accident

Patru trenuri de călători au fost anulate, din cauza accidentului feroviar din Giurgiu

CFR Călători anunţăc că circulaţia trenurilor pe secţia Videle – Giurgiu este întreruptă din cauza tamponării dintre două locomotive care aparţin unor operatori privaţi de marfă între staţiile Toporu şi Chiriacu. Până acum au fost anulate patru trenuri de călători.

CFR SA, despre accidentul feroviar din Giurgiu: Un mecanic nu a respectat semnalul de oprire

Unul dintre mecanici nu a respectat semnalul de oprire din zona staţiei Toporu, susţin reprezentanţii CFR SA cu privire la accidentul feroviar produs în noaptea de marţi spre miercuri în judeţul Giurgiu, unde două locomotive s-au ciocnit frontal.

Două locomotive s-au ciocnit în Giurgiu. Unul dintre mecanici era băut

Unul dintre mecanicii de locomotivă implicaţi în accidentul feroviar produs în noaptea de marţi spre miercuri în judeţul Giurgiu era băut.

Un vas de pescuit chinez s-a răsturnat în Oceanul Indian. 39 de membri ai echipajului, daţi dispăruţi

O navă de pescuit chineză cu 39 de membri ai echipajului la bord s-a răsturnat în Oceanul Indian. Preşedintele Xi Jinping a ordonat să se depună toate eforturile pentru căutarea supravieţuitorilor, a anunţat miercuri presa chineză de stat, citată de Reuters.

Sibiu îndoliat: două accidente cu victime într-o singură zi

Un tânăr de 24 de ani şi un bărbat de 72 de ani şi-au pierdut viaţa, anunţă autorităţile.

Trafic îngreunat pe DN1, în Sibiu, din cauza unui accident. O femeie şi o fetiţă, duse la spital

Traficul este îngreunat sâmbătă dimineaţa pe DN1, la Hula Bradului, în judeţul Sibiu, din cauza unui accident în care au fost implicate două autoturisme.

Botoşani: şase persoane rănite, între care un copil şi o femeie gravidă, într-un accident

Şase persoane, între care un copil de un an şi şapte luni şi o femeie însărcinată, au fost rănite, joi, în urma unui accident între două maşini, pe raza localităţii Vârfu Câmpului, din judeţul Botoşani.

Un primar polonez a căzut în gol de la balconul unui hotel din Sardinia

Un primar polonez a murit după ce a căzut de la fereastra de la etajul al patrulea a unui hotel din Sardinia, Italia, a anunţat marţi agenţia poloneză de presă.

Testul de sânge care arată dacă un şofer care a provocat un accident a fost afectat de lipsa somnului

Cercetarea, finanţată de Biroul pentru Siguranţă Rutieră al guvernului australian, vine în contextul în care există noi dovezi care sugerează că, în multe ţări, condusul cu mai puţin de cinci ore de somn este la fel de periculos ca şi depăşirea limitei legale de alcoolemie la volan.   De asemenea, ar putea oferi o „linie […]

O navă plină cu turişti s-a scufundat în India. Zeci de persoane, inclusiv copii, au murit

Cel puţin 22 de persoane, inclusiv copii, s-au înecat după ce o barcă s-a răsturnat în India, potrivit Sky News.

Unul dintre cei 4 dispăruţi după ce o barcă cu 12 persoane s-a răsturnat în Mureş a fost găsit

Unul dintre cei 4 dispăruţi după ce o barcă cu 12 persoane s-a răsturnat în Mureş a fost găsit mort.

Accident grav pe DN 15, în Mureş. Un copil şi trei adulţi au fost răniţi

Un grav accident a avut loc marţi după-amiaza pe DN 15, în zona localităţii Periş, judeţul Mureş. În accident au fost implicate un autoturism şi un TIR, iar patru persoane, printre care un copil, au fost rănite.

Accident grav pe A3 Bucureşti-Ploieşti. Traficul este blocat pe sensul către capitală

Un accident grav s-a produs duminică pe autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti. În zonă s-au format coloane lungi de maşini deoarece traficul este blocat pe sensul către capitală.

Caraş-Severin: cinci persoane rănite în urma unui accident în care au fost implicate cinci maşini

Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe o şosea din judeţul Caraş-Severin. Cinci autovehicule au fost implicate în evenimentul rutier.

