal al Williams Martinez, în vârstă de 38 de ani, apărător al Villa Teresa, în liga secundă, fotbalul din Uruguay deplânge dispariţia unui alt fotbalist, fundaşul în vârstă de 27 de ani Emiliano Cabrera, care şi-a luat viaţa în noaptea dintre […]

Premieră în motorsportul românesc: prima probă specială câștigată în Europeanul de Raliuri

Cu Sergiu Itu copilot pe un model Skoda Fabia Rally 2 Evo, Tempestini s-a impus în cea de-a 12-a probă specială a raliului care s-a desfășurat în țara sa de origine. Pe traseul dintre Santopadre și Arpino, românii au fost cei mai rapizi dintre cele 78 de echipaje care au fost prezente la start.  Aceștia […]

Epuizată fizic, Gabriela Ruse a cedat în două seturi finala de la Palermo

Parcursul epuizant din luna iulie, cu 14 meciuri jucate în 21 de zile, dintre care 13 câştigate, a contat decisiv în finala de la Palermo, a 32-a ediţie a turneului. Elena-Gabriela Ruse a rezistat din punct de vedere fizic doar în prima parte a setului inaugural, când a condus cu 4-2. Cu mintea limpede şi […]

ANALIZĂ ZF. Firmele româneşti din industria laptelui cresc mai repede decât multinaţionalele. Cum arată topul celor mai dinamice companii din industrie

Rata de creştere a cifrei de afaceri a celor mai dinamice 20 de companii din industria laptelui a variat între 2-50% în anul 2020 faţă de 2019, iar cele mai mari creşteri le-au înregistrat companiile antreprenoriale româneşti. Ce au făcut firmele cu capital autohton să crească?

Georgiana Iorgulescu, director al Centrului pentru Resurse Juridice, la Aleph News: „Dacă se desfiinţează SIIJ şi dosarele pe magistraţi se duc înapoi la DNA, la DNA nu s-a rezolvat problema. Dacă nu s-a rezolvat problema în DNA, care sunt garanţiile?”

”Legile Justiţiei şi SIIJ deranjează doar pentru că au fost făcute de un anumit partid. O discuţie pe Justiţie nu trebuie să fie în felul acesta. Justiţia trebuie să fie evaluată cu mijloace obiective. Raportul Departamentului de Stat m-a uluit. S-a blocat planeta din cauza Secţiei Speciale. Pentru cetăţean, SIIJ este importantă indirect. SIIJ investighează infracţiuni comise de magistraţi. Cheia este că magistratul trebuie să fie independent”, declară Georgiana Iorgulescu, directorul executiv al Centrului pentru Resurse Juridice, într-un interviu pentru Aleph News.

Epidemiologul Octavian Jurma: „Guvernul joacă ruleta rusească cu noi. E, probabil, ultima zi din an în care toate judeţele au incidenţa sub 0,1 la mie”

Epidemiologul Octavian Jurma postează imagini cu incidenţa oficială a infecţiilor de vineri: „este probabil ultima zi din acest an în care toate judeţele din România se află cu o incidenţă sub 0.1 la mie”.

Codrin Ştefănescu: „Dragnea a fost convocat mâine la DNA. Teama de el transpiră prin toţi porii lor”

Liviu Dragnea a fost convocat mâine la DNA, a anunţat Codrin Ştefănescu, unul dintre apropiaţii fostului lider PSD, într-o postare pe Facebook.

Nunţile după pandemie. Cât mai costă să faci o nuntă în România. „Oamenii nu mai au disponibilitatea şi putinţa să vină la o nuntă”

Preţul mediu al unei nunţi variază între 8.000 şi 9.000 de euro. Cu aceşti bani vin la pachet meniuri cu preţuri cuprinse între 50 şi 100 de euro, un număr maxim de 80 de invitaţi.

Ziua cu cele mai puţine vaccinări. Doar 8.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Doar aproape 8.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care peste 4.700 cu prima doză, conform statisticii realizate de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

VIDEO. Erdogan la un pas să adoarmă în timpul unui discurs susţinut în faţa partidului său

Imaginile cu preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, aproape să adoarmă în timpul unui discurs ţinut în faţa partidului său au devenit virale pe reţelele sociale.

Elevii vor merge la şcoală la toamnă. Ministrul Educaţiei: „Valul patru nu va fi atât de agresiv”

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, e convins că noul val al pandemiei de COVID-19 nu va mai afecta desfăşurarea procesului de învăţământ.

Înfrângere drastică pentru naţionala lui Rădoi. România a pierdut cu 4-0 în faţa Coreei de Sud la Jocurile Olimpice

Reprezentativa olimpică de fotbal a României a fost învinsă categoric, de echipa similară a Coreei de Sud, cu scorul de 4-0. România a jucat în 10 oameni din minutul 45, după eliminarea lui Ion Gheorghe, pentru cumul de cartonaşe.