Un feribot cu 60 de pasageri a eşuat lângă o insulă din Scoţia

Un feribot care transporta 60 de pasageri a eşuat lângă o insulă din Scoţia, iar autorităţile au declanşat o operaţiune de salvare. Toţi călătorii au fost salvaţi.

Accident cu doi tineri morţi în Iaşi: Şoferul nu avea carnet, iar maşina era furată

Şoferul maşinii care a intrat în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un stâlp în localitatea Şcheia, judeţul Iaşi, nu avea permis de conducere, iar maşina era furată, susţin poliţiştii. Accidentul s-a soldat cu doi morţi.

Mecanicii de la metroul din Paris protestează. Motivul pentru care angajaţii au devenit brusc solidari

Mecanicii de la metroul din Paris au întrerupt vineri activităţile pentru a-şi arăta solidaritatea faţă de un coleg care se confruntă cu o procedură judiciară. Acesta este anchetat deoarece o pasageră a murit în urma unui accident, potrivit BBC.

Accident mortal în Teleorman. Un şofer beat a omorât un biciclist

Accident mortal în comuna Năsturelu, judeţul Teleorman. Un şofer beat a omorât un biciclist.

Iranul confirmă capturarea unui petrolier şi susţine că nava a provocat un accident

Administraţia de la Teheran a confirmat, joi după-amiază, capturarea unui petrolier din Insulele Marshall în Golful Oman, la ieşirea din Golful Persic, acuzând nava comercială de implicarea într-o coliziune.

Accident între două autocare în care se aflau 86 de copii, în judeţul Sibiu. 33 de copii şi un adult au fost transportaţi la spital

UPDATE 22:40 Bilanţul final al accidentului Două autocare cu copii au intrat în coliziune faţă – spate, potrivit Poliţiei Sibiu. Conform bilanţului final furnizat de ISU Sibiu, 86 de copii şi 7 adulţi au fost implicaţi în accident. La spital au fost transportaţi 33 de copii şi un adult cu răni minore şi diferite contuzii, […]

Firea: Fetiţa de 12 ani din Slatina, care a suferit un accident teribil de Paşte, este bine

Fetiţa de 12 ani din Slatina, care a suferit un accident teribil de Paşte, este bine, anunţă ministrul Familiei, Gabriela Firea. Fata a căzut duminica trecută de la fereastra apartamentului în care locuieşte alături de colegele sale şi în care se afla şi educatoarea care le îngrijea în acea zi.

Doi motociclişti răniţi în Prahova, după ce s-au izbit de un tractor

Doi motociclişti au fost răniţi într-un accident produs pe DN 1D Urziceni - Ploieşti, după ce aceştia s-au izbit de un tractor. Traficul rutier este blocat.

Michelin retrage anvelopele care nu au suficientă tracţiune pe zăpadă

Michelin recheamă peste 542.000 de anvelope pentru camioane uşoare din SUA, deoarece nu au suficientă tracţiune pentru a funcţiona în toate condiţiile de zăpadă.

Scandal în urma unui interviu generat de inteligenţa artificială cu Michael Schumacher

Familia lui Michael Schumacher plănuieşte să dea în judecată o revistă care a publicat un „interviu" generat de inteligenţa artificială cu fostul pilot de Formula 1, potrivit BBC.

O acrobată din China a murit în timpul unui spectacol după ce a căzut de la mare înălţime

Ea a căzut de la mare înălţime în timp ce făcea un exerciţiu de rutină, potrivit BBC.

Un paramedic aflat în afara serviciului a salvat un bărbat implicat într-un accident rutier

Un pompier paramedic, aflat în timpul liber, a salvat un bărbat implicat într-un accident rutier pe o şosea din judeţul Constanţa.

Companiile Air France şi Airbus, nevinovate în procesul privind accidentul soldat cu 228 de morţi

Companiile Air France şi Airbus au fost găsite nevinovate în procesul privind accidentul aviatic din 2009, soldat cu 228 de decese, potrivit Sky News.

Maşină de poliţie, implicată într-un accident rutier în Argeş

Potrivit Poliţiei Argeş, accidentul în care a fost implicată o autospecială a avut loc pe DN 65 A, în localitatea Căldăraru, şi s-a soldat cu pagube materiale. „Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Costeşti, s-a stabilit că un autoturism condus de un bărbat, de 35 de ani, din Piteşti, care se […]

Accident grav în Bucureşti. Un autobuz a lovit mortal un pieton şi şoferul a condus în continuare

Un şofer STB care conducea un autobuz pe linia 335 a accidentat mortal un pieton, duminică, în Bucureşti. Şoferul a continat apoi să conducă.

Maşină izbită de tramvai şi accident violent pentru Ciro Immobile, atacantul lui Lazio, la Roma

Dimineaţă de duminică înspăimântătoare pentru Ciro Immobile. Atacantul lui Lazio, în timp ce se afla la volanul maşinii sale, a intrat în coliziune cu un tramvai la Roma. Primele informaţii vorbesc despre 7 persoane rănite, transportate la spital.

O navă românească cu sulfat de amoniu, lovită de o alta care transporta animale vii în Ucraina

Potrivit ANR, accidentul de navigaţie a avut loc vineri la ora 15.45, în zona portului Reni, din Ucraina. „O navă sub pavilion Comoros ce transportă animale vii a intrat în coliziune cu o navă cu pavilion român ce transportă sulfat de amoniu. În urma accidentului nava fluvială cu pavilion român a suferit o gaură de […]

Maşină lovită de tren în judeţul Braşov: două victime

Două persoane au fost rănite, vineri, una fiind în stare critică, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de tren, între localităţile Cărpiniş şi Prejmer, din judeţul Braşov.

O angajată a MApN băută a lovit cu maşina un biciclist în Vatra Dornei. A fugit de la faţa locului

O angajată a MApN a lovit marţi seara cu maşina un biciclist de 64 de ani pe o stradă din Vatra Dornei, judeţul Suceava. Femeia a plecat de la locului accidentului, iar, după ce a fost găsită de poliţişti, a fost testată cu etilotestul care a indicat 1.72 mg. alcool/l în aerul expirat.

Accident de elicopter în Japonia. 10 persoane sunt dispărute

Echipele de salvare din Japonia caută 10 persoane care se aflau la bordul unui elicopter militar. Aparatul de zbor s-a prăbuşit în mare.

Accident feroviar olandez: zeci de răniţi în urma deraiării unui tren de pasageri

Aproximativ 30 de persoane au fost rănite, unele grav, după ce un tren de pasageri a deraiat în vestul Ţărilor de Jos, spun oficialii.

Trafic rutier oprit în Arad, după un accident mortal

Un bărbat a murit după ce maşina pe care o conducea a lovit un TIR, duminică, pe DN 7, între localităţile Pecica şi Nădlac, judeţul Arad.

Accident pe A1. O femeie a fost transportată la UPU Sibiu

Poliţiştii au intervenit sâmbătă seara la un accident pe A1, Râmnicu Vâlcea – Deva, după ce un şofer a pierdut controlul volanului, iar autoturismul său a lovit uşor glisiera metalică.

Dan Barna, acroşat de o maşină când se deplasa pe trotinetă. Cum s-a produs accidentul

Vicepreşedintele USR, Dan Barna, a anunţat prin intermediul paginii sale de Facebook că a fost implicat într-un accident rutier uşor.

Decizie importantă. CFR Călători a retras din circulaţie locomotivele similare celei implicate în accidentul din Galaţi

CFR Călători a retras temporar din circulaţie locomotivele electrice dotate cu echipamente tehnice similare cu cele ale locomotivei implicate în accidentul feroviar care a avut loc la Galaţi la sfârşitul săptămânii trecute.

Două elicoptere militare americane s-au ciocnit în timpul unui exerciţiu de antrenament. Bilanţul morţilor se ridică la nouă

Membrii echipajului foloseau ochelari speciali de noapte şi zburau cu două elicoptere HH-60 Black Hawk, operate de Divizia 101 Aeropurtată a Armatei. HH-60 este o variantă a elicopterului Black Hawk concepută pentru a oferi suport pentru diverse operaţiuni militare, inclusiv atacuri aeriene şi evacuări medicale. Generalul de brigadă al armatei John Lubas, comandantul adjunct al […]